Live text
Acum un an
Noi victorii ale ucrainenilor lângă Bahmut
Acum un an
Un oficial ucrainean spun că rușii ard lângă Melitopol cadavrele soldaților morți
Acum un an
Crește bilanțul deceselor după atacul din Breansk
Acum un an
Un reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului, în vizită la Kiev
Acum un an
O persoană ucisă după un atac ucrainean asupra regiunii Breansk
Acum un an
Autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea orașului Kupiansk
Acum un an
Un nou "coridor umanitar" temporar în Marea Neagră, anunţă marina ucraineană
Acum un an
Armata rusă își completează trupele de pe frontul din Ucraina cu femei din închisori
Acum un an
Mercenari Wagner uciși de civili, după ce se întorc acasă
Acum un an
Atac cu obuze în sudul regiunii Herson
Acum un an
Atacurile rusești în jurul orașului Kupiansk se intensifică
Acum un an
Șapte drone de atac ruseşti au fost distruse de forțele ucrainene
Acum un an
Bilanţul deceselor după atacul ruşilor în Zaporojie a crescut la trei
Acum un an
Polonia vrea să aducă până la 10.000 de soldaţi la graniţa cu Belarus
Acum un an
Bombardament ucrainean în Doneţk: o femeie a fost ucisă
Acum un an
Dronele rusești au distrus un depozit de combustibil din Ucraina
Acum un an
Rusia susţine că a dobârât 13 drone ucrainene
Acum un an
Un mort și mai mulți răniți în urma unor bombardamente ucrainene asupra regiunii ruse Belgorod, anunță guvernatorul
Acum un an
Bilanțul atacului rusesc din Zaporojie, revizuit la doi morți
Acum un an
Ucraina a primit din Germania două noi lansatoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot
Acum un an
Explozii în Herson, în timp ce alerta aeriană a încetat la Kiev
Acum un an
Un oficial ucrainean de rang înalt apără progresele contraofensivei

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 534.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Noi victorii ale ucrainenilor lângă Bahmut

Forțele ucrainene au recucerit înălțimile de lângă Bahmut și încercuiesc cu succes trupele ruse aflate în oraș, a declarat ministrul adjunct al apărării de la Kiev.

Hanna Maliar a avertizat, de asemenea, despre o situație de „coșmar” mai la nord, după ce 12.000 de civili din regiunea Harkov au primit ordin să evacueze.

Într-un interviu acordat The Guardian, Maliar a spus că soldații ruși nu se mai pot deplasa în jurul orașului Bahmut din regiunea Donețk și se înregistrează progrese în alungarea forțelor ruse după luni de lupte.

Cu Ucraina în avans la marginea orașului, ea a susținut că Rusia a încercat să mute unitățile de luptă, atacând zonele din regiunea Harkov eliberată de sub ocupația rusă în septembrie anul trecut.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Un oficial ucrainean spun că rușii ard lângă Melitopol cadavrele soldaților morți

În încercarea de a ascunde pierderile, forțele ruse îngroapă soldați morți în teritoriile ucrainene ocupate în loc să transporte cadavrele în Rusia, a declarat joi ministrul adjunct al Apărării din Ucraina.

Soldații ruși morți au fost incinerați „aproape non-stop” în apropierea orașului ocupat Melitopol, regiunea Zaporojie, a precizat Hanna Maliar. „Locuitorii simt de mult timp fumul acru caracteristic”.

De asemenea, Rusia transferă cadavrele la o morgă locală din Chaplinka din regiunea Herson, pe malul de est al râului Nipru, ocupat de ruși, a adăugat oficialul. Aceștia sunt îngropați în două locații, dintre care unul are până la 100 de hectare.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Crește bilanțul deceselor după atacul din Breansk

Doi civili au fost uciși într-un bombardament ucrainean asupra satului rusesc Chausy din regiunea Breansk, la granița cu Ucraina, a anunțat joi guvernatorul regiunii, în timp ce un civil a fost ucis într-o lovitură ucraineană asupra orașului Nova Kakhovka din sudul Ucrainei, cucerit de ruși, potrivit autorităților numite de ruși.

Bombardarea teritoriului rus de-a lungul frontierei ucrainene a devenit o obișnuință în ultimele luni, în timp ce Ucraina luptă pentru a alunga forțele ruse din teritoriile ocupate.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Un reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului, în vizită la Kiev

Mitropolitul Emanuel de Calcedon, reprezentant al Patriarhului Ecumenic și Arhiepiscopul Constantinopolului Bartolomeu, a sosit joi la Kiev la invitația președintelui Volodomir Zelenski și a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Trimisul Patriarhului Bartolomeu, care este considerat a fi cea mai înaltă autoritate bisericească din Biserica Ortodoxă Răsăriteană, s-a întâlnit cu Mitropolitului Epifanie la Mănăstirea Sf. Mihail cu Cupola de Aur, a transmis serviciul de presă al bisericii ucrainene.

„Cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhului nostru Bartolomeu, vin la Kiev pentru a afirma sprijinul constant al Bisericii Mame față de poporul eroic al Ucrainei, care rezistă agresiunii nedrepte și crude a Rusiei”, a spus Mitropolitul Emmanuel.

Zelenski s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu în timpul vizitei sale la Istanbul la începutul lunii iulie pentru a discuta despre formula de pace propusă de Ucraina pentru încheierea războiului ruso-ucrainean și repatrierea copiilor deportați de Rusia.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

O persoană ucisă după un atac ucrainean asupra regiunii Breansk

O persoană a fost ucisă și două au fost rănite în urma bombardamentelor ucrainene din satul rus Chausy din regiunea Breansk, a susținut joi guvernatorul regiunii.

„Forțele armate ale Ucrainei au bombardat satul Chausy, districtul Pogarsky”, a precizat guvernatorul Alexander Bogomaz pe Telegram. „Din păcate, în urma bombardamentelor, un bărbat a murit, doi localnici au fost răniți”.

Breansk se învecinează cu Ucraina la nord-est.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea orașului Kupiansk

Autoritățile locale din jurul orașului ucrainean Kupiansk, din regiunea Harkov, au emis un ordin de evacuare obligatorie a orașului și a zonelor învecinate, din cauza bombardamentelor intense ale Rusiei asupra zonei, transmite CNN.

Kupiansk a fost unul dintre mai multe orașe și localități eliberate în septembrie anul trecut în cadrul unei ofensive ucrainene fulgerătoare, dar în ultimele săptămâni Rusia și-a intensificat eforturile de a captura orașul pentru a doua oară.

Ordinul precizează că a fost anunțată evacuarea obligatorie a locuitorilor din oraș, precum și din Zaoskilia, care se află pe malul estic al râului Oskil.

În ultimele săptămâni, forțele rusești au intensificat încercările de a străpunge liniile de front ucrainene la est de râul Oskil și au crescut frecvența atacurilor aeriene împotriva așezărilor de pe ambele maluri ale râului.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Un nou „coridor umanitar” temporar în Marea Neagră, anunţă marina ucraineană

Marina ucraineană a anunţat că un nou „coridor umanitar” temporar din Marea Neagră a început să funcționeze joi, iar primele nave ar urma să îl folosească în câteva zile, relatează Reuters.

Oleh Chalik, purtător de cuvânt al marinei ucrainene, a declarat pentru Reuters că acest coridor va fi folosit de navele comerciale blocate în porturile ucrainene din Marea Neagră și pentru cereale și produse agricole.

„Astăzi a început să funcționeze un nou coridor umanitar temporar”, a declarat Chalik prin telefon.

„Coridorul va fi foarte transparent, vom pune camere de luat vederi pe nave și va exista o transmisiune pentru a arăta că aceasta este o misiune pur umanitară și nu are niciun scop militar”, a spus el.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Armata rusă își completează trupele de pe frontul din Ucraina cu femei din închisori

Tot mai multe femei din Rusia se alătură armatei în conflictul cu Ucraina, iar multe dintre ele vin din închisori și din centrele de detenție, scrie Novaya Gazeta. Rusoaicele însele sunt cele care cer să ia parte în război, în baza unei legi promulgate recent de președintele Vladimir Putin care le permite deținuților să înlocuiască anii de închisoare cu înrloarea în armată. Multe dintre femeile din închisorile din Rusia se identifică cu Zoia Kosmodemianskaia, considerată o eroină a Uniunii Sovietice, devenită și subiect de film.

Primul grup de 50 de deținute a ajuns pe front în luna ianuarie a acestui an dintr-un centru de detenție din Luhansk. Încă 100 s-au alăturat din închisorile din sudul Rusiei, iar alte 30 au intrat în armată la scurt timp după, dintr-o închisoare din Novouglianka, unde există foarte multe cazuri de seropozitive, notează publicația Novaya Gazeta.

Nu este însă cunoscut numărul exact al femeilor deținute care au intrat în armata rusă, spune Olga Romanova, fondatoarea organizației Russia Behind Bars (Rusia din spatele gratiilor, n.r.), și nici condițiile în care au intrat. Activista spune că din informațiile sale, deținuții, deopotrivă femei și bărbați, au semnat contracte pe doi ani cu Ministerul Apărării.

Mai multe detalii: Armata rusă își completează trupele de pe frontul din Ucraina cu femei din închisori. Ce rol joacă mitul eroinei sovietice Zoia Kosmodemianskaia

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Mercenari Wagner uciși de civili, după ce se întorc acasă

Mercenarii grupării Wagner care s-au întors acasă după participarea la războiul din Ucraina își terorizează concetățenii, iar nivelul de criminalitate a crescut în Rusia. În același timp, tot mai mulți foști pușcăriași invitați de oligarhul Evgheni Prigojin anul trecut în gruparea sa paramilitară au fost găsiți morți în diferite localități, după ce s-au întors acasă.

Potrivit publicației ucrainene Obozrevatel, doi mercenari Wagner au fost găsiți morți pe malul unui râu în satul Dederkoi din regiunea Krasnodar. Canalele oficiale de Telegram din Rusia au anunțat că au fost uciși într-un mod crunt „eroii războiului” din Ucraina care au luptat în cadrul armatei Wagner. Potrivit explicațiilor autorităților ruse, mercenarii Wagner au salvat o fată care era agresată de un grup local de criminali. În același timp, pe rețelele de interacțiune socială din Rusia au apărut diverse postări despre comportamentul brutal al mercenarilor care s-au întors acasă. Foștii pușcăriași au început din nou să jefuiască și să-și terorizeze concetățenii. Locuitorii satului Dederkoi au intrat în conflict direct cu mercenarii Wagner, doi dintre ei fiind uciși.

Mai multe detalii: Mercenari Wagner uciși de civili, după ce se întorc acasă. Tot mai mult crime comise de foștii condamnați în Rusia

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Atac cu obuze în sudul regiunii Herson

Ucrainenii care colectau ajutoare umanitare au fost „atacați” de un bombardament rusesc, a anunțat guvernatorul local Oleksandr Prokudin, conform Sky News.

Cel puțin șase persoane au fost spitalizate din cauza rănilor suferite în urma atacului asupra localității Bilozerka, în sudul regiunii Herson, a declarat oficialul.

„Armata rusă a bombardat Bilozerka cu artilerie. Șase persoane au fost rănite. Locuitorii care primeau ajutor umanitar în acel moment au fost ținta focului”, a scris el pe Telegram.

Localitatea de pe linia frontului, situat la doar 12,87 km vest de Kherson, a fost una dintre zonele care au suferit inundații grave după ce barajul Kahovka a fost distrus în iunie.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Atacurile rusești în jurul orașului Kupiansk se intensifică

Ministerul rus al Apărării susţine că forțele sale au capturat poziții ucrainene și puncte de observare în jurul localităţii Vîlshana, la nord-est de Kupiansk, în regiunea Harkov, informează CNN.

Ministerul rus a precizat că grupurile de asalt ale Armatei a 6-a de Arme Combinate au învins până la un pluton de infanterie în zonă (între 20-50 de soldați), unde forțele rusești încearcă să cucerească teren de mai multe săptămâni.

Potrivit sursei citate, contraatacurile ucrainene au fost respinse.

Anterior, Oleh Syniehubov, șeful administrației militare regionale din Harkov, a declarat că doi civili au fost răniți în cursul nopții în urma unor bombardamente rusești într-un sat la nord de Kupyansk.

Acesta a precizat că victimele au fost raportate în satul Kindrashivka.

„În ultimele 24 de ore, rușii au bombardat masiv așezările din districtele Bohodukhiv, Harkov, Chuhuiv, Izium și Kupiansk cu bombe aeriene ghidate și alte arme”, a declarat Syniehubov.

Apărarea ucraineană a respins atacurile rusești în zonele Sinkivka și Ivanivka, la nord-est de Kupiansk, a adăugat el.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Șapte drone de atac ruseşti au fost distruse de forțele ucrainene

Șapte drone de atac rusești au fost „distruse” de forțele ucrainene în cursul nopții, anunţă forţele ucrainene, potrivit Sky News.

Dronele erau de fabricație iraniană și au fost lansate din direcția nord-est a orașului Kursk, situat în vestul Rusiei, au declarat forțele aeriene ucrainene.

Zece drone au fost lansate în cadrul atacului, care a durat aproximativ cinci ore, de la 23:00 la 4:00 dimineața.

„Forțele și mijloacele de apărare aeriană în cooperare cu unități ale altor componente ale forțelor de Apărare au distrus 7 drone inamice”, a precizat Ucraina.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Bilanţul deceselor după atacul ruşilor în Zaporojie a crescut la trei

Bilanțul deceselor în urma atacului rusesc asupra orașului Zaporojie, a crescut la trei, a anunțat joi Poliția Națională ucraineană, transmite CNN.

„Doi civili au fost uciși în urma atacului cu rachete, iar o altă femeie a murit la spital în timpul nopții”, a precizat poliția într-o actualizare pe Telegram.

Nouă persoane au fost rănite în atac, inclusiv un copil de 11 luni, a declarat Iurii Malashko, șeful administrației militare din regiunea Zaporojie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a reiterat miercuri apelul pentru mai multă apărare aeriană în urma atacului, adăugând că va continua să lucreze cu aliații în ceea ce privește solicitarea Kievului de avioane de luptă F-16 fabricate în SUA.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Polonia vrea să aducă până la 10.000 de soldaţi la graniţa cu Belarus

Polonia vrea să mute până la 10.000 de soldați la granița cu Belarus pentru a sprijini Garda de Frontieră, a declarat joi ministrul apărării Mariusz Błaszczak, relatează The Guardian, care preia Reuters.

„Aproximativ 10.000 de soldați vor fi la graniță, dintre care 4.000 vor sprijini direct Garda de Frontieră, iar 6.000 vor fi în rezervă”, a declarat ministrul într-un interviu pentru radioul public.

„Mutăm armata mai aproape de granița cu Belarus pentru a speria agresorul, astfel încât acesta să nu îndrăznească să ne atace”, a spus Błaszczak.

Ministrul adjunct de interne Maciej Wąsik declarase miercuri că Polonia va trimite 2.000 de soldați suplimentari la granița cu Belarus.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Bombardament ucrainean în Doneţk: o femeie a fost ucisă

Cel puțin o femeie a fost ucisă și alte șapte persoane au fost rănite în urma bombardamentelor efectuate de forțele ucrainene asupra orașului Svitlodarsk, în estul regiunii Donețk, a declarat joi un oficial susținut de Moscova, conform CNN.

Primarul din Svitlodarsk, Maxim Kozlovsky, numit de Rusia, a declarat că o rachetă a lovit o clădire rezidențială, rănind oamenii din curte și din casele lor.

Printre răniți se numără și un copil, a adăugat el.

Svitlodarsk, care se află la sud-est de orașul Bahmut, este ocupat de forțele rusești din luna mai a anului trecut.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Dronele rusești au distrus un depozit de combustibil din Ucraina

Dronele rusești au distrus joi un depozit de combustibil în regiunea Rivne din vestul Ucrainei, a scris guvernatorul Vitali Koval pe Telegram, relatează The Guardian.

Nu au existat victime în urma atacului, a precizat el de la faţa locului.

10 aug. 2023 – Acum un an
10-08-2023

Rusia susţine că a dobârât 13 drone ucrainene

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi, la primele ore ale dimineţii, că a doborât 13 drone, dintre care 11 în apropiere de Crimeea şi două care zburau spre Moscova, în urma mai multor atacuri similare din ultimele zile, informează News.ro, care preia AFP. „Două drone care zburau în direcţia oraşului Moscova au fost distruse”, a precizat Apărarea rusă pe Telegram.

„În apropiere de oraşul Sevastopol (în peninsula anexată Crimeea), două drone au fost lovite de dispozitivele de apărare antiaeriană, alte nouă au fost neutralizate prin mijloace de război electronic şi au fost doborâte în Marea Neagră înainte de a ajunge la ţintă”, a adăugat ministerul.

9 aug. 2023 – Acum un an
09-08-2023

Un mort și mai mulți răniți în urma unor bombardamente ucrainene asupra regiunii ruse Belgorod, anunță guvernatorul

Forțele ucrainene au bombardat regiunea Belgorod din vestul Rusiei, atacul fiind soldat cu un mort și mai mulți răniți, a declarat miercuri guvernatorul regional, Viaceslav Gladkov, citat de CNN.

„Satul Gorkovsky din districtul urban Graivoron a fost bombardat de către AFU (Forțele armate ale Ucrainei – n.r.). Un bărbat a murit din cauza rănilor provocate de șrapnel. Alte patru persoane au fost rănite”, a precizat guvernatorul, pe Telegram.

Oficialul rus a mai declarat că o dronă a fost doborâtă deasupra orașului Șebekino, dar conform datlor preliminare, nu au fost înregistrate victime sau pagube.

Regiunea rusă Belgorod se află la granița cu Ucraina.

9 aug. 2023 – Acum un an
09-08-2023

Bilanțul atacului rusesc din Zaporojie, revizuit la doi morți

Medicii au reușit să salveze viața uneia dintre cele trei persoane despre care autoritățile au declarat că a fost ucisă în atacul rusesc asupra orașului Zaporojie, miercuri, a anunțat ministrul de interne Ihor Klymenko, relatează CNN.

Potrivit oficialului, bilanțul este acum de doi morți și șapte răniți.

„Inițial, au existat informații despre trei morți. Din fericire, o persoană a fost resuscitată. Paramedicii poliției au asistat medicii de la fața locului”, a declarat Klymenko.

„Salvatorii au stins rapid incendiul din dependință. Poliția a făcut verificări din ușă în ușă în clădirile rezidențiale. Nimeni nu a fost găsit mort sau rănit. Persoanele rănite se aflau afară în momentul loviturii”, a adăugat ministrul.

„O alertă de raid aerian este acum în vigoare în regiunea Zaporojie. Nu neglijați regulile de siguranță”, a mai spus oficialul ucrainean.

9 aug. 2023 – Acum un an
09-08-2023

Ucraina a primit din Germania două noi lansatoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot

Guvernul german a prezentat miercuri un raport privind o nouă tranșă de asistență militară acordată Ucrainei, care include, printre altele, două lansatoare ale sistemului de rachete antiaeriene Patriot, relatează Ukrainska Pravda.

Pe lângă lansatoarele Patriot, Ucraina a primit din partea Germaniei 6.525 de proiectile fumigene de 155 mm, 10 vehicule de teren cu șenile BV206, cinci vehicule pentru paza frontierelor și patru drone de recunoaștere VECTOR.

Sunt menționate și materiale de eliminare a munițiilor explozive, peste o mie de binocluri și 20.000 de ochelari de protecție, șase tractoare de camion 8×8 HX81 și cinci semiremorci, două camioane grele 8×6 cu containere și alte 40.000 de truse de prim ajutor.

Germania a predat Ucrainei sistemul de rachete antiaeriene Patriot, în aprilie 2023. De asemenea, Kievul a primit un complex Patriot de la Statele Unite și lansatoare suplimentare din Olanda.

9 aug. 2023 – Acum un an
09-08-2023

Explozii în Herson, în timp ce alerta aeriană a încetat la Kiev

O alertă de raid aerian a răsunat mai devreme în toată Ucraina, toate regiunile fiind expuse riscului unui atac cu rachete, potrivit forțelor aeriene ale țării.

Acum, presa locală relatează o serie de explozii în regiunea Herson, potrivit Sky News.

Regiunea, care se află la nord de Crimeea, a fost supusă unor bombardamente intense în ultimele săptămâni.

În capitala Kiev, radiodifuzorul public Suspilne anunță că alerta de raid aerian nu mai este în vigoare.

9 aug. 2023 – Acum un an
09-08-2023

Un oficial ucrainean de rang înalt apără progresele contraofensivei

Mihailo Podoliak, un consilier de rang înalt al președintelui Volodimir Zelenski, a apărat miercuri progresele înregistrate de Ucraina în contraofensiva sa, relatează CNN.

El a susținut că, înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, armata rusă era „temută într-o manieră isterică și nici măcar nu se imagina faptul că se poate lupta împotriva ei eficient”.

„Pentru a demonta în sfârșit un alt mit la care ieri oamenilor le era frică să se gândească, toată lumea trebuie să aibă răbdare și să monitorizeze îndeaproape activitatea de înaltă calitate a forțelor armate ale Ucrainei. Va ajunge în orice caz la o concluzie obligatorie și corectă. Rusia va înceta să mai existe ca amenințare militară după războiul din Ucraina. Cel puțin pentru Ucraina și Europa. Între timp… operațiunile ofensive continuă”, a scris Podoliak, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Într-o înregistrare video publicată marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că acțiunile militare ale contraofensivei nu sunt ușoare și că acestea „se derulează probabil mai lent” decât sperau unii.

Afirmațiile lui au fost făcute după ce CNN a relatat că oficialii occidentali descriu evaluări din ce în ce mai „sumbre” cu privire la capacitatea forțelor ucrainene de a recuceri un teritoriu semnificativ în timp ce se luptă să străpungă liniile defensive multistratificate ale Rusiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News