Relatarea Libertatea LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 256 s-a mutat aici.
Putin a anunțat că 49.000 de mobilizați ruși se află pe front în Ucraina
Majoritatea celor mobilizați în cadrul „operațiunii militare speciale” din Ucraina sunt în curs de pregătire, iar 49.000 dintre ei au ajuns pe frontul din Ucraina, a declarat președintele rus Vladimir Putin.
„300.000 mobilizați. Avem în total 318.000. De ce 318.000? Pentru că sunt și voluntarii. Numărul voluntarilor crește. Dintre aceștia, 49.000 efectuează deja misiuni de luptă (n.r. – în Ucraina). Toți celelalți sunt încă în stadiul de pregătire formare”, a anunțat Vladimir Putin, într-o discuție cu participanții organizațiilor de tineret și voluntar de Ziua Unității Naționale.
Zelenski: Iranul minte că a livrat Rusiei câteva drone, doborâm 10 dintre ele în fiecare zi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Iranul că minte când spune că a livrat unui număr „limitat” de drone Federației Ruse.
„Astăzi (n.r. – sâmbătă) au fost mesaje din Iran, de la reprezentanți oficiali. Au decis să recunoască că au furnizat drone pentru teroarea rusă. Dar chiar și în această mărturisire, au mințit. Doborăm cel puțin 10 drone iraniene în fiecare zi, în condițiile în care regimul iranian susține că ar fi livrat un număr limitat de drone chiar înainte invaziei pe scară largă a Rusiei”, a spus Volodimir Zelenski.
„Dacă Iranul continuă să mintă despre ceea ce este evident, înseamnă că lumea va face și mai multe eforturi pentru a investiga cooperarea teroristă dintre regimurile rus și iranian și ceea ce plătește Rusia Iranului pentru o astfel de cooperare”, a precizat Volodimir Zelenski.
Centrala nucleară Zaporojie a fost din nou conectată la sistemul energetic al Ucrainei
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat, sâmbătă, că alimentarea centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită, la două zile după ce aceasta a pierdut complet accesul la sursele externe de electricitate din cauza bombardamentelor forțelor ruse.
Potrivit AIEA, vineri, în jurul orei locale 22.00, a fost restabilită alimentarea cu energie a liniei de 750 kV la toate cele șase unități de alimentare ale centralei nucleare Zaporojie, iar opt generatoare diesel de urgență în funcțiune au fost oprite și puse în regim de așteptare.
Astfel, linia de 750 kV furnizează din nou energie electrică la șase reactoare ale centralei nucleare, care este necesară pentru răcirea reactoarelor și îndeplinirea altor funcții importante de securitate nucleară.
Mesajul AIEA afirmă că nu există modificări în starea operațională a tuturor unităților de putere. Unitățile 5 și 6 sunt în modul de oprire semi-caldă, furnizând abur către instalație și se iau măsuri pentru a încălzi în continuare ambele unități până la o stare de oprire la cald. Celelalte patru unități rămân în modul rece.
„Penele repetate demonstrează clar situația extrem de gravă a siguranței nucleare cu care se confruntă această mare centrală nucleară. Până acum, echipa curajoasă a centralei nucleare Zaporojie a reușit să mențină funcționarea în siguranță a șase unități de putere. Dar nu se poate continua așa”, a declarat directorul general al AIEA , Rafael Grossi.
„Am cerut în mod repetat crearea urgentă a unei zone de protecție nucleară în jurul centralei nucleare Zaporojie pentru a preveni un accident nuclear. Nu ne permitem să mai pierdem timpul. Trebuie să acționăm înainte să fie prea târziu”, a spus Rafael Grossi.
Zelenski: Ucraina lansează o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de drone maritime
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, sâmbătă, că de săptămâna viitoare, Ucraina va lansa o nouă campanie de strângere de fonduri în cadrul platformei United24 pentru achiționarea unei flote de drone maritime.
„Săptămâna viitoare vom lansa o altă direcție de strângere de fonduri – vom acumula fonduri pentru o flotă de drone marine. Cred că absolut toată lumea înțelege ce este asta și pentru ce este și sunt sigur că milioane de oameni vor sprijini o astfel de direcție în apărarea noastră. Toată lumea a văzut deja cum funcționează. Și asta este doar pentru protecția zonei noastre marine, nu revendicăm pe a altcuiva”, a spus Volodimir Zelenski.
Jens Stoltenberg: NATO se asigură că Ucraina își folosește dreptul de a se apăra împotriva acestui atac al rușilor
Țările membre NATO oferă Ucrainei sprijin militar și economic, contribuind la lupta acesteia, asigurându-se că aceasta își folosește dreptul la apărare, a declarat, sâmbătă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Acum este un război în Ucraina, care a început după decizia președintelui Putin de a invada o altă țară. Oferim sprijinul nostru militar și economic Ucrainei. Ne asigurăm că Ucraina își folosește dreptul de a se apăra împotriva acestui atac al rușilor”, a spus Jens Stoltenberg.
În ceea ce privește amenințările Rusiei de a folosi arme nucleare, secretarul general al NATO a spus că acest lucru nu ar trebui să se întâmple niciodată.
„Liderii ruși și Putin folosesc o retorică nucleară deosebit de periculoasă. Întotdeauna am spus că nu există învingători într-un război nuclear. Prin urmare, nu ar trebui să existe război nuclear… Dacă se folosește (n.r. – arme nucleare), natura conflictului se va schimba. În acest context, comunitatea internațională s-a exprimat foarte clar. Armele nucleare nu pot fi folosite niciodată”, a precizat Jens Stoltenberg.
Rușii anunță că au respins atacuri ucrainene în Luhansk, Donețk și Herson
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a anunțat, sâmbătă, că armata rusă a respins atacurilor trupelor ucrainene în autoproclamatele regiuni Luhansk și Donețk (LPR și RPD), precum și în regiunea Herson.
„În direcția Kupiansk, inamicul a încercat să atace pozițiile rusești cu forțe de până la un grup tactic de batalion în direcția așezării Kuzemovka în Republica Populară Lugansk. Unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei au fost învinse de focul artileriei ruse și loviturile aviației”, a spus Igor Konașenkov.
„Peste 140 de militari ucraineni, trei tancuri, două vehicule de luptă de infanterie, trei vehicule blindate și cinci vehicule în diverse scopuri au fost distruse”, a precizat Igor Konașenkov.
Oficialul militar rus a raportat, de asemenea, respingerea atacurilor armatei ucrainene din regiunile Donețk și Herson.
Lukașenko: Am spus de o mie de ori că nu voi trimite militari în Ucraina
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a insistat din nou că nu va trimite militari în Ucraina, transmite EFE.
„Astăzi se vehiculează ideea că Lukaşenko vrea să-şi trimită militarii în Ucraina. Am spus deja de o mie de ori că nu am astfel de planuri”, a afirmat vineri preşedintele belarus, în timpul unui eveniment care a avut loc la Corporaţia Naţională de Biotehnologie din Belarus (BNBC).
Lukaşenko a susţinut că, de fapt, opoziţia „autoexilată” este cea care îi trimite pe belaruşi la moarte.
„N-avem ce face acolo în Ucraina. Nu avem nevoie să trimitem oameni acolo ca să lupte”, a insistat el.
Cel puțin 3 civili uciși și alți 8 răniți în Donețk, în urma atacurilor ruse
Guvernatorul regiunii Donețk Pavlo Kirilenko a anunțat sâmbătă că cel puțin trei civili au fost uciși și opt au fost răniți în ultimele 24 de ore, în regiunea Donețk.
Regiunea de est, unde au rămas aproximativ 350.000 de oameni, în ciuda unei evacuări obligatorii instalate de guvern, a intrat peste noapte sub o nouă rundă de bombardamente grele rusești, potrivit Kyiv Independent.
Iran recunoaşte că a furnizat drone Rusie înainte de invazia rusă în Ucraina
Iranul a recunoscut sâmbătă că a furnizat drone Rusiei, ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian declarând că Republica Islamică a trimis Moscovei un număr limitat de drone înaintea invaziei ruse din Ucraina, a relatat agenţia de stat iraniană IRNA, preluată de dpa.
Şeful diplomaţiei iraniene a negat totuşi că ţara sa a mai trimis arme după declanşarea invaziei ruse în Ucraina sau că Teheranul ar mai fi furnizat de atunci rachete.
Ucraina anunță că a deminat deja peste 64.000 de hectare de teritoriu eliberat
Ucraina a deminat deja peste 64.000 de hectare de teritoriu eliberat de sub ocupaţia rusă, a declarat ministrul de interne ucrainean, Denis Monastirski, care a menţionat că a curăţa de mine o localitate de dimensiuni medii presupune o lună de muncă, transmite EFE.
„S-au curăţat de mine peste 64.000 de hectare de teritoriu eliberat. Este vorba despre o zonă întinsă, iar acest lucru se face într-un ritm extrem de rapid”, a anunţat vineri ministrul ucrainean, citat de agenţia Ukrinform.
Monastirski a susţinut că, prin comparaţie cu ritmul experţilor din organizaţiile internaţionale care colaborează cu Ucraina, geniştii ucraineni din Ministerul Situaţiilor de Urgenţă „lucrează de o sută de ori mai rapid”.
Forțele ucrainene susțin că au ucis alți 600 de soldați ruși, în ultimele 24 de ore
Ministerul de ucrainean Externe a publicat sâmbătă cele mai cele recente cifre privind pierderile forțelor ruse pe câmpul de luptă din Ucraina.
Potrivit Kievului, forțele sale au ucis, în ultimele 24 de ore, 600 de soldați ruțși și au doborât 12 drone. În total, armata ucraineană a ucis aproximativ 75.440 de soldați ruși, de la începutul războiului.
Armata Ucrainei a respins 14 avansuri rusești în Luhansk
Armata Ucrainei a respins atacurile rusești în apropierea a 14 așezări din regiunile Luhansk și Donețk, lovind importante facilități militare rusești și două posturi de comandă, a anunțat sâmbătă Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
De asemenea, șase stații de realimentare rusești au fost distruse lângă Novovasylivka din regiunea Mikolaiv, potrivit sursei citate.
Regiunea Sumî, bombardată de 70 de ori de forțele ruse
Forțele ruse au tras în ultimele 24 de ore 70 de obuze în patru comunități din regiunea Sumî, situate în apropierea graniței cu Rusia, a declarat guvernatorul regiunii Dmitro Zhivitski, într-o postare pe Telegram, citat de Kyiv Indendent.
Cel puțin trei clădiri rezidențiale și alte patru proprietăți comerciale au fost lovite de bombardamentele rusești, a adăgat oficialul. Nu au fost raportate victime.
Vinița, atacată de Rusia cu drone kamikaze
Guvernatorul Vinița, Serhii Borzov, a transmis că Rusia a atacat regiunea cu drone kamikaze Shahed-136 de fabricație iraniană. Borzov nu a oferit mai multe detalii despre atac, potrivit Kyiv Independent.
Zelenski nu întrevede nicio dorinţă de a negocia din partea Rusiei
Rusia trimite zeci sau sute de mii de oameni la luptă, dar cei care vor să negocieze nu vor lăsa oamenii să moară, a spus Zelenski în mesajul său video zilnic difuzat la Kiev vineri seara, citat de Dpa.
„Acum suntem pregătiţi pentru pace, o pace corectă şi dreaptă. Noi am declarat formula pentru aceasta de multe ori”, a menţionat Zelenski, care a subliniat că în primul rând Rusia trebuie să respecte graniţele Ucrainei şi integritatea teritorială a țării conform legislaţiei ONU.
Blinken afirmă că orice utilizare a armelor nucleare de către Rusia ar fi catastrofală pentru Putin
Secretarul american de stat Antony Blinken a afirmat vineri că orice utilizare a unei arme nucleare de către președintele rus Vladimir Putin ar avea consecințe dezastruoase pentru el și pentru națiunea sa, relatează CNN.
„Împreună cu G7, țările din întreaga lume îi spun clar președintelui Putin că orice utilizare a unei arme nucleare ar fi catastrofală pentru el și pentru Rusia”, a declarat Blinken, în cadrul unei conferințe de presă organizate după reuniunea miniștrilor de externe ai statelor din G7, care a avut loc la Munster, Germania.
Forțele ucrainene anunță că au doborât două rachete de croazieră rusești lansate din Marea Neagră
Forțele ucrainene au doborât vineri două rachete de croazieră Kalibr lansate de forțele rusești din Marea Neagră, potrivit Comandamentului aerian „Sud” din Odesa, citat de CNN.
Comandamentul aerian a precizat că o rachetă de croazieră a fost doborâtă deasupra regiunii Herson, iar una a fost doborâtă deasupra regiunii Mikolaiv.
Putin spune că locuitorii din Herson trebuie evacuați
Evacuarea civililor din cele mai periculoase zone din Herson „este foarte importantă”, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, citat de agenția rusă de presă TASS, în condițiile în care regiunea este scena unor lupte grele în faţa contraofensivei ucrainene.
„Acum, desigur, cei care locuiesc în Herson trebuie îndepărtați din zona celor mai periculoase acțiuni, pentru că populația civilă nu ar trebui să sufere de bombardamente, de orice ofensivă, contraofensivă și alte măsuri legate de operațiunile militare”, a declarat Putin, în timpul unei întâlniri cu activiști pro-Kremlin.