Live text
Acum 2 ani
Noi bombardamente în regiunea Dnipropetrovsk
Acum 2 ani
Forțele ruse au lansat 8 rachete și 28 de lovituri aeriene, în ultimele 24 de ore
Acum 2 ani
Zelenski: Situația din Bahmut devine tot mai dificilă
Acum 2 ani
„Aproximativ 40% dintre cei ținuți captivi de Rusia sunt civili”
Acum 2 ani
Ucraina se așteaptă ca SUA să ofere un sprijin bugetar de peste 10 miliarde de dolari
Acum 2 ani
Ucraina reiterează nevoia de avioane de luptă F16
Acum 2 ani
Rusia vrea în continuare să distrugă sistemul energetic al Ucrainei
Acum 2 ani
Secretarul american al Trezoreriei, vizită surpriză în Ucraina
Acum 2 ani
Rusia este acuzată de genocid
Acum 2 ani
Program de urmărire a copiilor ucraineni duşi în Rusia în timpul războiului
Acum 2 ani
Peskov: Revenirea Crimeei la Ucraina este imposibilă
Acum 2 ani
Rusia respinge planul de pace al Chinei
Acum 2 ani
Contraofensiva Ucrainei va avea ca scop "să creeze o ruptură" între Crimeea și Rusia
Acum 2 ani
Rusia intensifică bombardamentele și atacurile de infanterie în Luhansk
Acum 2 ani
Războiul declanșat de Rusia a provocat „cele mai mari încălcări ale drepturilor omului”, spune șeful ONU
Acum 2 ani
Imagini cu luptele din Bahmut
Acum 2 ani
Rusia, îngrijorată de exploziile din Mariupol
Acum 2 ani
3 morți și 8 răniți, în atacurile Rusiei din ultimele 24 de ore
Acum 2 ani
Casa Albă vine cu precizări după ce Joe Biden a spus că Ucraina nu are nevoie de avioane F-16
Acum 2 ani
Cel puțin o persoană ucisă într-un atac din dronă a Rusiei
Acum 2 ani
Ucraina a doborât 11 drone în timpul nopții
Acum 2 ani
Analiză: Ideea că Rusia se bucură de un număr nelimitat de soldați este un mit
Acum 2 ani
Zelenski l-a concediat pe comandantul forțelor comune al Ucrainei
Acum 2 ani
Un avion rusesc, distrus în Belarus de o grupare care se opune războiului
Acum 2 ani
Dmitri Medvedev amenință că furnizarea de arme Ucrainei poate duce la o catastrofă nucleară globală
Acum 2 ani
Zelenski: Presiunea Ucrainei va continua
Acum 2 ani
Ministrul de Externe al Arabiei Saudite a anunțat un ajutor de 400 milioane dolari pentru Ucraina
Acum 2 ani
Noi bombardamente în regiunea Herson
Acum 2 ani
William Burns, directorul CIA, „convins” că Beijingul vrea să furnizeze Rusiei arme în războiul din Ucraina
Acum 2 ani
SUA: Orice ajutor letal al Chinei pentru Rusia va avea „costuri reale”

Relatarea LIVETEXT Libertatea despre războiul din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 370.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Noi bombardamente în regiunea Dnipropetrovsk

Forțele ruse au bombardat luni seară cu artilerie grea două localități ale regiunii Dnipropetrovsk, a anunțat Serhii Lisak, șeful Administrației militare a regiunii, citat de presa ucraineană. Bombardamente au fost raportate în orașul regional Nikopol și Marhaneț, potrivit oficialului.

Două dintre dronele lansate de ruși au fost dobotâte de apărarea aeriană ucraineană.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Forțele ruse au lansat 8 rachete și 28 de lovituri aeriene, în ultimele 24 de ore

Rusia a lansat 8 rachete și 28 de atacuri aeriene în ultimele 24 de ore, a anunțat luni seară Statul Major al Ucrainei, citat de Kyiv Independent.

12 dintre atacurile aeriene au fost efectuate cu drone iraniene, dar apărarea aeriană ucraineană a doborât cu succes 9 dintre ele, potrivit Statului Major.

Statul Major a avertizat că amenințarea ca Rusia să lanseze rachete „rămâne ridicată în toată Ucraina”.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Zelenski: Situația din Bahmut devine tot mai dificilă

Situația din orașul Bahmut din est „devine din ce în ce mai dificilă” pentru armata ucraineană, a admis luni seară președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de CNN.

„Inamicul distruge în mod constant tot ceea ce poate fi folosit pentru a ne proteja pozițiile, pentru a le asigura și a le apăra”, a spus Zelenski, la scurt timp după ce comandanții militari au vorbit despre sute de bombardamente rusești în zonă.

„Soldații noștri care apără Bahmut sunt adevărați eroi”, a adăugat Zelenski.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

„Aproximativ 40% dintre cei ținuți captivi de Rusia sunt civili”

Șeful serviciilor de informații ucrainene, Kirill Budanov, a spus luni că aproape jumătate dintre cei aflați în captivitate în Rusia sunt civili, mulți fiind femei și copii, potrivit Unian.

„Aproximativ 40% dintre cei care sunt ținuți ostatici sunt civili. Doar civili. Prin urmare, este clar că numărul nostru de ostatici este mai mic. Nu ținem prizonieri civili. Sunt multe femei, din păcate, și copii, sunt tot felul de bătrâni, poștași, primari, purtători de cuvânt”, a spus Budanov.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Ucraina se așteaptă ca SUA să ofere un sprijin bugetar de peste 10 miliarde de dolari

Premierul ucrainean Denis Şmihal a declarat că deficitul bugetar al țării în acest an se așteaptă să se ridice la 38 de miliarde de dolari, dar SUA se angajează să ofere un sprijin bugetar de peste 10 miliarde de dolari până în septembrie, transmite CNN.

Potrivit premierului ucrainean, Statele Unite au oferit un sprijin nerambursabil de 13 miliarde de dolari pentru Ucraina.

„Aceste fonduri au fost alocate pentru programe de asistență medicală, educație, asistență socială și umanitară”, a precizat Şmihal.

În acest an, „Statele Unite s-au angajat să ofere Ucrainei peste 10 miliarde de dolari până în septembrie. În plus, Statele Unite sprijină Ucraina în redresarea sa rapidă. Concret, au alocat 1,5 miliarde de dolari în acest scop și încă 1,1 miliarde de dolari pentru a sprijini redresarea rapidă a sectorului energetic al Ucrainei și al Republicii Moldova”, a adăugat premierul ucrainean.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Ucraina reiterează nevoia de avioane de luptă F16

Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene Valeri Zalujni a declarat că a vorbit luni cu generalul Mark Milley căruia i-a transmis necesitatea de a consolida apărarea aeriană a Kievului prin intermediul avionului de luptă multirol F16, notează CNN.

Statele Unite au declarat în mod constant că nu intenționează să trimită F16 în Ucraina.

Generalul Valeri Zalujni a declarat că a vorbit cu generalul Mark Milley despre aprovizionarea cu echipamente militare, arme și muniții, despre situația de pe linia frontului și despre planurile ulterioare ale forțelor privind apărarea Ucrainei.

„Fiecare obuz primit – fiecare bucată de material – înseamnă viețile păstrate ale soldaților ucraineni și ale civililor pașnici. Rezistăm datorită sprijinului partenerilor noștri și cu siguranță vom învinge”, a adăugat Zalujni.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Rusia vrea în continuare să distrugă sistemul energetic al Ucrainei

Rusia nu a renunțat la ideea de a distruge infrastructura energetică a Ucrainei, a transmis luni, 27 februarie, Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, potrivit The Kyiv Independent.

Pe lângă rețeaua electrică, Moscova vrea să distrugă complexul energetic și de combustibil al țării „pentru a opri aprovizionarea cu produse petroliere”, a precizat Direcția de informații.

Din octombrie, Rusia a vizat în mod repetat infrastructura energetică prin atacuri cu rachete și drone, ucigând zeci de persoane și deteriorând grav sistemul energetic al țării.

Cu toate acestea, la sfârșitul lunii februarie, situația infrastructurii energetice din Ucraina a devenit mai stabilă, a raportat operatorul de stat al rețelei electrice Ukrenergo.

Purtătorul său de cuvânt al Direcţiei de Informaţii Andrii Cherniak a declarat pentru RBC-Ucraina că Rusia încearcă să schimbe tactica atacurilor cu rachete asupra Ucrainei.

„Nouăzeci și cinci la sută din trupele terestre ale Rusiei participă într-un fel sau altul la agresiunea împotriva Ucrainei – nu au cu ce și cu cine să lupte. Prin urmare, rușii au decis să își mărească potențialul ofensiv prin utilizarea aviației”, a adăugat Cherniak.

Moscova mai are mai puțin de 100 de rachete de croazieră de înaltă precizie, care sunt cel mai adesea folosite în atacuri asupra infrastructurii critice – Kalibr, Kh-101 și Kh-555, potrivit direcției de informații și Ministerului ucrainean al Apărării.

„Acum nu pot produce mai mult de 30-40 de rachete pe lună. Acele rachete vechi pe care le au în serviciu fie nu ajung la ținte din cauza unei defecțiuni, fie au o rază de atac limitată”, a adăugat Cherniak.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Secretarul american al Trezoreriei, vizită surpriză în Ucraina

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și cu alți oficiali guvernamentali ucraineni cheie într-o vizită surpriză în Ucraina pentru a reafirma sprijinul Washingtonului pentru Kiev, relatează The Guardian.

„America va fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”, a transmis Yellen premierului Denis Şmihal.

Aceasta a declarat că Rusia ar trebui să suporte costurile pagubelor provocate de invazia sa în Ucraina, dar că există „obstacole juridice semnificative” pentru confiscarea integrală a activelor de 300 de miliarde de dolari ale băncii centrale rusești înghețate de sancțiuni.

Ea a declarat că SUA și aliații săi discută strategii pentru a se asigura că Rusia plătește pentru distrugerile provocate de războiul său, cu estimări de sute de miliarde de dolari și care cresc în fiecare zi.

Yellen a mai spus că Washingtonul va studia apelurile Kievului de a impune sancțiuni asupra sectorului energiei nucleare din Rusia, dar trebuie să fie „atent” la potențialele consecințe ale unei astfel de acțiuni asupra aliaților occidentali.

„Vrem să privăm Rusia de venituri. De asemenea, trebuie să analizăm potențialele consecințe ale sancțiunilor pentru noi și pentru partenerii noștri”, a spus oficialul american.

Ea a anunțat transferul primei tranșe de 1,25 miliarde de dolari din cel mai recent ajutor financiar de 9,9 miliarde de dolari pentru asistență economică și bugetară.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Rusia este acuzată de genocid

Ministrul de externe al Ucrainei a acuzat Rusia de „genocid”. Dmitro Kuleba a declarat în fața Consiliului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite că Rusia întreprinde cea mai mare deportare forțată de copii din istoria modernă, notează Sky News.

Într-un mesaj video în prima zi a Consiliului de la Geneva, el a spus: „Acesta este un genocid”.

Luni, șeful ONU a declarat că invazia Rusiei a declanșat „cele mai masive încălcări ale drepturilor omului”.

Secretarul general António Guterres a condamnat agresiunea „fără sens” a Rusiei și a spus că aceasta a „declanșat moarte, distrugere și strămutare pe scară largă”.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Program de urmărire a copiilor ucraineni duşi în Rusia în timpul războiului

Polonia a anunțat o inițiativă comună cu Comisia Europeană pentru a urmări copiii ucraineni care au fost răpiți și duși în Rusia în timpul războiului din Ucraina, relatează The Guardian.

Scopul acestui program este de a da de urma copiilor dispăruți și de „a se asigura că cei responsabili sunt aduși în fața justiției”, a declarat ministrul polonez al afacerilor europene, Szymon Szynkowski vel Sęk.

„Nu se știe unde se află mulți dintre acești copii. Estimările variază foarte mult, dar chiar și cele mai reținute vorbesc de cel puțin șase mii de cazuri de răpire documentate. Sistemul va implica „activități de investigare pentru a colecta dovezi specifice” ale răpirilor și „va stabili un mecanism care să permită rezolvarea problemei”, a spus Szynkowski vel Sęk.

Premierul ucrainean, Denis Şmihal, a declarat că Kievul este recunoscător președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki.

„Trebuie să întoarcem copiii răpiți în Ucraina și să pedepsim Rusia pentru crimele sale”, a transmis premierul Denis Şmihal.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Peskov: Revenirea Crimeei la Ucraina este imposibilă

Kremlinul a declarat luni că peninsula Crimeea este „parte inalienabilă” a Rusiei, în consecinţă returnarea ei către Ucraina este imposibilă, potrivit EFE şi RIA Novosti, informează Agerpres.

„Este o parte inalienabilă a Federaţiei Ruse”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Întrebat dacă autorităţile ruse îşi pot imagina circumstanţe care ar putea duce la retrocedarea peninsulei, anexată în 2014 de către Moscova, Peskov a răspuns un „nu” categoric.

Reacţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului intervine după ce preşedintele american, Joe Biden, a afirmat într-o recentă declaraţie că îşi poate imagina o situaţie de „tranziţie” când s-ar putea produce retrocedarea Crimeii către Ucraina.

În acelaşi timp, Biden a subliniat că decizia privind recuperarea peninsulei va aparţine ucrainenilor.

La ora actuală, sarcina aliaţilor este de a-i pune pe ucraineni într-o poziţie în care să poată face „progrese în această primăvară sau vară”, a menţionat preşedintele american.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, afirmase duminică că Peninsula „Crimeea este a Ucrainei”, iar Washingtonul nu va recunoaşte „niciodată” anexarea sa.

Una din problemele cu care se confruntă administraţia preşedintelui Joe Biden este dacă ar susţine sau nu recuperarea Crimeii de către armata ucraineană, lucru pe care purtătorii săi de cuvânt refuză să-l precizeze, notează EFE.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Rusia respinge planul de pace al Chinei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că planul chinezesc ar trebui analizat în detaliu și ar trebui să țină cont de interesele tuturor părților, dar a sugerat că Moscova nu vede niciun semn care să sugereze că o rezolvare pașnică este fezabilă, transmite Sky News.

„Acordăm o mare atenție planului prietenilor noștri chinezi … Acesta este un proces foarte lung și intens”, a declarat el reporterilor.

„În acest moment, nu vedem nicio premisă pentru întoarcerea întregii povești într-o direcție pașnică. Deocamdată, operațiunea militară specială continuă, ne îndreptăm spre atingerea obiectivelor care au fost stabilite”, a mai spus Peskov.

Beijingul a propus un plan în 12 puncte care solicită o încetare a focului și o dezescaladare treptată de ambele părți.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Contraofensiva Ucrainei va avea ca scop „să creeze o ruptură” între Crimeea și Rusia

Adjunctul șefului serviciilor de informații militare ucrainene afirmă că o contraofensivă de primăvară a țării sale va avea ca scop „să creeze o ruptură” între Crimeea și Rusia continentală, transmite Sky News.

„Scopul contraofensivei noastre este de a elibera toate teritoriile ocupate ale Ucrainei – inclusiv Crimeea. Nu ne vom opri până când nu vom avea țara noastră înapoi în granițele din 1991”, a declarat Vadim Skibitski pentru ziarul german Berliner Morgenpost.

El a declarat că unul dintre obiectivele militare ale contraofensivei, planificate pentru primăvară, va fi „să creeze o crăpătură în frontul rusesc din sud – între Crimeea și Rusia continentală”.

Moscova a anexat Crimeea în 2014.

Skibitski a mai adăugat că armata ucraineană ar putea, de asemenea, să lovească aerodromuri sau depozite rusești cu rachete și sisteme de artilerie.

„Este posibil să distrugem și depozite de arme sau echipamente militare pe teritoriul rusesc , de exemplu în jurul orașului Belgorod. Atacurile asupra Ucrainei vor fi lansate de acolo”, a spus el.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Kievul va readuce peninsula sub control ucrainean.

Contraofensiva precedentă a Ucrainei, care a început în septembrie anul trecut, a fost un mare succes pentru forțele Kievului, care au recucerit orașe și localități cheie din nord-estul țării.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Rusia intensifică bombardamentele și atacurile de infanterie în Luhansk

Forțele ruse au intensificat bombardamentele și atacurile infanteriei în zonele Bilohorivka, Svatove-Kupiansk și Kreminna din estul provinciei ucrainene Luhansk, potrivit guvernatorului regiunii, Serhii Haidai, relatează The Guardian.

„Nu există fugă, unitățile noastre nu părăsesc teritoriul. Mai mult, există succese în anumite sectoare. Ei avansează, pot decupa zone. Bineînțeles, totul se poate schimba în orice moment”, a declarat Haidai a televiziunea de stat ucraineană și citate de Reuters.

Acesta a adăugat: „Pe de altă parte, echipamentul greu ofensiv occidental este pe drum și, prin urmare, în orice săptămână comandamentul militar poate efectua o operațiune după același plan ca și în regiunea Harkov”.

Vineri, președintele Volodimir Zelenski a declarat că situația din est este „foarte dificilă, dureroasă”, dar că forțele ucrainene „fac totul pentru a rezista”.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Războiul declanșat de Rusia a provocat „cele mai mari încălcări ale drepturilor omului”, spune șeful ONU

Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanșat „cele mai mari încălcări ale drepturilor prin care trecem astăzi”, a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„A provocat morți, distrugeri și strămutare pe scară largă”, a precizat Guterres. „Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului a documentat zeci de cazuri de violență sexuală legată de atacuri asupra bărbaților, femeilor și fetelor”, a adăugat el.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Imagini cu luptele din Bahmut

Șeful administrației prezidențiale din Ucraina, Andri Iermak, a publicat imagini cu luptele care se dau în orașul Bahmut din regiunea Donețk.

Bahmut este aprig disputat de mai multe luni, rușii făcând eforturi mari, în ciuda numărului ridicat de pierderi, să cucerea punctul strategic din estul Ucrainei.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Rusia, îngrijorată de exploziile din Mariupol

Rusia este îngrijorată de exploziile care au avut loc în ultima perioadă în Mariupol, întrucât a considerat zona inaccesibilă mijloacelor de atac convenționale ucrainene, potrivit analizei zilnice a situației de pe front publicată de Ministerului britanic al Apărării.

Din 21 februarie 2023, oficialii pro-ruși au raportat cel puțin 14 explozii în zona orașului Mariupol, ocupat de ruși dăpă un asediu brutal în primele luni de război.

Exploziile au fost raportate la un depozit de muniție din aeroport, două depozite de combustibil și o fabrică de oțel pe care Rusia o folosește ca bază militară.

Mariupol, amintește departamentul britanic, este situat la o distanță de cel puțin 80 km de linia frontului.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

3 morți și 8 răniți, în atacurile Rusiei din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost raportate atacuri rusești în regiunile Hmelnîțkîi, Kiev, Donețk, Herson, Harkov, Sumî, Mikolaiv, Zaporojie, Dnipropetrovsk și Luhansk.

Potrivit autorităților locale, trei persoane au fost ucise, iar opt au fost rănite.

Rusia a lansat în noaptea de 27 februarie 14 drone Shahed de fabricație iraniană pentru a ataca Ucraina, dintre care unsprezece au fost doborâte, potrivit Forțelor Aeriene. Apărarea aeriană ucraineană a doborât nouă drone deasupra Kievului, a informat administrația militară a orașului.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Casa Albă vine cu precizări după ce Joe Biden a spus că Ucraina nu are nevoie de avioane F-16

Statele Unite nu iau în considerare în prezent trimiterea de avioane de război F-16 în Ucraina, a declarat consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan.

Precizările lui Jake Sullivan vin după ce președintele Biden a spus că Ucraina „nu are nevoie acum de F-16” în timpul unui interviu, lucru care contrazice solicitările repetate făcute de președintele Volodimir Zelenski.

Sullivan a explicat comentariile președintelui, spunând că Statele Unite „se uită foarte atent la ceea ce are nevoie Ucraina pentru faza imediată a războiului în care ne aflăm”. În prezent, aceste nevoi includ „tancuri, vehicule de luptă de infanterie, transportoare blindate de trupe, artilerie, sisteme tactice de apărare aeriană”, a spus Sullivan, dar nu și avioanele de război avansate pe care Ucraina le-a cerut.

„F-16 sunt o întrebare pentru o perioadă ulterioară”, a spus Sullivan în timpul unui interviu la CNN. „Și de aceea președintele Biden a spus că, deocamdată, nu merge mai departe cu acestea”.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Cel puțin o persoană ucisă într-un atac din dronă a Rusiei

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte patru rănite luni într-un atac cu dronă lansat de Rusia asupra orașului ucrainean Hmelnîțkîi, a declarat primarul localității.

Într-o postare pe Telegram, primarul Oleksandr Simchishin a spus că persoana ucisă era un salvator din cadrul Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei, care „a murit în timpul serviciului” în orașul, situat la aproximativ 322 de kilometri sud-vest de Kiev.

„Un alt atac terorist masiv asupra comunității Hmelnîțkîi. De data aceasta, inamicul a folosit o dronă. Până acum, avem o persoană ucisă și 4 răniți. Un număr de clădiri au fost avariate. Incendiile sunt stinse”, a spus Symchyshyn.

Autoritățile ucrainene au declarat anterior că 11 din cele 14 drone Shahed lansate de Rusia au fost doborâte luni, majoritatea fiind distruse în apropierea capitalei Kiev, potrivit estimărilor preliminare.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Ucraina a doborât 11 drone în timpul nopții

Forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât 11 drone Shahed, de producție iraniană în cursul nopții de 27 februarie. Potrivit raportului, 14 drone au fost lansate din direcția nord, dintre care 11 au fost distruse de apărarea aeriană ucraineană.

Anterior, Comandamentul Operațional Nord al Ucrainei a raportat că a doborât trei drone deasupra regiunii Cernihiv.

Pe 26 februarie, Rusia a lansat un atac împotriva Ucrainei folosind drone Shahe fiind semnalate explozii în regiunile Hmelnîțkîi și Kiev.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Analiză: Ideea că Rusia se bucură de un număr nelimitat de soldați este un mit

Institutul pentru Studierea Războiului precizează că Rusia se va confrunta cu costuri tot mai mari pentru a-și înlocui pierderile suferite pe câmpul de luptă.

Grupul de reflecție din SUA a estimat că Rusia „probabil a început să rămână fără forțe pregătite pentru luptă” în mai 2022, forțându-l pe președintele rus Vladimir Putin să recurgă la diverse strategii de mobilizare.

Apoi, a ales să se bazeze pe eforturile de recrutare de voluntari ale grupurilor ultranaționaliste, cum ar fi Task Force Rusich și Mișcarea Imperială Rusă, în loc de mobilizarea rezerviștilor.

În urma contraofensivei Ucrainei din septembrie, Putin a declarat mobilizare parțială pentru a completa eforturile de recrutare voluntară.

Din cauza succesului limitat al recruților voluntari și a nevoii tot mai mari de chemare în rezervă, „Putin s-ar putea să se confrunte cu o altă dilemă după un alt val sau două de chemare de rezerviști, întrucât grupul de rezerviști adecvat pentru luptele din prima linie este limitat, ” conform raportului.

Această analiză se potrivește cu evaluările anterioare ale ISW, care spuneau că Rusia „este puțin probabil să depășească provocările structurale fundamentale” cu mobilizarea pe măsură ce costurile cresc.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Zelenski l-a concediat pe comandantul forțelor comune al Ucrainei

Comandantul operațiunii forțelor comune din Ucraina a fost demis din funcție prin decret semnat de președintele Volodimir Zelenski.

Generalul-maior Eduard Mihailovici Moskalov fusese numit în această funcție în martie anul trecut, când generalul-locotenent Oleksandr Pavliuk a fost numit șef al administrației militare regionale din Kiev.

Zelenski nu a oferit o explicație pentru demiterea lui Moskalov, cea mai recentă decizie dintr-un lung șir de schimbări recente de conducere făcute de administrația sa.

Autoritățile ucrainene au desfășurat o serie de percheziții și anchete anticorupție în întreaga țară care au dus o serie de concedieri la vârful puterii. Nu este încă clar dacă demiterea lui Moskalov a avut legătură cu recenta epurare a corupției.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Un avion rusesc, distrus în Belarus de o grupare care se opune războiului

Opoziţia în exil din Belarus a anunțat că un grup de partizani care se opun războiului din Ucraina a distrus duminică o aeronavă militară de supraveghere rusă A-50 într-un atac cu drone pe o pista de aterizare din apropierea capitalei Minsk, potrivit The Guardian.

„Partizanii au confirmat o operațiune specială încununată cu succes pentru aruncarea în aer a unui avion rusesc pe aerodromul din Machulishchy, lângă Minsk. Aceasta este cea mai de succes diversiune de la începutul anului 2022”, a anunțat Franak Viacorka, un consilier apropiat al lideri opoziției, Svetlana Țihanovskaia.

Cei doi belaruși care au efectuat operațiunea au folosit drone, a spus el, adăugând că ei au reușit să părăsească deja țara și sunt în siguranță.

Aliaksandr Azarov, liderul organizației antiguvernamentale din Belarus BYPOL, a confirmat acțiunea la rândul ău pe canalul de Telegram al organizației și pe canalul de știri Belsat din Polonia.

27 feb. 2023 – Acum 2 ani
27-02-2023

Dmitri Medvedev amenință că furnizarea de arme Ucrainei poate duce la o catastrofă nucleară globală

Retorica apocaliptică a lui Dmitri Medvedev a fost văzută ca o încercare de a descuraja NATO și aliații occidentali ai Kievului să se implice și mai mult în război prin sprijinirea Kievului cu armament și echipamente militare.

„Desigur, livrarea armelor poate continua și poate preveni orice posibilitate de relansare a negocierilor”, a spus Medvedev pentru cotidianul rus Izvestia.

„Inamicii noştri exact asta fac, nedorind să înţeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranţă la un fiasco total. Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiţi pentru secole de viaţa de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiaţii”, a mai avertizat el.

Declarațiile vin după ce președintele rus Vladimir Putin a spus că asistența militară europeană și americană în valoare de zeci de miliarde de dolari acordată Ucrainei arată că Rusia se confruntă acum cu însăși NATO.

Mai multe informații: Dmitri Medvedev amenință că furnizarea de arme Ucrainei poate duce la o catastrofă nucleară globală

26 feb. 2023 – Acum 2 ani
26-02-2023

Zelenski: Presiunea Ucrainei va continua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, în discursul adresat naţiunii, că presiunea Ucrainei şi presiunea lumii asupra Rusiei va continua, transmite News.ro.

Zelenski a mai spus că a semnat trei decrete pentru a pune în aplicare sancţiuni împotriva celor care sunt implicaţi sau ajută Rusia să ducă acest război.

„Împotriva acelor ruşi care sunt implicaţi în răpirea copiilor ucraineni. Împotriva acelor reprezentanţi ai sectorului sportiv rusesc care încearcă să pună sportul în slujba agresiunii. Şi împotriva celor care ajută la menţinerea structurilor mercenare în Rusia pentru războiul împotriva Ucrainei şi a tuturor oamenilor liberi. Presiunea Ucrainei va continua. Presiunea lumii asupra statului terorist va continua”, a subliniat liderul ucrainean.

26 feb. 2023 – Acum 2 ani
26-02-2023

Ministrul de Externe al Arabiei Saudite a anunțat un ajutor de 400 milioane dolari pentru Ucraina

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan Al Saud, s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și cu înalți oficiali ucraineni duminică, la Kiev, în prima vizită la acest nivel de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări în 1993, transmite CNN.

Potrivit șefului biroului prezidențial ucrainean, Andrii Yermak, Arabia Saudită va oferi Ucrainei 100 de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar și 300 de milioane de dolari în produse petroliere.

„Vă mulțumim pentru susținerea păcii în Ucraina, a suveranității noastre și a integrității teritoriale. Acest lucru este foarte important pentru noi și societatea noastră”, i-a spus Zelenski ministrului saudit.

26 feb. 2023 – Acum 2 ani
26-02-2023

Noi bombardamente în regiunea Herson

Forțele ruse au bombardat duminică seară satul Dniprovske din regiunea Herson, a anunțat administrația militară a regiunii, citată de Unian.

În urma atacului, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost rănit și ulterior internat la spital.

26 feb. 2023 – Acum 2 ani
26-02-2023

William Burns, directorul CIA, „convins” că Beijingul vrea să furnizeze Rusiei arme în războiul din Ucraina

Directorul agenţiei centrale de informaţii americane a menționat însă că SUA nu pot confirma că Beijingul ar fi luat o decizie în acest sens sau au fost deja livrate materiale, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Suntem convinşi că liderii chinezi au în vedere să furnizeze material letal” Rusiei, a declarat William Burns într-un interviu acordat canalului american CBS, difuzat duminică, 26 februarie.

„De asemenea, nu am constatat că s-a luat o decizie definitivă și nu vedem dovezi că ar fi fost livrate arme letale Rusiei”, a precizat acesta.

26 feb. 2023 – Acum 2 ani
26-02-2023

SUA: Orice ajutor letal al Chinei pentru Rusia va avea „costuri reale”

China nu a luat măsuri pentru a oferi un ajutor letal care să ajute Rusia în invadarea Ucrainei, iar Statele Unite au precizat clar că o astfel de mișcare ar avea consecințe grave, a declarat duminică consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, citat de Reuters.

„Beijingul va trebui să ia propriile decizii cu privire la modul în care procedează, dacă oferă asistență militară, dar dacă va merge pe acest drum, vor fi costuri reale pentru China”, a declarat

 
 

Urmărește-ne pe Google News