Live text
Acum un an
Zelenski solicită o reuniune a Consiliului Ucraina-NATO din cauza acțiunilor Rusiei în Marea Neagră
Acum un an
Lukașenko a ajuns la Sankt Petersburg pentru o întâlnire cu Putin
Acum un an
2 civili, răniți în urma unui atac al rușilor cu bombe cu dispersie, în orașul Drujkivka din estul țării, potrivit administrației militare
Acum un an
Statul Major General al Ucrainei: Luptele grele continuă pe 5 fronturi; în ultima zi, au fost 30 de ciocniri armate
Acum un an
Milionarul rus Anton Cherepennikov, șeful celei mari companii IT din Rusia, găsit mort în biroul lui
Acum un an
Încă un mort și un rănit în regiunea Harkov, în urma bombardamentelor rușilor, anunță procuratura ucraineană
Acum un an
Ministerul rus de Externe: Occidentul este "vinovat" de moartea jurnalistului rus de la RIA Novosti în Ucraina
Acum un an
Guvernul suedez alocă 522 de milioane de euro pentru reconstrucția Ucrainei
Acum un an
Forțele ucrainene au doborât 5 drone rusești de luptă și 9 de recunoaștere, pe parcursul ultimei zile
Acum un an
Un cameraman al Deutsche Welle a fost rănit în Donețk, în urma unui atac al rușilor efectuat cu muniții cu dispersie
Acum un an
Inițiativa pe linia frontului aparține Ucrainei, afirmă un oficial din domeniul apărării
Acum un an
Moscova critică SUA pentru decizia privind trimiterea munițiilor cu dispersie, în urma morții corespondentului RIA
Acum un an
Serviciile britanice de informaţii: Arestarea lui Igor Ghirkin i-ar putea irita pe unii militari şi propagandişti ruşi
Acum un an
Zelenski a discutat cu Stoltenberg despre acordurile de la summitul NATO și despre coridorul de cereale din Marea Neagră
Acum un an
Prigojin și-a deschis o companie imobiliară în Belarus
Acum un an
1 mort și 4 răniți, în urma celor mai recente bombardamente ale rușilor asupra regiunii Sumî
Acum un an
Armata ucraineană confirmă că un depozit de petrol și mai multe depozite militare rusești au fost distruse în Crimeea
Acum un an
Forțele ruse forțează înaintarea aproape de-a lungul "întregii linii de front" din regiunea estică Luhansk
Acum un an
Doi copii, printre cele 8 victime ale bombardamentelor rusești asupra regiunii Donețk
Acum un an
6 persoane au fost ucise, iar alte 8 rănite în atacurile rusești asupra estului Ucrainei, potrivit unor oficiali militari regionali
Acum un an
Un jurnalist rus a fost ucis și alți trei au fost răniți în apropiere de linia frontului din Zaporojie
Acum un an
China cere Rusiei şi Ucrainei să restabilească rapid exporturile de cereale prin Marea Neagră
Acum un an
Procuratura Generală de la Kiev: 496 de copii ucraineni au fost uciși de la începutul războiului
Acum un an
Regiunea rusă Belgorod a fost atacată de Ucraina cu muniții cu dispersie, spune guvernatorul acesteia
Acum un an
Atac cu drone asupra unui depozit de muniție din Crimeea – guvernator rus
Acum un an
Numărul luptătorilor Wagner din Belarus a ajuns la 5.000, potrivit Ucrainei
Acum un an
Circulația a fost reluată pe podul Kerci
Acum un an
Guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea spune că Ucraina a încercat să atace cu drone infrastructura din regiune
Acum un an
Circulația vehiculelor pe podul Kerci a fost blocată temporar
Acum un an
Pierderile suferite de Rusia în război, potrivit Ucrainei
Acum un an
Ucraina anunță că a distrus toate cele cinci drone Shahed lansate de Rusia în timpul nopții
Acum un an
11 regiuni ale Ucrainei, atacate în ultima zi
Acum un an
Atac în Nikopol. Trei persoane au fost rănite
Acum un an
Peste 160 de explozii au fost înregistrate în ultima zi în regiunea Sumî
Acum un an
Ucraina simplifică procedurile birocratice pentru o producție mai rapidă de muniție pentru drone
Acum un an
Casa Albă: Mercenarii Wagner au părăsit frontul din Ucraina
Acum un an
Zelenski: Ucraina trebuie să neutralizeze podul Kerci din Crimeea
Acum un an
Zelenski explică ritmul mai lent al contraofensivei: "Pentru că am început un pic mai târziu"
Acum un an
Trupele ucrainene se pregătesc să respingă forțele Wagner de la granița cu Belarus
Acum un an
Zelenski a condamnat un atac al ruşilor în care au murit doi copii
Acum un an
Bulgaria a decis să trimită aproximativ 100 de transportoare blindate în Ucraina

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 515.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Zelenski solicită o reuniune a Consiliului Ucraina-NATO din cauza acțiunilor Rusiei în Marea Neagră

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că i-a cerut secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul convorbirii telefonice din cursul zilei, să convoace Consiliul NATO-Ucraina pentru a discuta despre Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, care a fost reziliată de către Rusia, scriu The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.

„Am discutat (cu Stoltenberg, n.r.) despre situația de securitate de acum, în special despre pașii agresivi ai Rusiei în Marea Neagră. Orice destabilizare în această regiune, întreruperea rutelor noastre de export va însemna probleme cu consecințe corespunzătoare pentru toată lumea. Criza prețurilor este cea mai mică dintre posibilele consecințe”, a declarat Zelenski, în mesajul său video de sâmbătă seară, adresat națiunii

„Am discutat cu dl. Stoltenberg despre măsurile noastre pentru deblocarea și asigurarea funcționării durabile a coridorului de cereale. În cadrul cooperării noastre, am trecut la un nivel nou, mai înalt – nivelul Consiliului Ucraina-NATO. Iar acest mecanism poate funcționa. L-am abordat pe Jens cu o propunere de a convoca fără întârziere un astfel de consiliu pentru consultări adecvate în caz de criză. Într-una din zilele următoare va avea loc reuniunea. Putem depăși criza de securitate din Marea Neagră”, a precizat liderul de la Kiev.

„Ne-am coordonat eforturile pentru a restabili funcționarea Inițiativei pentru cereale din Marea Neagră. Din cauza acțiunilor Rusiei, lumea se află din nou în pragul unei crize alimentare. În total, 400 de milioane de oameni din multe țări din Africa și Asia riscă să moară de foame”, a mai declarat Zelenski.

NATO a lansat Consiliul NATO-Ucraina, menit să permită o coordonare mai strânsă între Kiev și alianța militară, și a extins Pachetul de Asistență Cuprinzătoare (care a oferit până în prezent 500 de milioane de euro sub formă de ajutor pentru apărare) într-un program multianual, după summitul de la Vilnius, desfășurat pe 11 iulie.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Lukașenko a ajuns la Sankt Petersburg pentru o întâlnire cu Putin

Președintele belarus Alexandr Lukașenko a sosit sâmbătă la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, a anunțat serviciului de presă al președinției din Belarus, potrivit The Kyiv Independent.

Lukașenko se va întâlni cu Putin duminică pentru a discuta „probleme de securitate, agenda internațională, implementarea programelor alianței și rezistența comună la presiunea sancțiunilor”, a precizat serviciul său de presă.

Pe 18 iulie, Parlamentul European a cerut Curții Penale Internaționale (CPI) să emită un mandat de arestare pe numele lui Alexandr Lukașenko.

„În condițiile în care Curtea Penală Internațională (CPI) a emis deja mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, deputații europeni solicită CPI să ia în considerare un mandat de arestare similar pentru Alexandr Lukașenko”, a precizat Legislativul european.

Parlamentul UE a subliniat că Belarusul, sub regimul lui Lukașenko, poartă responsabilitatea pentru crimele comise împotriva Ucrainei, în special pentru deportarea copiilor ucraineni.

Organismul european a cerut „toate măsurile necesare la nivel internațional” care să asigure urmărirea penală a liderilor belaruși responsabili de aceste acte.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

2 civili, răniți în urma unui atac al rușilor cu bombe cu dispersie, în orașul Drujkivka din estul țării, potrivit administrației militare

Două persoane au fost rănite într-un atac rusesc cu muniții cu dispersie asupra orașului Drujkivka din estul Ucrainei, a anunțat sâmbătă administrația militară a orașului, potrivit CNN.

„Inamicul a atacat din nou comunitatea din Drujkivka”, a transmis administrația militară, într-o postare pe Telegram.

„Potrivit datelor preliminare, doi rezidenți au fost răniți după ce munițiile cu dispersie au lovit o clădire rezidențială”, conform aceleiași surse.

Administrația militară din Drujkivka a precizat că aproximativ 12 locuințe private au fost avariate în urma atacului.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, televiziunea publică germană Deutsche Welle (DW) a anunțat că un cameraman a fost rănit „de schijele submuniţiilor ruseşti” în același oraș. „de schijele submuniţiilor ruseşti”. Conform DW, un soldat ucrainean a fost ucis și alte câteva persoane au fost grav rănite.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Statul Major General al Ucrainei: Luptele grele continuă pe 5 fronturi; în ultima zi, au fost 30 de ciocniri armate

Forțele ucrainene de apărare continuă să desfășoare o operațiune ofensivă pe fronturile de la Melitopol și Berdiansk, în timp ce rușii își concentrează principalele eforturi pe fronturile de la Kupiansk, Lîman, Bahmut, Avdiivka și Marinka, a transmis sâmbătă Statul General Major al armatei ucrainene, precizând că în aceste zone luptele grele continuă, potrivit Ukrainska Pravda.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, forțele ruse au atacat din nou teritoriul Ucrainei cu ajutorul dronelor de atac iraniene Shahed. „Ca urmare a operațiunilor de luptă reușite ale forțelor și mijloacelor de apărare antiaeriană ale Forțelor Aeriene, toate cele cinci drone de atac au fost distruse”, a susținut conducerea armatei ucrainene, în actualizarea de după-amiază a informațiilor operaționale privind invazia rusă.

În plus, rușii au efectuat patru atacuri cu rachete și 36 de lovituri aeriene. De asemenea, au efectuat 23 de atacuri cu lansatoare multiple de rachete (MLRS) asupra pozițiilor trupelor ucrainene și a zonelor populate. Conform Statului Major General, au existat victime în rândul populației civile în urma acestor atacuri și au fost distruse mai multe clădiri rezidențiale și alte infrastructuri civile.

Rusia continuă să își concentreze principalele eforturi pe fronturile de la Kupiansk, Lîman, Bahmut, Avdiivka și Marinka. Aici sunt în desfășurare lupte grele. Aproximativ 30 de ciocniri armate au avut loc pe parcursul zilei, precizează conducerea armatei ucrainene.

În același timp, Forțele de Apărare ale Ucrainei continuă să desfășoare operațiuni ofensive pe fronturile de la Melitopol și Berdiansk, să-și consolideze pozițiile, să provoace pagube asupra țintelor rusești identificate cu ajutorul atacurilor de artilerie și să efectueze măsuri de contra-baterie.

Pe parcursul zilei, Forțele Aeriene ale armatei ucrainene au efectuat opt bombardamente asupra zonelor de concentrare a forțelor, armelor și echipamentelor militare ruse. De asemenea, apărătorii ucraineni au distrus patru drone de recunoaștere de nivel operațional-tactic, conform aceleiași surse.

Unitățile Forțelor de Rachete și Artilerie au lovit, pe parcursul zilei, șapte piese de artilerie rusești care se aflau în poziții de tragere, mai susține Statul Major General.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Milionarul rus Anton Cherepennikov, șeful celei mari companii IT din Rusia, găsit mort în biroul lui

Un om de afaceri care are legături cu serviciile de securitate ale Rusiei a devenit cea mai recentă figură de profil înalt din elita țării care moare în circumstanțe inexplicabile, scrie sâmbătă Newsweek.

Milionarul rus Anton Cherepennikov, în vârstă de 40 de ani, care era șeful celei mai mari companii IT din țară, ICS Holding, a fost găsit mort în biroul său din Moscova, potrivit relatărilor presei locale.

Cauza preliminară a decesului acestuia a fost un stop cardiac, conform presei ruse.

Mai multe informații: Șeful celei mai mari companii de IT din Rusia, găsit mort în biroul lui din Moscova. Anton Cherepennikov era implicat în activitățile FSB

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Încă un mort și un rănit în regiunea Harkov, în urma bombardamentelor rușilor, anunță procuratura ucraineană

Bombardamentele rusești asupra satului Dvorichna din regiunea Harkov, efectuate sâmbătă, au ucis o persoană și au rănit o alta, a anunțat Procuratura regională, potrivit The Kyiv Independent.

Conform autorităților, persoana ucisă este un bărbat în vârstă de 45 de ani, iar civilul rănit are 60 de ani.

Procurorii au anunțat anterior că forțele ruse au atacat sâmbătă orașul Kupiansk din regiunea Harkov, în jurul orei locale, 11.00, ucigând un bărbat în vârstă de 57 de ani și rănind o altă persoană.

Atât orașul Kupiansk, cât și satul Dvorichna au fost eliberate de forțele ucrainene în timpul contraofensivei din toamna anului trecut. De atunci, ele au fost supuse aproape zilnic bombardamentelor, având în vedere că sunt situate în apropierea graniței Ucrainei cu Rusia.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Ministerul rus de Externe: Occidentul este „vinovat” de moartea jurnalistului rus de la RIA Novosti în Ucraina

Moartea în Ucraina a jurnalistului rus de la RIA Novosti a fost „o crimă odioasă și premeditată”, comisă de puterile occidentale și de Kiev, a firmat Ministerul rus de Externe, promițând un „răspuns” împotriva celor vinovați, scrie The Guardian.

Armata rusă a anunțat anterior că Rostislav Zhuravlev, un corespondent de război care lucra pentru agenția de știri de stat RIA Novosti, a fost ucis sâmbătă într-un atac ucrainean în regiunea Zaporojie din sudul țării. Alți trei jurnaliști ar fi fost răniți în acel atac, despre care Moscova a susținut că a fost efectuat cu muniții cu dispersie.

„Totul indică faptul că atacul asupra grupului de jurnaliști nu a fost efectuat întâmplător. Organizațiile internaționale competente preferă, ca și până acum în astfel de cazuri, să închidă ochii la această crimă odioasă”, a transmis Ministerul rus de Externe.

Reuters relatează că purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, a denunțat „teroarea criminală” a Ucrainei. Acesta a declarat, fără a furniza dovezi, că atacul pare a fi unul deliberat.

„Autorii masacrării brutale a jurnalistului rus vor primi în mod inevitabil pedeapsa pe care o merită. (…) Cei care au furnizat muniții cu dispersie protejaților lor de la Kiev vor împărți, de asemenea, întreaga măsură a responsabilității”, a mai afirmat Zaharova.

Mai multe informații: „Totul arată că atacul nu a fost efectuat la întâmplare”. Maria Zaharova, val de amenințări după uciderea pe front a unui jurnalist rus

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Guvernul suedez alocă 522 de milioane de euro pentru reconstrucția Ucrainei

Guvernul suedez s-a angajat să aloce 522,6 milioane de euro (581 milioane de dolari) pentru redresarea Ucrainei, a anunțat sâmbătă Ministerul ucrainean al Economiei, potrivit The Kyiv Independent.

Ajutorul a fost anunțat în timpul unei întâlniri între Johan Forsell, ministrul suedez pentru cooperare internațională și dezvoltare, și ministrul ucrainean al economiei, Iulia Șvyrydenko, care a avut loc vineri.

Conform unui comunicat de presă, fondurile vor fi direcționate către Strategia de cooperare pentru reconstrucție și reforme în Ucraina, în perioada 2023-2027.

Această inițiativă a fost subiectul principal al întâlnirii dintre Forsell și Șvyrydenko, alături de eforturile de deminare, sprijinul pentru sectorul privat din Ucraina și creșterea tensiunilor în Marea Neagră după ce Rusia s-a retras din acordul privind cerealele.

Fondurile suedeze vor fi direcționate către reconstrucția infrastructurii, dezvoltarea ecologică, antreprenoriat, comerț, deminare și inițiative media.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Forțele ucrainene au doborât 5 drone rusești de luptă și 9 de recunoaștere, pe parcursul ultimei zile

Unitățile de apărare antiaeriană ale Ucrainei au doborât cinci drone rusești de luptă și nouă drone de recunoaștere în ultimele 24 de ore, relatează sâmbătă Euromaidan Press, citând forțele aeriene, potrivit The Guardian.

În plus, vineri, Kievul a efectuat 25 de lovituri aeriene asupra pozițiilor rusești, precizează forțele aeriene ucrainene.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Un cameraman al Deutsche Welle a fost rănit în Donețk, în urma unui atac al rușilor efectuat cu muniții cu dispersie

Un cameraman care lucra pentru postul de televiziune german Deutsche Welle în Donețk a fost rănit sâmbătă într-un atac rusesc efectuat cu bombe cu dispersie, scriu The Guardian și The Kyiv Independent.

Un ofițer ucrainean ar fi fost, de asemenea, ucis, în timp ce alte câteva persoane ar fi fost grav rănite.

Mai multe informații: Un cameraman al postului Deutsche Welle a fost rănit în Donețk, într-un atac al rușilor cu muniții cu dispersie, în timp ce realiza un reportaj

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Inițiativa pe linia frontului aparține Ucrainei, afirmă un oficial din domeniul apărării

Inițiativa pe linia frontului este acum de partea Ucrainei, a declarat sâmbătă ministrul adjunct al Apărării din această țară, potrivit Sky News.

„Este important să progresăm în fiecare zi. Undeva cu 100 de metri, altundeva – cu un kilometru”, a afirmat Volodimir Gavrilov, într-o declarație postată pe Telegram.

„În fiecare zi… nimicim prima și a doua linie de apărare unde Rusia a reușit să construiască ceva”, a precizat el.

Gavrilov a adăugat că toată lumea înțelege că Ucraina nu și-a folosit încă toate resursele și, prin urmare, nimeni nu are îndoieli cu privire la continuarea sprijinului militar și că, mai devreme sau mai târziu, forțele Kievului vor reuși.

„Este clar că oamenii care stau în camere călduțe, care se uită pe internet și la televizor, și-ar dori ca lucrurile să se întâmple mai repede, dar realitatea este că trebuie să țineți cont de ceea ce se întâmplă pe teren”, a mai afirmat oficialul ucrainean.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Moscova critică SUA pentru decizia privind trimiterea munițiilor cu dispersie, în urma morții corespondentului RIA

Rusia a criticat SUA în urma morții corespondentului de război al agenției ruse de știri RIA Novosti, după ce Ministerul rus al Apărării a acuzat că acesta a fost ucis sâmbătă în urma utilizării unei bombe cu disperse în apropierea liniei de front din regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, scrie The Guardian.

„Munițiile cu dispersie furnizate de SUA ucid jurnaliști în Ucraina. Mă întreb ce părere are opinia publică din SUA despre faptul că țara lor a depășit toate liniile roșii morale în încercarea inutilă de a salva regimul corupt și fărâmițat de la Kiev. Se pare că establishmentul american nu poate decât să dea lecții celorlalți”, a scris reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polyansky, într-un mesaj publicat pe Twitter.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Serviciile britanice de informaţii: Arestarea lui Igor Ghirkin i-ar putea irita pe unii militari şi propagandişti ruşi

Arestarea vineri, la Moscova, a militantului naţionalist şi blogger rus pro-război Igor „Strelkov” Ghirkin este susceptibilă să irite pe unii simpatizanţi ai acestuia din rândurile armatei şi ale bloggerilor militari, având în vedere că pentru mulţi el are imaginea unui patriot care nu se teme să-l critice pe Putin, sugerează serviciile britanice de informaţii sâmbătă, în buletinul lor cotidian, potrivit DPA şi Ukrainska Pravda.

Ghirkin, colonel în rezervă FSB, blogger rus de prim-plan, cunoscut pentru rolul său în războiul hibrid al Rusiei în Donbas din 2014, a fost cel mai probabil arestat vineri pentru „extremism”, potrivit serviciilor secrete britanice.

„Ghirkin a fost mult timp un critic al modului în care Ministerul rus al Apărării desfăşoară războiul (în Ucraina). Cu toate acestea, în ultimele zile, comentariile sale s-au transformat în critici directe la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a mandatului său la putere”, au transmis serviciile secrete britanice, în buletinul lor publicat pe Twitter, potrivit Agerpres.

Arestarea sa este posibil să provoace furie în rândul celor care îl văd în mare parte pe Ghirkin ca pe un analist militar şi un patriot devotat, mai scrie în buletinul publicat de Ministerul britanic al Apărării. „El a jucat un rol major în războiul Rusiei din Donbas în 2014 şi a petrecut luni de zile în prima linie în 2022”.

„Tabuul împotriva criticilor nedisimulate la adresa regimului Putin a fost în mod clar slăbit foarte mult”, mai scrie în buletinul publicat de ministerul de la Londra.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Zelenski a discutat cu Stoltenberg despre acordurile de la summitul NATO și despre coridorul de cereale din Marea Neagră

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a discuta despre acordurile încheiate la summitul NATO de săptămâna trecută din Lituania, precum și despre eșecul acordului privind transportul de cereale prin Marea Neagră, relatează CNN.

„Am discutat despre punerea în aplicare a acordurilor la care s-a ajuns în timpul summitului de la Vilnius și despre acțiunile viitoare privind integrarea Ucrainei în NATO”, a scris Zelenski, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Am făcut schimb de evaluări privind situația actuală din Marea Neagră și riscurile pe care aceasta le reprezintă pentru securitatea alimentară globală”, a adăugat Zelenski. „De asemenea, am identificat cu domnul Stoltenberg prioritatea și pașii viitori necesari pentru deblocarea și funcționarea durabilă a coridorului de cereale din Marea Neagră”, a precizat liderul ucrainean.

Stoltenberg a scris și el, pe Twitter, despre această convorbire, reiterând că „Ucraina este mai aproape de NATO ca niciodată”.

Luni, Rusia a anunțat că își suspendă participarea la Inițiativa de la Marea Neagră privind cerealele, declarând-o „reziliată”. Acordul, care a fost intermediat pentru prima dată de Națiunile Unite și Turcia în iulie 2022 și prelungit de trei ori, este considerat esențial pentru securitatea alimentară globală. Rusia a amenințat în repetate rânduri că se va retrage din acord, făcând acest lucru pentru prima dată în octombrie 2022, dar revenind apoi câteva zile mai târziu.

Vineri, Zelenski a afirmat că a „coordonat eforturile” privind restabilirea acordului, într-o conversație telefonică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Prigojin și-a deschis o companie imobiliară în Belarus

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a înregistrat o societate comercială în Belarus, ţara unde combatanţii acestei grupări s-au stabilit după rebeliunea armată eşuată lansată împotriva conducerii militare ruse în iunie, scrie Agerpres.

Prigojin a înregistrat astfel în Belarus o companie denumită „Concord Manegement and Consulting”, al cărei obiect declarat de activitate este sectorul imobiliar, potrivit portalului Reform.by, citat de agenţia spaniolă de presă EFE. Compania a fost înregistrată în regiunea Moghiliov, învecinată cu Rusia şi unde se află noua bază a efectivelor Wagner.

Mai multe informații: Evgheni Prigojin şi-a deschis companie imobiliară, în regiunea din Belarus în care mercenarii Wagner și-au stabilit noua bază

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

1 mort și 4 răniți, în urma celor mai recente bombardamente ale rușilor asupra regiunii Sumî

O persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite sâmbătă de tirurile artileriei rusești în regiunea Sumî, a anunțat administrația militară regională, potrivit The Kyiv Independent.

Răniții au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri.

Conform administrației militare a regiunii Sumî, una dintre așezările din comunitatea Krasnopillia a fost vizată de bombardamente în jurul orei locale 10.00, fiind înregistrate 14 explozii.

Ultimul atac a avariat, de asemenea, mai multe clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Regiunea Sumî este situată de-a lungul frontierei de nord-est a Ucrainei cu Rusia și se confruntă cu atacuri aproape zilnice după ce o parte a regiunii au fost eliberată de sub ocupația rusă, în primăvara anului trecut.

Vineri, generalul-locotenent Serhii Naiev a susținut că mai multe unități ruse de sabotaj au încercat fără succes să treacă granița ucraineană, spre regiunile Sumî și Cernihiv.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Armata ucraineană confirmă că un depozit de petrol și mai multe depozite militare rusești au fost distruse în Crimeea

Comandamentul Strategic al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat sâmbătă că un depozit de petrol și mai multe depozite militare rusești au fost distruse cu succes în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia din 2014, scrie The Kyiv Independent.

În Crimeea au fost raportate o serie explozii mai devreme în cursul zilei. Pe rețelele de socializare au apărut o serie de înregistrări video în care se puteau vedea coloane de fum ridicându-se din mai multe locuri, inclusiv din apropierea căilor ferate.

Serghei Aksionov, șeful instalat de Moscova în peninsula ocupată, a afirmat că dronele au „încercat” să lovească infrastructura și că au fost trimise serviciile de urgență la fața locului.

Traficul rutier pe Podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de regiunea Krasnodar din Rusia, a fost suspendat temporar.

Pe 17 iunie, două explozii au fost raportate pe Podul Kerci în jurul orei locale 3 dimineața. Rusia a acuzat Ucraina că se află în spatele incidentului, dar Ucraina nu a revendicat în mod explicit responsabilitatea și nici nu a negat implicarea.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Forțele ruse forțează înaintarea aproape de-a lungul „întregii linii de front” din regiunea estică Luhansk

În timp ce forțele ruse organizează o operațiune în esență defensivă în sudul Ucrainei, acestea au adoptat o poziție mai ofensivă în alte părți de-a lungul liniei frontului, potrivit unor actualizări oferite de armata de la Kiev, de liderii regionali și de bloggerii ruși, relatează CNN.

În regiunea ucrainean estică Luhansk, în special, trupele Moscovei par să fi prins forțele ucrainene pe picior greșit.

„Ieri, inamicul a încercat să avanseze aproape de-a lungul întregii linii de front (care trece prin regiunea Luhansk). Aceste încercări au fost oprite de militarii noștri. Inamicul suferă pierderi semnificative de personal și mijloace militare, dar continuă să forțeze în fiecare zi”, a scris sâmbătă Artem Lysohor, șeful administrației militare din regiune, într-un mesaj publicat pe Telegram.

Lysohor a enumerat cinci locații din Luhansk unde forțele ruse au atacat recent.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a reamintit, la televiziune, că Rusia a adunat 100.000 de soldați la est de zona cuprinsă între orașele Liohan și Kupiansk. Orașele se află la o distanță de aproximativ 100 de kilometri, la nord de Bahmut, pe frontul de est.

„Deși situația este complicată, ea se află sub controlul nostru”, a declarat Serhii Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al armatei.

„Inamicul acționează conform schemei clasice – efectuează bombardamente de artilerie și aeriene asupra pozițiilor noastre în cea mai mare măsură posibilă. Și apoi încearcă să intervină cu unități la nivel de pluton-companie (…), încercând să ne atace pozițiile”, a adăugat Cherevatyi.

Relatări din Rusia: Rybar, un site de bloguri militare rusești, afirmă că forțele Moscovei au obținut câștiguri teritoriale în regiunea nord-estică Harkov, ocupând o stație de cale ferată în satul Movchanove și extinzându-și controlul în jurul orașului vecin, Lîman Pershyi.

CNN menționează că nu a fost posibilă verificare imediată a afirmațiilor privind câștigurile sau pierderile de pe câmpul de luptă ale ambelor părți, dar este de remarcat faptul că site-ul de cartografiere DeepState sugerează, de asemenea, câștiguri modeste ale Rusiei în aceeași zonă.

Tot în est, forțele ucrainene își continuă eforturile de a cuceri terenuri mai înalte în jurul Bahmutului, dar câștigurile sunt mici și greu de apărat, potrivit relatărilor din Rusia.

Rybar a precizat că armata ucraineană a „reușit din nou să câștige un punct de sprijin pe înălțimi” în apropierea orașului Klishchivka, situat la sud de Bahmut. Dar, a relatat site-ul rusesc, acest lucru a venit „cu prețul unor pierderi semnificative”.

„Forțele de apărare ucrainene dețin inițiativa (în jurul Bahmutului), punând presiune asupra inamicului și eliberând pământul ucrainean metru cu metru”, a susținut Cherevatyi.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Doi copii, printre cele 8 victime ale bombardamentelor rusești asupra regiunii Donețk

Doi copii se numără printre cele opt persoane care și-au pierdut viața în urma bombardamentelor efectuate de forțele ruse în regiunea Donețk din estul Ucrainei, relatează Sky News.

Un băiat de nouă ani și sora sa de 16 ani au fost uciși în urma tirurilor de artilerie asupra satului Druzhba, a anunțat poliția ucraineană.

Mai mult, forțele ruse au atacat orașele Kramatorsk și Kosteantînivka cu rachete la începutul zilei de sâmbătă, avariind mai multe clădiri de apartamente și o linie electrică.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

6 persoane au fost ucise, iar alte 8 rănite în atacurile rusești asupra estului Ucrainei, potrivit unor oficiali militari regionali

Șase persoane au fost ucise și alte opt au fost rănite în urma unor lovituri rusești în estul Ucrainei, au anunțat sâmbătă oficiali ai administrațiilor militare regionale, potrivit CNN.

Vineri, patru persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite la Niu York, într-un bombardament rusesc asupra orașului, iar alte două decese au fost înregistrate la Druzhba în urma unui atac separat, a precizat șeful administrației militare din regiunea Donețk, Pavlo Kirilenko, într-un comunicat transmis pe Telegram.

Autoritățile au lansat o anchetă privind atacul mortal din Niu York, potrivit procuraturii regionale din Donețk. „Suflul exploziei a avariat clădiri rezidențiale și anexe. Numărul final al victimelor bombardamentelor este în curs de stabilire. Ofițerii de aplicare a legii și salvatorii lucrează la fața locului”, a precizat biroul procurorului, într-un comunicat.

În plus, trei persoane au fost rănite de artileria rusă în Nikopol, oraș situat peste râu de centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, a declarat Serhii Lysak, șeful administrației militare din regiunea Dnipropetrovsk, prin intermediul Telegram, adăugând că opt case și alte nouă clădiri au fost avariate din cauza bombardamentelor.

În regiunea Harkov, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost rănit în urma unui bombardament rusesc în localitatea Velykyi Burluk, din districtul Kupiansk, a anunțat Oleg Sinegubov, șeful administrației militare din regiunea Harkov, de asemenea printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O altă persoană a fost rănită în orașul Herson, a precizat Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare din regiunea omonimă.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Un jurnalist rus a fost ucis și alți trei au fost răniți în apropiere de linia frontului din Zaporojie

Un corespondent de război al agenției ruse de știri RIA Novosti a fost ucis și alți trei jurnaliști ruși au fost răniți sâmbătă de bombardamente în apropierea liniei de front din regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a anunțat Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Ministerul a precizat că Ucraina a lansat un atac de artilerie asupra jurnaliștilor folosind muniții cu dispersie.

Reuters menționează că nu a reușit să verifice imediat veridicitatea informațiilor furnizate de ministerul de la Moscova.

Mai multe informații: Un jurnalist rus de la RIA Novosti, ucis în apropierea linei frontului din Ucraina. Alţi 3 au fost răniţi, iar Moscova acuză un atac cu muniții cu dispersie

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

China cere Rusiei şi Ucrainei să restabilească rapid exporturile de cereale prin Marea Neagră

China a solicitat Rusiei şi Ucrainei să reia rapid exportul de cereale după retragerea Rusiei dintr-un acord internaţional de facilitare a exporturilor agricole din porturile ucrainene de la Marea Neagră, informează sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.

Reprezentantul permanent adjunct al Chinei la ONU, Geng Shuang, a cerut vineri în Consiliul de Securitate o reluare rapidă a exporturilor de cereale şi îngrăşăminte din Rusia şi Ucraina.

Beijingul speră că cei în cauză vor lucra cu organismele ONU pentru a găsi o soluţie echilibrată la preocupările legitime ale tuturor părţilor, a afirmat Geng, conform unei relatări a televiziunii de stat chineze. El a spus că acest lucru este necesar pentru a asigura securitatea alimentară pe plan internaţional.

Începând de luni, Rusia a atacat în mod repetat oraşele ucrainene de la Marea Neagră. Moscova a declarat că doreşte ca Occidentul să ridice unele sancţiuni, în special, eliminarea interdicţiei privind accesul băncilor sale din sectorul agricol la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, înainte de a prelungi acordul de la Marea Neagră privind cerealele.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Procuratura Generală de la Kiev: 496 de copii ucraineni au fost uciși de la începutul războiului

Biroul Procurorului General al Ucrainei a raportat sâmbătă, 22 iulie, că 496 de copii ucraineni au fost uciși în mod oficial de la începutul invaziei declanșate de Rusia, relatează The Kyiv Independent.

Alți 1.068 de copii au suferit răni de diferite grade de gravitate.

Totuși, este posibil ca cifrele reale să fie mult mai mari, pentru că nu iau în considerare pe deplin teritoriile aflate încă sub ocupație rusă, recent eliberate de forțele ucrainene sau zonele în care au loc încă lupte grele, a adăugat Biroul Procurorului General.

474 de copii din regiunea Donețk au fost fie răniți, fie uciși în cele aproape 17 luni de război, ceea ce face ca această regiune să fie cea mai grav afectată din Ucraina în ceea ce privește numărul de victime în rândul copiilor.

Totodată, 297 de copii din regiunea Harkov se numără printre victimele războiului, precum și 129 în regiunea Kiev, 116 în regiunea Herson, 97 în Zaporojie, 89 în Mikolaiv, 83 în Dnipropetrovsk, 71 în Cernihiv și 67 în Luhansk.

Parchetul General a mai anunțat că, în ultimele 24 de ore, un copil de nouă ani și unul de 16 ani au fost uciși de bombardamentele rusești în satul Druzhba, situat la puțin peste 30 de kilometri sud de Bahmut, în regiunea Donețk.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Regiunea rusă Belgorod a fost atacată de Ucraina cu muniții cu dispersie, spune guvernatorul acesteia

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, aflată lângă frontiera cu Ucraina, a scris sâmbătă într-o postare pe Telegram, că forțele Kievului au atacat mai multe zone ale regiunii în ultima zi, folosind artilerie, muniții cu dispersie și drone kamikaze, relatează serviciul de limba rusă al BBC.

„În regiunea Belgorod, 21 de proiectile de artilerie și trei muniții cu dispersie din MLRS au fost trase asupra satului Zhuravlevka. De asemenea, satul a fost atacat cu ajutorul unei drone kamikaze și a fost tras cu un lansator de grenade – au fost înregistrate 10 focuri de armă. Nouă proiectile de artilerie și două lansatoare de grenade au fost trase asupra satului Shchetinovka. Inamicul a aruncat, de asemenea, un dispozitiv exploziv de la o dronă”, a precizat Viaceslav Gladkov pe Telegram.

Oficialul a precizat că nu există victime în urma atacurilor și că pagube au fost înregistrate doar în Krasnoyaruzhsky, unde linia electrică a fost avariată și refăcută între timp.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Atac cu drone asupra unui depozit de muniție din Crimeea – guvernator rus

Guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea, Serghei Aksionov, afirmă, între-un mesaj pe Telegram, că depozitul de muniții a fost detonat în urma unui atac cu drone asupra districtului Krasnogvardeyskiy, atac pe care l-a pus pe seama Ucrainei, relatează agențiile ruse TASS și Interfax.

„Un atac cu drone inamice asupra districtului Krasnogvardeyskiy a dus la o detonare la un depozit de muniție. Potrivit datelor preliminare, nu s-au înregistrat răniți sau pagube”, a scris Aksionov.

„S-a decis evacuarea populației pe o rază de 5 kilometri de la locul producerii situației de urgență către puncte de cazare temporară. Pentru a minimiza riscurile, s-a decis, de asemenea, suspendarea traficului pe calea ferată din Crimeea”, a adăugat el.

Anterior, sâmbătă, Aksionov a raportat o tentativă de atac cu drone în regiunea Krasnogvardeisky din Crimeea.

De asemenea, traficul rutier pe podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula Crimeea, a fost suspendat temporar sâmbătă dimineață.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Numărul luptătorilor Wagner din Belarus a ajuns la 5.000, potrivit Ucrainei

Aproximativ 5.000 de mercenari Wagner au ajuns în Belarus, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului ucrainean al Gărzii de Stat de Frontieră, Andrii Demchenko, citat de The Kyiv Independent.

Oficialul a precizat că frontiera cu Belarus este sigură și este monitorizată pentru eventuale riscuri suplimentare, iar prezența luptătorilor acolo nu reprezintă o amenințare imediată pentru Ucraina.

Nouă coloane de mercenari Wagner au ajuns în Belarus până acum, după revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin împotriva Kremlinului, precizează sursa citată.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Circulația a fost reluată pe podul Kerci

Circulația vehiculelor pe podul din Crimeea a fost reluată, relatează The Guardian și agenția rusă de presă Interfax, care citează canalul oficial de Telegram care prezintă date despre traficul de pe pod.

Motivul închiderii circulației nu este precizat.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea spune că Ucraina a încercat să atace cu drone infrastructura din regiune

Ucraina a încercat să lanseze sâmbătă un atac cu drone asupra peninsulei Crimeea, a anunțat pe Telegram guvernatorul instalat de Rusia în regiune, Serghei Aksionov, citat de The Guardian.

„Inamicul a făcut o încercare de a ataca instalațiile de infrastructură din districtul Krasnogvardeyskiy din Republica Crimeea cu ajutorul UAV-urilor (dronelor- n.r.). Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență se află la fața locului pentru a elimina posibilele consecințe. Toate serviciile relevante lucrează. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să aveți încredere doar în sursele oficiale de informații”, a precizat Aksionov.

Publicația Ukrainska Pravda notează că pe rețelele de sociale apar informații despre lovituri cu drone asupra unui depozit petrol și unui aerodrom, precum și despre detonarea de muniție.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Circulația vehiculelor pe podul Kerci a fost blocată temporar

Traficul rutier pe podul care leagă Rusia de peninsula Crimeea a fost blocat temporar, a anunțat sâmbătă dimineață un canal oficial de Telegram care transmite informații despre situația circulației pe pod, relatează agențiile ruse de presă de stat TASS și Interfax și publicația The Guardian, care citează Reuters.

„Circulația vehiculelor pe podul din Crimeea este blocată temporar. Cei care se află pe pod și în zona de inspecție sunt rugați să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile personalului de securitate a transporturilor”, se precizează în mesaj.

Motivul pentru care a fost oprit traficul nu a fost menționat.

Un atac cu drone, revendicat de Ucraina, în această săptămână asupra podului Kerci din Crimeea a ucis doi civili și a scos din funcțiune o parte a podului, care fusese redat de curând circulației complete după ce a fost grav avariat într-un atac similar în octombrie.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Pierderile suferite de Rusia în război, potrivit Ucrainei

Statul Major General al forțelor armate ucrainene anunță sâmbătă, 22 iulie, că potrivit estimărilor sale, Rusia a pierdut 241.330 de soldați de la începutul războiului, dintre care 640 în ultimele 24 de ore, relatează The Kyiv Independent.

De asemenea, printre pierderile înregistrate de forțele Moscovei, se numără 4.410 tancuri, 8.097 de vehicule blindate, 4.629 de sisteme de artilerie, 693 de sisteme de rachete cu lansare multiplă , 448 de sisteme de apărare aeriană, 315 avioane și 310 elicoptere.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Ucraina anunță că a distrus toate cele cinci drone Shahed lansate de Rusia în timpul nopții

Forțele ucrainene au distrus toate cele cinci drone Shahed lansate noaptea trecută de Rusia, au anunțat Forțele Aeriene ale Kievului sâmbătă, la 22 iulie, relatează The Kyiv Independent.

De asemenea, Ucraina anunță că a interceptat și nouă drone tactice de recunoaștere lansate în cursul zilei de vineri de forțele Moscovei.

Totodată, în ultimele 24 de ore, avioanele ucrainene au efectuat peste 25 de lovituri aeriene de grup împotriva forțelor ruse, se mai precizează în raportul citat.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

11 regiuni ale Ucrainei, atacate în ultima zi

Forțele ruse au atacat în ultimele 24 de ore 11 regiuni din Ucraina, anunță administrațiile regionale de stat, citate sâmbătă de Ukrainska Pravda.

Au fost vizate regiunile Kirovohrad, Cernihiv, Sumî, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Harkov, Luhansk, Donețk, Mikolaiv, Odesa și Herson.

Două persoane au murit în regiunea Cernihiv, care a fost atacată cu rachete de croazieră. O casă de cultură a fost distrusă și au fost avariate ferestre ale unor clădiri.

În zona Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk, trei oameni au fost răniți de schije.

În regiunea Harkov, bombardamentele au provocat arderea unei culturi de grâu pe o suprafață de 21 de hectare. De asemenea, un civil a fost rănit în urma bombardamentelor, în satul Veliky Burluk.

O persoană a fost rănită și într-unul dintre atacurile care au vizat regiune Herson.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Atac în Nikopol. Trei persoane au fost rănite

Forțele ruse au atacat zona Nikopol din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, în seara zilei de vineri, 21 iulie. În urma loviturilor de artilerie, trei persoane au fost rănite, iar mai multe case, o întreprindere industrială și o linie electrică au fost avariate, a anunțat șeful administrației militare regionale, Serghei Lisak, citat de Ukrainska Pravda.

„Trei persoane au fost rănite. Un bărbat de 57 de ani și o femeie de 78 de ani au fost spitalizați cu răni provocate de schije. Starea lor este de gravitate moderată. Un alt bărbat în vârstă de 42 de ani va fi tratat la domiciliu”, a precizat Lisak.

Oficialul a mai precizat că opt case și nouă anexe au fost avariate, la fel și linia electrică.

Rusia a atacat regiunea și în timpul nopții, mai precizează sursa citată.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Peste 160 de explozii au fost înregistrate în ultima zi în regiunea Sumî

Forțele ruse au lansat, în ultimele 24 de ore, 29 de atacuri asupra zonelor de frontieră din regiunea Sumî, fiind înregistrate 161 de explozii, anunță administrația militară a regiunii, citată de Ukrainska Pravda.

Au fost bombardate comunitățile Novoslobodskaya, Seredino-Budskaya, Esmanskaya, Krasnopolskaya, Belopolskaya, Shalyginskaya, Velykopisarevskaya.

22 iul. 2023 – Acum un an
22-07-2023

Ucraina simplifică procedurile birocratice pentru o producție mai rapidă de muniție pentru drone

Guvernul de la Kiev a aprobat vineri, 21 iulie, o rezoluție care prevede o simplificare a procedurilor birocratice care să permită o producție mai rapidă de muniție pentru drone, relatează The Kyiv Independent.

„Dronele și muniția pentru acestea sunt de o importanță critică în prima linie a frontului. Putem și trebuie să le producem în Ucraina, creând cele mai favorabile condiții pentru antreprenorii noștri. Aceasta este singura modalitate de a satisface nevoile armatei și de a o ajuta să obțină victoria”, a declarat Oleksandr Kamyshyn, ministrul pentru industrii strategice.

Proiectul stabilește procedurile de producție și evaluare a muniției, inclusiv cerințele privind personalul și metodele de depozitare.

Cabinetul ucrainean speră că proiectul va permite producătorilor interni să își extindă capacitățile și să satisfacă mai rapid nevoile forțelor de securitate și apărare ale statului.

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Casa Albă: Mercenarii Wagner au părăsit frontul din Ucraina

Mercenarii Wagner nu mai luptă în prezent în Ucraina, a declarat vineri consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, la Aspen Security Forum, relatează Reuters, preluată de Hotnews.

Şeful grupului Wagner, Evgeni Prigojin, a apărut miercuri într-un videoclip, spunând că luptătorii săi nu vor mai lua parte deocamdată la războiul din Ucraina.

Peste 2.000 de mercenari din grupul Wagner au sosit deja în mod organizat în Belarus, după ce șeful statului Aleksandr Lukaşenko – cel care a mediat un acord între Prigojin şi preşedintele rus Vladimir Putin ce a pus capăt insurecţiei armate – i-a invitat în țară să antreneze armata belarusă.

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Zelenski: Ucraina trebuie să neutralizeze podul Kerci din Crimeea

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că podul de la Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, servește drept colac de salvare pentru invazia Moscovei și trebuie neutralizat, relatează CNN.

„Podul din Crimeea, acesta nu este doar un drum logistic, este drumul folosit pentru a alimenta războiul cu muniție, iar acest lucru se face zilnic”, a declarat Zelenski la Forumul de securitate Aspen, unde a vorbit prin videocall.

Rusia a anexat Crimeea în 2014, într-o mișcare pe care Ucraina, aliații săi și diverse organisme internaționale au condamnat-o ca fiind ilegală. Zelenski a caracterizat podul ca fiind o extensie a acelei infracțiuni rusești, numindu-l „o instalație inamică construită în afara legii, în afara legilor internaționale și a tuturor normelor aplicabile”.

„Deci, este de înțeles că acesta este obiectivul nostru”, a continuat el. „Orice țintă care aduce război, nu pace, trebuie neutralizată”.

Președintele ucrainean a reiterat, de asemenea, că obiectivul guvernului său este de a „revendica întreaga Crimee”.

„Este teritoriul nostru suveran, o parte inalienabilă a națiunii noastre”, a spus el.

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Zelenski explică ritmul mai lent al contraofensivei: „Pentru că am început un pic mai târziu”

Contraofensiva progresează mai lent decât se anticipa, deoarece operațiunea a început mai târziu decât se aștepta inițial, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite CNN.

„Am avut planuri să o începem în primăvară, dar nu am făcut-o, pentru că, sincer, nu aveam suficiente muniții și armament și nu aveam suficiente brigăzi instruite corespunzător – mă refer la instruite corespunzător în aceste arme”, a declarat Zelensk vineri, prin intermediul unei înregistrări video, la Forumul de securitate Aspen.

„Pentru că am început un pic mai târziu, se poate spune – și este adevărul, împărtășit de toți experții – că a oferit Rusiei timpul necesar pentru a ne mina tot terenul și a construi mai multe linii de apărare.”

„Cu siguranță au avut un pic mai mult timp decât aveau nevoie; din această cauză, au construit toate aceste linii. Și, într-adevăr, au avut multe mine pe câmpurile noastre. Din această cauză, un ritm mai lent al acțiunilor noastre de contraofensivă”, a spus Zelensky.

Președintele ucrainean a declarat că, în ciuda dificultăților, țara sa face progrese.

„Nu am vrut să ne pierdem oamenii noștri, personalul și militarii noștri, nu am vrut să pierdem echipamente și, din acest motiv, au fost destul de atenți la acțiunile ofensive”, a spus el.

„Aș spune că ne apropiem de un moment în care acțiunile relevante pot lua amploare, pentru că deja trecem prin unele locații minate și deminăm aceste zone.”

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Trupele ucrainene se pregătesc să respingă forțele Wagner de la granița cu Belarus

Trupele ucrainene se pregătesc să respingă luptătorii ruși Wagner și alți combatanți inamici dacă aceștia vor încerca să intre în țară pe la granița cu Belarus, a declarat generalul-locotenent Serhiy Nayev, comandantul Forțelor Întrunite ale Forțelor Armate ale Ucrainei, transmite Sky News.

„Scopul reuniunii de lucru de astăzi este de a testa pregătirea forțelor și mijloacelor direct la frontieră, în special aici, pe direcția Belarus, pentru a răspunde în mod adecvat în cazul unor încercări ale inamicului”, a declarat el în timpul unei vizite în regiunea Cernihiv.

Mercenarii Wagner au efectuat ieri exerciții comune cu armata belarusă. De asemenea, Polonia și-a întărit trupele la granița sa cu Belarus.

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Zelenski a condamnat un atac al ruşilor în care au murit doi copii

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat un atac de artilerie rusesc în Donețk în care au murit doi copii, iar o şcoală a fost avariată, relatează The Guardian.

„Rusia a mai ucis astăzi încă doi copii. Atac de artilerie asupra satului Druzhba, regiunea Donețk. Au murit o fată născută în 2007 și un băiat născut în 2013. Regiunea Cernihiv, satul Honcharivske – o rachetă a lovit. Două femei au fost ucise. Un centru cultural, o școală, clădiri rezidențiale au fost avariate”, a transmis preşedintele ucrainean.

În regiunea Cernigiv din nordul Ucrainei, guvernatorul Viaceslav Chaus a declarat că un angajat al unui centru cultural a fost găsit mort în urma bombardamentelor rusești.

21 iul. 2023 – Acum un an
21-07-2023

Bulgaria a decis să trimită aproximativ 100 de transportoare blindate în Ucraina

Bulgaria a decis să trimită aproximativ 100 de transportoare blindate pentru trupe în Ucraina, relatează The Guardian. Este primul transport de echipament greu al țării balcanice către Kiev.

Parlamentul de la Sofia a aprobat propunerea noului guvern pro-european de a trimite vehiculele împreună cu armament și piese de schimb. Guvernul a cumpărat diferite modele de transportoare BTR de producție sovietică în anii 1980, dar acestea nu au fost niciodată folosite.

„Acest echipament nu mai este necesar pentru nevoile Bulgariei și poate fi un sprijin serios pentru Ucraina în lupta sa pentru a păstra independența și integritatea teritorială a țării după agresiunea nejustificată și neprovocată a Rusiei”, a transmis Parlamentul de la Sofia.

Bulgaria, membră a UE și NATO, are în stoc cantități mari de arme de tip sovietic râvnite de Ucraina și produce, de asemenea, muniție pentru acestea, relatează AFP. Dar țara rămâne istoric și cultural foarte apropiată de Moscova și a fost profund divizată în ceea ce privește problema trimiterii de ajutor Ucrainei.

Kostadin Kostadinov, liderul partidului pro-rus Vazrazhdane, a calificat decizia de vineri drept „trădătoare și rușinoasă”.

Până în prezent, Bulgaria a trimis un singur pachet de ajutor militar către Kiev, care conținea în principal veste antiglonț și căști de protecție.

Urmărește-ne pe Google News