Rusia a anunțat încetarea focului pentru a permite evacuarea civililor care se adăpostesc în combinatul Azovstal din Mariupol, după ce alte anunțuri similare legate de deschiderea unor coridoare umanitare nu s-au concretizat. La scurt timp, Kievul a anunțat, prin vocea vicepremierului, „că nu există nicio înțelegere”. Bombardamentele au continuat și luni, a doua zi de Paște. Duminică seară, președintele ucrainean i-a primit la Kiev pe Antony Blinken, secretarul de stat al SUA și pe Lloyd Austin, șeful Pentagonului, primii oficiali americani de rang înalt care ajung în Ucraina, de la începutul invaziei ruse. Cu această ocazie, SUA promite Ucrainei un nou ajutor financiar pentru armament și revenirea treptată a diplomaților americani la Kiev.
Rusia acuză Ucraina că a bombardat un sat, rănind doi civili
Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, situată la graniţa cu Ucraina, a acuzat luni seară Kievul că a bombardat un sat, spunând că în urma atacului doi civili au fost răniţi şi mai multe case au fost deteriorate, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Un sat a făcut obiectul unui atac (…). Este deja clar că există civili răniţi. Sunt doi, deocamdată: un bărbat rănit la mână şi o femeie cu o rană la gât, a scris pe Telegram Viacheslav Gladkov.
Potrivit acestuia, atacul a vizat satul Juravliovka. „La faţa locului s-au deplasat deja ambulanţe. Sunt case care au fost parţial distruse”, a mai spus Gladkov.
Rusia a acuzat în repetate rânduri forţele ucrainene că au efectuat atacuri pe teritoriul său, inclusiv asupra a două sate din regiunea Belgorod şi a unuia din regiunea Briansk la mijlocul lunii aprilie.
Bridget Brink, numită ambasador al SUA în Ucraina
Președintele american Joe Biden a numit-o pe experimentata diplomată Bridget Brink în funcția de ambasador al SUA în Ucraina, informează BBC.
La începutul zilei, Casa Albă a anunțat că Brink se va muta pentru a ocupa „o poziție crucială”, care a fost vacantă în ultimii trei ani.
Washingtonul a declarat că numirea lui Brink vine într-un moment în care SUA își intensifică sprijinul pentru Ucraina, pe fondul invaziei Rusiei.
Noul ambasador ocupă în prezent funcția de ambasador al SUA în Slovacia și este diplomat de 25 de ani.
Casa Albă a adăugat că „deceniile de experiență ale lui Brink o fac pe aceasta deosebit de potrivită pentru acest moment din istoria Ucrainei”.
Potrivit Reuters, Statele Unite au promis că își vor redeschide în curând ambasada de la Kiev
Polonia a trimis tancuri Ucrainei
Polonia a trimis tancuri în Ucraina, relatează Reuters, care citează o declaraţia a premierului polonez Mateusz Morawiecki.
Întrebat dacă Polonia a trimis tancuri în Ucraina, Morawiecki a răspuns „Da”, refuzând să ofere detalii suplimentare cu privire la numărul de tancuri furnizate.
Morawiecki a răspuns însă la întrebările dacă trimiterea de avioane în Ucraina mai este luată în considerare, spunând că „nu există o astfel de necesitate, nu există astfel de cereri, nu există astfel de solicitări”.
De asemenea, ministrul ucrainean al apărării a declarat astăzi că Ucraina a început să primească artilerie de calibru 155 mm de la SUA și de la alți parteneri.
Ministrul ucrainean al Apărării spune că Ucraina a început deja să primească artilerie de calibru 155 mm – dimensiunea standard NATO – de la SUA și de la alți parteneri, inclusiv Franța. El prezice că armamentul cu rază mai mare de acțiune va schimba „fundamental” lupta cu Rusia, transmite The Guardian.
UE a evacuat 200 de ucraineni care au nevoie de îngrijiri medicale urgente
Uniunea Europeană a evacuat aproximativ 200 de pacienți ucraineni care au nevoie de îngrijiri medicale urgente din Ucraina și din țările vecine către spitale din alte națiuni europene, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Balazs Ujvari, citat de CNN.
„Pe măsură ce războiul continuă, iar populația Ucrainei continuă să migreze în afara țării, sistemele de sănătate din țările vecine sunt supuse unei mari presiuni. În urma solicitărilor venite din partea Poloniei, Slovaciei, Republicii Moldova și, de asemenea, a Ucrainei, UE a transferat pacienți ucraineni care au nevoie de ajutor medical specializat în spitale din „11 țări europene diferite”, a explicat Ujvari.
Transferul pacienților a fost realizat de primul avion de evacuare medicală specializat al UE, care este operațional din luna martie.
Secretarul general al ONU este în drum spre Moscova
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, se află în prezent într-un avion în drum spre Moscova, a declarat luni purtătorul de cuvânt adjunct al secretarului general, Farhan Haq.
Guterres va fi primit marți de președintele rus Vladimir Putin și va avea o întâlnire de lucru și un prânz cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. De asemenea, el urmează să se deplaseze la Kiev și să se întâlnească joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba.
„Este important ca secretarul general să poată discuta în mod clar cu liderii din ambele părți și să vadă ce progrese putem face. În cele din urmă, scopul final este să avem o oprire a luptelor și să avem modalități de a îmbunătăți situația oamenilor din Ucraina, de a diminua amenințarea la care sunt supuși și de a oferi ajutor umanitar”, a declarat Haq reporterilor în timpul unei conferințe de presă, conform CNN.
Haq a mai spus că, deși Guterres nu a vorbit cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, înainte de viitoarea sa călătorie la Moscova și Kiev, a vorbit cu alți înalți oficiali americani.
„El a vorbit la telefon cu înalți oficiali americani și, într-adevăr, cu mulți alți oficiali de rang înalt în ultimele zile”, a spus Haq. „El vorbește cu o serie de lideri diferiți. Nu aș caracteriza ce discuții au în detaliu, dar, cu siguranță, el este la curent cu punctele de vedere ale majorității guvernelor cheie în ceea ce privește ceea ce trebuie realizat”.
Planurile de călătorie rămân în schimbare și este posibil ca Guterres să se oprească într-o a treia țară între întâlnirile sale de la Moscova și Kiev, a spus Haq.
Rusia dezvăluie scopul atacurilor infrastructurii feroviare
Comandamentul militar ucrainean a acuzat Rusia că a atacat infrastructura feroviară a națiunii pentru a întrerupe liniile de aprovizionare cu echipamente militare din străinătate. Ulterior, Rusia a confirmat că acesta a fost scopul atacurilor, potrivit Reuters, citat de BBC.
„Ei încearcă să distrugă rutele de aprovizionare cu asistență tehnico-militară din partea statelor partenere. Pentru a face acest lucru, ei concentrează loviturile asupra nodurilor feroviare”, au scris Forțele Armate ale Ucrainei, într-o postare pe Facebook.
Ministerul rus al apărării anunţă că rachetele ruseşti au distrus șase instalații care alimentau căile ferate folosite pentru a aproviziona forțele ucrainene cu arme din străinătate.
O substație de electricitate care alimenta liniile ferate din Krasne, lângă Lviv, a fost, de asemenea, lovită de o rachetă.
Washingtonul va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 700 de milioane de dolari
Ministrul ucrainean al apărării a mulțumit Statelor Unite pentru asistența militară oferită, descriind relația dintre cele două națiuni ca fiind o „adevărată frăție”, notează BBC.
Comentariile lui Oleksii Reznikov pe Twitter au fost făcute în urma vizitei la Kiev, duminică, a secretarului de stat american Antony Blinken și a secretarului american al apărării Lloyd Austin.
Reznikov a declarat că sprijinul acordat de administrația Biden „nu se măsoară în bani, ci în viețile salvate ale ucrainenilor”.
În timpul vizitei, s-a anunțat că Washingtonul va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 700 de milioane de dolari.
Dl Reznikov a distribuit, de asemenea, o înregistrare video în care poate fi văzut strângând mâna și îmbrățișându-l pe Austin.
Explozii la sediul Serviciului de securitate din Tiraspol
Mai multe explozii au fost raportate în apropiere de sediul Serviciului de securitate din Tiraspol, în regiunea separatistă a Moldovei, Transnistria.
La fața locului au intervenit autoritățile, care au securizat zona. Datele preliminare arată că în sediul MGB s-ar fi tras cu un RPG (lansator de grenade anti-tanc portabil).
În urmă cu o săptămână, Kremlinul a trimis agenţi FSB în regiunea separatistă Transnistria, să testeze pregătirea militarilor.
Mai multe informaţii: Explozii în Tiraspol. Presa din Transnistria scrie despre un posibil atac cu lansatoare de grenade
Ministerul britanic al apărării: Aproximativ 15.000 de soldați ruși au fost uciși
Ministerul britanic al apărării a evaluat că aproximativ 15.000 de militari ruși au fost uciși, în timp ce aproximativ 2.000 de vehicule blindate au fost distruse sau capturate, a declarat Ben Wallace, ministrul britanic al apărării, citat de BBC.
Potrivit evaluărilor, cele 2.000 de vehicule blindate distruse includ cel puțin 530 de tancuri, 530 de transportoare blindate de personal și 560 de vehicule de luptă de infanterie.
Wallace a spus că Rusia a pierdut, de asemenea, peste 60 de elicoptere și avioane de luptă.
Până în prezent, Rusia „a eșuat în aproape fiecare dintre obiectivele sale”, a spus el, dar ucrainenii încă „luptă pentru viețile lor”.
Muniţie de 165 milioane de dolari către Ucraina, aprobată de SUA
Departamentul de Stat al SUA a aprobat luni vânzarea de „muniţie nestandardizată” în valoare de 165 de milioane de dolari pentru Ucraina, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, transmite CNN. Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare a notificat Congresul cu privire la această vânzare la 24 aprilie, se arată în comunicat.
Măsura a fost transmisă ucrainenilor în timpul călătoriei secretarului de stat Antony Blinken și a secretarului apărării Lloyd Austin la Kiev în weekend.
Un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat duminică reporterilor că „este genul de muniție pe care ucrainenii încă o folosesc, pentru că multe dintre sistemele lor sunt ex-sovietice”.
„Vânzarea propusă va îmbunătăți capacitatea Ucrainei de a face față amenințărilor actuale și viitoare prin menținerea pregătirii operaționale a forțelor sale”, potrivit comunicatului de presă al Departamentului de Stat.
Vânzarea anunțată este doar una dintre cele câteva modalități prin care SUA oferă asistență militară Ucrainei. Joi, președintele american Joe Biden a autorizat o altă asistență militară în valoare de 800 de milioane de dolari pentru a sprijini Ucraina.
Marea Britanie va trimite Ucrainei vehicule blindate Stormer
Marea Britanie oferă Ucrainei un „număr mic” de vehicule blindate Stormer echipate cu lansatoare de rachete antiaeriene Starstreak pentru a consolida apărarea aeriană a țării, informează BBC.
Ministrul apărării, Ben Wallace, a declarat în Camera Comunelor că vehiculele vor oferi „capacități antiaeriene cu rază scurtă de acțiune îmbunătățite, atât ziua, cât și noaptea”.
El a spus că rachetele Starstreak au fost deja desfășurate și utilizate în Ucraina în ultimele trei săptămâni.
Marea Britanie a evaluat că un sfert din forțele rusei angajate în Ucraina au fost acum „făcute ineficiente în luptă”, în timp ce a lăudat rezistența Ucrainei ca fiind „o inspirație pentru noi toți”, a mai spus Wallace.
Alți 45.000 de ucraineni au fugit din țară în ultimele 24 de ore
Peste 45.000 de ucraineni au fugit din ţară în ultimele 24 de ore, iar în total numărul celor care s-au refugiat din calea războiului declanşat de Rusia a ajuns la peste 5,2 milioane, conform agenției pentru refugiați a Națiunilor Unite.
În total, 5.232.014 persoane au părăsit Ucraina în calitate de refugiați din 24 februarie, potrivit UNHCR. Aceasta marchează o creștere de 45.270 de persoane față de duminică.
Exodul a încetinit de la începutul războiului. De la începutul lunii aprilie, puțin sub 1,2 milioane de ucraineni au părăsit țara, după ce în martie au plecat aproximativ 3,4 milioane.
Femeile și copiii reprezintă 90% dintre cei care au fugit în străinătate, bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani fiind eligibili pentru a fi chemați în armată și neputând pleca.
În plus, Organizația Internațională pentru Migrație estimează că peste 7,7 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul Ucrainei.
Aproape două treimi dintre copiii ucraineni au fugit din casele lor, inclusiv cei care au rămas în țară.
Reprezentantul Rusiei la ONU: Nu are niciun rost o încetare a focului acum
Dmitri Polianski, primul reprezentant permanent adjunct al Rusiei la ONU, a declarat luni că nu are rost să existe o încetare a focului în Ucraina în acest stadiu, deoarece Kievul ar putea să o folosească ca o oportunitate pentru a încerca să discrediteze Rusia, transmite Reuters, potrivit The Jerusalem Post.
„Ucraina subminează eforturile noastre de a deschide coridoare umanitare, așa că nu credem că o încetare a focului este o opțiune bună acum”, a declarat Dmitri Polianski, citat de RIA.
Polianski a declarat că o încetare a focului ar fi doar „o oportunitate pentru forțele ucrainene de a se regrupa și de a pune în scenă mai multe provocări”. De asemenea, acesta declarat că Rusia nu a lovit nicio zonă rezidențială din orașul ucrainean Odesa, port la Marea Neagră.
Comandamentul aerian de sud al Ucrainei a declarat sâmbătă că două rachete au lovit o instalație militară și două clădiri rezidențiale din Odesa.
Anterior, Ucraina a negat că a ajuns la un acord cu Rusia privind evacuarea civililor de la o uzină siderurgică din orașul Mariupol, situat în sudul țării, și a declarat că ONU ar trebui să fie „inițiatorul și garantul” unui astfel de acord.
Sculptura din epoca sovietică care comemorează „prietenia” dintre ucraineni și ruși, îndepărtată
Muncitorii vor demonta o sculptură din epoca sovietică din centrul Kievului care comemorează „prietenia” dintre ruși și ucraineni, a anunțat luni primarul Kievului, Vitali Klitschko, conform CNN.
„Săptămâna aceasta vom demonta o sculptură din bronz cu doi muncitori, ridicată în 1982 „pentru comemorarea reunificării Ucrainei cu Rusia”, a declarat Klitschko.
„Cei opt metri de metal ai așa-numitei „prietenii a două popoare” vor fi îndepărtați din centrul Kievului”.
Un arc de titan în formă de curcubeu se întinde deasupra monumentului. Klitschko a declarat că arcul, numit inițial Arcul Prieteniei Popoarelor, va rămâne, dar că va fi redenumit și va fi evidențiat cu culorile drapelului ucrainean.
Câte bombe și mine au găsit forțele ucrainene în zonele eliberate
Pirotehniștii ucraineni ar fi verificat și „curățat” peste 13.000 hectare, a declarat, luni, Ievheni Ienin, viceministrul internelor din Ucraina, care a precizat că soldații ruși au ascuns mine și în apartamente și case.
Oficialul ucrainean a anunțat primul bilanț al deminărilor, efectuate în zonele eliberate de sub ocupația rusă, în special cele din jurul Kievului și din nordul Ucrainei, într-un briefing rezumat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne din Ucraina.
Potrivit acestuia, 75.000 de mine au fost neutralizate de specialiștii ucraineni, pe cele 13.000 de hectare verificate. „Asta înseamnă peste 20.000 de terenuri de fotbal”, a fost concluzia aceluiași Ienin, fost procuror general adjunct al Ucrainei. Pe lângă cele 75.000 de mine, 20.000 de bombe și rachete aeriene au fost interceptate și distruse.
Mai multe informaţii: „Am deminat teritorii cât 20.000 de terenuri de fotbal!” Câte bombe și mine au găsit forțele ucrainene în zonele eliberate
Curtea Penală Internaţională se va alătura UE pentru investigarea crimelor de război
Curtea Penală Internațională (CPI) se va alătura echipei UE înființate luna trecută pentru a investiga acuzațiile de crime de război din Ucraina, transmite BBC.
Procurorul CPI, Karim Khan, și procurorii generali din Lituania, Polonia și Ucraina au semnat luni un acord pentru prima participare a tribunalului internațional pentru crime de război la o echipă de investigație, a anunțat Eurojust.
Eurojust, Agenția Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul justiției penale, a precizat că efortul de colaborare va trimite „un mesaj clar că se vor depune toate eforturile” pentru a aduna probe și a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.
Curtea Penală Internațională investighează și urmărește penal persoane suspectate de crime de război care nu se află în fața instanțelor de judecată ale statelor individuale.
La începutul lunii martie, procurorul-șef al CPI, Karim Khan, a declarat că intenționează să deschidă o anchetă privind evenimentele din Ucraina „cât mai rapid posibil”, după ce 39 de națiuni au cerut deschiderea unei anchete.
Rusia avertizează Statele Unite ale Americii să nu trimită mai multe arme în Ucraina
Anatoli Antonov, ambasadorul Moscovei la Washington, a avertizat oficialii americani la televiziunea rusă Rossiya să nu trimită mai mult armament Ucrainei, catalogând drept „inacceptabilă” această practică.
„Am subliniat caracterul inacceptabil al acestei situaţii când Statele Unite ale Americii varsă armament în Ucraina şi am cerut încetarea acestei practici”, a declarat Anatoli Antonov într-un interviu pentru postul de televiziune Rossiya 24. Acesta a adăugat că americanii nu fac nimic altceva decât „să toarne gaz pe foc”.
Mai multe informaţii: Rusia avertizează Statele Unite ale Americii, printr-o notă diplomatică oficială, să nu trimită mai multe arme în Ucraina
Cel puţin cinci desece în urma atacurilor din gările ucrainene
Cel puțin cinci persoane au fost ucise după ce rachete rusești au lovit două orașe din regiunea centrală ucraineană Viniţia, a anunțat biroul procurorului regional, conform BBC. Alte 18 persoane au fost rănite în urma loviturilor asupra infrastructurii de transport din Zhmerinka și Koziatin, au declarat oficialii.
„Inamicul încearcă să lovească infrastructura critică”, a declarat guvernatorul regional, citat de agenția de presă Reuters, într-o înregistrare video publicată pe Telegram.
Directorul Căilor Ferate ale Ucrainei, Oleksandr Kamîşin, a anunţat pe Telegram că „trupele ruse continuă să distrugă sistematic infrastructuri feroviare”. „În această dimineaţă, în decurs de o oră, cinci staţii ale căilor ferate din centrul şi vestul Ucrainei au fost vizate de tiruri”, a spus el.
Viniţa este un important nod feroviar, atât în interiorul Ucrainei, cât şi pentru conexiunile cu străinătatea. Majoritatea trenurilor internaţionale care traversează ţara trec prin această regiune, scrie Agerpres.
Ucraina nu va elimina din Constituţie obiectivul aderării la NATO
Ucraina nu doreşte să elimine din Constituţie obiectivul privind aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează luni dpa, potrivit Agerpres.
„Amendamentele la Constituţie nu sunt un scop în sine şi nu vor deveni unul”, a declarat preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk pentru ediţia online a cotidianului Ukrainskaia Pravda, într-un interviu publicat luni.
Ceea ce este ancorat în Constituţie cu privire la alianţa militară NATO şi la Uniunea Europeană constituie „perspectiva Ucrainei asupra viitorului său”, a subliniat el.
Unul dintre principalele obiective ale agresiunii ruse asupra Ucrainei este de a împiedica ţara vecină să adere la NATO şi de a obţine un statut neutru pentru ea.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute despre un statut neutru pentru ţara sa şi despre garanţii de securitate din partea altor ţări. Însă până acum nu au existat rezultate tangibile în negocierile dintre Ucraina şi Rusia.
Rusia cere, de asemenea, ca Ucraina să renunţe oficial la Peninsula Crimeea de la Marea Neagră şi la regiunile estice Doneţk şi Lugansk. Însă oficiali ruşi au formulat în ultimul timp revendicări asupra întregii zone de sud a Ucrainei, inclusiv a oraşului-port Odesa.
Ruslan Stefanciuk a subliniat în interviu că integritatea teritorială a Ucrainei constituie „o linie roşie”.
Putin: Rusia a dejucat un complot occidental de ucidere a unui celebru jurnalist rus
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că agenția de spionaj FSB a dejucat ceea ce el a numit un plan occidental de a ucide un jurnalist rus proeminent.
„În această dimineață, Serviciul Federal de Securitate a oprit activitățile unui grup terorist care plănuia să atace și să ucidă un celebru jurnalist rus de televiziune … Avem fapte incontestabile”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu procurorii de top ai țării.
„După ce a experimentat un fiasco informațional în Rusia, Occidentul a trecut acum la încercări de a ucide jurnaliști ruși”, a adăugat Putin, fără a furniza dovezi în sprijinul afirmației sale, arată The Guardian.
La scurt timp după declarațiile lui Putin, agenția rusă de știri Tass a declarat că serviciile de securitate au arestat membri ruși ai unui grup neonazist numit Național-Socialism/Putere Albă, care ar fi complotat pentru a-l ucide pe popularul prezentator al televiziunii de stat pro-Kremlin Vladimir Soloviev la „ordinele” Ucrainei.
Tass a precizat că serviciile de securitate au confiscat o serie de arme, precum și opt cocktailuri Molotov și șase pistoale în timpul arestării grupului.
Luni, Putin a mai spus că Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior.
„Sarcina de a diviza societatea rusă, de a distruge țara din interior a ajuns în prim-plan pentru Occident, dar eforturile lor vor eșua”, a declarat Putin, adăugând că societatea rusă „nu a fost niciodată mai unită”.
Reacţia Ucrainei
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dezminţit luni că ar plănui uciderea jurnalistului rus Vladimir Soloviov, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în aceeaşi zi că principala agenţie de spionaj a Rusiei a dejucat un „complot occidental” menit să-l lichideze pe jurnalistul rus, informează Reuters.
„SBU nu plănuieşte să-l asasineze pe Soloviov”, a anunţat SBU într-un comunicat publicat pe mesageria Telegram.
FSB pretinde frecvent că a dejucat acte teroriste puse la cale de ceea ce ei spun că sunt grupuri de extremă dreapta care acționează în numele Ucrainei, fără a furniza prea multe dovezi pentru a-și susține acuzațiile. Cu câteva zile înainte de invazia Moscovei în Ucraina, serviciile de securitate rusești au acuzat, de asemenea, Ucraina de o serie de atacuri pe teritoriul rusesc și în Donbasul controlat de separatiști, afirmații care au fost dezmințite ulterior de jurnaliști independenți.
De asemenea, Putin a acuzat Occidentul că folosește organizațiile media străine și rețelele sociale pentru a organiza „provocări” împotriva forțelor armate ale Rusiei.
Papa Francisc, apel către patriarhului Kirill: „Sfântul Duh să ne transforme în aducători ai păcii”
Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la adresa şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a-şi uni eforturile în vederea încheierii ostilităţilor din Ucraina, transmite luni DPA, conform Agerpres.
„Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile şi să ne transforme în aducători ai păcii, în special în Ucraina răvăşită de război”, i-a scris papa Francisc în limba rusă patriarhului Kirill, cu ocazia Paştelui Ortodox.
De asemenea, papa Francisc i-a scris patriarhului rus despre „un nou răsărit” de care au nevoie oamenii din Ucraina, care să pună capăt „întunericului războiului”.
Patriarhul Kirill, care este un aliat ferm al preşedintelui rus Vladimir Putin, a susţinut invazia Ucrainei în ceremoniile religioase pe care le-a oficiat, notează DPA.
Într-un interviu oferit săptămâna trecută ziarului argentinian La Nación papa Francisc a precizat că întâlnirea cu liderul ortodox rus, prevăzută pentru luna iunie, la Ierusalim, a fost anulată.
Cei doi lideri religioşi au discutat ultima oară, printr-o conexiune video, la 16 martie, aminteşte DPA.
Dmitro Kuleba cere un embargo al UE asupra petrolului din Rusia
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a criticat liderii mondiali pentru „scuzele și jumătățile de măsură” și a cerut un embargo al UE asupra petrolului rusesc.
„Dacă liderii mondiali și întreprinderile sunt serioși în ceea ce privește încetarea crimelor de război ale Rusiei, trebuie mai întâi să-l priveze pe Putin de veniturile din petrol. Ajunge cu scuzele și jumătățile de măsură în timp ce ucrainenii sunt bombardați, uciși, torturați și violați. Petrolul rusesc este plin de sânge ucrainean. Nu-l mai cumpărați!”, a scris acesta pe Twitter.
Uniunea Europeană are nevoie de un „embargo real” asupra petrolului rusesc, a adăugat Kuleba.
„Rusia încearcă cu disperare să ocolească restricțiile deja impuse. Să fie clar: orice amestec care conține orice fel de petrol rusesc trebuie tratat ca fiind 100% rusesc. Nu-i lăsați pe ruși să trișeze pentru a ocoli restricțiile”, a mai spus acesta.
Ucraina anunță că „nu există nicio înțelegere” privind un coridor umanitar la uzina Azovstal
Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a anunțat că Ucraina nu a ajuns la un acord cu Rusia privind crearea unui coridor umanitar pentru ca civilii să părăsească orașul asediat Mariupol.
Anunțul vine după ce Rusia a anunțat încetarea focului pentru a permite civililor care se adăpostesc în uzina siderurgică să se evacueze.
„Este important să înțelegem că un coridor umanitar se deschide prin acordul ambelor părți. Un coridor anunțat unilateral nu oferă securitate și, prin urmare, nu este un coridor umanitar”, a scris Vereșciuk pe Telegram.
Oficialul ucrainean a anunțat că a apelat la secretarul general al ONU, António Guterres, „pentru a acționa ca inițiator și garant al coridorului umanitar de la Azovstal” pentru evacuarea civililor. Acesta din urmă se va deplasa marți la Moscova unde are programată o întrevedere cu Vladimir Putin, pentru ca, două zile mai târziu, să sosească la Kiev pentru a discuta cu Volodimir Zelenski.
OSCE cere eliberarea „imediată” a patru dintre oficialii săi, reținuți în estul Ucraina
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a cerut eliberarea imediată a patru membri ai Misiunii sale speciale de monitorizare (SMM) în Ucraina, care au fost „reținuți în zonele necontrolate de guvern din Donețk și Lugansk” în în estul țării, informează CNN.
„Detenția membrilor misiunii naționale SMM în Donețk și Luhansk este inacceptabilă și solicităm eliberarea lor imediată”, a declarat președintele în exercițiu al OSCE și ministrul polonez de externe, Zbigniew Rau.
OSCE a anunțat că mai mulți dintre membrii personalului său sunt reținuți sâmbătă, dar nu a confirmat public cine este responsabil pentru detenția lor. Cu toate acestea, zonele neguvernamentale Donețk și Luhansk sunt controlate de separatiști susținuți de ruși.
Rusia anunță deschiderea un coridor umanitar pentru evacuarea civililor din Azovstal
Armata rusă a anunțat, luni, că deschide luni un coridor umanitar și introduce un „regim de încetare a focului” pentru evacuarea civililor care s-ar putea afla la uzina Azovstal din Mariupol, informează Interfax.ru.
Potrivit șefului Centrului de Control al Apărării Naționale al Federației Ruse, general-colonelul Mihail Mizintsev, „forțele armate ale Rusiei și formațiunile Republicii Populare Donețk vor înceta ostilitățile la ora 14:00 (ora Moscovei) pe 25 aprilie 2022. Unitățile vor fi retrase la o distanță de siguranță și vor asigura retragerea acestei categorii de cetățeni în orice direcție doresc aceștia”.
General-colonelul Mihail Mizintsev a afirmat că Federația Rusă confirmă posibilitatea de ieșire prin coridorul umanitar al civililor (personal muncitor, femei și copii).
„Dacă civilii sunt încă la uzina metalurgică, atunci cerem categoric autorităților de la Kiev să emită imediat un ordin corespunzător comandanților formațiunilor naționaliste pentru a-i elibera”, a mai precizat Mihail Mizintsev.
Cinci gări din Ucraina au fost bombardate în interval de o oră de forțele ruse
Cinci gări din centrul și vestul Ucrainei au fost atacate și incendiate luni, provocând un număr necunoscut de victime, a transmis luni compania națională de căi ferate, informează Reuters.
Potrivit lui Alexandr Kamișin, șeful companiei naționale de căi ferate, atacurile au avut loc în interval de o oră, fiind semnalate mai multe victime.
Din cauza acestor atacuri asupra infrastructurii feroviare a Ucrainei, cel puțin 16 trenuri vor avea întârzieri, a mai precizat Alexandr Kamișin.
Per total, în întreaga țară, ca urmare a avariilor aduse infrastructurii feroviare de către ocupanții ruși în mai multe regiuni, cel puțin 30 de trenuri au avut luni întârzieri.
„Aproape toate trenurile au reluat circulația. Locomotivele diesel sunt folosite pentru a le urma. Facem tot posibilul pentru a reduce decalajul trenurilor din program”, a precizat compania națională de căi ferate.
Pe 8 aprilie a avut loc un atac al forţelor ruse asupra gării din oraşul Kramatorsk (estul Ucrainei), care s-a soldat cu moartea a cel puţin 57 de persoane şi rănirea altor 109 (inclusiv copii), în timp ce aşteptau să fie evacuate în zone mai sigure ale ţării.
În regiunea rusă Kursk se recrutează voluntari
Administrația districtului Rilski din regiunea Kursk a anunțat o recrutare suplimentară de voluntari pentru forțele populare, informează Interfax.ru.
„Pentru a oferi măsuri de securitate suplimentare în legătură cu introducerea pe teritoriul regiunii Kursk a nivelului „galben” de pericol terorist, administrația districtului Rilski din regiunea Kursk anunță recrutarea de voluntari pentru forțele populare”, a transmis administrația raională într-un comunicat.
Acești combatanți ajută pe timp de noapte poliția să mențină ordinea în districtul Rilski, patrulează pe străzi, printre aleile blocurilor de apartamente, precum și prin locurile aglomerate.
Introducerea nivelului „galben” (înalt) de amenințare teroristă în regiune care a fost anunțată de autoritățile din regiunea Kursk pe 11 aprilie, ca urmare a unor posibile provocări din partea ucraineană.
Trupele ruse încearcă să ia cu asalt satul Popasna
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat, luni, că forțele ruse desfășoară operațiuni de asalt în apropiere de satul Popasna, în regiunea Luhansk.
Aceste acțiuni militare fac parte dintr-un plan mai amplu al armatei ruse privind ofensiva din Zona Operațională de Est.
„Începând cu ora 06:00, 25 aprilie 2022, forțele ruse au continuat să desfășoare operațiuni ofensive în zona operațională estică pentru a învinge grupul Operațiunii Forțelor Comune (JFO), pentru a obține controlul deplin asupra regiunilor Donețk și Luhansk și pentru a asigura o rută terestră între aceste teritorii și Crimeea ocupată temporar”, anunță Statul major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit raportului prezentat de presa ucraineană, armata rusă a continuat să bombardeze așezări precum Harkov, Karasivka, Prudianka și Korobochkine cu sisteme de artilerie cu tunuri și rachete.
Șeful Pentagonului: Ucraina poate câștiga războiul dacă are armele potrivite
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a precizat, la revenirea de la Kiev, unde s-a întâlnit cu președinte ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali de rang înalt că natura luptei din Ucraina a evoluat, așa că țara est-europeană are nevoie de arme cu rază lungă de acțiune și de tancuri.
„Primul pas spre victorie câștig este să crezi că poți câștiga… Noi credem că pot câștiga, ei (n.r. – ucrainenii) pot câștiga dacă au echipamentul potrivit, suportul potrivit”, a spus Lloyd Austin, citat de BBC.
Oficialul american a precizat că este dificil pentru SUA să urmărească ce se întâmplă cu armele transferate în Ucraina, deoarece nu există forțe americane la sol. Dar el a vorbit cu ucrainenii pentru a se asigura că armele sunt urmărite cât mai bine posibil.
Șeful de la Pentagon a adăugat că Zelenski și-a arătat recunoștiința pentru ajutorul oferit de SUA, dar este concentrat pe ceea ce are nevoie în continuare Ucraina pentru a avea succes.
Două explozii puternice într-un oraș din Rusia situat aproape de granița cu Ucraina
Breansk, un oraș rusesc în apropiere de granița cu Ucraina, a fost zguduit în noapte de duminică spre luni, de mai multe explozii care s-au produs la un depozit de carburanți și, se pare, la o unitate militară.
„Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a confirmat că a avut loc un incendiu”, a declarat biroul de presă al guvernului, adăugând că „există şi o confirmare că este vorba despre rezervoarele de combustibil”.
Explozii şi incendii au avut loc în mai multe cartiere din Breansk, potrivit localniciilor. Potrivit unor informaţii neconfirmate, a doua sursă de foc are originea în zona în care se află o unitate militară având legătură cu Direcţia principală de rachete şi artilerie a Ministerului Apărării.
Mai multe informații: Explozii la un depozit de combustibil și o unitate militară din Breansk, oraș rusesc de lângă granița cu Ucraina
Armata rusă este epuizată în luptele de la Mariupol, anunță ministerul britanic al apărării
Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat, în ultimul raport că apărătorii ucraineni ai Mariupolului au epuizat multe unități rusești și le-au redus eficiența de luptă, informează BBC.
„Decizia Rusiei de a asedia mai degrabă decât de a ataca combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol înseamnă că multe unități rusești rămân fixate în oraș și nu pot fi redistribuite. Apărarea Mariupolului de către Ucraina a epuizat, de asemenea, multe unități rusești și le-a redus eficiența de luptă”, se precizează în raport.
Potrivit ministerului britanic al apărării, se observă că, fără un sprijin logistic și de luptă suficient, trupele ruse nu au făcut încă un progres semnificativ în estul Ucrainei.
Ministerul britanic al Apărării a adăugat că Ministerul rus al Apărării a propus ca plata despăgubirilor familiilor militarilor căzuți să fie controlată de oficiali militari, mai degrabă decât de oficiali civili.
„Acest lucru reflectă probabil dorința de a ascunde adevărata amploare a pierderilor Rusiei față populația locală”, se mai notează în raport.
Rusia a trimis Statelor Unite o notă scrisă în care condamnă furnizarea de arme Ucrainei
Rusia a trimis o notă Statelor Unite prin care cere oprirea furnizării de arme către Ucraina, a declarat ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, într-un interviu acordat canalului de televiziune Russia-24 .
Potrivit ambasadorului rus la Washington, Statele Unite se pregătesc acum să trimită arme în valoare de 800 de milioane de dolari în Ucraina.
„800 de milioane de dolari, în valoare de această (n.r. – sumă) vor fi furnizate Kievului arme de la Washington. Aceasta este o cifră uriașă, nu contribuie la căutarea unei soluții diplomatice, la reglementarea situației. Am trimis o notă? Da, am subliniat inacceptabilitatea situației în care Statele Unite furnizează arme Ucrainei, am cerut încetarea acestei practici”, a spus Anatoli Antonov.
Ambasadorul rus în SUA a menționat că, făcând acest lucru, Rusia încearcă să se asigure că interesele sale sunt „respectate în lume” și că „vocea ei este auzită”.
Un mort și șapte răniți, după bombardamentele rusești din regiunea Poltava
Șeful Administrației Militare Regionale Poltava, Dmitri Lunin, a anunțat, luni, că în urma bombardamentele rusești de duminică de la Kremenciug o persoană a fost ucisă și șapte au fost rănite.
De asemenea, în urma bombardamentului au fost afectate rafinăria din zonă și centrala care asigură furnizarea de apă caldă în orașul ucrainean.
„Detalii despre bombardarea orașului Kremenciug. Pe 24 aprile, 9 rachete inamice au lovit CHP Kremenciug și din nou rafinăria. Din păcate, 1 persoană a murit, 7 persoane au fost rănite. Avem distrugeri semnificative de clădiri, dar toate incendiile sunt localizate”, a spus Dmitri Lunin.
Potriviș șefului Administrației Militare Regionale Poltava, din cauza bombardării CET-ului din Kremenciug nu mai există apă caldă în aproape niciun cartier din oraș.
Dmitri Lunin a menționat că bombardamentele inamice de duminică au fost cele mai mari din regiunea Poltava de la începutul invaziei ruse din Ucraina.
Cel puțin 215 copii ucraineni au fost uciși de la începutul războiului
Parchetul general al Ucrainei a anunțat că de la invazia rusă din 24 februarie până duminică, 25 aprilie, cel puțin 215 copii au fost uciși.
„Până în dimineața zilei de 25 aprilie, peste 606 de copii au fost răniți în Ucraina ca urmare a agresiunii armate a Federației Ruse. Potrivit datelor oficiale, 215 copii au murit și peste 391 au fost răniți”, a transmis Parchetul general al Ucrainei.
Cifrele sunt în curs de actualizare din cauza faptului că sunt zone în care se poartă lupte intense, iar în teritoriile recent eliberate de forțele ruse autoritățile ucrainene nu au finalizat rapoartele privind decesele civililor.
Ucrainenii au respins de Paște 7 atacuri ale rușilor în regiunea Donbas
Soldații ucraineni au respins, duminică, 24 aprilie, 7 atacuri inamice și au provocat pierderi semnificative ocupanților ruși, a transmis printr-un comunicat grupul operațional și tactic „Est”, informează Ukrainska Pravda.
„Apărătorii ucraineni au distrus 13 tancuri, 3 sisteme de artilerie, 17 unități de vehicule blindate, 4 vehicule blindate de luptă, 18 unități de vehicule și 4 rezervoare de combustibil inamice””, se arată în comunicat.
De asemenea, în regiunea Donbas, unitățile de apărare aeriană au doborât 3 vehicule aeriene fără pilot Orlan-10.
Potrivit Grupului operațional și tactic „Est”, în total, în ziua de Paște, apărătorii ucraineni au ucis până la 100 de soldați ruși.
Zelenski s-a întâlnit cu Bliken și Austin la Kiev
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit, duminică, la Kiev, cu secretarul de stat american Antony Blinken şi şeful Pentagonului Lloyd Austin, transmit Ukrinform și AFP.
„Prietenia şi colaborarea dintre Ucraina şi Statele Unite sunt mai puternice ca niciodată”, a spus Volodimir Zelenski pe Twitter, fără a oferi alte detalii.
Cei doi oficiali americani au anunţat întoarcerea treptată a diplomaţilor americani în Ucraina şi numirea unui nou ambasador, conform surselor citate.
De asemenea, Blinken și Austin au promis un nou pachet de asistenţă în valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski şi ţările din regiune, unde invazia Rusiei a stârnit temeri legate de o agresiune ulterioară din partea Moscovei.
Din această sumă, pentru Kiev sunt asigurați aproximativ 322 de milioane de dolari.
Aceasta este prima întâlnire în Ucraina între preşedintele Zelenski şi reprezentanţi ai administraţiei americane de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.
Blinken și Austin s-au mai întâlnit la Kiev cu ministrul de externe Dmitri Kuleba, ministrul Apărării Alexei Reznikov și ministrul de Interne Denis Monastirski.
Mai multe informații: Volodimir Zelensky s-a întâlnit cu Antony Blinken și Lloyd Austin la Kiev
Oraşul Kremenciuk a fost lovit de nouă rachete ruseşti
Dmitro Lunin, șeful administrației militare regionale Poltava, a declarat duminică că nouă rachete rusești au lovit orașul Kremenciuk, din centrul Ucrainei, conform CNN.
„Deja nouă rachete rusești au lovit infrastructura din Kremenciuk în această seară”, a declarat Lunin. „Inamicul nu are nicio considerație, chiar și într-o zi atât de sfântă”, a adăugat acesta.
Lunin nu a dat alte detalii despre consecințele loviturilor.
Bulgaria a furnizat în secret muniție Ucrainei
Jurnalistul bulgar Christo Grozev arată că un avion ucrainean Antonov tocmai a aterizat în capitala Bulgariei, potrivit unui site de monitorizare a zborurilor, transmite The Guardian.
Într-o postare pe Twitter, Grozev notează că Bulgaria a furnizat în secret muniție Ucrainei prin intermediul unei „țări terțe”, ca o modalitate de a „preveni dezintegrarea” guvernului de coaliție din țară, care include partidul socialist pro-rus.
Joi, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a făcut un apel la Bulgaria, care este membră a NATO și UE, pentru ajutor militar.
„Cel mai bun mod de a apropia pacea astăzi este să fim alături de Ucraina”, a declarat Kuleba în fața parlamentului bulgar.
Ce se vede în imaginile din satelit cu locul în care s-a scufundat crucișătorul rus Moskva
Imagini preluate din satelit arată locul în care crucișătorul rus Moskva s-ar fi scunfundat, în urmă cu mai bine de o săptămână, după ce a fost lovit de două rachete lansate de Ucraina.
Imaginile au fost publicate de consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gerashchenko.
Mai multe informaţii: Ce se vede în imaginile din satelit cu locul în care s-a scufundat crucișătorul rus Moskva
Ucraina propune negocieri de pace la uzina asediată de la Mariupol
Kievul propune organizarea unei runde speciale de negocieri de pace cu Rusia în apropierea uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, afirmă consilierul prezidenţial Oleksi Arestovich, potrivit BBC.
Acesta a sugerat că discuțiile ar putea avea ca scop stabilirea unei încetări a focului și determinarea soartei civililor și a luptătorilor blocați în orașul portuar din sudul țării.
De mai multe săptămâni, un grup de apărători ucraineni se află în uzina siderurgică din Mariupol împiedicând forțele ruse să preia controlul total al portului strategic.
De asemenea, există rapoarte potrivit cărora civili, inclusiv copii, se adăpostesc acolo.
Momentul în care o rachetă lovește un bloc din Odesa
Opt persoane, inclusiv un bebeluș de 3 luni și mama sa au fost uciși, în blocul lovit de rachete ruseşti în Odesa.
Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului afacerilor interne al Ucrainei, a declarat că forțele ruse au lansat cel puțin șase rachete de croazieră la Odesa, potrivit CNN.
Mai multe informaţii: Momentul în care o rachetă lovește un bloc din Odesa, surprins de o cameră instalată într-un apartament
Rusia, acuzată de maltratarea prizonierilor de război
Liudmila Denisova, avocatul poporului din Ucraina, a acuzat Rusia că încalcă dreptul internațional prin găzduirea prizonierilor de război ucraineni în lagăre de muncă destinate infractorilor, transmite BBC.
Liudmila Denisova spune că două tabere din regiunea rusă Rostov, aproape de granița cu Ucraina, au fost eliberate pentru a face loc noilor sosiți.
Ea susține că prizonierii ucraineni sunt păziți de gardieni de închisoare și sunt ținuți în condiții mult mai rele decât cele prevăzute în normele Convenției de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război.
Rusia nu a răspuns la noile acuzații, dar a negat anterior că a încălcat tratatele internaționale în timpul invaziei din Ucraina.
Bilanţul Kievului, după două luni de război: 21.800 de militari ruşi au fost ucişi
Ministerul ucrainean de Externe anunţă, într-un bilanţ publicat de Paşte pe Twitter, că aproximativ 21.800 de militari ruşi au fost ucişi în Ucraina de la începutul războiului, declanşat de Rusia în urmă cu două luni.
Guvernul de la Kiev mai anunţă că a doborât 179 de avioane şi 154 de elicoptere şi a distrus 873 de tancuri ruseşti.
Vineri, 22 aprilie, rușii au publicat, din greșeală, câți soldați morți au în Ucraina și câți sunt dispăruți. Potrivit publicaţiei de propagandă rusă, Readovka, numărul morților este de 13.414, în vreme ce 7.000 de soldați sunt dați dispăruți. Nu au fost furnizate date despre numărul răniților.