Live text
Acum 2 ani
Explozie de proporții observată în regiunea Luhansk, ocupată de Rusia
Acum 2 ani
Germania trimite Ucrainei noi rachete pentru sistemul antirachetă IRIS-T
Acum 2 ani
UE a aprobat un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Acum 2 ani
Rusia se pregătește pentru un război de lungă durată, susține armata ucraineană
Acum 2 ani
ONU: 14 milioane de tone de cereale au fost exportate din Ucraina
Acum 2 ani
Oficial militar ucrainean: Rusia va apela probabil la migranți pentru a-și consolida mobilizarea
Acum 2 ani
Ucraina exclude un armistiţiu de sărbători
Acum 2 ani
Un hotel din Hersonul ocupat, în flăcări, după mai multe explozii raportate de locuitori
Acum 2 ani
Polonia renunţă la veto-ul asupra compromisului ce includea sprijinul de 18 miliarde de euro pentru Ucraina
Acum 2 ani
Zelenski și generalii avertizează că rușii se pregătesc de o nouă ofensivă anul viitor
Acum 2 ani
Rusia avertizează SUA să nu livreze Ucrainei sisteme Patriot
Acum 2 ani
Şeful poliţiei poloneze, spitalizat după explozia unui cadou provenit din Ucraina
Acum 2 ani
Zelenski spune că următoarele 6 luni vor fi "decisive" în război
Acum 2 ani
Ofițer militar ucrainean de rang înalt: Aproape 400 de ciocniri au avut loc în estul țării săptămâna aceasta
Acum 2 ani
Kievul a primit 4 excavatoare și 130 de generatoare din SUA pentru a combate întreruperile de energie electrică
Acum 2 ani
Un oficial local rus acuză Ucraina că a bombardat orașul Klinți din regiunea Briansk, de la graniță
Acum 2 ani
Șeful forțelor armate ucrainene crede că Rusia va încerca din nou să captureze Kievul
Acum 2 ani
Ucraina a lansat "cea mai puternică lovitură" asupra Donețkului din 2014 încoace, spune un oficial instalat de Rusia
Acum 2 ani
Moscova anunță că a primit scuze din partea Vaticanului după declarațiile Papei Francisc despre cruzimea unor luptători din minoritățile etnice ruse
Acum 2 ani
Orașul Herson a rămas fără electricitate în urma atacurilor de astăzi
Acum 2 ani
Ambasada Rusiei avertizează că vor exista „consecințe imprevizibile” dacă SUA vor trimite rachete Patriot în Ucraina
Acum 2 ani
Doi oameni au fost uciși în urma bombardamentelor din Herson, anunță Kievul
Acum 2 ani
Diplomați: UE nu a reușit să ajungă la un acord privind cel de-al nouălea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei
Acum 2 ani
Bombardamente în Mikolaiv. Infrastructura energetică a fost avariată
Acum 2 ani
Ucraina a respins atacurile forţelor ruse din regiunea Donețk
Acum 2 ani
Forţele ucrainene au bombardat oraşul Doneţk
Acum 2 ani
Alți 64 de prizonieri de război ucraineni și un cetățean american au fost eliberați
Acum 2 ani
Baza aeriană rusă din Kursk, lovită de o dronă
Acum 2 ani
Zelenski i-a cerut preşedintelui CIO să nu permită revenirea sportivilor ruşi în competiţii
Acum 2 ani
Rusia a făcut publică instalarea unei rachete intercontinentale înainte de "Ziua Forțelor Strategice"
Acum 2 ani
Aliații discută cum ar putea oferi rezistenței ucrainene un „avantaj decisiv” împotriva lui Putin
Acum 2 ani
Rusia spune că nu a primit nicio ofertă pentru un armistițiu de Crăciun
Acum 2 ani
Ukrenergo: Infrastructura energetică nu a fost avariată în urma atacurilor de miercuri
Acum 2 ani
13 drone au fost doborâte deasupra Kievului în atacurile de miercuri dimineață

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 296.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Explozie de proporții observată în regiunea Luhansk, ocupată de Rusia

O înregistrare video publicată pe rețelele de socializare joi seară a arată o explozie de mari uriașă care a luminat cerul în zona Irmino, un oraș din regiunea Luhansk ocupată de Rusia.

Cauza exploziei nu a putut fi confirmată, dar înregistrările video au indicat cel puțin două detonări și au arătat o minge de foc care se ridica la sute de metri în aer.

Canalul de Telegram al unei comunități locale a precizat că au avut loc mai multe explozii în zonă și a sugerat că a fost lovit un depozit de muniție.

CNN notează că nu poate confirma locația exploziei.

Nici oficialii ucraineni, nici autoritățile din Luhansk susținute de Rusia nu au comentat cauza exploziei.

Dar armata ucraineană nu a făcut un secret din intenția sa de a lovi depozitele de muniții rusești și alte locații militare cheie în adâncul Luhanskului, în timp ce forțele sale încearcă să pătrundă în regiune.

Aceasta a precizat anterior că a vizat concentrări de trupe, noduri de transport și depozite de muniții ale rușilor în Luhansk.

Guvernul german a anunțat joi că a trimis câteva rachete suplimentare pentru sistemele de apărare antiaeriană IRIS-T pe care le-a furnizat anterior Ucrainei, scrie The Guardian.

În cursul săptămânii trecute, Germania a furnizat deja Ucrainei 34 de ambulanțe, 18 camioane „cu sistem de caroserie swap”, 12 vehicule blindate de recuperare, precum și 78.500 de cartușe pentru lansatoare de grenade și artilerie, potrivit guvernului de la Berlin.

Anterior, pe 10 decembrie, ambasada Germaniei în Ucraina a precizat că Agenția Federală Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) va furniza Ucrainei 470 de generatoare electrice „de diferite clase de putere” în valoare de 19,5 milioane de euro.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

UE a aprobat un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

Cele 27 de state membre ale UE au convenit joi seară să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul început de Moscova în Ucraina, au declarat pentru AFP mai multe surse diplomatice, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a prezentat acest nou pachet de sancţiuni pe 7 decembrie, propunând adăugarea a 144 de persoane fizice şi 48 de companii ruse pe lista neagră a UE, printre care forţele armate ale Rusiei şi trei dintre băncile ţării.

Bruxellesul a recomandat, de asemenea, interzicerea tuturor investiţiilor noi în sectorul minier rus şi consolidarea restricţiilor asupra achiziţiei de produse cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, precum şi de componente electronice şi informatice, substanţe chimice şi agenţi neurotoxici.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Executivul UE a propus, de asemenea, interzicerea exportului în Rusia de componente pentru fabricarea de drone, precum şi suspendarea a patru noi media ruse acuzate că au participat la propaganda Kremlinului.

Acordul asupra acestui al nouălea pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei a fost obţinut în unanimitate între ambasadorii celor 27 la Bruxelles, în marja unui summit al liderilor europeni.

Va trebui să fie adoptat acum prin procedură scrisă, a indicat preşedinţia cehă a UE pe Twitter, fără a oferi imediat detalii despre ceea ce au aprobat statele.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Rusia se pregătește pentru un război de lungă durată, susține armata ucraineană

Generalul de brigadă ucrainean Alexei Gromov a declarat joi, în cadrul unui briefing că, deși nu se așteaptă ca Moscova să lanseze un atac din Belarus, Rusia antrenează noi trupe pe teritoriul vecinului său și a mutat acolo avioane militare, relatează Al Jazeera.

„Kremlinul (…) încearcă să transforme conflictul într-o confruntare armată prelungită”, a declarat Gromov.

Ministrul ucrainean adjunct al Apărării, Hanna Malyar, a avertizat, în cadrul aceluiași briefing, că nu Ucraina nu trebuie să se relaxeze după recentele eșecuri militare ale rușilor.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

„Noi și lumea nu ar trebui să ne relaxăm, deoarece obiectivul final al Federației Ruse este să cucerească întreaga Ucraină, iar apoi poate merge mai departe”, a declarat Malyar.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

ONU: 14 milioane de tone de cereale au fost exportate din Ucraina

Peste 14 milioane de tone de cereale au fost exportate din Ucraina în cadrul acordului cu Rusia privind tranzitul de produse alimentare prin Marea Neagră, ceea ce a dus la scăderea prețurilor mondiale la alimente, a anunțat joi ONU, potrivit Al Jazeera.

Rebeca Grynspan, șefa agenției ONU pentru comerț și dezvoltare UNCTAD, care a ajutat la negocierea Inițiativei pentru cereale din Marea Neagră (BSGI), a declarat că acordul a redus prețurile mondiale la alimente timp de șapte luni consecutive.

„Am depășit 14 milioane de tone de alimente care au ieșit din Ucraina prin intermediul Inițiativei pentru Cereale din Marea Neagră”, a declarat Grynspan, la Geneva.

„Volumele despre care vorbim sunt foarte importante pentru piață”, a precizat reprezentanta ONU.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Oficial militar ucrainean: Rusia va apela probabil la migranți pentru a-și consolida mobilizarea

Generalul de brigadă Alexei Gromov, adjunctul șefului Direcției Operaționale Principale a armatei ucrainene, a declarat joi că Rusia își intensifică producția de muniții și probabil că își va consolida mobilizarea apelând la migranți, informează CNN.

Gromov a spus că Rusia își crește cantitatea de muniții „prin reducerea calității produselor, precum și prin încheierea de acorduri cu alte țări”.

El a precizat că Rusia va apela probabil la numărul mare de migranți din Asia Centrală pentru a-și consolida mobilizarea.

„Persoanele cu dublă cetățenie au voie să efectueze serviciul militar în Rusia pe timp de pace. Aceste schimbări au ca scop principal atragerea în serviciul militar a lucrătorilor migranți care rămân în Rusia”, a spus el.

Gromov a estimat că aproximativ 2,7 milioane din numărul total de migranți din Rusia – marea majoritate fiind din Asia Centrală – sunt bărbați care au vârste ce le permit să fie încorporați.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Ucraina exclude un armistiţiu de sărbători

Un general ucrainean a respins joi ideea unui eventual armistiţiu de sărbători dacă Rusia nu-şi retrage din Ucraina trupele, care îşi intensifică ofensiva în regiunea Doneţk, relatează agenţiile EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

„Un armistiţiu din partea noastră va fi numai atunci când nici măcar un singur ocupant nu va mai rămâne pe teritoriul nostru”, a spus la o conferinţă de presă generalul de brigadă ucrainean Alexei Gromov.

Potrivit acestuia, Rusia „caută să transforme conflictul într-o confruntare armată prelungită” şi „principalul obiectiv al inamicului rămâne de a ocupa tot teritoriul” Ucrainei şi de a nu permite integrarea euroatlantică a acesteia.

Mai multe detalii: Ucraina exclude și ea un armistiţiu de sărbători și avertizează că Rusia vrea să transforme războiul într-o „confruntare prelungită”

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Un hotel din Hersonul ocupat, în flăcări, după mai multe explozii raportate de locuitori

O explozie urmată de un incendiu de proporții a avut loc în regiunea Herson, într-o clădire care înainte de ocupația rusă era hotel, relatează CNN.

Postul american de televiziunea precizează că a geolocalizat mai multe imagini și înregistrări video care arată hotelul Salamar din satul Zaliznyi Port, din districtul Skadovsk, grav avariat.

Presa ucraineană a scris că respectivul hotele fusese transformat într-un sediu al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei. Relatările locale au descris o serie de explozii care au avut loc în districtul Skadovsk.

Nici oficialii locali numiți de Rusia și nici armata ucraineană nu au comentat informațiile. CNN nu a verificat în mod independent afirmația potrivit căreia ofițerii FSB erau găzduiți în acea clădire.

Skadovsk este situat pe coasta Mării Negre și face parte din regiunea mai largă Herson, care nu este controlată în întregime de niciuna dintre părțile implicate în conflict.

Oficialii ruși și-au mutat posturile de comandă departe de orașul Herson și spre Crimeea de când ucrainenii au eliberat malul vestic al râului Nipru și au preluat controlul asupra orașului.

La începutul acestei săptămâni, a avut loc o tentativă de asasinat împotriva unui oficial numit de Rusia în Skadovsk, potrivit autorităților proruse din zonă.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Polonia renunţă la veto-ul asupra compromisului ce includea sprijinul de 18 miliarde de euro pentru Ucraina

Polonia a renunţat la obiecţiile sale asupra unei taxe minime pentru multinaţionale la summitul UE de joi, deblocând întregul pachet de acorduri legate care includea un ajutor financiar pentru Ucraina de 18 miliarde de euro în 2023, au declarat diplomaţi citaţi de Reuters şi AFP.

Mai mulţi diplomaţi au declarat că Polonia a luat prin surprindere UE, care nu se aştepta ca ea să ridice obiecţii la un pachet negociat atent, dar Varşovia a renunţat la veto-ul său în cele din urmă. „Există un acord”, a declarat unul dintre ei, potrivit Agerpres.

„Polonezii au agreat cele patru puncte ale compromisului”, au anunţat mai multe delegaţii. „Ei trebuie să confirme acest acord prin procedură scrisă, ca şi celelalte state membre”, a precizat un diplomat.

„Vă cer să vă asiguraţi că lupta noastră pentru pace în Ucraina şi pentru întreaga Europă nu depinde de neînţelegerile şi controversele dintre unele state membre UE”, a pledat anterior prin videoconferinţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

La sosirea la summit, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că ţara sa refuză să lege subiecte complet diferite, referindu-se la legarea ajutorului pentru Ucraina de taxa minimă de 15% pentru multinaţionale. „Este un fel de şantaj din partea unor state care încearcă să lege aceste teme care sunt complet diferite, ca merele şi bananele”, a explicat el.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Zelenski și generalii avertizează că rușii se pregătesc de o nouă ofensivă anul viitor

Într-o serie de interviuri acordate publicației The Economist, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și principalii săi comandanți spun că se așteaptă la o nouă ofensivă din partea Rusiei la începutul noului an, dar și că nu sunt dispuși să facă compromisuri cu privire la obiectivele lor finale, relatează CNN.

Zelensky a repetat că scopul Ucrainei este de a-și recupera teritoriile pe care le deținea atunci când a devenit independentă în 1991 – inclusiv peninsula Crimeea.

La câteva zile după ce Kremlinul a afirmat că Ucraina trebuie să recunoască noile realități de pe teren, inclusiv anexarea recentă de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson -, Zelenski a reiterat că Ucraina nu va face nicio concesie.

„Dacă el (Putin, n.r.) se retrage acum la granițele din 1991, atunci va începe posibila cale a diplomaților. Aceștia sunt cei care pot pune cu adevărat războiul de pe o traiectorie militară pe una diplomatică. Numai el (Putin, n.r.) poate face asta”, a punctat liderul ucrainean.

Mai multe detalii: Zelenski și șeful armatei ucrainene avertizează că rușii pregătesc o nouă ofensivă în 2023. Care este singura soluție pentru ca negocierile de pace să înceapă

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Rusia avertizează SUA să nu livreze Ucrainei sisteme Patriot

Rusia a avertizat joi SUA să nu furnizeze sisteme de apărare aeriene Patriot Ucrainei, informează agenția germană de știri DPA, citată de Agerpres.

Ca alte arme grele, acestea ar deveni „ţinte prioritare legitime” pentru forţele ruse, a declarat la Moscova purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Ea a răspuns astfel unor informaţii din media americane potrivit cărora Washingtonul ia în considerare livrarea acestor sisteme avansate pentru a întări apărarea aeriană ucraineană.

Mai multe detalii: Rusia avertizează încă o dată SUA să nu livreze Ucrainei sistemele antirachetă Patriot: „Washingtonul s-a făcut deja parte a conflictului”

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Şeful poliţiei poloneze, spitalizat după explozia unui cadou provenit din Ucraina

Şeful poliţiei poloneze, Jaroslaw Szymczyk, a fost spitalizat pentru răni minore provocate de explozia unui cadou primit de la un înalt responsabil ucrainean, a anunţat joi Ministerul polonez de Interne, potrivit agențiilor de presă AFP şi DPA, citate de Agerpres.

„Ieri (miercuri – n.r.) a avut loc o explozie într-o cameră adiacentă biroului şefului poliţiei”, potrivit unui comunicat oficial. „Unul dintre cadourile pe care comandantul poliţiei le-a primit în timpul vizitei sale de lucru în Ucraina, pe 11 şi 12 decembrie, a explodat”, precizează comunicatul.

Jaroslaw Szymczyk s-a întâlnit cu responsabili din poliţie şi serviciile pentru situaţii de urgenţă ucrainene în cursul acestei vizite, iar „cadoul era de la unul dintre şefii serviciilor ucrainene”, a mai transmis ministerul de la Varșovia.

Mai multe detalii: Şeful poliţiei din Polonia, rănit după ce un cadou provenit dintr-o vizită în Ucraina a explodat. De la cine primise pachetul

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Zelenski spune că următoarele 6 luni vor fi „decisive” în război

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că următoarele șase luni ale conflictului cu Rusia vor fi „decisive” în război, scrie The Guardian.

Într-un discurs adresat joi Consiliului European, prin videoconferință, Zelenski a spus: „Următoarele șase luni vor fi decisive din multe puncte de vedere în confruntarea pe care Rusia a început-o cu agresiunea ei”.

„Agresiunea împotriva Ucrainei și împotriva fiecăruia dintre voi, deoarece ținta finală a Rusiei este mult mai departe de granița noastră și de suveranitatea ucraineană. Următoarele șase luni vor cere de la noi eforturi și mai mari decât cele întreprinse în ultima perioadă”, a adăugat liderul ucrainean.

El a spus că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei trebuie să fie oprite și a cerut mai multe arme. „Avem nevoie de mai multe arme moderne, de un volum mai mare de provizii”, a adăugat Zelenski, citat de site-ul de știri ucrainean Ukrinform.

În timp ce războiul intră în cea de-a zecea lună, el s-a referit la eliberarea orașului Herson, eveniment ce a avut loc în noiembrie. „Această eliberare a arătat lumii că apărarea noastră comună nu este ceva accidental, ci forța noastră inalienabilă care nu poate fi oprită”, a mai susținut liderul de la Kiev.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Ofițer militar ucrainean de rang înalt: Aproape 400 de ciocniri au avut loc în estul țării săptămâna aceasta

Unul dintre cei mai importanți ofițeri militari ucraineni a declarat că în această săptămână au avut loc aproape 400 de confruntări între forțele ucrainene și cele ruse în regiunile estice ale Ucrainei, relatează CNN.

Generalul de brigadă Oleksiy Hromov, adjunctul șefului Direcției operaționale principale a armatei ucrainene, a declarat că Rusia continuă să lanseze atacuri cu rachete și artilerie de-a lungul unui front larg.

„Din 8 decembrie, inamicul a lansat 41 de atacuri cu rachete”, inclusiv 38 de atacuri cu rachete S-300, asupra infrastructurii civile din Ucraina și a pozițiilor trupelor ucrainene.

De asemenea, Rusia a lansat 32 de drone încărcate cu explozibili asupra unor instalații energetice, inclusiv 15 drone cu auto-detonare asupra infrastructurii civile din Kiev, a precizat el. Aproape toate dronele de fabricație iraniană au fost interceptate.

Hromov a spus că „388 de confruntări militare cu inamicul au avut loc în estul Ucrainei în această săptămână” și a afirmat că rușii au înregistrat pierderi grele.

„În cursul zilelor de 1 și 2 decembrie, până la 500 de răniți au fost transportați la spitalele din Luhansk, majoritatea dintre ei din rândul mercenarilor companiei militare private Wagner”, a precizat el. „În total, până la 4 decembrie, peste 3.600 de militari ruși răniți din așa-numitul contingent special se aflau în spitalele din teritoriile ocupate”, a susținut Hromov. Nu există nicio modalitate de a verifica această estimare, notează CNN.

Hromov a mai spus că atacurile ucrainene asupra pozițiilor și instalațiilor rusești din spatele liniilor de front au continuat.

„Pe parcursul săptămânii, unitățile de artilerie au lovit 309 ținte inamice, inclusiv 34 de puncte de control, 24 de depozite cu muniție și combustibil”, a menționat el.

În plus, a mai spus oficialul militar ucrainean, armele de înaltă precizie au vizat 58 de situri, inclusiv cinci depozite de muniții ale rușilor.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Kievul a primit 4 excavatoare și 130 de generatoare din SUA pentru a combate întreruperile de energie electrică

Kievul a primit utilaje și generatoare din partea Statelor Unite pentru a ajuta la consolidarea infrastructurii energetice a orașului, în contextul în care deficitele energetice din întreaga țară sunt foarte mari, relatează CNN.

Primarul capitalei Ucrainei, Vitali Klitschko, a declarat că Kievul „a primit utilaje și generatoare de la guvernul american pentru a opera centrale termice și stațiile de alimentare cu energie termică”.

Proiectul de securitate energetică al americanilor, condus de USAID, a livrat patru excavatoare și peste 130 de generatoare pentru a ajuta Ucraina să-și reconstruiască infrastructura energetică, a anunțat Klitschko pe canalul său de Telegram. Toate echipamentele au fost gratuite.

Excavatoarele „au fost deja livrate și vor fi puse în curând la lucru”, a adăugat primarul.

Noile echipamente, vor permite autorităților „să efectueze rapid și eficient excavarea solului și, astfel, să accelereze efectuarea lucrărilor de urgență”, a mai afirmat el.

Generatoarele au fost trimise către termocentrale, centrale de cogenerare și stații de alimentare cu energie termică.

„11 kilometri de rețele de încălzire avariate de atacurile cu rachete au fost înlocuite în acest an”, a adăugat Klitschko.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Un oficial local rus acuză Ucraina că a bombardat orașul Klinți din regiunea Briansk, de la graniță

Un oficial local afirmă că rachetele lansate de Ucraina au declanșat miercuri seară sistemele de apărare antiaeriană deasupra orașului Klințî din regiunea rusă Briansk, dar rachetele „au fost doborâte”, informează CNN.

Aceasta ar fi a doua oară în decurs de o săptămână când orașul Klințî a fost vizat de atacurile ucrainenilor. Marți, Aleksandr Bogomaz, guvernatorul regiunii, a afirmat că ucrainenii „au bombardat teritoriul orașului”.

Klințî este situat la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina.

Miercuri, Bogomaz a afirmat, pe contul său de Telegram: „Ca urmare a căderii resturilor de rachete doborâte de sistemul de apărare antiaeriană, alimentarea cu energie electrică a satului Ardon din districtul urban Klințî a fost avariată”. Ardon este situat la sud de oraș.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Șeful forțelor armate ucrainene crede că Rusia va încerca din nou să captureze Kievul

Generalul Valeri Zaluzhni, șeful forțelor armate ucrainene a declarat, într-un interviu pentru The Economist, că se așteaptă ca Rusia să încerce din nouă să cucerească Kievul, după ce atacul asupra capitalei ucrainene a fost respins la începutul invaziei, relatează The Guardian.

Zaluzhni spune că încearcă să se pregătească pentru ca forțele rusești să încerce din nou să cucerească orașul, posibil în februarie sau martie.

Întrebat ce părere are despre faptul că Rusia a mobilizat 300.000 de rezerviști și foști soldați, el a spus că mișcarea a funcționat.

”Poate că nu sunt atât de bine echipați, dar tot reprezintă o problemă pentru noi. Estimăm că au o rezervă de 1,2 milioane-1,5 milioane de oameni… Rușii pregătesc aproximativ 200.000 de trupe noi. Nu mă îndoiesc că vor încerca din nou să atace Kievul”, a spus generalul ucrainean.

El a făcut o comparație cu cel De-al Doilea Război Mondial, precizând că ”undeva dincolo de Urali, ei pregătesc noi resurse”.

”Cel mai probabil, ei caută modalități de a opri luptele și de a obține o pauză prin orice mijloace: bombardarea civililor, lăsându-ne soțiile și copiii să moară de frig. Au nevoie de această pauză pentru un scop simplu: au nevoie de timp pentru a aduna resurse și a crea un nou potențial, astfel încât să poată continua să-și îndeplinească obiectivele”, a mai spus Valeri Zaluzhni.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Ucraina a lansat „cea mai puternică lovitură” asupra Donețkului din 2014 încoace, spune un oficial instalat de Rusia

Forțele ucrainene au desfășurat joi cel mai mare atac asupra regiunii ocupate Donețk din 2014 și până acum, a declarat Aleksey Kulemzin, primarul numit de Moscova în Donețk, citat de CNN.

”Exact la 7 dimineața, ucrainenii au supus centrul Donețkului la cea mai puternică lovitură din 2014 încoace”, a scris pe Telegram Aleksey Kulemzin.

”40 de rachete (…) au fost trase asupra civililor din orașul nostru”, a mai spus el, adăugând că o intersecție-cheie din centrul orașului Donețk a fost lovită.

Nu există informații imediate cu privire la victime, potrivit presei de stat ruse.

CNN precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmațiile lui Kulemzin.

Regiunea Donețk este controlată din 2014 de separatiștii susținuți de Rusia și este una dintre cele patru regiuni pe care Moscova a anunțat că le-a anexat, la finalul lunii septembrie.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Moscova anunță că a primit scuze din partea Vaticanului după declarațiile Papei Francisc despre cruzimea unor luptători din minoritățile etnice ruse

Rusia precizează că reprezentanții Vaticanului au prezentat scuze după ce, luna trecută, Papa Francisc a sugerat într-un interviu că soldații ruși din unele grupuri etnice minoritare sunt cei mai „cruzi” luptători din războiul din Ucraina, relatează Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că Rusia consideră acum problema închisă și speră într-un dialog constructiv între Rusia și Vatican.

Într-un interviu pentru revista catolică „America” publicat pe 28 noiembrie, Papa Francisc a spus că soldaţii din regiunea budistă Buriatia şi din republica majoritar musulmană Cecenia au fost „cei mai cruzi” în timpul luptelor din Ucraina.

”În general, cei mai cruzi sunt poate cei care sunt din Rusia, dar nu sunt de tradiţie rusă, de pildă cecenii, buriaţii şi aşa mai departe”,a afirmat Suveranul Pontif.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Orașul Herson a rămas fără electricitate în urma atacurilor de astăzi

Șeful administrației regionale din regiunea Herson, Iaroslav Ianușevici, anunță că orașul cu același nume, reședință a regiunii, a rămas fără electricitate în urma bombardamentelor de joi ale forțelor ruse, relatează The Guardian. Orașul a fost eliberat la începutul lunii noiembrie de sub ocupația Moscovei.

”Hersonul este complet fără electricitate din cauza bombardamentelor inamicului. Bombardamentele puternice asupra infrastructurii critice din districtul Ship al orașului continuă. Cu prima ocazie, industria energetică va începe să refacă rețelele electrice”, a scris oficialul pe Telegram.

Forțele ruse au lansat joi, 15 decembrie, noi atacuri asupra Hersonului. Un bombardament a avut loc la 100 de metri de clădirea administrației regionale Herson, care a fost atacată și miercuri, potrivit șefului adjunct al Biroului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Timoșenko, citat de CNN.

Herson a fost lovit de 86 de ori în ultimele 24 de ore, a declarat Iaroslav Ianușevici. În atacurile de miercuri, trei persoane au fost ucise, inclusiv un băiat în vârstă de 8 ani, și alte 13, rănite, a mai spus oficialul local.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Ambasada Rusiei avertizează că vor exista „consecințe imprevizibile” dacă SUA vor trimite rachete Patriot în Ucraina

Orice transport de rachete americane Patriot către Ucraina ar putea „duce la consecințe imprevizibile” și ar putea amenința securitatea globală, a transmis miercuri Ambasada Rusiei la Washington într-un comunicat, relatează CNN.

Administrația Biden finalizează planurile de a trimite sistemul avansat de apărare aeriană cu rază lungă în Ucraina pentru a ajuta la contracararea atacurilor Moscovei, potrivit oficialilor americani citați marți de postul american.

”Dacă acest lucru este confirmat, vom asista la încă un pas provocator al administrației Biden, care poate duce la consecințe imprevizibile”, a transmis reprezentanța diplomatică a Rusiei.

De asemenea, continuarea livrărilor de arme către Ucraina „nu va face decât să întărească sentimentul de impunitate al regimului Zelenski și să-l împingă spre noi crime împotriva civililor” în cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia pretinde că le-a anexat, mai precizează ambasada rusă.

”Strategia Washingtonului cauzează daune enorme nu numai relațiilor ruso-americane, dar creează și riscuri suplimentare pentru securitatea globală”, se mai menționează în mesajul Moscovei.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că orice rachetă Patriot trimisă în Ucraina ar fi o țintă legitimă pentru forțele ruse.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Doi oameni au fost uciși în urma bombardamentelor din Herson, anunță Kievul

Cele două persoane au murit joi în urma unui atac care a avut loc în centru orașului Herson, din sudul Ucrainei, recent eliberat de sub ocupația forțelor ruse, relatează The Guardian.

Kirilo Timoșenko, șef adjunct al biroului președintelui, a precizat pe Telegram că cei doi au fost uciși la aproximativ 100 de metri de clădirea administrației regionale, care a fost lovită de obuze miercuri.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Diplomați: UE nu a reușit să ajungă la un acord privind cel de-al nouălea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reușit să cadă de acord asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al nouălea, în discuțiile care au avut loc miercuri seară, au declarat diplomați europeni, citați de The Guardian. Liderii UE s-au reunit joi la Bruxelles pentru ultimul summit din acest an.

Țările din blocul comunitar s-au apropiat de un acord în cadrul negocierilor de miercuri, dar Polonia și alte state au încă obiecții, a declarat un diplomat UE pentru Reuters, adăugând că este de așteptat ca o nouă schiță de acord să fie distribuită joi seară.

Discuțiile despre noile sancțiuni la adresa Moscovei s-au blocat din cauza dezacordului despre posibilitatea ca UE să faciliteze exporturilor rusești de îngrășăminte prin porturile europene, chiar și în cazul în care companiile de îngrășăminte sunt deținute de oligarhii aflați pe lista neagră.

Unii spun că restricțiile UE reprezintă o amenințare pentru securitatea alimentară a țărilor în curs de dezvoltare, în timp ce alții susțin că relaxarea lor ar permite oligarhilor ruși care au afaceri cu îngrășăminte să evite sancțiunile UE care îi vizează.

Un diplomat al UE a spus că Polonia și statele baltice au afirmat că se înșală aceia care cred că oligarhii nu vor folosi facilitarea exporturilor de îngrășăminte ca o portiță de care pot profita.

Unele state membre doresc ca Programul Alimentar Mondial să fie implicat în autorizarea exporturilor de îngrășăminte către țările care au nevoie.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Bombardamente în Mikolaiv. Infrastructura energetică a fost avariată

Forțele ruse au bombardat joi dimineață două comunități din regiunea sudică Mikolaiv, a anunțat guvernatorul Vitali Kim, pe Telegram, citat de Ukrainska Pravda.

Comunitatea Ochakiv ”a suferit lovituri masive de artilerie pe 15 decembrie, la orele 6.00 și 7.05. Facilitățile de infrastructură au fost distruse și avariate”, a precizat oficialul, adăugând că, potrivit primelor informații, nu au fost înregistrate victime.

De asemenea, joi dimineață, începând de la ora 6:00, ”comunitatea Chornomorsk a fost sub focul inamicului. O instalație de infrastructură a fost avariată. Nu există victime”, a mai anunțat Kim.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Ucraina a respins atacurile forţelor ruse din regiunea Donețk

În ultimele 24 de ore, forțele ucrainene au respins atacurile rusești în apropiere de şase localităţi din regiunea Doneţk: Verkhniokamianske, Yakovlivka, Soledar, Bakhmut, Vesele și Mariinka, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, informează The Kyiv Independent.

Potrivit sursei citate, armata rusă a lansat opt rachete, 31 de lovituri aeriene și peste 60 de atacuri MLRS împotriva Ucrainei în aceeași perioadă.

De asemenea, armata ucraineană a lovit două puncte de control rusești, opt concentrări de echipamente militare și personal și un depozit de combustibil, a mai raportat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Forţele ucrainene au bombardat oraşul Doneţk

Forțele ucrainene au bombardat peste noapte orașul Donețk, aflat sub control ruses. A fost unul dintre cele mai mari atacuri din ultimii ani, au declarat joi oficiali instalați de Rusia în zonele anexate, relatează Reuters.

„În această dimineață, la ora 7:00, au supus centrul orașului Donețk la cel mai masiv atac din 2014 încoace”, a declarat pe Telegram Alexei Kulemzin, primarul orașului Doneţk, susținut de Rusia.

„Patruzeci de rachete au fost trase asupra civililor din orașul nostru”, a spus Kulemzin. El a calificat atacul drept o crimă de război.

Reuters precizează că nu a reușit să verifice relatările de pe câmpul de luptă.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Alți 64 de prizonieri de război ucraineni și un cetățean american au fost eliberați

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că alți 64 de prizonieri de război ucraineni au fost eliberaţi de ruşi.

„Astăzi, 64 de ucraineni s-au întors din captivitatea rusă … Patru ofițeri și 60 de soldați și sergenți. Printre ei sunt răniți grav”, a precizat preşedintele ucrainean, conform The Guardian.

Un cetățean american care a fost arestat de separatiștii pro-ruși din Ucraina în vară a fost, de asemenea, eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri cu Ucraina, a declarat miercuri șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andriy Yermak.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Baza aeriană rusă din Kursk, lovită de o dronă

O bază aeriană rusă din Kursk a fost lovită miercuri seară, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt, potrivit The Guardian. Anton Geraşcenko, un consilier al lui Zelenski, a postat o serie de actualizări pe Telegram, spunând că o „dronă necunoscută” a lovit instalația militară.

Citând informaţii din presa rusă, el a spus că au avut loc „două explozii în Kursk, în apropierea aerodromului”, într-o postare la ora locală 22.30. „O dronă necunoscută a lovit o instalație militară din Kursk”, a adăugat el ulterior.

Imaginile care circulă online păreau să arate o serie de explozii care zguduie orașul din vestul Rusiei în jurul orei locale 22.00.

„Apărarea aeriană a funcționat deasupra regiunii Kursk în cursul serii, nu au existat victime și nici pagube”, a transmis guvernatorul regional Roman Starovoit, potrivit RIA.

Săptămâna trecută, un atac cu dronă a incendiat un rezervor de stocare a petrolului la un aerodrom din Kursk.

Imagini video postate pe rețelele de socializare au arătat o explozie mare care a luminat cerul nopții, urmată de un incendiu substanțial la aerodromul aflat la 280 km (175 mile) de granița cu Ucraina. În zorii zilei, o coloană mare de fum negru era încă vizibilă.

Oficialii ruși au atribuit atacurile unor drone Strizh modificate, care au fost produse pentru prima dată în anii ’70, în epoca sovietică.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Zelenski i-a cerut preşedintelui CIO să nu permită revenirea sportivilor ruşi în competiţii

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că a vorbit miercuri cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, căruia i-a cerut să nu permită sportivilor ruşi să participe la competiţii nici măcar sub un steag neutru, informează News.ro.

„Principiile mişcării olimpice nu prevăd în niciun caz conlucrarea cu statele teroriste. Orice idei despre cum să readucem reprezentanţii ruşi la competiţiile internaţionale sunt idei despre cum să le permitem celor vinovaţi de teroare să spună societăţii lor că lumea ar trebui să ierte teroarea”, a explicat Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean a continuat: „Aceasta ar fi o indulgenţă sportivă. Aşa va fi prezentată de propaganda rusă, dacă Comitetul Olimpic Internaţional eşuează şi le permite celor care reprezintă războiul şi nimic altceva să participe la evenimente sportive pe picior de egalitate cu ceilalţi”.

„Nu vreau să ştiu dacă există motive în spatele unor astfel de idei despre revenirea Rusiei. Dar nimeni nu va închide ochii la orice încercare de a reduce presiunea internaţională asupra sursei războiului”, a spus şeful statului ucrainean.

„Când primim rapoarte ca cel de astăzi (miercuri – n.r.) din Herson, unde un copil, un băiat, a fost ucis de încă un bombardament rusesc – avea opt ani – nu putem spune decât un singur lucru: un steag alb sau orice alt steag neutru este imposibil pentru sportivii ruşi, toate steagurile lor sunt pătate de sânge”, şi-a încheiat pledoaria Volodimir Zelenski.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

Rusia a făcut publică instalarea unei rachete intercontinentale înainte de „Ziua Forțelor Strategice”

Armata rusă a încărcat o rachetă balistică „Yars” într-un lansator din regiunea Kaluga. Ministerul Apărării a publicat o înregistrare video pentru a marca evenimentul, chiar înainte de „Ziua Forțelor de Rachete Strategice” a Rusiei, relatează CNN.

Acesta a precizat că o „rachetă balistică intercontinentală din complexul Yars a fost încărcată într-un lansator la formațiunea de rachete Kozelsky din regiunea Kaluga”.

„Importanța acestei operațiuni constă în faptul că racheta va intra în serviciu de luptă, așa cum a fost planificat. Patria va primi încă un eșantion de arme nucleare cu rachete, ceea ce ne va permite să rezolvăm orice sarcini la nivel strategic”, a declarat Alexei Sokolov, comandantul formațiunii de rachete Kozelsky, într-o înregistrare video transmisă de minister.

Anunțul privind instalarea rachetelor intercontinentale rusești vine după ce au apărut informații potrivit cărora administrația Biden finalizează planurile de a trimite în Ucraina un sistem avansat de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune pentru a ajuta la contracararea atacurilor Moscovei.

14 dec. 2022 - Acum 2 ani
14-12-2022

Aliații discută cum ar putea oferi rezistenței ucrainene un „avantaj decisiv” împotriva lui Putin

Aliații analizează modul în care poate fi accelerată rezistența Ucrainei împotriva invaziei lui Vladimir Putin, oferindu-i un „avantaj decisiv”, a declarat miercuri un oficial occidental, citat de Sky News.

Potrivit oficialului, în SUA au loc discuții privind modul în care echipamentele ar putea ajuta trupele ucrainene să „preîntâmpine” atacurile forțelor rusești.

„Există un număr de americani în Congres și în administrație interesați să analizeze traiectoria conflictului și să stabilească ce ar fi necesar pentru a oferi Ucrainei un avantaj decisiv fără a trece la o ofensivă împotriva Rusiei”, a spus oficialul.

14 dec. 2022 - Acum 2 ani
14-12-2022

Rusia spune că nu a primit nicio ofertă pentru un armistițiu de Crăciun

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, 14 decembrie, că nu a primit vreo propunere de „încetare a focului de Crăciun” în Ucraina, relatează Reuters.

„Nu, nu au fost primite astfel de oferte de la nimeni. Acest subiect nu se află pe ordinea de zi”, a răspuns reprezentantul președinției ruse la o întrebare legată de un posibil armistițiu de Crăciun.

Precizarea vine în contextul în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Moscovei să-și retragă trupele din Ucraina până la Crăciun, aceasta fiind una dintre propunerile Kievului pentru a se ajunge la pace.

Mai multe informații: Kremlinul susține că n-a primit nicio ofertă pentru un eventual armistițiu de Crăciun: „Acest subiect nu se află pe ordinea de zi”

14 dec. 2022 - Acum 2 ani
14-12-2022

Ukrenergo: Infrastructura energetică nu a fost avariată în urma atacurilor de miercuri

Furnizorul de energie de stat al Ucrainei, Ukrenergo, a anunțat că nicio unitate de infrastructură energetică nu a fost afectată de atacurile lansate miercuri dimineață asupra Kievului și a regiunii cu același nume, relatează CNN.

”Datorită muncii strălucitoare a forțelor de apărare aeriană, infrastructura energetică nu a fost deteriorată – toate cele 13 drone au fost doborâte”, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanții Ukrenergo.

În ceea ce privește situația alimentării cu energie la nivel național, compania a precizat că în estul țării, reparațiile decurg lent, iar intervențiile devin din ce în ce mai periculoase „din cauza bombardamentelor aproape zilnice”.

”Facilitățile energetice sunt avariate în mod constant. Lucrările de reparații încetinesc din cauza pericolului pentru viața reparatorilor”, precizează Ukrenergo.

În ultimele luni, Rusia a declanșat un val de lovituri care vizează infrastructura energetică a Ucrainei. Milioane de locuitori au fost lăsați fără căldură și electricitate la început de iarnă.

15 dec. 2022 - Acum 2 ani
15-12-2022

13 drone au fost doborâte deasupra Kievului în atacurile de miercuri dimineață

Administrația orașului Kiev a anunțat că numărul de drone doborâte în această dimineață a crescut la 13, relatează The Guardian.

”Kievul a suferit două valuri de atacuri cu dronele inamice. Datorită muncii eficiente a unităților de apărare aeriană și unităților EW (de război electronic – n.r.), 13 drone inamice au fost distruse. Resturile dronelor doborâte au lovit o clădire administrativă și alte 4 clădiri rezidențiale au suferit avarii minore (districtul Shevchenkivsky din capitală). Oamenii nu au fost răniți”, a precizat, pe Telegram, Serhiy Popko, șeful administrației orașului Kiev.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI