Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro.
Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor.
Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese.
Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis.
Rușii sunt penibil de proști.
Cam așa cred eu că stau lucrurile.

Tu ai citit bai melena stirea? E vorba de inca o crima facuta de o banda de criminali ,printre care va aflati si voi postaci miz;erabili!

Ce bine le știi tu pe toate, trol bolșevic, zici că le citește de pe foaie. Iar aud dumele cu generalii, armata profesionistă și duioșia lu' little, care doar se opune rezbelului, el e cuminte și mărinimos, nu omoară pe nimeni, nu fură prunci, nuuuu, el doar stă în buncăr.

Cu destramarea UE chiar le iasa planul.Cu rusii deloc, nu le merge deloc...Deocamdata au gasit pe ucraineni sa-i zgarie si trag tare pe ei dar se termina curand ucrainenii . Deja sunt minoritari in fosta Ucraina. Bietii, mai ales ele

Ba prostanacilor, voi vedeti ce acte semneaza astazi Biden? C a e si aici stirea, in Libertatea...Intelegeti ceva vreodata din jurul vostru sau tot latrai asa la luna si cand e luna noua si cand e pe partea cealalta. Sunteti amibe efectiv

ca esti prostanac stiam de mult dar acum esti si nesimtit de-a dreptul. de unde schimbarea asta, ce te sperie asa tare ca aproape pare ca clachezi deja ?

Amice,tu esti prost din nastere sau te-ai accidentat ***?
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Problema - problema e alta ! Un distrugator chinez a "interceptat" o nava militara americana. S-a apropiat la 130 de metri. La faze din astea oricand sunt posibile greseli. Dupa ce incepe, nu mai conteaza de ce
M-am uitat si io pe unde trebuie sa vezi cum mai sta treaba...In Ucraina e belea cat vezi cu ochii, ce sa mai vorbim ! Dar intradevar, la Moscova pare ca sunt ceva probleme insa gastile de acolo nu cu Putin si directia Rusiei au treaba ci cu cei ce trebuie sa se afle la butoanele armatei.Se tot contrazic pe retelele sociale :)) Acela sau acela e mai bun, care ar da mai tare.In plus sunt cateva etnii mici cu limba proprie ce-s recrutati in proportie mult mai mare decat ar fii normal, aceasta pentru ca sunt folositi la transmisiuni libere-nimeni nu le stie limba , dialectul...Pana afla ce-au zis nu mai are importanta. In plus e mare tam-tam cu ce or fii vorbit in Consiliul de Securitate. Aici, din ce inteleg eu, sunt 2-3 idei principale.Sunt cei ce vor sa declare razboi si sa atace Ucraina cu armata rusa profesionista, 1 milion de oameni ce acum sunt in cazarmi, pe motiv ca au atacat in Belgorod si pentru acelasi motiv sunt altii ce insista pentru atac nuclear, pentru a face lucrurile altfel ca de exemplu inchiderea spatiului aerian ucrainean si pentru avioanele civile. O sa vedem ce se intampla si vedem ce gasca are intaietate. Ce ma distreqaza cel mai tare e prostia occidentala cu distrugerea lui Putin si a gastii sale-acestia sunt cei mai moderati, cei mai putini rai penntru occident.Incep sa cred ca intradevar, Rusia e condusa de jenerali-acestia sunt extrem de rai. Logic, si-ar pierde influenta. Mai vad greseala gigantica a spalatoriei ce a jignit rusul de rand!

Ceea ce nu vrei sa recunosti e ca Rusia se prabuseste.

La cat e de mare, zdrobeste toata planeta in cadere :))...Se prabuseste vestul nenicule, se duce in dreapta-jos, catre est. Vine armaghedonul economic, tiparnitele de bani fara acoperire au dat branciul in prapastie. Economia e si ea o stiinta, naiba...Oricum, a fost grozav, au reusit sa amane extrem de mult prabusirea

Greu cu prostu', greu - el vede că e noapte-afară da-ți arată felinaru' și-ncearcă să te convingă că-i zi... Vouă, postaci bolșevici salariați, ar trebui să vă dea spor de condiții grele și penibile (pentru că ne tot gândim la voi într-un mod cenzurat). Oricum, pentru protecția voastră dacă pică bolșevicia peste noi, hai, „pașol na turbinca, ciorti!” - all of you.

Doar Rusia se prabuseste, atat. Planeta se va descotorosi repede de ea.

Sa fiu al dracu daca tu nu esti unul de isi zicea Dacu_strategist sau ceva de genul in jocul online WOT (joc facut de rusi...) Tipul despre care vorbesc avea exact acelasi comportament ca tine: nu era capabil sa posteze/scrie mai mult de o propozitie ( a incercat de cateva ori sa se lanseze in polemici dar si-a dat seama ca nu poate face fata dupa ce si-a luat 'rusine' .
Cel mai probabil esti vreun paznic prin armata, unul care are mult prea mult timp de pierdut si 'troleaza' pe net ca orice om care nu are nici un tel in viata.
Ma doare undeva cine esti dar chiar e incredibil cum nulitatile isi fac auzita 'parerea' in epoca moderna. Sa fii sanatos si sa dea domnul sa ia si DACUS ceva tancuri la urmatoarea campanie (glumeam, o sa luati .....)
Jumbo • 04.06.2023, 20:17
Daaaaa😀. Contraofensiva sua+nato+ue*** VA FI impresionanta😀😀😀. Problema i ca lipsesye cu desavatsire, hahahahahahaha. SLAVA ROSSIAAAAAAA
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
VolodimirZelenski • 05.06.2023, 08:34
Jumbo • 04.06.2023, 20:17
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Stai sa vezi cand ne vom elibera teritoriile. Slava Ukraina!
dececartonaselegalbenebaneaza • 04.06.2023, 20:14
Dar nu mai bine incetam contraofensive? Sa nu mai moara lume?
Gandalf_the_Grey • 04.06.2023, 22:18
dececartonaselegalbenebaneaza • 04.06.2023, 20:14
Dar nu mai bine incetam contraofensive? Sa nu mai moara lume?
DEFETISM. Caută-n DEX
esharp • 04.06.2023, 20:41
dececartonaselegalbenebaneaza • 04.06.2023, 20:14
Dar nu mai bine incetam contraofensive? Sa nu mai moara lume?
Categoric ar fi mai bine. Si ar fi foarte simplu.Criminalii invadatori sa se ia in brate si sa se care din Ukraina!
267890 • 04.06.2023, 09:06
Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro. Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor. Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese. Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis. Rușii sunt penibil de proști. Cam așa cred eu că stau lucrurile.
esharp • 04.06.2023, 16:17
267890 • 04.06.2023, 09:06
Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro. Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor. Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese. Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis. Rușii sunt penibil de proști. Cam așa cred eu că stau lucrurile.
Tu ai citit bai melena stirea? E vorba de inca o crima facuta de o banda de criminali ,printre care va aflati si voi postaci miz;erabili!
Gandalf_the_Grey • 04.06.2023, 12:02
267890 • 04.06.2023, 09:06
Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro. Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor. Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese. Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis. Rușii sunt penibil de proști. Cam așa cred eu că stau lucrurile.
Ce bine le știi tu pe toate, trol bolșevic, zici că le citește de pe foaie. Iar aud dumele cu generalii, armata profesionistă și duioșia lu' little, care doar se opune rezbelului, el e cuminte și mărinimos, nu omoară pe nimeni, nu fură prunci, nuuuu, el doar stă în buncăr.
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 11:59
267890 • 04.06.2023, 09:06
Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro. Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor. Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese. Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis. Rușii sunt penibil de proști. Cam așa cred eu că stau lucrurile.
Le-am interceptat si le voi indrepta spre Rusia.
vudejea • 04.06.2023, 11:41
267890 • 04.06.2023, 09:06
Rachetele le-a interceptat pianistu', cu pieptul. Să nu-și fi zgâriat celebrul tricou maro. Cât despre contraofensiva Ucrainei, nu va fi a Ucrainei, va fi a americanilor. Nu cred că va fi prea nimicitoare pentru că "alianța" încă nu vrea să se termine războiul pentru că Ucraina încă nu e complet paradită iar rușii încă se mai zbat. Acestea fiind două dintre cele trei obiective ale americanilor. Al treilea obiectiv al americanilor era si prăbușirea UE. Dar se pare că ăsta nu le iese. Aaaaaaa, și să nu uităm obiectivul primordial și permanent al americanilor: împrăștierea democrației în lume. Asta le iese, precis. Rușii sunt penibil de proști. Cam așa cred eu că stau lucrurile.
Cu destramarea UE chiar le iasa planul.Cu rusii deloc, nu le merge deloc...Deocamdata au gasit pe ucraineni sa-i zgarie si trag tare pe ei dar se termina curand ucrainenii . Deja sunt minoritari in fosta Ucraina. Bietii, mai ales ele
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 12:01
vudejea • 04.06.2023, 11:41
Cu destramarea UE chiar le iasa planul.Cu rusii deloc, nu le merge deloc...Deocamdata au gasit pe ucraineni sa-i zgarie si trag tare pe ei dar se termina curand ucrainenii . Deja sunt minoritari in fosta Ucraina. Bietii, mai ales ele
UE nu se va destrama, stai calm.
vudejea • 04.06.2023, 13:53
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 12:01
UE nu se va destrama, stai calm.
Ba prostanacilor, voi vedeti ce acte semneaza astazi Biden? C a e si aici stirea, in Libertatea...Intelegeti ceva vreodata din jurul vostru sau tot latrai asa la luna si cand e luna noua si cand e pe partea cealalta. Sunteti amibe efectiv
floris • 04.06.2023, 21:33
vudejea • 04.06.2023, 13:53
Ba prostanacilor, voi vedeti ce acte semneaza astazi Biden? C a e si aici stirea, in Libertatea...Intelegeti ceva vreodata din jurul vostru sau tot latrai asa la luna si cand e luna noua si cand e pe partea cealalta. Sunteti amibe efectiv
ca esti prostanac stiam de mult dar acum esti si nesimtit de-a dreptul. de unde schimbarea asta, ce te sperie asa tare ca aproape pare ca clachezi deja ?
esharp • 04.06.2023, 15:37
vudejea • 04.06.2023, 13:53
Ba prostanacilor, voi vedeti ce acte semneaza astazi Biden? C a e si aici stirea, in Libertatea...Intelegeti ceva vreodata din jurul vostru sau tot latrai asa la luna si cand e luna noua si cand e pe partea cealalta. Sunteti amibe efectiv
Amice,tu esti prost din nastere sau te-ai accidentat ***?
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
vudejea • 04.06.2023, 08:47
Problema - problema e alta ! Un distrugator chinez a "interceptat" o nava militara americana. S-a apropiat la 130 de metri. La faze din astea oricand sunt posibile greseli. Dupa ce incepe, nu mai conteaza de ce
vudejea • 04.06.2023, 08:34
M-am uitat si io pe unde trebuie sa vezi cum mai sta treaba...In Ucraina e belea cat vezi cu ochii, ce sa mai vorbim ! Dar intradevar, la Moscova pare ca sunt ceva probleme insa gastile de acolo nu cu Putin si directia Rusiei au treaba ci cu cei ce trebuie sa se afle la butoanele armatei.Se tot contrazic pe retelele sociale :)) Acela sau acela e mai bun, care ar da mai tare.In plus sunt cateva etnii mici cu limba proprie ce-s recrutati in proportie mult mai mare decat ar fii normal, aceasta pentru ca sunt folositi la transmisiuni libere-nimeni nu le stie limba , dialectul...Pana afla ce-au zis nu mai are importanta. In plus e mare tam-tam cu ce or fii vorbit in Consiliul de Securitate. Aici, din ce inteleg eu, sunt 2-3 idei principale.Sunt cei ce vor sa declare razboi si sa atace Ucraina cu armata rusa profesionista, 1 milion de oameni ce acum sunt in cazarmi, pe motiv ca au atacat in Belgorod si pentru acelasi motiv sunt altii ce insista pentru atac nuclear, pentru a face lucrurile altfel ca de exemplu inchiderea spatiului aerian ucrainean si pentru avioanele civile. O sa vedem ce se intampla si vedem ce gasca are intaietate. Ce ma distreqaza cel mai tare e prostia occidentala cu distrugerea lui Putin si a gastii sale-acestia sunt cei mai moderati, cei mai putini rai penntru occident.Incep sa cred ca intradevar, Rusia e condusa de jenerali-acestia sunt extrem de rai. Logic, si-ar pierde influenta. Mai vad greseala gigantica a spalatoriei ce a jignit rusul de rand!
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 08:53

vudejea • 04.06.2023, 11:29
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 08:53
Ceea ce nu vrei sa recunosti e ca Rusia se prabuseste.
La cat e de mare, zdrobeste toata planeta in cadere :))...Se prabuseste vestul nenicule, se duce in dreapta-jos, catre est. Vine armaghedonul economic, tiparnitele de bani fara acoperire au dat branciul in prapastie. Economia e si ea o stiinta, naiba...Oricum, a fost grozav, au reusit sa amane extrem de mult prabusirea
Gandalf_the_Grey • 04.06.2023, 12:06
vudejea • 04.06.2023, 11:29
La cat e de mare, zdrobeste toata planeta in cadere :))...Se prabuseste vestul nenicule, se duce in dreapta-jos, catre est. Vine armaghedonul economic, tiparnitele de bani fara acoperire au dat branciul in prapastie. Economia e si ea o stiinta, naiba...Oricum, a fost grozav, au reusit sa amane extrem de mult prabusirea
Greu cu prostu', greu - el vede că e noapte-afară da-ți arată felinaru' și-ncearcă să te convingă că-i zi... Vouă, postaci bolșevici salariați, ar trebui să vă dea spor de condiții grele și penibile (pentru că ne tot gândim la voi într-un mod cenzurat). Oricum, pentru protecția voastră dacă pică bolșevicia peste noi, hai, „pașol na turbinca, ciorti!” - all of you.
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 12:05
vudejea • 04.06.2023, 11:29
La cat e de mare, zdrobeste toata planeta in cadere :))...Se prabuseste vestul nenicule, se duce in dreapta-jos, catre est. Vine armaghedonul economic, tiparnitele de bani fara acoperire au dat branciul in prapastie. Economia e si ea o stiinta, naiba...Oricum, a fost grozav, au reusit sa amane extrem de mult prabusirea
Doar Rusia se prabuseste, atat. Planeta se va descotorosi repede de ea.
King_Julian • 05.06.2023, 01:42
VolodimirZelenski • 04.06.2023, 12:05
Doar Rusia se prabuseste, atat. Planeta se va descotorosi repede de ea.
Sa fiu al dracu daca tu nu esti unul de isi zicea Dacu_strategist sau ceva de genul in jocul online WOT (joc facut de rusi...) Tipul despre care vorbesc avea exact acelasi comportament ca tine: nu era capabil sa posteze/scrie mai mult de o propozitie ( a incercat de cateva ori sa se lanseze in polemici dar si-a dat seama ca nu poate face fata dupa ce si-a luat 'rusine' . Cel mai probabil esti vreun paznic prin armata, unul care are mult prea mult timp de pierdut si 'troleaza' pe net ca orice om care nu are nici un tel in viata. Ma doare undeva cine esti dar chiar e incredibil cum nulitatile isi fac auzita 'parerea' in epoca moderna. Sa fii sanatos si sa dea domnul sa ia si DACUS ceva tancuri la urmatoarea campanie (glumeam, o sa luati .....)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.