Live text
Acum 2 ani
Joe Biden a discutat cu aliaţii despre aprovizionarea cu energie durabilă și la prețuri accesibile pentru Europa
Acum 2 ani
Ucraina a lovit peste 400 de ţinte ruseşti cu sistemele HIMARS
Acum 2 ani
Șeful NATO avertizează că Ucraina se va confrunta cu o "iarnă grea"
Acum 2 ani
Anthony Blinken i-a spus președintelui Zelenski că războiul se află într-un "moment crucial"
Acum 2 ani
General de rang înalt din SUA: "Obiectivele strategice rusești au fost înfrânte" în Ucraina
Acum 2 ani
Directorul CIA: Rusia va plăti "un preț foarte mare" pentru războiul din Ucraina
Acum 2 ani
Klaus Iohannis participă azi la consultările găzduite de președintele Biden pe tema sprijinirii Ucrainei
Acum 2 ani
Bilanţul bombardamentelor forţelor ruse în regiunea Doneţk: două persoane ucise şi alte patru rănite
Acum 2 ani
Polonia și statele baltice vor restricționa vizele pentru cetățenii ruși
Acum 2 ani
Forţele ucrainene au avansat în regiunea Harkov și au eliberat 20 de localități
Acum 2 ani
Norvegia va dona Ucrainei aproximativ 160 de rachete Hellfire
Acum 2 ani
Preşedintele turc Erdogan cere ca şi cerealele din Rusia să fie exportate
Acum 2 ani
Alte cinci nave cu cereale ucrainene au plecat din porturile regiunii Odesa
Acum 2 ani
Secretarul de stat american Anthony Blinken a sosit la Kiev
Acum 2 ani
SUA au aprobat un nou ajutor de 675 de milioane de dolari pentru Ucraina
Acum 2 ani
Experții ONU merg la Elenovka pentru a investiga incidentul în care au murit 53 de prizonieri ucraineni
Acum 2 ani
Se dau lupte grele în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Acum 2 ani
Zelenski anunță sancţiuni pentru 606 de persoane din „elita de la conducerea Rusiei”
Acum 2 ani
Harkov, lovit de rachetele rusești. Doi morți și cinci răniți, anunță autoritățile ucrainene
Acum 2 ani
Aproape toată regiunea rusă Belgorod a fost lăsată fără curent electric, în urma unei explozii la o substație electrică
Acum 2 ani
Doi răniți, după ce rușii au bombardat unitatea de pompieri din Bakhmut
Acum 2 ani
Șeful armatei ucrainene avertizează asupra riscului unui atac nuclear al Rusiei
Acum 2 ani
Un român și trei ruși, anchetați pentru contrabandă cu armament
Acum 2 ani
Sediul mișcării „Suntem împreună cu Rusia” a fost aruncat în aer la Melitopol
Acum 2 ani
Contraatac surpriză al ucrainenilor în regiunea Harkov
Acum 2 ani
AIEA: Bombardamentele de marți au avariat linia electrică de rezervă a centralei de la Zaporojie
Acum 2 ani
Scholz i-a promis lui Zelenski că Germania va continua să ajute Ucraina
Acum 2 ani
Zelenski a numit noi șefi ai SBU în regiunile Herson și Cernihiv
Acum 2 ani
SUA analizează modul în care poate oferi sprijin pe termen lung armatei ucrainene
Acum 2 ani
Un bărbat ucis, în urma bombardamentelor de dimineață asupra orașului Sloviansk
Acum 2 ani
Ucraina își propune să recucerească cea mai mare parte din Herson până la sfârșitul anului
Acum 2 ani
Șeful armatei ucrainene: Un război nuclear "limitat" nu poate fi exclus
Acum 2 ani
Civilii din apropierea centralei de la Zaporojie, îndemnați să se evacueze

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 153.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Joe Biden a discutat cu aliaţii despre aprovizionarea cu energie durabilă și la prețuri accesibile pentru Europa

Președintele SUA, Joe Biden, a discutat joi cu omologii din Canada, Germania, Italia, Japonia, România, Polonia și Regatul Unit, precum și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și cu reprezentanți ai Franței și Uniunii Europene, pentru a discuta despre sprijinul continuu acordat Ucrainei.

Biden „(a subliniat) sprijinul internațional continuu pentru Ucraina, inclusiv prin furnizarea continuă de asistență economică și de securitate și prin impunerea susținută a costurilor asupra Rusiei pentru a trage Kremlinul la răspundere pentru agresiunea sa”, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de CNN.

„Liderii au discutat, de asemenea, despre folosirea energiei ca armă de către Rusia și despre necesitatea unei coordonări suplimentare pentru a asigura aprovizionarea cu energie durabilă și la prețuri accesibile pentru Europa”.

Acest lucru vine în contextul în care Casa Albă monitorizează „îndeaproape” o criză energetică din ce în ce mai gravă în Europa, după ce gigantul energetic rus Gazprom a oprit pe termen nedefinit fluxurile prin conducta vitală Nord Stream 1, susținând că a descoperit o scurgere de petrol la o turbină.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Ucraina a lovit peste 400 de ţinte ruseşti cu sistemele HIMARS

Ucraina a lovit peste 400 de ţinte ruseşti cu sistemele de rachete HIMARS furnizate de SUA, a declarat joi, la baza aeriană Ramstein din Germania, şeful statului major interarme al SUA, generalul Mark Milley, relatează Reuters, conform Agerpres.

„Vedem câştiguri reale şi măsurabile în Ucraina în urma utilizării acestor sisteme. De exemplu, ucrainenii au lovit peste 400 de ţinte cu HIMARS şi au avut un efect devastator”, le-a spus el jurnaliştilor la baza aeriană din sudul Germaniei, după o întâlnire cu zeci de miniştri ai apărării din state aliate SUA în cadrul căreia a discutat despre sprijinul care poate fi acordat Kievului pe termen lung pentru a contracara invazia rusă.

Progresul contraofensivei ucrainene împotriva trupelor ruseşti este „regulat”, şi-a exprimat satisfacţia şeful statului major american interarme. „Nu cred că s-au întins prea mult”, a adăugat gen. Mark Milley.

El a avertizat totuşi că este „încă prea devreme” pentru a evalua cu claritate situaţia din teren.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Șeful NATO avertizează că Ucraina se va confrunta cu o „iarnă grea”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat astăzi că Ucraina și susținătorii săi se vor confrunta cu o iarnă grea în următoarele luni, transmite The Guardian.

„Trebuie cel puțin să fim pregătiți pentru această iarnă, pentru că nu există niciun semn că Rusia va renunța la obiectivul său de a prelua controlul asupra Ucrainei. Războiul din Ucraina se apropie de un moment crucial, în care vedem că ofensiva rusă din Donbas a stagnat. Vedem că ucrainenii au fost capabili să riposteze și să recupereze o parte din teritoriu”, a spus şeful NATO, citat de AP.

Stoltenberg a susţinut, în timpul unei reuniuni a aliaților occidentali care a avut loc joi la Ramstein, în sud-vestul Germaniei, că este nevoie de mai multe echipamente de iarnă.

„Vine iarna, iar iarna va fi grea pe câmpul de luptă din Ucraina. Știm că dimensiunea armatei ucrainene este acum de aproximativ trei ori mai mare decât era iarna trecută. Ei au nevoie urgentă de mai multe uniforme de iarnă, de generatoare care să creeze electricitate, de căldură și, bineînțeles, de corturi și de alte lucruri care îi pot ajuta să treacă iarna”, a spus acesta.

„Înțeleg că mulți oameni sunt frustrați și simt de fapt durerea din țările NATO din cauza creșterii prețurilor la energie, a costului vieții. Dar, în același timp, trebuie să ne amintim că prețul pe care îl plătim noi se măsoară în bani, în dolari americani, lire sterline sau euro, în timp ce prețul pe care îl plătesc ucrainenii se măsoară în vieți pierdute în fiecare zi.

Dacă președintele Putin câștigă în Ucraina, atunci lumea va deveni mai periculoasă. Atunci el va vedea că este recompensat, că poate obține acest lucru prin utilizarea forței militare brutale, prin invadarea unui vecin, prin încălcarea flagrantă a regulilor internaționale și prin atacarea civililor nevinovați”, a mai spus Stoltenberg.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Anthony Blinken i-a spus președintelui Zelenski că războiul se află într-un „moment crucial”

Secretarul de stat american Anthony Blinken i-a spus președintelui Volodimir Zelenski că războiul cu Rusia se află într-un „moment crucial”, informează The Guardian.

„Știm că acesta este un moment crucial, după mai bine de șase luni de război, deoarece contraofensiva dumneavoastră este în curs de desfășurare și se dovedește eficientă”, a spus oficialul american.

„Suntem recunoscători pentru acest sprijin enorm pe care îl oferiți zi de zi”, a răspuns preşedintele ucrainean.

Blinken a efectuat joi o vizită surpriză în capitala Ucrainei, iar SUA a anunţat un nou sprijin militar de aproape 2,7 miliarde de dolari pentru Ucraina și alte țări europene amenințate de Rusia.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

General de rang înalt din SUA: „Obiectivele strategice rusești au fost înfrânte” în Ucraina

Şeful Statului Major interarme, generalul Mark Milley, cel mai înalt general american, a declarat că „până în prezent, obiectivele strategice rusești au fost înfrânte” în Ucraina, informează CNN.

„În ciuda faptului că sunt depășiți în armament și în personal, ucrainenii au demonstrat o competență tactică superioară și au demonstrat o voință superioară de a lupta, de a lupta pentru propria lor țară, de a lupta pentru libertatea lor”, a declarat Milley în cadrul unei conferințe de presă cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, la Ramstein, în Germania.

Milley a declarat că Rusia a fost „învinsă” în ofensiva sa începută în aprilie, după eșecurile sale la începutul invaziei.

„Obiectivele lor operaționale în acea ofensivă nu au avut succes. Nu au atins tot Donbasul și au trecut doar râul Dnipro în sud, în apropiere de Herson”, a declarat Milley.

Milley a mai spus că progresul forțelor ucrainene lângă Herson a fost „constant” și „deliberat”.

„Aș caracteriza-o ca pe o operațiune ofensivă foarte deliberată, care este calibrată pentru a stabili condițiile și apoi pentru a-și cuceri obiectivele”, a spus generalul.

Milley a negat, de asemenea, că armata ucraineană este suprasolicitată în lupta cu Rusia de la Harkov, în nord, până la Herson, în sud. „Ei continuă lupta. Au forțele necesare pentru a face acest lucru și vom vedea cum se va desfășura”, a declarat Milley.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Directorul CIA: Rusia va plăti „un preț foarte mare” pentru războiul din Ucraina

Rusia „va plăti un preț foarte mare” pentru o perioadă lungă de timp din cauza războiului din Ucraina, a declarat joi directorul CIA, Bill Burns, transmite CNN.

„Cred că, dacă faceți acum un pas înapoi, este greu să vedeți bilanțul războiului – bilanțul lui Putin – altfel decât un eșec până acum”, a declarat Burns la o conferință pe tema securității cibernetice organizată la Washington.

„Nu numai că slăbiciunea armatei ruse a fost expusă, dar vor exista daune pe termen lung aduse economiei rusești și generațiilor de ruși ca urmare a acestui lucru. Rusia va plăti un preț foarte mare, cred că pe o perioadă lungă de timp”, a spus el.

Comentariile lui Burns vin în contextul în care Ucraina a început să organizeze o contraofensivă în sud și la Harkov. „În partea de nord-est a Ucrainei, nu aș subestima capacitatea sau curajul ucrainenilor în acest moment, de asemenea”, a adăugat Burns.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Klaus Iohannis participă azi la consultările găzduite de președintele Biden pe tema sprijinirii Ucrainei

Președintele Klaus Iohannis participă joi la consultări găzduite de președintele SUA cu lideri internaționali ai instituțiilor Uniunii Europene și NATO, a transmis Administrația Prezidențială.

Consultările care au loc în format virtual încep la ora 17:30. Tema discuției este sprijinul pentru Ucraina în fața invaziei ruse.

Consultările au loc în ziua în care Departamentul de Stat al SUA a anunțat un sprijin suplimentar de 2.8 miliarde de euro pentru Ucraina și vecinii săi.
Reuniunea are drept obiectiv „sublinierea sprijinului continuu pentru Ucraina în contextul în care ea se apără împotriva agresiunii ruse”, a mai precizat sursa citată, care nu a dorit să precizeze nici orarul exact al discuţiilor, nici participanţii, potrivit Reuters.

Mai multe informaţii: Klaus Iohannis participă azi în format virtual la consultările găzduite de președintele Biden pe tema sprijinirii Ucrainei

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Bilanţul bombardamentelor forţelor ruse în regiunea Doneţk: două persoane ucise şi alte patru rănite

Două persoane au fost ucise și patru au fost rănite de bombardamentele rusești în regiunea Donețk, potrivit biroului procurorului general al Ucrainei, notează The Guardian.

Joi au avut loc „bombardamente masive” în partea centrală a orașului Bakhmut, iar proiectilele au provenit de la sistemul de rachete Uragan de concepție sovietică.

„Obuzele invadatorilor au lovit case private, magazine, benzinării și clădiri înalte. Un rezident local a murit, iar alți patru au fost răniți”, a precizat biroul procurorului general, care a adăugat că o femeie a murit, de asemenea, în apropierea casei sale, în urma unor bombardamente în orașul Toretska.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Polonia și statele baltice vor restricționa vizele pentru cetățenii ruși

Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania au anunțat că vor restricționa temporar accesul cetățenilor ruși care dețin vize UE. Prim-miniștrii Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei au precizat într-o declarație că această măsură a fost luată în contextul „amenințărilor la adresa politicilor publice și a securității” pe fondul „afluxului substanțial și în creștere de cetățeni ruși” în UE, notează The Guardian.

„Considerăm că acest lucru devine o amenințare serioasă la adresa securității noastre publice și a spațiului Schengen comun în general”, au declarat aceștia.

Măsurile ar trebui să intre în vigoare până la 19 septembrie și vor „restricționa intrarea în spațiul Schengen a cetățenilor ruși care călătoresc în scopuri turistice, culturale, sportive și de afaceri”.

Se vor face excepții pentru diferite categorii, inclusiv pentru „dizidenți”, „cazuri umanitare”, membri de familie și posesori de permise de ședere în țările UE.

„Susținem pe deplin necesitatea de a continua să sprijinim opozanții regimului Putin și de a le oferi oportunități de a părăsi Rusia”, au declarat liderii.

Aceştia au precizat că este „inacceptabil ca cetățenii statului-agresor să poată călători liber în UE, în timp ce, în același timp, oamenii din Ucraina sunt torturați și uciși”.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Forţele ucrainene au avansat în regiunea Harkov și au eliberat 20 de localități

Armata ucraineană afirmă că forțele sale au reușit să avanseze 50 de kilometri în regiunea Harkov și au eliberat 20 de localități în contraofensiva lor, notează CNN.

„Unitățile militare s-au înfipt în apărarea inamicului până la o adâncime de până la 50 de km”, a declarat Oleksii Hromov, adjunctul șefului Direcției operațiuni principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, în cadrul unui briefing la Kiev.

Potrivit oficialului, suprafața totală a teritoriului revenit sub control ucrainean se ridică la peste 700 de kilometri pătrați.

„Operațiunile sunt în curs de desfășurare într-o serie de așezări. În cursul acțiunilor active în direcția Harkov, au fost eliberate peste 20 de așezări”, a mai spus Hromov.

Potrivit lui Hromov, contraofensiva „cu scopul de a restabili teritoriile pierdute” a început la începutul săptămânii și a implicat „Forțele Armate ale Ucrainei, în cooperare cu unitățile Gărzii Naționale și alte forțe de securitate”.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Norvegia va dona Ucrainei aproximativ 160 de rachete Hellfire

Norvegia a anunţat astăzi că va dona Ucrainei aproximativ 160 de rachete Hellfire, precum și platforme de lansare și unități de ghidare, informează The Guardian, care citează AP.

Ministrul norvegian al apărării, Bjorn Arild Gram, a declarat, la baza Ramstein din Germania, că țara sa va furniza Ucrainei și echipamente de vedere pe timp de noapte, adăugând că Kievul a solicitat aceste arme.

„Aceasta este arma pe care Ucraina a cerut-o și va fi utilă în lupta împotriva forțelor de ocupație rusești”, a precizat ministrul.

Hellfire este o rachetă antitanc și antiaeriană despre care Arild Gram a spus că este ușor de controlat și poate fi folosită pe ținte terestre sau maritime.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Preşedintele turc Erdogan cere ca şi cerealele din Rusia să fie exportate

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că doreşte ca şi cerealele din Rusia să fie exportate, adăugând că Vladimir Putin are dreptate să se plângă că cerealele care pleacă din Ucraina în baza unui acord sub egida ONU se îndreaptă mai degrabă către ţări bogate, decât către cele sărace, relatează Agerpres, care citează Reuters.

„Faptul că transporturile de grâu merg în ţările care implementează aceste sancţiuni (împotriva Moscovei) îl deranjează pe dl Putin. Vrem de asemenea ca transporturile de grâu să înceapă şi din Rusia”, a spus Erdogan în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cerealele care vin în baza acestui acord din nefericire merg în ţările bogate, nu în cele sărace”, a spus Erdogan.

Miercuri, preşedintele Rusiei a avansat ideea de a se impune limite exporturilor de cereale din Ucraina.

Oficiali ONU şi ruşi s-au întâlnit miercuri la Geneva pentru a discuta despre nemulţumirile Moscovei că sancţiunile occidentale împiedică exporturile sale de cereale şi de îngrăşăminte în pofida acordului, care a fost semnat de Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU.

Ismini Palla, un purtător de cuvânt al ONU pentru Iniţiativa cerealelor de la Marea Neagră, a declarat că scăderea preţului global al cerealelor în luna august se explică parţial prin reluarea exporturilor din Ucraina şi a dat asigurări că asigurarea resurselor alimentare şi a îngrăşămintelor este critică pentru menţinerea acestui trend.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Alte cinci nave cu cereale ucrainene au plecat din porturile regiunii Odesa

Ministerul turc al apărării a anunțat, joi, într-un comunicat pe Twitter, că alte  cinci vase încărcate cu produse agricole ucrainene au părăsit porturile din regiunea Odesa prin „culoarul cerealelor”.

„În această dimineață, încă cinci nave au părăsit porturile ucrainene”, se arată în raport, care mai precizează că transportul de cereale ucrainene pentru export continuă conform planului.

În total, în perioada „inițiativei cerealelor”, 101 nave au părăsit porturile regiunii Odesa, încărcate cu 2,4 milioane de tone de produse agricole.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Secretarul de stat american Anthony Blinken a sosit la Kiev

secretarul de presă al președintelui Ucrainei, Serhiy Nikiforov, a anunțat, joi, că secretarul de stat american Anthony Blinken a ajuns la Kiev.

Pe agenda înaltului oficial american se află o întrevedere cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, dar și o vizită în localitățile din apropierea Kievului, afectate de război.

În cadrul întâlnirilor cu oficiali ucraineni de rang înalt, Blinken a spus că administraţia Biden a notificat Congresul cu privire la intenţia sa de a oferi 2 miliarde de dolari în finanţare militară străină pe termen lung Ucrainei şi altor 18 dintre vecinii săi, inclusiv membrii NATO şi partenerii regionali de securitate, care ”prezintă cel mai mare risc cu privire la o viitoare agresiune rusă”.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

SUA au aprobat un nou ajutor de 675 de milioane de dolari pentru Ucraina

Președintele american Joe Biden a aprobat pachetul suplimentar de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 675 de milioane de dolari, a anunțat joi, 8 septembrie, secretarul Apărării, Lloyd Austin, relatează Reuters.

„Acest grup de contact trebuie să se poziționeze pentru a susține apărătorii curajoși ai Ucrainei pe termen lung. Asta înseamnă un flux continuu și determinat de capabilități acum”, a spus Lloyd Austin.

Mai multe detalii: SUA aprobă un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 675 de milioane de dolari

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Experții ONU merg la Elenovka pentru a investiga incidentul în care au murit 53 de prizonieri ucraineni

Experți din cadrul unei misiuni ONU de constatare a faptelor se vor deplasa în zilele următoare în Donbas pentru a investiga bombardarea centrului de arestare preventivă din Elenovka, a declarat miercuri secretarul general adjunct al ONU, Rosemary DiCarlo.

„Echipa de investigare se va deplasa la Elenovka în zilele următoare pentru a investiga incidentul din 29 iulie, care a avut ca rezultat moartea a 53 de prizonieri de război ucraineni și rănirea altor 75 până la 130 ”, a spus Rosemary DiCarlo.

„Șeful misiunii Alberto dos Santos Cruz va fi însoțit de experți cu experiență, misiunea trebuie să poată opera fără interferențe externe, să aibă acces sigur, de încredere și nestingherit la oameni, locații și dovezi”, a adăugat Rosemary DiCarlo.

Rușii și ucrainenii se acuză reciproc că au bombardat închisoarea din Elenovka, în urma căruia

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Se dau lupte grele în apropierea centralei nucleare Zaporojie

Statul Major General al forţelor armate ucrainene a transmis joi că se dau lupte grele în zone din apropierea centralei nucleare Zaporojie (sudul Ucrainei), ocupată de forţele ruse, după ce Kievul a avertizat că ar putea să fie nevoit să închidă centrala pentru a evita un dezastru, relatează Reuters.

Unele sate şi comunităţi din apropierea centralei au fost puternic bombardate în ultimele 24 de ore, până joi dimineaţă, „cu tancuri, mortiere, tunuri de artilerie şi lansatoare de rachete multiple”, anunță ucrainenii.

În cursul nopţii, forţele ruse au tras de patru ori cu rachete şi cu artileria grea asupra oraşului Nikopol din apropiere (pe malul opus al fluviului Nipru), a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii, Valentin Reznicenko, pe Telegram, menţionând că cel puţin 11 case de locuit şi alte clădiri au fost avariate în urma bombardamentelor.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Zelenski anunță sancţiuni pentru 606 de persoane din „elita de la conducerea Rusiei”

Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO) a decis miercuri să includă pe lista sa cu sancţiuni 606 de reprezentanţi ai elitei politice din Federaţia Rusă, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său cotidian, difuzat în noaptea de miercuri spre joi, potrivit Ukrinform.

„SNBO a adoptat astăzi (n.r. – miercuri) o decizie importantă privind impunerea de sancţiuni împotriva a 606 de persoane fizice care aparţin elitei conducătoare a Rusiei: 28 de membri ai Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse; 154 de membri ai Consiliului Federaţiei ; 424 de membri ai Dumei de Stat”, a precizat Volodimir Zelenski, fără să menţioneze vreun nume.

„Toţi aceştia sunt responsabili pentru acest război, pentru această teroare împotriva poporului nostru. Şi niciunul dintre ei nu va scăpa de responsabilitate – e doar o chestiune de timp. Am făcut deja câţiva dintre paşii necesari, legal, diplomatic şi politic, pentru ca ei să înfrunte această responsabilitate. Vom mai face şi alţi paşi”, a susţinut Volodimir Zelenski.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Harkov, lovit de rachetele rusești. Doi morți și cinci răniți, anunță autoritățile ucrainene

Oleg Sinegubov, șeful administrației regionale Harkov, a transmis, într-un mesaj pe Telegram, că în urma bombardamentelor rusești asupra cartierului industrial din Harkov, două persoane au murit și cinci au fost rănite.

„Din păcate, în urma bombardării cartierului industrial, sunt victime. Potrivit datelor preliminare ale medicilor, 2 persoane au murit, 5 au fost rănite. Toate serviciile specializate lucrează la locul incidentului”, se arată în mesaj.

Potrivit raportului prezentat de Oleg Sinegubov, opt persoane, inclusiv un copil de doi ani, au fost rănite în ultimele 24 de ore în urma bombardamentelor din regiunea Harkov . 

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Aproape toată regiunea rusă Belgorod a fost lăsată fără curent electric, în urma unei explozii la o substație electrică

O mare parte a orașului Belgorodului și a regiunii Belgorod au rămas fără electricitate din cauza unui „accident la o substație”, a anunțat joi Belgorodenergo, compania rusă responsabilă de funcționarea stației electrice, informează News.ru.

Compania a anunțat o oprire de urgență, cauzele accidentului urmând a fi investigate de autoritățile responsabile.

Explozia a avut loc în timpul nopții de miercuri spre joi, autoritățile locale afirmând că alimentarea cu energie electrică a orașului va fi restabilită pe cât de curând posibil.

O înregistrare video distribuită pe platformele social media a surprins explozia de la distanță.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Doi răniți, după ce rușii au bombardat unitatea de pompieri din Bakhmut

 Departamentul pentru Situații de Urgență din regiunea Donețk, a transmis, joi, pe Facebook, că unitatea de pompieri din Bakhmut a fost vizată de focul inamicului, doi pompieri fiind răniți.

„Astăzi (n.r. – joi), aproximativ la ora 01:00, unitatea de pompieri și salvare Bakhmut a fost atacată pentru a doua oară. În urma bombardamentelor, doi salvatori au fost răniți. Starea ambilor angajați este satisfăcătoare, au primit asistență medicală calificată”, se arată în mesaj.

În urma bombardamentului, geamurile a patru porți de intrare în stația de pompieri au fost distruse. În plus, au fost avariate două echipamente – o cisternă de apă și o ambulanță de utilități.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Șeful armatei ucrainene avertizează asupra riscului unui atac nuclear al Rusiei

Generalul Valeri Zalujni, șeful militar al Ucrainei a avertizat cu privire la amenințarea ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina, ceea ce ar crea riscul unui conflict nuclear „limitat” cu alte puteri, potrivit unui articol de opinie publicat de agenția de știri de stat a Ucrainei Ukrinform, notează The Guardian.

Comandantul șef al forțelor armate al Ucrainei a oferit o evaluare detaliată a războiului de până acum, precizând că „amenințarea directă” a posibilei utilizări de către Rusia a armelor nucleare tactice a avut o influență majoră asupra adoptării deciziilor importante luate.

„Bătăliile de pe teritoriul Ucrainei au demonstrat deja cât de mult neglijează Federația Rusă problemele securității nucleare globale chiar și într-un război convențional. Este greu de imaginat că chiar și loviturile nucleare vor permite Rusiei să încalce voința Ucrainei de a rezista”, a precizat Valeri Zalujni.

„Dar amenințarea care va apărea pentru întreaga Europă nu poate fi ignorată. Nici posibilitatea implicării directe a principalelor puteri ale lumii într-un conflict nuclear „limitat”, care apropie perspectiva celui de-al treilea război mondial, nu poate fi exclusă complet”, a spus Valeri Zalujni.

Potrivit oficialului militar ucrainean de rang înalt, alt factor este „amenințarea directă cu utilizarea de către Rusia, în anumite circumstanțe, a armelor nucleare tactice”.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Un român și trei ruși, anchetați pentru contrabandă cu armament

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că 24 de angajați ai Serviciilor Vamale ucrainene au fost concediați, iar patru cetățeni străini, trei ruși și un român, și-au pierdut cetățenia ucraineană în urma unei anchete a Serviciului de Securitate a Statului (SBU) care vizează influența Rusiei asupra activității autorităților vamale, informează The Kyiv Independent.

Cele patru persoane anchetate de serviciile secrete ucrainene au fost implicate în activități ilegale prin structurile afiliate și au încercat să mențină influența asupra funcționarilor vamali. În urma perchezițiilor la persoanele suspecte, SBU a găsit arme, muniții și explozibili.

„Astăzi (n.r. – joi, 7 septembrie) s-a desfășurat o operațiune importantă de către Serviciul de Securitate al Ucrainei – privind activitățile unor persoane sancționate pe teritoriul țării noastre. Am subliniat în repetate rânduri că nu va mai fi loc pentru contrabandiști și rețele criminale în Ucraina Se pare că unii dintre ei nu au înțeles. Ei bine, vor înțelege”, a transmis Volodimir Zelenski.

Mai multe detalii: Un român și trei ruși, care aveau și cetățenie ucraineană, sunt anchetați pentru contrabandă cu armament în Ucraina

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Sediul mișcării „Suntem împreună cu Rusia” a fost aruncat în aer la Melitopol

Armata ucraineană a deschis focul asupra Melitopolului, iar sediul mișcării publice „Suntem împreună cu Rusia” a fost aruncat în aer, a transmis, pe Telegram, Vladimir Rogov, membru al consiliului administrației militaro-civile ruse din regiunea Zaporojie.

Potrivit acestuia, ucrainenii au lovit Melitopol și Berdiansk „după publicarea rezultatelor unui sondaj privind sprijinul locuitorilor din regiunea Zaporojie pentru un referendum privind aderarea la Federația Rusă”.

Ulterior guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a scris pe canalul său Telegram că nimeni nu a fost ucis în timpul bombardamentului.

„După informațiile mele: slavă Domnului, toată lumea este în viață”, a transmis Mihail Razvozhaev.

8 sept. 2022 – Acum 2 ani
08-09-2022

Contraatac surpriză al ucrainenilor în regiunea Harkov

Ucraina a lansat un contraatac surpriză în regiunea de nord-est Harkov, suprasolicitând forțele ruse care se confruntă și cu atacuri ucrainene în sud, informează The Guardian.

Un oficial care reprezintă Republica Populară Donețk, controlată de ruși, a declarat marți că forțele ucrainene au „încercuit” Balakliia, un oraș din est de 27.000 de oameni situat între Harkov și Izium, oraș ocupat de ruși.

„Astăzi, forțele armate ucrainene, după pregătirea prelungită a artileriei, au început un atac asupra Balakliia”, a declarat Daniil Bezsonov la Telegram.

„În acest moment, Balakliia se află în încercuire operativă și în raza de tragere a artileriei ucrainene. Toate abordările sunt întrerupte de foc”, a spus el, adăugând că o ofensivă ucraineană de succes ar amenința forțele ruse în Izium, un oraș important din punct de vedere strategic pe care Rusia l-a folosit pentru propria ofensivă în estul Ucrainei.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că forţele ucrainene au recucerit mai multe localităţi din regiunea Harkov, care fuseseră ocupate de trupele ruse, fără a oferi însă detalii, transmite AFP.

„Săptămâna aceasta avem veşti bune din regiunea Harkov”, a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de seară difuzat pe reţelele de socializare. Fără a le numi, preşedintele a menţionat doar „localităţi în care steagul ucrainean a revenit”.

Filmări neverificate care circulă miercuri pe rețelele de socializare au arătat ceea ce părea un soldat ucrainean pozând în fața unui panou de intrare pentru Balakliia.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

AIEA: Bombardamentele de marți au avariat linia electrică de rezervă a centralei de la Zaporojie

Bombardamentele de marți au avariat o linie electrică de rezervă la centrala nucleară Zaporojie (ZNPP) din Ucraina, aflată sub control rușilor, care și-a pierdut deja toate cele patru linii electrice obișnuite, a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, organismul de supraveghere nucleară al ONU, potrivit Reuters.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat că nu a existat niciun impact imediat în urma avarierii uneia dintre cele trei linii electrice de rezervă, deoarece centrala a fost deja deconectată de la rețea.

La fel ca toate centralele nucleare, Zaporojie are nevoie de energie pentru a continua să răcească combustibilul nuclear din reactoare și combustibilul uzat. Singurul său reactor în funcțiune furnizează energie, dar, cu fiecare linie electrică externă care se întrerupe, pierde o linie de apărare împotriva unui potențial accident nuclear.

„Dintre cele trei linii de rezervă dintre ZNPP și centrala termică, una este acum avariată de bombardamente, în timp ce celelalte două sunt deconectate, i-a informat personalul operativ ucrainean de rang înalt pe experții AIEA prezenți la centrală încă de săptămâna trecută”, a transmis AIEA în comunicat, referindu-se la o centrală pe cărbune din apropiere.

Mai multe detalii: Linia electrică de rezervă a centralei nucleare din Zaporojie a fost avariată de bombardamentele de marți, anunță AIEA

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Scholz i-a promis lui Zelenski că Germania va continua să ajute Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a promis miercuri Ucrainei continuarea sprijinului ţării sale, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenția DPA, preluată de Agerpres.

Germania nu va înceta să susţină Ucraina militar, dar şi în termeni politici, financiari şi umanitari, a spus Scholz, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Steffen Hebestreit.

Scholz a discutat cu Zelenski şi despre continuarea ajutorului concret al ţării sale, inclusiv pentru reconstrucţie.

Cei doi lideri au discutat şi despre situaţia de la centrală nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa şi locul unui posibil dezastru dacă luptele vor continua.

Scholz şi Zelenski au convenit că siguranţa şi protecţia centralei este de cea mai mare importanţă, precum şi asupra importanţei recomandărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Zelenski i-a mulţumit lui Scholz într-o postare pe Twitter după convorbirea lor telefonică, printre altele pentru confirmarea unui ajutor din partea UE de 5 miliarde de euro.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Zelenski a numit noi șefi ai SBU în regiunile Herson și Cernihiv

Președintele Volodimir Zelenski a numit miercuri, prin decret, noi șefi ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) în regiunile Herson și Cernihiv, relatează Ukrainska Pravda și The Kyiv Independent.

Evhen Netuzhylov, șeful filialei din regiunea Cernihiv a Serviciului de Securitate al Ucrainei, a fost înlocuit de Oleksiy Lyakh.

În regiunea Herson, a cărei cea mai mare parte rămâne sub ocupație, Artem Borysevych a fost numit în locul lui Serhiy Kryvoruchko.

Kryvoruchko a fost demis în luna martie pentru că nu a reușit să protejeze regiunea de trupele ruse la începutul invaziei ruse pe scară largă.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

SUA analizează modul în care poate oferi sprijin pe termen lung armatei ucrainene

Pentagonul pregătește o analiză detaliată și lucrează la modul în care poate să sprijine armata ucraineană pe termen mediu și lung, inclusiv după încheierea războiului cu Rusia, au declarat trei oficiali americani din domeniul apărării, potrivit CNN.

Eforturile sunt conduse de șeful Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, și se vor baza pe ajutorul militar de miliarde de dolari pe care SUA l-a acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse.

Procesul este într-un stadiu incipient și un înalt oficial al apărării a spus că analiza privește la „viitorul forțelor ucrainene”, cu scopul de a răspunde la întrebări cheie despre „ce are sens?” și „ce dorim ca Ucraina să aibă pe termen mediu și lung?” din punct de vedere al sprijinului militar. Pe lângă conflictul actual, care se preconizează a fi de lungă durată, SUA se uită, cel puțin, la următorii cinci ani după încheierea războiului.

Analiza este efectuată împreună cu ucrainenii și, dacă va fi aprobată de președintele american Joe Biden, ar putea duce la ani de vânzări viitoare de arme și la stabilirea unui program de pregătire militară pe termen lung de către SUA. Analiza va fi prezentată Kievului sub forma unei evaluări, dar va oferi o foaie de parcurs clară care va arăta cum consideră SUA că ar trebui Kievul să-și dezvolte armata.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Un bărbat ucis, în urma bombardamentelor de dimineață asupra orașului Sloviansk

Poliția națională din Ucraina a anunțat că un bărbat de 58 de ani a fost ucis în atacul de miercuri dimineață efectuat de trupele ruse asupra orașului Sloviansk din regiunea Donețk, informează The kyiv Independent.

Alte două persoane au rămas sub dărâmăturile unei clădiri rezidențiale lovite de o rachetă a rușilor, iar salvatorii încearcă să le scoată, a adăugat poliția ucraineană.

Potrivit poliției, forțele ruse au lansat trei raiduri cu rachete asupra orașului Sloviansk, avariind o școală, o unitate medicală și o clădire rezidențială.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Ucraina își propune să recucerească cea mai mare parte din Herson până la sfârșitul anului

Forțele ucrainene și-au asumat obiectivul ambițios de a recuceri cea mai mare parte a regiunii Herson, din sudul țării, până la sfârșitul anului 2022, relatează CNN.

Oficiali americani de rang înalt și oficiali ucraineni au declarat pentru postul american de televiziune că au existat unele succese până acum și că planul este de a cuceri cel puțin întregul teritoriul de la nord sau vest de râul Nipru.

Zona include orașul Herson, precum și Nova Kahovka, localitate în care se află o importantă centrală hidroelectrică și canalul care alimentează Peninsula Crimeea cu o mare parte din apa sa.

Oficialii americani au precizat că sunt conștienți de succesul ucrainenilor în atacarea liniilor de aprovizionare ale rușilor, atacuri efectuate pentru a le tăia calea trupelor ruse aflate la vest de râul Nipru.

Actuala ofensivă din sud are o bază largă – se întinde pe o lățime de peste 160 de kilometri – pentru a împiedica unitățile ruse să se concentreze într-un singur punct. În plus, a avut loc o intensificare a operațiunilor de sabotaj și a atacurilor asupra oficialilor proruși din zonele ocupate.

Oficialii americani recunosc că obiectivul ucrainean de recucerire a regiunii Herson până la sfârșitul anului 2022 este unul ambițios, dar spun că acesta poate fi atins dacă Ucraina continuă să facă progrese în operațiunile sale actuale.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Șeful armatei ucrainene: Un război nuclear „limitat” nu poate fi exclus

Amenințarea Rusiei în privința folosirii armelor nucleare tactice „nu poate fi ignorată”, iar un astfel de atac ar putea declanșa un război nuclear limitat, a declarat miercuri șeful armatei ucrainene, potrivit Reuters.

„Există o amenințare directă de utilizare, în anumite circumstanțe, a armelor nucleare tactice de către forțele armate ruse”, a declarat generalul Valeri Zalujni, comandantul-șef al armatei ucrainene, conform unui articol publicat de agenția ucraineană de presă Ukrinform.

„De asemenea, este imposibil să excludem complet posibilitatea implicării directe a principalelor țări ale lumii într-un conflict nuclear «limitat», în care perspectiva unui al treilea război mondial este deja direct vizibilă”, a mai afirmat Zalujni.

7 sept. 2022 – Acum 2 ani
07-09-2022

Civilii din apropierea centralei de la Zaporojie, îndemnați să se evacueze

Ucraina îndeamnă civilii să plece din localitățile ocupate de ruși din apropierea centralei nucleare din Zaporojie, informează The Kyiv Independent.

Vicepremierul Irina Vereșciuk a făcut miercuri apel la ucrainenii rămași în teritoriile ocupate din jurul sitului nuclear să își părăsească locuințele și să se refugieze în zonele controlate de guvernul de la Kiev, afirmând că forțele ruse îi „țin ostatici” nu doar pe angajații centralei, ci și pe locuitorii din zonă.

Anterior, Vereșciuk afirmat că Rusia refuză să asigure un coridor umanitar pentru persoanele care doresc să părăsească zonele din apropierea centralei. Marți, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că a observat personal militar rus, vehicule și echipamente în diverse locuri din interiorul centralei nucleare din Zaporojie.

Mai multe detalii: Kievul le cere locuitorilor din apropierea centralei nucleare de la Zaporojie să părăsească zona, pe fondul reluării bombardamentelor

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News