Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 246.
Rușii anunță că au respins o încercare a ucrainenilor de a străpunge linia frontului în Herson
Armata ucraineană, formată din până la patru grupări tactice de batalion, a încercat în cursul zilei de miercuri să străpungă linia de apărare din regiunea Herson, a declarat Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației regionale instalate de ruși în Herson.
„Au făcut încercări disperate de a extinde capul de pod de la Davydov Brod către Ișcenka cu până la patru grupuri tactice de batalion. Unitățile aeropurtate, cu sprijinul artileriei diviziei 42 de infanterie motorizată, au reușit să respingă toate atacurile, menținând astfel pozițiile”, a scris Kirill Stremousov pe Telegram.
Oficialul rus a adăugat că Forțele Armate ale Ucrainei au revenit în pozițiile anterioare atacului, „suferind pierderi grele de personal și vehicule blindate, inclusiv două tancuri”.
Zelenski: Cele mai aprige lupte se dau în regiunea Donețk
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că în direcția Bakhmut și în orașul Avdiyivka se dau în prezent cele mai aprige lupte.
„Situația de pe linia frontului nu a suferit schimbări semnificative. Cele mai aprige bătălii sunt în regiunea Donețk, pe direcția Bakhmut și Avdiyivka. Nebunia comandamentului rus este acum cel mai vizibilă acolo. Zi de zi, timp de luni de zile, ei conduc oamenii spre moartea, concentrează acolo puterea maximă a loviturilor de artilerie”, a spus Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean a subliniat că toți militarii ucraineni care dețin poziții în aceste direcții în regiunea Donețk „sunt pur și simplu eroi”.
Anthony Blinken: Putin a fost avertizat personal despre consecințele folosirii armelor nucleare
Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken a declarat că președintele rus Vladimir Putin a fost avertizat personal cu privire la consecințele pentru Rusia dacă va folosi arme nucleare în războiul împotriva Ucrainei, informează Bloomberg.
„Am comunicat acest lucru foarte clar și direct rușilor, inclusiv președintelui Putin”, a subliniat Anthony Blinken.
Oficialul american de rang înalt a precizat că declarațiile Federației Ruse despre presupusa pregătire a așa-zisei „bombe murdare” de către partea ucraineană reprezintă „o altă fabricație” a Kremlinului.
Secretarul de stat american a reamintit că declarații similare au mai fost făcute de Federația Rusă, care i-a acuzat pe alții de ceea ce se pregătea să facă ea însăși. În acest sens, șeful Departamentului de Stat al SUA a calificat acțiunile Federației Ruse drept „iresponsabile”.
UNESCO verifică pagubele provocate de război la 207 situri culturale din Ucraina
Cu ajutorul imaginilor satelitare realizate înainte şi după începerea conflictului, ONU a documentat avarierea sau distrugerea completă a 207 situri culturale de pe teritoriul Ucrainei, informează DPA.
Informaţiile sunt colectate într-o platformă online special creată care va fi iniţial accesibilă doar experţilor, dar se va deschide în curând şi publicului, a precizat miercuri la Geneva Krista Pikkat, din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.
Cele şapte situri aflate în patrimoniul UNESCO de pe teritoriul Ucrainei au fost scutite de pagubele provocate de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina demarată în urmă cu opt luni, a spus ea.
Alte locaţii, cum ar fi teatrul dramatic din Mariupol, nu au avut aceeaşi soartă. Sute de civili s-au adăpostit în această clădire la scurt timp după începerea războiului, în martie. Pe 16 martie, bombele ruseşti au distrus cea mai mare parte din clădire. Imaginile evaluate de UNESCO datează din 9 martie şi 12 mai.
Dintre cele 207 de situri, 88 sunt situri religioase, 15 sunt muzee, 76 sunt clădiri istorice sau cu destinaţie artistică, 18 sunt monumente, iar 10 sunt biblioteci.
Ucrainenii susțin că au respins 11 atacuri ale forțelor ruse în timpul zilei
Statul major al armatei ucrainene a transmis că pe parcursul zilei de miercuri, unitățile Forțelor de Apărare au respins 11 atacuri ale rușilor și au lovit trei puncte de control, șase zone de concentrare a trupelor inamice și două depozite cu muniție.
„În timpul zilei, unitățile Forțelor de Apărare au respins atacurile ocupanților din zonele așezărilor Bakhmuțke, Bakhmut, Ivangrad, Andriivka, Soledar, Kurdiumivka, Krasnohorivka, Novomikhailivka, Nevelske, Maryinka și Kamianka din regiunea Donețk”, se arată în comunicat.
De asemenea, miercuri unitățile de rachete și artilerie au lovit 3 puncte de control, 6 zone de concentrare a forțelor inamice, două depozite cu muniție și alte cinci obiective militare importante ale inamicului, potrivit Statului Major al armatei ucrainene.
Două alerte aeriene pentru toată Ucraina anunțate miercuri
În Ucraina, în jurul orei 17.50, a fost anunțată o a doua alertă aeriană pentru întreg teritoriul în aceeași zi.
Alerta de miercuri a fost declanșată după ce s-a raportat că mai multe avioane de luptă au decolat în Belarus.
De asemenea, între orele 15.00 și 16.30 a fost activă o alertă aeriană pentru întreg teritoriul Ucrainei, tot în urma unor rapoarte care anunțau decolarea unor avioane de luptă pe teritoriul statului Belarus.
Ramzan Kadîrov amenință: „Teritoriul nostru este Odesa, Kiev, Harkov. Ucraina ne aparţine toată”
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a vorbit ca despre un ”jihad” despre Războiul rus în Ucraina, într-o înregistrare video pe Telegram, relatează AFP.
„Vă dau cuvântul meu. îi atacăm zilnic. Nu-i vom lua prizonieri pe aceşti şeitani (n.r. – demoni, în arabă)”, a avertizat Ramzan Kadîrov.
”Îi vom arde. Teritoriul nostru este Odesa, Kiev, Harkov. Ucraina ne aparţine toată”, a amenințat Ramzan Kadîrov.
Citeşte întreaga ştire: Liderul cecen Kadîrov proclamă un „jihad” împotriva Kievului și spune că Rusia vrea întregul teritoriu al Ucrainei
Senatul polonez a calificat Rusia drept „regim terorist”
Senatul polonez a votat miercuri, 26 octombrie, o rezoluție, votată în unanimitate, prin care se recunoaște Federația Rusă ca având regim terorist..
„Ucraina de astăzi apără democrația și libertatea. Invadatorii ruși terorizează locuitorii orașelor ucrainene bombardând obiecte civile: grădinițe, școli, teatre și blocuri de locuințe. Bandiții în uniforme rusești torturează și ucid prizonierii de război și civili în teritoriile ocupate. Copii ucraineni sunt răpiți. Să-i crească în regim ienicer. Cetăţenii ucraineni sunt deportaţi, relocaţi şi trimişi în regiuni îndepărtate ale Rusiei”, se arată în rezoluţie.
După cum se precizează în document, „cunoaștem bine toate aceste acte de terorism de stat din paginile istoriei. Europenii credeau că nu vor fi niciodată amenințați de genocid și crime de război. Între timp, Putin și aparatul său de violență au revenit la practicile brutale ale regimurilor stalinist și nazist. Prin urmare, este necesar să se învingă Rusia și să o privească de posibilitatea de a-și amenința vecinii”.
„Senatul Republicii Polone condamnă din nou cu fermitate agresiunea Rusiei și face apel la toate țările care susțin pacea, democrația și drepturile omului să recunoască guvernul Federației Ruse ca un regim terorist”, se mai precizează în rezoluție.
Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk , a salutat decizia Senatului Republicii Polone de a recunoaște autoritățile Federației Ruse ca regim terorist.
Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia
Andriy Yermak, șeful Biroului Președintelui din Ucraina, a anunțat, miercuri, pe Telegram, în cadrul unui nou schimb de prizonieri, au fost eliberați zece militari ucraineni și a fost returnat trupul neînsuflețit al unui voluntar american.
Potrivit oficialului ucrainean, au fost eliberați din captivitate un ofițer și 9 soldați și sergenți. De asemenea, a fost predat și corpul neînsuflețit al voluntarului american Joshua Alan Jones, care a luptat pentru Ucraina și a murit în timpul unei bătălii cu armata rusă.
„Loviturile cu drone sunt un răspuns la explozia podului din Crimeea”
Ambasadorul Rusiei în Regatul Unit, Andrei Kelin, a susținut că ucrainenii au depășit „linia roșie” și a spus că Moscova a lansat lovituri cu drone în toată Ucraina, ca răzbunare pentru explozia podului din Crimeea de la începutul acestei luni, transmite CNN.
„Problema este podul din Crimeea. Podul din Crimeea este esențial pentru infrastructura noastră. Ucrainenii sunt conștienți că aceasta este o linie roșie pe care nu ar trebui să o atace. L-au deteriorat grav și nu ar trebui să fie o surpriză că există un răspuns serios la asta”, a declarat Kelin pentru CNN.
Peste 70.000 de civili au părăsit regiunea Herson „într-o săptămână”, spun autorităţile proruse
”Peste 70.000” de civili şi-au părăsit locuinţele ”într-o săptămână” în regiunea Herson, după ce autorităţile de ocupaţie proruse au demarat evacuarea lor la 19 octombrie, potrivit AFP, care îl citează pe liderul prorus al regiunii instalat de Moscova.
”Sunt sigur că peste 70.000 de persoane au plecat într-o săptămână după ce a fost organizată traversarea” de pe malul drept al fluviului Nipru pe cel stâng, mai departe de linia frontului, a declarat Vladimir Saldo, şeful administraţiei de ocupaţie rusă, în direct la postul de televiziune Krîm24.
Ministrul apărării ucrainean spune că nu crede că Putin va folosi arme nucleare
Vladimir Putin a avertizat în repetate rânduri că Rusia are dreptul de a se apăra folosind orice arme din arsenalul său, care include cel mai mare stoc nuclear din lume. Iar eșecurile Rusiei în războiul din Ucraina au sporit îngrijorările occidentale că ar putea folosi o armă nucleară tactică, relatează Reuters.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, este însă sceptic privind posibilitatea ca Putin să recurgă la o astfel de măsură.
„Părerea mea este că Putin nu va folosi arme nucleare”, a spus Reznikov într-un briefing de presă.
Putin acuză Ucraina de pregătirea unei „bombe murdare” și spune că riscurile unui conflict mondial sunt ridicate
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia cunoaște planurile ucrainene de a folosi o „bombă murdară”, făcând ecou unei acuzații nefondate făcute în mod repetat de Moscova în ultimele zile, relatează Reuters.
Vorbind la o întâlnire cu șefii serviciilor de informații din mai multe țări foste sovietice, Putin a spus că riscul de conflict în lume și regiune este mare, iar securitatea ar trebui sporită în jurul zonelor cheie de infrastructură.
Aproximativ 1.000 de cadavre au fost exhumate în teritoriile recent eliberate
Cadavrele civililor, inclusiv ale copiilor, au fost exhumate alături de rămășițele personalului militar, potrivit Ministerului Reintegrării din Ucraina, citat de Kyiv Independent.
Numărul include cele 447 de cadavre găsite într-o groapă comună din Izium. Ministerul nu a precizat însă numele altor așezări de unde autoritățile ucrainene au exhumat cadavrele.
Putin asistă la exercițiile forțelor nucleare strategice rusești
Președintele rus Vladimir Putin a asistat miercuri la exerciții ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei, a anunțat agenția rusă de presă de stat RIA, citată de Reuters.
„Sarcinile avute în vedere în timpul pregătirii forțelor strategice de descurajare au fost îndeplinite în totalitate, toate rachetele și-au atins ținta”, a transmis Kremlinul, într-un comunicat.
Șeful NATO: Putin nu trebuie să folosească afirmațiile „false” privind „bomba murdară” ca pretext pentru escaladarea conflictului
Afirmația fără evidență a Rusiei conform căreia Ucraina intenționează să folosească o „bombă murdară” pe propriul său teritoriu este „transparent falsă” și nu trebuie folosită de Kremlin ca pretext pentru escaladarea războiului, a declarat marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă, citat de CNN.
„Rusia susține acum în mod fals că Ucraina se pregătește să folosească o bombă radiologică murdară pe propriul teritoriu”, a spus el.
„Aliații NATO resping această afirmație în mod transparent falsă. Rusia îi acuză adesea pe alții de ceea ce intenționează să facă ei înșiși. Am mai văzut acest tipar din Siria până în Ucraina. Rusia nu trebuie să folosească pretext fals pentru o escaladare ulterioară”, a completat Stoltenberg.
Kremlinul spune că ar putea transfera active din regiunile ucrainene anexate companiilor rusești
Kremlinul a transmis miercuri că activele din cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia a declarat că le-a anexat luna trecută ar putea fi transferate în viitor companiilor ruse, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este evident că „activele abandonate” nu pot fi lăsate inactive, iar guvernul se va ocupa de această problemă.
Shoigu a discutat despre amenințarea Ucrainei cu „bombă murdară” cu omologul indian, spune Rusia
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a susţinut miercuri un apel telefonic cu omologul său indian şi a exprimat îngrijorarea Rusiei cu privire la posibila utilizare a unei „bombe murdare” de către Ucraina, a transmis Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.
Ucraina și aliații săi occidentali au respins acuzația Rusiei conform căreia Kievul se pregătește să folosească o „bombă murdară” radioactivă și și-au exprimat îngrijorarea că Moscova o folosește ca pretext pentru o nouă escaladare a războiului.
„Kievul va obține în cele din urmă tancuri occidentale și avioane de luptă”
Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov este optimist cu privire la faptul că Occidentul va trimite mai multe arme în Ucraina, potrivit Kyiv Independent.
El a spus că multe dintre echipamentele considerate cândva interzise au ajuns în cele din urmă în Ucraina.
„Primesc un semnal clar din toate părțile că, indiferent de ce, țările vor sprijini Ucraina până la sfârșitul acestui război”, a spus Reznikov.
Autoritățile pro-ruse „cresc presiunea” de evacuare a locuitorilor
Autoritățile instalate de ruși în Hersonul ocupat îngreunează viața rezidenților, deoarece îi presează să plece, potrivit lui Yurii Sobolevskyi, membru al consiliului regional pro-ucrainean înlăturat, citat de CNN.
„Ocupanții cresc presiunea asupra populației locale din regiunea Herson. Măsurile de filtrare și perchezițiile la mașini și clădiri s-au intensificat, iar transportul public este limitat”, a transmis Sobolevskyi, pe contul său de Telegram.
„Și, desigur, campania pentru «evacuare» continuă, astfel încât oamenii noștri să fie de acord cu deportarea în Federația Rusă”, a adăugat el.
Aproape 500 de soldați ruși, uciși doar în ultima zi
Forțele armate ale Ucrainei estimează că aproximativ 480 de soldați ruși au fost uciși, doar în cursul zile de ieri. Potrivit bilanțului, Rusia a pierdut 68.900 de soldați, de la începutul războiului.
These are the indicative estimates of Russias combat losses as of Oct. 26, according to the Armed Forces of Ukraine. pic.twitter.com/aamw1Lh7iN
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) October 26, 2022
Zeci de luptători ceceni, uciși în urma unui atac aerian
Un regiment cecen din regiunea Herson a fost atacat de Forțele Aeriene Ucrainene, iar peste 40 de luptători au fost uciși și aproximativ două sute au fost răniți, susține Serhii Khlan, șeful Districtului militar regional Herson din Ucraina, potrivit meduza.io.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a precizat în raportul său de seară că atacul a vizat o școală părăsită din satul Cairo, iar în urma acestuia au fost ucise „până la 30 de persoane”. Canalul de Telegram al opoziției cecene 1ADAT , la rândul său, susține că au fost loviți luptătorii lui Kadîrov din unitatea specială a Gărzii ruse cecene „Neftepolk” și că cel puțin o sută de oameni au murit.
Mai multe informații: Zeci de luptători ceceni, uciși în urma unui atac aerian, în regiunea Herson, transmit autoritățile ucrainene
Rusia încearcă să recruteze din rândul forțelor de elită afgane
Mai multe surse militare și de securitate afgane au declarat pentru revista Foreign Policy că membrii Corpului Național de Comando al Armatei Afgane spun că sunt contactați cu oferte de a se alătura armatei ruse pentru a lupta în Ucraina.
Mai multe surse militare și de securitate afgane au declarat pentru revista Foreign Policy că membrii Corpului Național de Comando al Armatei Afgane spun că sunt contactați cu oferte de a se alătura armatei ruse pentru a lupta în Ucraina.
Mai multe informații: Foreign Policy: Rusia încearcă să recruteze din rândul forțelor de elită afgane antrenate și, apoi, abandonate de Occident
40 de localități din Ucraina, atacate în ultima zi
În ultima zi, forțele ruse au lansat cinci rachete, 30 de lovituri aeriene și peste 100 de atacuri cu rachete cu lansare multiplă asupra a peste 40 de așezări din întreaga Ucraină, potrivit statului major ucrainean al forțelor armate ucrainene.
„Cu încălcarea normelor Dreptului Internațional Umanitar, legilor și obiceiurile războiului, (Rusia) continuă să lovească infrastructura critică și locuințele populației civile”, a scris statul major ucrainean în actualizarea sa de dimineață.
Armata ucraineană a distrus un depozit de muniții din sud
Comandamentul Operațional „Sud” al Ucrainei a raportat că forțele ucrainene au ucis 26 de trupe rusești și au distrus patru mortiere, un complex de rachete antiaeriene TOR, șase vehicule blindate și un depozit de muniții în sudul Ucrainei pe 25 octombrie.
Forțele Armate ale Ucrainei au doborât și două drone kamikaze, în regiunea Herson.
Doi morți și patru răniți, în urma unui atac din Dnipro
Un atac cu rachete rusești a ucis două persoane, printre care o femeie însărcinată, în Dnipro, al patrulea oraș ca mărime al Ucrainei. Patru persoane au fost rănite.
Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentyn Reznichenko, a precizat că patru persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc care a lovit o benzinărie din orașul Dnipro în seara zilei de 25 octombrie. Aceștia sunt tratați la un spital local.
Cel puțin șase incidente de sabotaj împotriva infrastructurii feroviare rusești, din iunie
Ministerul britanic al Apărării a precizat, în cea mai recentă actualizare de pe frontul din Ucraina, că au existat cel puțin șase incidente de sabotaj împotriva infrastructurii feroviare rusești, începând cu luna iunie.
Ultima s-a produs cu câteva zile în urmă, când „un dispozitiv exploziv a avariat calea ferată în apropierea satului Novozybkovo, la aproximativ 15 km de la granița Rusia-Belarus.” „Linia este principala legătură feroviară între Rusia și sudul Belarusului”, a spus ministerul.
Grupul anti-război rus „Stop the Wagons” și-a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra liniei principale dintre Rusia și sudul Belarusului.
„Acesta face parte dintr-o tendință mai largă de atacuri dizidente împotriva căilor ferate atât în Rusia, cât și în Belarus. Autoritățile ruse au restrâns anterior prezența online a STW”, precizează britanicii.
„Conducerea rusă va fi din ce în ce mai îngrijorată de faptul că chiar și un grup mic de cetățeni s-a opus suficient de mult conflictului pentru a recurge la sabotaj fizic”, concluzionează ei.
Grupul secret de militari ruși din spatele atacurilor cu rachete
Numele a zeci de ingineri militari ruși de rang înalt responsabili de lansarea rachetelor rusești de înaltă precizie Kalibr, R-500 și Kh-101 asupra Ucrainei, care au afectat rețeaua energetică și au făcut sute de victime civile de la începutul războiului, au fost publicate de site-ul Bellingcat.
În urma unei investigații care a durat șase luni, Bellingcat și partenerii săi The Insider și Der Spiegel au reușit să descopere un grup de zeci de ingineri militari, până acum secret, cu o pregătire educațională și profesională în domeniul programării rachetelor.
Rusia se pregătește pentru „cea mai grea dintre bătălii”, în Herson
Forțele ruse se pregătesc să apere cel mai mare oraș aflat sub controlul lor de la declanșarea invaziei, Hersonul aflat în sudul Ucrainei.
Autoritățile instalate de Rusia evacuează rezidenții pe malul estic al râului Nipru, a declarat Oleksiy Arestovici, consilier al președintelui ucrainean, dar nu există niciun semnal că forțele ruse se pregătesc să abandoneze orașul cucerit în primele zile de război.
„Cu Herson totul este clar. Rușii își reînnoiesc, își întăresc prezența acolo”, a spus Arestovici, marți seara. „Înseamnă că nimeni nu se pregătește să se retragă. Dimpotrivă, cea mai grea dintre bătălii va avea loc pentru Herson.”
Dintre cele patru provincii pe care președintele rus Vladimir Putin că le-a anexat în septembrie, Herson este probabil cea mai importantă din punct de vedere strategic.
Rishi Sunak promite, în prima convorbire cu Zelenski, continuarea ajutorului pentru Ucraina
Noul prim-ministru britanic Rishi Sunak a purtat marți prima sa convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și l-a asigurat că sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina va continua, potrivit unui comunicat de presă transmis de Downing Street, relatează CNN și Al Jazeera.
„Prim-ministrul a spus că sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina va fi mai puternic ca niciodată sub conducerea sa, iar președintele Zelenski poate conta pe faptul că guvernul acestuia va fi în continuare solidar” cu Ucraina, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului britanic, după ce cei doi lideri au vorbit la telefon.
„Ambii lideri au convenit asupra necesității de a continua să exercite presiuni asupra regimului barbar al [președintelui rus Vladimir] Putin prin continuarea sancțiunilor economice”, a mai transmis biroul premierului britanic.
Marți, într-un mesaj publicat pe Twitter, Zelenski a descris conversația cu Sunak ca fiind una excelentă și a precizat că a convenit cu acesta să „scrie un nou capitol” în relațiile dintre țările lor.
In an excellent conversation with @RishiSunak we agreed to write a new chapter in 🇺🇦-🇬🇧 relations but the story is the same – full support in the face of Russian aggression. I appreciate PMs first call to Ukraine. And always grateful for the support of the 🇬🇧 people.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 25, 2022
Președintele german promite Ucrainei livrarea la timp a armelor
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a vizitat marți Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, ocazie cu care a condamnat cei mai noi pași făcuți de Rusia în direcția escaladării conflictului și s-a angajat ca țara sa să livreze la timp armele promise Kievului, informează CNN.
Vorbind în fața reporterilor alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Steinmeier a criticat „retorica nucleară iresponsabilă” a liderului rus Vladimir Putin, mobilizarea parțială a trupelor decretată de Moscova și anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson.
Cei doi președinți s-au întâlnit în ziua în care Berlinul a găzduit o conferință privind redresarea Ucrainei. Într-o declarație comună, Zelenski a anunțat că l-a numit pe Steinmeier patronul reconstrucției regiunii Cernihiv.
Cei doi lideri au discutat despre nevoile economice, financiare și de apărare ale Ucrainei, în special despre sisteme de artilerie, vehicule blindate și alte arme, potrivit unui mesaj publicat pe canalul Telegram al lui Zelenski.
Mai multe detalii: În prima vizită în Ucraina de la începutul războiului, Steinmeier s-a angajat ca Germania să livreze la timp armamentul promis
O benzinărie din Dnipro a luat foc după ce a fost lovită de fragmentele unei rachete rusești; 2 civili au fost uciși
O benzinărie din orașul Dnipro a luat foc după ce a fost lovită de fragmente ale unei rachete rusești. Borys Filatov, primarul orașului Dnipro, a anunțat că cel puțin doi civili au fost uciși, informează Ukrainska Pravda.
„Dnipro. O benzinărie BRSM a luat foc. Teroriștii ruși și-au lansat rachetele asupra orașului, dar fragmentele unei rachete au lovit o benzinărie locală. Incendiul este încă în curs de stingere”, a scris Kyrylo Timoșenko, șeful adjunct al cancelariei prezidențiale ucrainene, pe Telegram.
„În prezent se știe că cel puțin doi civili au murit: unul într-o mașină, iar celălalt la o spălătorie auto de lângă benzinărie. Așteptăm o actualizare din partea administrației militare”, a precizat primarul Borys Filatov.
Sirena de raid aerian din regiunea Dnipropetrovsk a durat de la ora locală 21:00 la 22:00. La ora 22:15, Timoșenko a anunțat că incendiul a fost localizat pe o suprafață de 300 de metri pătrați.
Rusia a notificat SUA cu privire la viitorul exercițiu anual care include forțe nucleare
Rusia a notificat SUA cu privire la viitorul exercițiu anual care include forțele sale nucleare strategice, a anunțat marți Pentagonul, potrivit CNN.
Exercițiul GROM implică lansarea de rachete reale și desfășurarea de mijloace strategice. Pentagonul a subliniat că este un exercițiu anual de rutină, iar SUA îl vor urmări cu atenție.
„Rusia își respectă obligațiile de control al armamentului și angajamentele de transparență pentru a transmite aceste notificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, în cadrul unui briefing de presă.
Pentagonul a precizat săptămâna trecută că se așteaptă la acest exercițiu, dar Moscova nu a notificat oficial Washingtonul până la acel moment.
Săptămâna trecută, SUA și NATO au început exercițiul nuclear anual cunoscut sub numele de Steadfast Noon, care se desfășoară în fiecare an de mai bine de un deceniu.
Un oficial prorus din Zaporojie se așteaptă ca ofensiva ucraineană în regiune să înceapă în curând
Partea ocupată de Rusia a regiunii ucrainene sud-estice Zaporojie ar putea deveni în curând ținta unei ofensive ucrainene, a declarat marți un înalt oficial numit de Moscova în guvernul regional, potrivit CNN.
„Există mari șanse ca regiunea Zaporojie să devină ținta principală a ofensivei ucrainene. Pe ce se bazează această evaluare? Pe faptul că cantitatea de echipamente și de efective ale inamicului concentrată aici este, ca să spunem așa, semnificativă”, a declarat Vladimir Rogov, pentru televiziunea rusă de stat Canal 1.
Rogov a adăugat că din zonele Orekhov și Huleaipole ar putea fi lansate bombardamente asupra orașelor din Zaporojie: Enerhodar, Vasilyevka, Tokmak, Pology – și mai departe până la Berdiansk.
Potrivit oficialului susținut de Rusia, un astfel de scenariu este „destul de posibil”, deoarece aceste locuri sunt o câmpie fără bariere naturale, cum ar fi râuri sau păduri. „Bineînțeles, va exista rezistență. Băieții noștri așteaptă, băieții noștri se pregătesc. Militarii noștri înțeleg perfect care sunt riscurile potențiale”, a adăugat Rogov.
Armata ucraineană: 30 de soldați ruși au fost uciși, iar alți 100 au rămas sub dărâmături în regiunea Herson
Statul Major General al Ucrainei a confirmat marți că forțele de apărare ucrainene au ucis 30 de soldați ruși, iar mai mult de o sută de militari au rămas sub dărâmături în urma unui bombardament efectuat în satul Kairy, din regiunea Herson, informează Ukrainska Pravda.
„Potrivit celor mai recente informații, forțele de apărare ale Ucrainei au ucis aproximativ 30 [de invadatori], iar peste o sută de militari inamici au rămas sub dărâmături în urma loviturilor punctuale ale artileriei forțelor de apărare, în satul Kairy, regiunea Herson”, a transmis conducerea armatei ucrainene, în actualizarea zilnică a situației de pe front.
De asemenea, în satul Hornostaivka, după aruncarea în aer a unui depozitul de muniții al rușilor, a fost observată deplasarea unui număr mare de mașini de ambulanță, semn că rușii își ascund cu grijă pierderile, notează Ukrainska Pravda.
Rusia a ridicat la ONU chestiunea „bombei murdare” pe care ar pregăti-o Ucraina
Rusia a înaintat Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite acuzația că Ucraina se pregătește să folosească o „bombă murdară” – un dispozitiv exploziv cu material radioactiv -, exprimându-și această îngrijorare în cadrul unei reuniuni cu ușile închise a celor 15 membri ai acestui organism, relatează Al Jazeera.
„Suntem destul de mulțumiți pentru că am reușit să creștem gradul de conștientizare”, a declarat reporterilor Dmitri Polyanskiy, adjunctul ambasadorului rus la ONU. „Nu mă deranjează ca oamenii să spună că Rusia strigă «lupul» dacă acest lucru nu se va întâmpla, pentru că acesta este un dezastru teribil, teribil, care amenință potențial întregul Pământ”, a precizat Polyanskiy.
Rusia acuză Kievul, fără a oferi vreo dovadă, că a cerut din partea a organizații din domeniul energiei să creeze o „bombă murdară”. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a trimis luni o scrisoare către Națiunile Unite în care detaliază acuzațiile.
Când a fost întrebat ce dovezi are Rusia pentru a-și susține afirmațiile, Polyanskiy a declarat reporterilor că este vorba de informații ale serviciilor secrete care au fost împărtășite cu omologii occidentali cu „nivelul necesar de autorizare”.
Biden: Moscova ar face o „gravă greșeală” dacă va utiliza o „bombă murdară” în Ucraina
Președintele american Joe Biden a declarat marți că Rusia ar face o „gravă, gravă greșeală” dacă ar desfășura o armă nucleară tactică în Ucraina, informează CNN.
Afirmația liderului de la Casa Albă a venit în contextul în care oficialii ruși avertizează că Ucraina s-ar pregăti să folosească o așa-numită „bombă murdară” pe câmpul de luptă din Ucraina, o acuzație despre care liderii occidentali au spus imediat că este falsă.
„Permiteți-mi să spun că Rusia ar face o greșeală incredibil de gravă dacă ar folosi o armă nucleară tactică”, a declarat președintele american. „Încă nu garantez că este vorba de o operațiune sub steag fals. Nu știm. Ar fi o gravă, gravă greșeală” din partea Moscovei, a subliniat Joe Biden.
Mai multe detalii: Joe Biden avertizează Rusia că ar face o „greșeală incredibil de gravă” dacă va folosi o armă nucleară tactică în Ucraina
Zelenski: Doar eliberarea Crimeei va restabili pacea reală
Președintele Volodimir Zelenski consideră că pacea reală, care va pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, este posibilă doar după eliberarea Crimeei, scrie Ukrainska Pravda.
„Totul a început cu ea [cu peninsula Crimeea – n.r.]. Eliberarea ei înseamnă restabilirea adevăratei păci. Potențialul rusesc de agresiune va fi distrus până la rădăcină atunci când steagul ucrainean se va întoarce la locul său de drept în orașele și satele din Crimeea. Crimeea trebuie să fie eliberată de exploatarea Rusiei, ca un cap de pod. Doar atunci lumea va simți că nu vor mai exista pierderi, iar oamenii vor simți că lumea devine mai sigură”, a declarat Zelenski marți, în timpul unui discurs online ținut la primul summit parlamentar al Platformei pentru Crimeea, care a avut loc în Croația.
Liderul ucrainean a subliniat că reintegrarea Crimeei după ani de ocupație nu va fi ușoară, „dar, datorită cooperării noastre, vom putea asigura și acest lucru”.
„Ar trebui să facem din formatul Platformei Crimeea un punct de plecare pentru alte platforme umanitare și diplomatice care vor contribui la eliberarea altor teritorii care au fost cândva ocupate, de la Transnistria și Abhazia până la teritoriile nordice”, a mai spus președintele ucrainean.
SUA ar putea trimite Ucrainei sisteme de apărare antieriană Hawk
Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a trimite în Ucraina echipamente de apărare aeriană HAWK mai vechi, aflate în depozite, pentru a o ajuta să se apere împotriva atacurilor rusești cu drone și rachete de croazieră, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani.
Rachetele de interceptare HAWK ar reprezenta un pas înainte față de sistemele de rachete Stinger – sisteme de apărare antiaeriană mai mici și cu rază de acțiune mai scurtă – pe care Statele Unite le-au trimis deja Kievului pentru a contracara invazia Rusiei.
Mai multe detalii: SUA iau în considerare să trimită Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană HAWK, prin intermediul unui transfer rapid