Live text
Acum 2 ani
Premierul ucrainean: 70% din necesarul de energie a fost acoperit
Acum 2 ani
Rusia acuză SUA de "toxicitate și ostilitate" după ce s-a retras din negocierile privind armele nucleare
Acum 2 ani
Cancelarul german s-a angajat să livreze mai multe tancuri Gepard Ucrainei
Acum 2 ani
Dmitri Medvedev cere NATO să nu livreze Ucrainei sistemul Patriot
Acum 2 ani
Guvernatorul regiunii Herson: A fost restabilită energia electrică pentru peste 40% din consumatori
Acum 2 ani
SUA iau în considerare trimiterea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina
Acum 2 ani
Germania va furniza Ucrainei 14 vehicule terestre fără pilot
Acum 2 ani
Jens Stoltenberg: NATO nu e parte din război, va susține Ucraina oricât va fi nevoie
Acum 2 ani
Rușii bombardează așezările din zonele eliberate din Herson
Acum 2 ani
Miniștrii de externe NATO își reafirmă solidaritatea cu Ucraina și se angajează să ajute la refacerea infrastructurii
Acum 2 ani
Olena Zelenska: Mai mult de 20 de milioane de ucraineni au rămas fără electricitate, apă și căldură
Acum 2 ani
Aproape 48.000 de presupuse crime de război ale trupelor ruse, înregistrate în Ucraina
Acum 2 ani
SUA vor ajuta cu 53 de milioane de dolari Ucraina
Acum 2 ani
Oficial rus: Rusia și SUA nu sunt în dialog cu privire la Ucraina
Acum 2 ani
Kremlinul susține că este necesară „voință politică” pentru a relua negocierile cu Kievul
Acum 2 ani
Stoltenberg: „Mă aștept ca mesajul Aliaților să fie că trebuie să facem mai mult pentru Kiev”
Acum 2 ani
Alerte de raid aerian, pe întreg teritoriul Ucrainei
Acum 2 ani
30% din teritoriul ucrainean se confruntă cu pene de curent
Acum 2 ani
O nouă groapă comună descoperită lângă Herson
Acum 2 ani
Pierderile suferite de Rusia în Ucraina de la începutul războiului
Acum 2 ani
Ucraina a primit din partea Slovaciei 30 de vehicule de luptă BVP-1
Acum 2 ani
Evaluare britanică: Rusia a renunțat la grupurile tactice de batalioane
Acum 2 ani
SUA vor anunța un ajutor financiar „substanţial” acordat Ucrainei la reuniunea NATO
Acum 2 ani
ISW nu poate confirma în totalitate avansul trupelor ruse care încearcă să încercuiască Bahmut
Acum 2 ani
ONU: Cel puțin 17.023 de victime civile în Ucraina, din cauza războiului
Acum 2 ani
Bombardamente în Dnipro, în timpul nopții
Acum 2 ani
Zelenski: Rușii au bombardat regiunea Herson de 258 de ori în ultima săptămână
Acum 2 ani
Statul Major General: Armata ucraineană a avariat un pod din Zaporojie folosit pentru aprovizionarea militară a rușilor
Acum 2 ani
Statul Major General al Ucrainei: Trupele ruse încearcă să avanseze în trei direcții în Donbas
Acum 2 ani
ONU califică drept "critică" situația umanitară din sudul Ucrainei, după ce oamenii au rămas fără energie electrică și căldură
Acum 2 ani
Procuratura Generală a Ucrainei: Forțele ruse au deschis focul asupra unei mașini cu civili în regiunea Herson
Acum 2 ani
Angajații care nu semnează contracte cu Rusia au interdicție de a lucra la centrala din Zaporojie, susține Kievul

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 280.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Premierul ucrainean: 70% din necesarul de energie a fost acoperit

Prim-ministrul ucrainean Denis Şmihal a declarat că al doilea sezon de iarnă din timpul războiului „va fi foarte provocator”. El a declarat în cadrul unei ședințe de guvern că Rusia „va bombarda în continuare infrastructura energetică; obiectivul lor este de a îngheța Ucraina și de a comite un alt genocid al poporului ucrainean”, relatează CNN.

Şmihal a declarat că „toate regiunile din Ucraina, cu excepția regiunii Herson, sunt alimentate cu energie electrică. În prezent, producția de energie electrică din țară acoperă 70% din nevoile de consum”.

El a spus că responsabilitatea revine acum companiilor regionale de electricitate de a nu depăși limitele furnizate de furnizorul de electricitate de stat NPC Ukrenergo și de a minimiza deconectarea neuniformă a consumatorilor.

Există suficientă energie, a spus el, pentru a distribui în mod egal sarcina întreruperilor forțate, astfel încât oamenii să poată aprinde luminile timp de cel puțin cinci-șase ore pe zi, a precizat Şmihal.

Şmihal a spus că situația a necesitat o apărare aeriană puternică și reparații rapide ale echipamentelor electrice deteriorate.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

„În ceea ce privește apărarea aeriană, în ultima lună, s-au înregistrat progrese semnificative, în primul rând, datorită furnizării de sisteme occidentale moderne”, a spus el.

Obținerea de echipamente energetice suplimentare a fost, de asemenea, o prioritate, a spus el.

„Numai Lituania ne-a dat 114 transformatoare. Alte țări alocă fonduri și echipamente pentru a ajuta Ucraina să supraviețuiască iernii. Nu doar Europa, ci și SUA, Canada și Japonia ne oferă un sprijin substanțial”, a spus el.

Şmihal a declarat că resursele energetice ale Ucrainei sunt adecvate pentru lunile de iarnă. „Intrăm în iarnă cu 14 miliarde de metri cubi de gaz în depozitele noastre și 1,3 milioane de tone de cărbune în depozite. Această resursă va fi destul de suficientă pentru a trece iarna în mod stabil”.

El a mai spus că Ministerul Economiei nu prevede niciun fel de penurie de combustibil și motorină, care vor fi necesare pentru sutele de generatoare care vor fi importate.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Rusia acuză SUA de „toxicitate și ostilitate” după ce s-a retras din negocierile privind armele nucleare

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a acuzat Statele Unite de „cel mai înalt nivel de toxicitate și ostilitate” și de „o dorință patologică de a face rău țării noastre”, relatează The Guardian.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Comentariile au fost făcute după ce Rusia s-a retras de la discuțiile cu oficialii americani privind controlul armelor nucleare. Negocierile urmau să aibă loc la Cairo în această săptămână.

Într-o postare pe Telegram, Zakharova a transmis că decizia Moscovei de a amâna discuțiile a fost determinată de starea proastă a relațiilor cu Washingtonul.

„În toate domeniile, observăm cel mai înalt nivel de toxicitate și ostilitate din partea Washingtonului. Ca parte a războiului hibrid total declanșat împotriva noastră, aproape fiecare pas al SUA față de Rusia este supus unei dorințe patologice de a face rău țării noastre ori de câte ori este posibil”, a scris aceasta.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că este „pregătit să reprogrameze la cea mai apropiată dată posibilă, deoarece reluarea inspecțiilor este o prioritate pentru susținerea tratatului ca instrument de stabilitate”.

Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a spus că Moscova nu a avut „altă opțiune” decât să amâne întâlnirea, potrivit presei de stat din Rusia.

„Ne-am confruntat cu o situație în care colegii noștri americani au demonstrat nu doar că nu sunt dispuși să perceapă semnalele noastre și să țină cont de prioritățile noastre, ci au acționat în direcția opusă. Bineînțeles, există un efect a ceea ce se întâmplă în Ucraina și în jurul ei”, a mai spus Riabkov.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
Recomandări
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Cancelarul german s-a angajat să livreze mai multe tancuri Gepard Ucrainei

Cancelarul german Olaf Scholz s-a angajat marți să livreze mai multe tancuri antiaeriene Gepard Ucrainei.

„Vom continua să lucrăm pentru a furniza acest sistem foarte eficient”, a declarat Scholz în timpul unei conferințe de presă comune cu organizațiile financiare și economice mondiale, informează CNN.

Marţi, președintele ucrainean Zelenski a discutat telefonic cu Scholz despre loviturile aeriene rusești asupra infrastructurii civile, a aprovizionării cu apă și electricitate.

Cancelarul a condamnat bombardamentele în curs și a asigurat Ucraina de asistență suplimentară pe termen scurt, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, într-un comunicat de presă.

„Președintele ucrainean și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul foarte cuprinzător al Germaniei în termeni monetari, dar și în ceea ce privește livrările de arme, deoarece sistemele de artilerie și de apărare aeriană pe care le furnizăm au un impact foarte semnificativ asupra capacității Ucrainei de a-și garanta propria integritate și suveranitate”, a declarat Scholz jurnaliștilor.

Până în prezent, guvernul german a oferit asistență financiară pe termen scurt pentru repararea infrastructurii energetice în valoare de aproximativ 56 de milioane de euro, a precizat Hebestreit în comunicatul de presă.

De asemenea, Germania furnizează peste 350 de generatoare, în condițiile în care Ucraina suferă de întreruperi de energie electrică din cauza bombardamentelor rusești.

Cancelarul a reiterat sprijinul continuu al Germaniei pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește apărarea aeriană și reconstrucția pe termen lung.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Dmitri Medvedev cere NATO să nu livreze Ucrainei sistemul Patriot

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a replicat cu o amenințare după ce, prezent la reuniunea NATO de la București, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a cerut din nou sisteme avansate de apărare antiaeriană, menționând printre altele și sistemul avansat Patriot, relatează Reuters.

„Dacă, așa cum a sugerat Stoltenberg, NATO ar furniza fanaticilor ucraineni sisteme Patriot împreună cu personal NATO, ei ar deveni imediat o țintă legitimă a forțelor noastre armate”, a scris Medvedev pe aplicația de mesagerie Telegram. Dmitri Medvedev nu a precizat clar în mesajul său dacă se referea prin „țintă legitimă” la sistemele Patriot, forțele ucrainene sau personalul NATO.

Medvedev, care a fost văzut în perioada de patru ani în care a fost președinte al Rusiei (2008-2012) drept un modernizator liberal, a devenit unul din cei mai susținători ai războiului Rusiei în Ucraina, postând amenințări și acuzații la adresa Occidentului pe canalele sale de socializare în cele nouă luni de război.

Mai multe detalii: Dmitri Medvedev cere NATO să nu livreze Ucrainei sistemul Patriot: „Vor deveni imediat o țintă legitimă pentru armata noastră”

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Guvernatorul regiunii Herson: A fost restabilită energia electrică pentru peste 40% din consumatori

Consumatorii casnici din partea centrală a orașului și din alte câteva zone, un spital local și calea ferată sunt în prezent alimentați cu energie electrică, a anunțat guvernatorul regiunii Kherson, Iaroslav Yanushevych, transmite The Kyiv Independent.

Sistemul energetic din Herson a fost distrus de forțele ruse în momentul în care acestea se retrăgeau de pe malul vestic al râului Dnipro, la începutul lunii noiembrie.

Adjunctul șefului de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Kirilo Tymoshenko, a declarat la 26 noiembrie că energia va fi furnizată mai întâi infrastructurii critice a orașului și apoi zonelor rezidențiale.

Potrivit lui Zelenski, forțele ruse au tras de 258 de ori asupra a 30 de așezări din regiunea Herson în ultima săptămână.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

SUA iau în considerare trimiterea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina

SUA iau în considerare trimiterea sistemului de apărare antirachetă Patriot în Ucraina pentru a sprijini capacitățile de apărare aeriană ale acesteia împotriva atacurilor rusești care se apropie, a declarat marți un înalt oficial american din domeniul apărării, informează CNN.

„Toate capacitățile sunt pe masă”, a declarat oficialul când a fost întrebat dacă SUA iau în considerare trimiterea de baterii Patriot în mod specific în Ucraina.

„Patriot este una dintre capacitățile de apărare aeriană care este luată în considerare”, a adăugat oficialul.

Apărarea aeriană a Ucrainei este „prioritatea principală” a SUA, a spus oficialul.

„Analizăm toate capacitățile posibile care ar putea ajuta ucrainenii să reziste atacurilor rusești, astfel încât toate capacitățile sunt pe masă și analizăm ce pot face Statele Unite, analizăm ce pot face aliații și partenerii noștri și analizăm combinații de capacități care ar fi utile”, a mai adăugat oficialul.

Sistemul de rachete de apărare aeriană Patriot este conceput pentru a contracara și distruge rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune, avioanele avansate și rachetele de croazieră care se apropie.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Germania va furniza Ucrainei 14 vehicule terestre fără pilot

Producătorul estonian Milrem Robotics și compania germană de apărare Krauss-Maffei Wegmann (KMW) au convenit să trimită 14 vehicule terestre fără pilot la bord THeMIS în Ucraina, într-un efort finanțat de Ministerul german al Apărării, relatează The Kyiv Independent.

Șapte dintre acestea sunt concepute pentru evacuarea victimelor și vor fi livrate până la sfârșitul anului 2022, potrivit Milrem Robotics. Celelalte șapte, configurate pentru curățarea traseelor, vor ajunge în Ucraina anul viitor.

„Desfășurarea UGV-ului THeMIS în Ucraina înseamnă că forțele ucrainene pot crește siguranța soldaților lor și pot lăsa UGV-urile să se ocupe de sarcini care reprezintă o amenințare imediată pentru oameni”, a declarat Kuldar Vaarsi, CEO al Milrem Robotics.

Juri Pajuste, director de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării în cadrul companiei, a explicat că „evacuarea răniților și curățarea traseelor sunt două activități care necesită multă muncă și care presupun angajarea mai multor persoane care rămân în permanență sub amenințarea focului inamic”.

THeMIS este un vehicul terestru fără pilot cu roluri multiple, care poate fi configurat rapid de la o funcție de transport la armament, eliminarea munițiilor sau sprijinirea operațiunilor de recunoaștere, în funcție de natura misiunii.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Jens Stoltenberg: NATO nu e parte din război, va susține Ucraina oricât va fi nevoie

Reuniunea NATO de la București are rolul de a transmite un mesaj de unitate și sprijin pentru Ucraina, a declarat Jens Stoltenberg în conferința de presă de la capătul primei zile a summitului miniștrilor de externe din NATO. Cu această ocazie, oficialul a subliniat că aliații au convenit pentru a oferi un nou pachet de sprijin non-letal Kievului în condițiile în care Putin folosește iarna „drept o armă”.

„Armata ucraineană a făcut un progres semnificativ, eliberând teritoriu și împingând forțele rusești. Porțiuni însemnate din Ucraina rămân încă sub control rusesc. Rusia folosește atacuri brutale cu rachete și drone pentru a lăsa Ucraina în frig și în întuneric în această iarnă”, a precizat Stoltenberg. El a subliniat că, deși „NATO nu e parte din război”, „va susține Ucraina oricât va fi nevoie”. Pentru început, la reuniunea NATO, s-a ajuns la un acord pentru oferirea de generatoare și combustibil într-un pachet de sprijin non-letal. „Aliații oferă sprijin fără precedent. Am convenit angajamente suplimentare de sprijin pentru Ucraina. Vom oferi sprijin non-letal pentru ca Ucraina să facă față consecințelor atacurilor asupra industriei energetice”, a precizat secretarul general NATO.

Mai multe detalii: Jens Stoltenberg, după prima zi a reuniunii NATO: „Vom oferi sprijin non-letal pentru ca Ucraina să facă față consecințelor atacurilor”

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Rușii bombardează așezările din zonele eliberate din Herson

Oficialii ucraineni au declarat că forțele ruse bombardează „toate așezările” de-a lungul malului vestic al râului Dnipro în sudul regiunii Herson, inclusiv teritoriul recent eliberat, transmite CNN.

Serhii Khlan, membru al consiliului regional din Herson, a declarat într-o conferință de presă că „ocupanții continuă să bombardeze atât orașul Herson, cât și partea de pe malul vestic al regiunii Herson”.

„Ei bombardează absolut toate așezările situate de-a lungul coastei râului Dnipro”, a spus el.

El a precizat că marți nu s-au înregistrat victime, dar forțele ruse continuă să lovească infrastructuri vitale.

„Echipele companiei de electricitate lucrează pentru a restabili complet alimentarea cu energie electrică a orașului Herson. Infrastructura critică este alimentată, dar nu în totalitate. Spitalele au primit alimentare cu energie electrică”, a spus el.

„Din păcate, nu este încă posibilă alimentarea completă cu apă”, a spus Khlan.
„Internetul a început să apară – nu în tot orașul – dar în unele zone. Acum putem vorbi despre 20% dintre consumatorii conectați din Herson”.

Potrivit acestuia, doar un sfert din populația de 320.000 de locuitori ai oraşului a mai rămas. Oamenii pleacă în fiecare zi din cauza bombardamentelor și a lipsei de utilități.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Miniștrii de externe NATO își reafirmă solidaritatea cu Ucraina și se angajează să ajute la refacerea infrastructurii

Miniștrii de externe ai NATO au declarat marți, într-o declarație comună, că rămân fermi în „angajamentul față de independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei” și au promis că aliații vor ajuta Ucraina în timp ce aceasta își repară infrastructura energetică pe fondul atacurilor rusești, informează CNN.

„Acțiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activitățile hibride, șantajul energetic și retorica nucleară nesăbuită, subminează ordinea internațională bazată pe reguli”, se arată în declarația comună.

„Condamnăm cruzimea Rusiei împotriva populațiilor civile din Ucraina și încălcările și abuzurile drepturilor omului, cum ar fi deportările forțate, tortura și tratamentul barbar al femeilor, copiilor și persoanelor aflate în situații vulnerabile”, se mai arată în comunicat.

„Rămânem, de asemenea, hotărâți să sprijinim eforturile pe termen lung ale Ucrainei pe calea reconstrucției și reformelor postbelice, astfel încât Ucraina să își poată asigura viitorul liber și democratic, să își modernizeze sectorul de apărare, să își consolideze interoperabilitatea pe termen lung și să descurajeze viitoarele agresiuni”, au mai transmis miniştrii de externe ai NATO.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Olena Zelenska: Mai mult de 20 de milioane de ucraineni au rămas fără electricitate, apă și căldură

Mai mult de 20 de milioane de ucraineni au rămas fără electricitate, apă și căldură în urma atacurilor cu rachete rusești, a spus prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, într-un mesaj adresat parlamentarilor britanici, potrivit The Guardian.

Prima doamnă a Ucrainei spune că Rusia a folosit „violența sistematică” în multe orașe și sate ocupate din Ucraina.

Au fost identificate mii de infracțiuni comise de forțele ruse, spune ea, inclusiv violențe sexuale.

„Cea mai tânără fată care a fost violată de ocupanții ruși avea patru ani. Cea mai în vârstă supraviețuitoare avea 85 de ani. Acestea sunt victimele”.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Aproape 48.000 de presupuse crime de război ale trupelor ruse, înregistrate în Ucraina

Șeful de cabinet al președintelui Zelenski, Andrii Yermak, a declarat că procurorii au înregistrat peste 47.900 de crime de război care ar fi fost comise de trupele ruse în Ucraina.

Potrivit lui Yermak, peste 8.400 de civili, inclusiv 440 de copii, au fost uciși în timpul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, relatează The Kyiv Independent.

„Atrocitățile cu care ne confruntăm sunt șocante”, a spus el. „Când agențiile noastre de aplicare a legii au efectuat o exhumare în Izium (regiunea Harkov), au găsit o fată minoră care a fost mai întâi violată și apoi ucisă cu brutalitate. Au găsit un băiat ale cărui organe genitale au fost tăiate înainte de execuție. Descoperim astfel de lucruri îngrozitoare de fiecare dată când eliberăm o nouă așezare”.

Dmytro Lubinets, comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, a raportat, la începutul lunii noiembrie, că au fost descoperite noi fapte de tortură pe care trupele ruse le-ar fi aplicat locuitorilor din regiunea Herson în timpul ocupației, inclusiv o cameră de tortură cu o celulă separată în care erau ținuți adolescenți.

De asemenea, acesta s-a declarat „șocat” de amploarea torturii pe care forțele ruse au aplicat-o locuitorilor din Hersonul recent eliberat în timpul ocupației orașului.

Pe 21 noiembrie, Spania a anunțat că își va trimite unitățile de poliție în Ucraina pentru a ajuta ofițerii de aplicare a legii din această țară „în ancheta privind posibile crime de război și crime împotriva umanității”.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

SUA vor ajuta cu 53 de milioane de dolari Ucraina

Statele Unite vor furniza 53 de milioane de dolari pentru a sprijini sistemul electric al Ucrainei, informează CNN.

Finanțarea va fi destinată „achiziționării de echipamente critice pentru rețeaua de electricitate”, care „vor fi livrate rapid Ucrainei în regim de urgență pentru a-i ajuta pe ucraineni în timpul iernii”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

„Acest pachet de aprovizionare va include transformatoare de distribuție, întrerupătoare de circuit, descărcătoare de supratensiune, deconectoare, vehicule și alte echipamente cheie”, se arată în notă.

Finanțarea se adaugă la cele 55 de milioane de dolari deja acordate de Statele Unite pentru sprijin de urgență în sectorul energetic.

Ea a fost anunțată de secretarul de stat american Antony Blinken în cadrul unei reuniuni a G7+ de marți, care a avut loc în marja reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la București, potrivit notei de presă.

Oficialii americani și europeni au condamnat cu fermitate loviturile Rusiei asupra populației civile și a infrastructurii ucrainene, acuzând Moscova că a vizat în mod deliberat rețeaua energetică a Ucrainei pentru a lăsa oamenii fără electricitate și căldură – un act care, potrivit acestora, ar echivala cu o crimă de război.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Oficial rus: Rusia și SUA nu sunt în dialog cu privire la Ucraina

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că Rusia și Statele Unite nu poartă un dialog cu privire la Ucraina din cauza a ceea ce el a numit „abordări diferite”, potrivit presei ruse de stat RIA Novosti, transmite CNN.

„Nu am cunoștință despre niciun canal de dezescaladare în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Nu știu deloc despre asta. Nu avem un dialog cu Statele Unite pe tema ucraineană, deoarece abordările noastre sunt radical diferite”, a declarat Riabkov, citat de TASS.

„Avem un schimb periodic de semnale despre cum sunt percepute anumite acțiuni ale Moscovei și Washingtonului la Washington și, respectiv, la Moscova, dar înțelegeți că diferența de abordări și inconsecvența argumentelor nu duc la dezvoltarea acestui dialog. Noi trimitem semnale americanilor, că linia lor de escaladare și linia lor de implicare tot mai profundă în acest conflict este plină de consecințe nefaste, riscurile sunt în creștere”, a adăugat el.

Riabkov a mai spus că există o „șansă” de a relua dialogul strategic cu Statele Unite, dar numai dacă Washingtonul își dă seama că „nu trebuie să existe o impunere unilaterală a anumitor poziții”.

Potrivit lui Riabkov, situația din Ucraina nu afectează abordarea Rusiei privind descurajarea nucleară, în ciuda „speculațiilor continue” din partea SUA ” privind „retorica nucleară iresponsabilă” a Rusiei.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Kremlinul susține că este necesară „voință politică” pentru a relua negocierile cu Kievul

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că este necesară „voință politică” pentru a relua negocierile pentru soluționarea războiului din Ucraina, dar că, în condițiile actuale, negocierile cu Ucraina sunt „imposibile, deoarece partea ucraineană le neagă”, potrivit CNN.

Întrebat ce este necesar pentru a le relua, Peskov a spus: „trebuie să fie voință politică și disponibilitate pentru a discuta acele cereri ale Rusiei care sunt bine cunoscute la Kiev”.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Stoltenberg: „Mă aștept ca mesajul Aliaților să fie că trebuie să facem mai mult pentru Kiev”

Înainte de debutul oficial al reuniunii miniștrilor de externe din țările NATO, secretarul general al Alianței a subliniat din nou sprijinul Alianței pentru Ucraina, afirmând în același timp și că: „Trimitem un mesaj important: NATO este aici, este vigilent și este pregătit să apere fiecare centrimetru din teritoriul său”.

Mai multe informații: Jens Stoltenberg, la reuniunea NATO de la București: „Mă aștept ca mesajul Aliaților să fie că trebuie să facem mai mult pentru Kiev”

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Alerte de raid aerian, pe întreg teritoriul Ucrainei

Alerte de raid aerian au fost emise marţi la prânz pe întreg teritoriul Ucrainei, dar deocamdată nu au existat nici un fel de rapoarte privind noi atacuri ruseşti cu rachete, relatează Reuters.

La Kiev totul este în regulă, dar oficialii ucraineni au cerut populaţiei prudenţă în urma avertismentului preşedintelui Volodimir Zelenski că Rusia ar putea pregăti noi atacuri la aproape o săptămână după ultimul val important de bombardamente cu rachete.

„Data trecută, ruşii şi-au deghizat lovitura sub forma unor zboruri de antrenament…Să vedem”, a remarcat Vitali Kim, guvernatorul regiunii Mikolaiv, în sudul Ucrainei.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

30% din teritoriul ucrainean se confruntă cu pene de curent

Operatorul de rețea de stat al Ucrainei Ukrenergo a transmis marți că sistemul energetic al țării funcționează la o capacitate redusă din cauza opririi de urgență a unităților de la mai multe centrale electrice luni dimineață, potrivit Kyiv Independent.

Ukrenergo a invocat, de asemenea, înrăutățirea condițiilor meteorologice care duc la o creștere a consumului de energie ca motiv al penuriei.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

O nouă groapă comună descoperită lângă Herson

Șase cadavre au fost recuperate în satul Pravdyne, la aproximativ 48 de km nord-vest de Herson, la două săptămâni după ce a fost recuperat de forțele ucrainene, informează BBC.

Pe rețelele sociale, au apărut imagini cu rezidenți, oficiali de poliție și procurori pentru crime de război care exhumează rămășițe umane dintr-o groapă comună din.

Potrivit unor informații New York Times, există dovezi ale unei atrocități, deoarece trei cadavre aveau mâinile legate cu o frânghie și două aveau găuri de gloanțe în spatele craniului.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Pierderile suferite de Rusia în Ucraina de la începutul războiului

Un număr de 88.380 de soldați ruși au murit începând cu 24 februarie în războiul din Ucraina, a informat marți Statul Major al Ucrainei, citat de Kyiv Indepedent.

De asemenea, Rusia a pierdut și 2.911 tancuri, 5.866 vehicule blindate de luptă, 4.423 vehicule și rezervoare de combustibil. Pe lângă asta, Rusia a rămas și fără 1.901 sisteme de artilerie, 395 sisteme de lansare multiplă de rachete, 209 sisteme de apărare aeriană și 280 avioane.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Ucraina a primit din partea Slovaciei 30 de vehicule de luptă BVP-1

Ucraina a primit din partea Slovaciei 30 de vehicule de luptă BVP-1 din epoca sovietică, a anunţat ministrul apărării slovac, Jaroslav Nad (OLaNO), marţi pe contul său de Facebook, informează agenţia slovacă TASR, citată de Agerpres.

Ministrul a precizat că Slovacia va primi la schimb 15 tancuri germane Leopard 2A4, care vor fi livrate după ce vor fi supuse unei revizii generale de către partea germană. Pachetul va mai include piese de schimb, muniţie şi instruire a echipajelor.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Evaluare britanică: Rusia a renunțat la grupurile tactice de batalioane

Armata rusă a renunțat, în ultimele 3 luni, să-și mai desfășoare trupele în așa-numitele unități tactice la nivel de batalion (BTG), potrivit unei analize publicate marți de ministerul britanic al Apărării, citate de The Guardian.

Conceptul BTG a jucat un rol important în doctrina militară rusă din ultimii zece ani și a presupus ca batalioanele să fie integrate cu o gamă completă de subunități de sprijin, inclusiv blindate, recunoaștere și artilerie, potrivit oficialilor britanici.

Mai multe slăbiciuni intrinseci ale conceptului BTG au fost expuse în luptele de mare intensitate și pe scară largă din războiul din Ucraina de până acum.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

SUA vor anunța un ajutor financiar „substanţial” acordat Ucrainei la reuniunea NATO

Statele Unite sunt așteptate să anunțe marţi un ajutor financiar „substanţial” acordat Ucrainei pentru a o sprijini să facă faţă daunelor pe care Rusia le-a provocat infrastructurii sale energetice, în marja reuniunii NATO din România, au declarat luni înalţi responsabili americani, citați de The Guardian.

Acest ajutor, care va fi detaliat de secretarul de stat american Antony Blinken, sosit luni seară la Bucureşti, „va fi substanţial şi nu s-a terminat”, a declarat un oficial de rang înalt, sub protecția anonimatului.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

ISW nu poate confirma în totalitate avansul trupelor ruse care încearcă să încercuiască Bahmut

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează, în cel mai recent raport despre situația din Ucraina, că forțele ruse au obținut câștiguri la sud de Bahmut pe 28 noiembrie.

”Imagini geolocalizate arată drone ucrainene lovind trupele ruse în Ozarianivka, la 15 km sud-vest de Bahmut”, precizează think-thank-ul american.

Specialiștii din SUA menționează că ”diverse surse ruse au vehiculat afirmații între 27 și 28 noiembrie că grupul Wagner și alte forțe ruse au spart și ele liniile defensive ucrainene” din jurul orașului din Donețk, însă ”ISW nu a observat o confirmare vizuală că forțele ruse au avansat” în aceste așezări, cu excepția uneia – Ozarianivka.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

ONU: Cel puțin 17.023 de victime civile în Ucraina, din cauza războiului

De la începutul războiului în Ucraina, cel puțin 6.655 de civili au fost uciși și 10.368, răniți, potrivit datelor ONU, citate de The Kyiv Independent.

Agenția ONU pentru drepturile omului precizează însă că cifrele reale sunt probabil considerabil mai mari, pentru că informațiile din unele locuri sunt primite cu întârziere și multe rapoarte privind victimele civile încă trebuie confirmate.

29 nov. 2022 - Acum 2 ani
29-11-2022

Bombardamente în Dnipro, în timpul nopții

Orașul Dnipro, din estul Ucrainei, a fost vizat de un atac cu patru rachete în timpul nopții de luni spre marți, a anunțat șeful administrației militare din regiunea Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, citat de CNN, relatează News.ro.

”Mai multe rachete au fost lansate asupra oraşului în această seară. Acestea au vizat o întreprindere privată. Au fost distruse instalaţii de producţie. A izbucnit un incendiu”, a scris oficialul pe Telegram marți, puțin după miezul nopții.

Ulterior, marți dimineață, Reznicenko a precizat că noaptea ”a fost zgomotoasă în zonele Dnipro și Nikopol”.

Atacurile au provocat „distrugeri grave și un incendiu, pe care pompierii l-au stins deja”, a spus oficialul, adăugând că nu au existat victime în urma loviturilor.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

Zelenski: Rușii au bombardat regiunea Herson de 258 de ori în ultima săptămână

Forțele ruse au bombardat de 258 de ori în ultima săptămână 30 de așezări din regiunea Herson din sudul Ucrainei, a declarat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Al Zajeera.

Trupele ruse s-au retras de pe malul vestic al râului Nipru la începutul acestei luni, dar au bombardat orașe și sate, inclusiv orașul Herson, din noi puncte de observație aflate pe malul opus.

În discursul său video de luni noapte, adresat națiunii, Zelenski a mai spus că forțele ruse au avariat o stație de pompare care asigura alimentarea cu apă a orașului Mikolaiv, situat la nord-vest de Herson, motiv pentru care localitatea a rămas fără apă potabilă.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

Statul Major General: Armata ucraineană a avariat un pod din Zaporojie folosit pentru aprovizionarea militară a rușilor

Armata ucraineană a avariat un pod de cale ferată din apropierea satului Starobohdanivka din regiunea Zaporojie, care fusese folosit de trupele ruse pentru a livra arme și echipamente militare, a anunțat luni Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit The Kyiv Independent.

Statul Major General a adăugat că trupele ruse își apără pozițiile din regiune, în loc să încerce să avanseze, și că șapte așezări din regiune au fost bombardate.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

Statul Major General al Ucrainei: Trupele ruse încearcă să avanseze în trei direcții în Donbas

Forțele ruse încearcă să avanseze în direcțiile orașelor Lîman, Bahmut și Avdiivka din regiunea Donețk, a anunțat luni Statul Major General al Ucrainei, potrivit The Kyiv Independent.

Rușii se află în defensivă în alte patru direcții – Kupiansk, în nord-estul regiunii Harkov, Krivoi Rog, în centrul Ucrainei, Zaporojie, în sud-est, și Herson, în sud, potrivit Statului Major General al forțelor armate ucrainene.

De asemenea, trupele ruse au atacat de 10 ori în ultimele 24 de ore pozițiile forțelor ucrainene și instalațiile civile cu lansatoare de rachete multiple, a adăugat Statul Major General, în actualizarea zilnică a informațiilor operaționale privind evoluția pe front.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

ONU califică drept „critică” situația umanitară din sudul Ucrainei, după ce oamenii au rămas fără energie electrică și căldură

Organizația Națiunilor Unite afirmă că situația din orașele Mikolaiv și Herson din sudul Ucrainei rămâne „gravă” și „critică”. Aproape un sfert de milion de oameni se confruntă, numai în Mikolaiv, cu lipsa căldurii, a apei și a energiei electrice, informează CNN.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, coordonatorul umanitar Denise Brown a vizitat cele două orașe din sudul țării în weekend. Brown a raportat că oamenii care fug din Herson se îndreaptă spre Mikolaiv.

„Unele puncte de încălzire au fost deja înființate în Mikolaiv pentru a-i ajuta pe oamenii care nu-și pot încălzi locuințele. Lucrătorii din domeniul ajutorului umanitar furnizează provizii și generatoare pentru a face aceste locuri funcționale”, a declarat Dujarric.

În Herson, „ne așteptăm ca, cu sprijinul autorităților, să putem acoperi nevoile de bază ale persoanelor care au rămas în oraș, dacă vom putea menține același nivel de ajutor trimis în ultimele două săptămâni”.

„Cu toate acestea, situația apei, a încălzirii și a electricității rămâne dezastruoasă, deși alimentarea cu energie electrică este restabilită treptat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ONU.

Donatorii internaționali au oferit 3,1 miliarde de dolari în ajutor umanitar prin intermediul ONU în acest an, dar Dujarric a punctat că este importantă continuarea finanțării pentru a „menține răspunsul”, în special în timpul lunilor de iarnă.

„Continuăm să fim îngrijorați de situația dificilă a civililor din Ucraina, mai ales când se instalează iarna. Ne străduim să sprijinim oamenii cu servicii și provizii pentru a ne asigura că pot fi protejați și se pot încălzi în aceste luni grele”, a adăugat Dujarric.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

Procuratura Generală a Ucrainei: Forțele ruse au deschis focul asupra unei mașini cu civili în regiunea Herson

Militarii ruși au deschis focul asupra unei mașini în care se aflau doi civili și au trecut peste ea cu un tanc în regiunea Herson, în luna martie, a anunțat luni Parchetul General al Ucrainei. Peste 50 de găuri de glonț au fost găsite pe vehicul, potrivit ofițerilor de poliție, scrie The Kyiv Indepednent.

Persoanele ucise de forțele ruse vor fi exhumate din locul în care au fost înmormântate pentru a fi examinate, au adăugat procurorii.

Forțele armate ucrainene au eliberat orașul Herson din sudul țării pe 11 noiembrie, după opt luni de ocupație rusă.

Pe 19 noiembrie, procurorul general Andrii Kostin a anunțat că peste 700 de cadavre, majoritatea civili, au fost găsite în teritoriile eliberate din regiunile Harkov, Donețk și Herson.

Potrivit lui Kostin, războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei a ucis 8.311 civili, inclusiv 437 de copii, și a rănit alte peste 11.000 de persoane.

28 nov. 2022 - Acum 2 ani
28-11-2022

Angajații care nu semnează contracte cu Rusia au interdicție de a lucra la centrala din Zaporojie, susține Kievul

Armata ucraineană susține că Moscova a interzis tehnicienilor ucraineni care au refuzat să semneze contracte cu compania de energie atomică a Rusiei să intre în centrala nucleară de la Zaporojie, pe care forțele ruse au ocupat-o în martie, informează Al Jazeera.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, care se află în regiunea sud-estică Zaporojie parțial controlată de guvernul de la Kiev, a fost operată de tehnicieni ucraineni pe tot parcursul războiului, deși se află sub control rușilor.

„Potrivit informațiilor disponibile, începând de astăzi, ocupanții au interzis intrarea pe teritoriul centralei nucleare din Zaporojie a (…) lucrătorilor care au refuzat să semneze contracte cu Rosatom”, a afirmat Statul Major General al forțelor armate ale Ucrainei, în actualizarea zilnică a informațiilor operaționale despre situația pe front.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI