Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 631

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Wall Street Journal: Pușcașii marini ucraineni au întărit pozițiile don trei sate de lângă Nipru

Un raport din Wall Street Journal a afirmat că pușcașii marini ucraineni au întărit pozițiile din trei sate de pe malul estic al râului Nipru, inclusiv cu vehicule blindate Humvee și cel puțin un vehicul de luptă de infanterie, și au tăiat un drum pe care rușii îl foloseau pentru realimentarea trupelor din zonă.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Ue propune interzicerea importului de piese pe care Rusia le folosește la fabricarea de arme

UE a propus interzicerea exportului de mașini-unelte și piese de mașini pe care Rusia le folosește pentru a fabrica arme care vizează Ucraina, arată documente consultate de Bloomberg, potrivit The Guardian.

Propunerea este inclusă în cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni al UE, care include și o interdicție privind diamantele, a relatat publicația.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

O centrală termică și o conductă de gaze, avariate de atacurile rușilor în două regiuni

Bombardamentele rusești din 15 noiembrie au lovit o centrală termică din regiunea Donețk și au avariat o conductă de gaze din regiunea Harkov, a scris Ministerul ucrainean al Energiei, potrivit The Kyiv Independent.

Bombardamentele au lovit zona centralei, fără a provoca victime. O anchetă preliminară era în curs de desfășurare pentru a determina amploarea daunelor, dacă este cazul.

Avarierea conductei de gaz din regiunea Harkov a făcut ca cel puțin 300 de persoane să nu mai aibă acces la gaz.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Doi pompieri au fost uciși în regiunea Zaporojie în urma unui atac cu rachete rusești

Doi salvatori de la Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei au fost uciși de bombardamentele rusești pe 15 noiembrie în regiunea Zaporojie în timp ce stingeau un incendiu provocat de atacurile anterioare cu rachete rusești, a declarat ministrul de interne Ihor Klymenko, scrie The Kyiv Independent.

Cei doi bărbați, identificați de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei ca fiind Vitalii Nakariakov, în vârstă de 31 de ani, și Serhii Dorohokuplia, în vârstă de 34 de ani, au ajuns imediat la locul atacurilor anterioare cu rachete asupra regiunii pentru a stinge incendiile.

Bombardamentele rusești au lovit locul, ucigându-i pe Nakariakov și Dorohokuplia, precum și rănind alți trei salvatori și alți patru civili.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Cinci persoane au murit și alte 12 au fost rănite în bombardamentele rusești din ultima zi

Atacurile rusești au ucis cinci civili ucraineni și au rănit alți 19 în ultimele 24 de ore, potrivit raportului centralizat în urma informațiilor primite din teritoriu, informează The Kyiv Independent.

Au fost 81 de atacuri rusești asupra regiunii Herson în ultima zi, în urma cărora au fost rănite șapte persoane, a declarat guvernatorul Oleksandr Prokudin.

„Forțele ruse au tras 18 proiectile în orașul Herson și au vizat și o instituție de învățământ din Berislav”, potrivit lui Oleksandr Prokudin

În regiunea Donețk, o persoană a murit și două au fost rănite după ce un bloc de apartamente din orașul Selîdove a fost lovit de un atac cu rachete rusești peste noapte, potrivit Ministerului de Interne.

De asemenea, în urma prăbușirii clădirii, cel puțin încă o persoană ar putea fi încă prinsă sub dărâmături.

Orașul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk a fost atacat de 11 ori în ultima zi atât cu artilerie grea, cât și cu drone. „Un bărbat de 26 de ani a fost ucis, iar un altul, de 72 de ani, a fost rănit”, a informat guvernatorul Serhii Lisak.

Au fost înregistrate 114 atacuri și în regiunea Zaporojie în ultima zi. În urma bombardamentelor, o persoană a murit și cel puțin alte 7 au fost rănite, potrivit guvernatorului Yuri Malașko.

Ulterior, ministrul afacerilor interne, Ihor Klimenko, a anunțat că rușii au continuat bombardamentele în regiune, fiind uciși și doi salvatori, informează Ukrainska Pravda.

„Rușii au bombardat din nou infrastructura civilă. A fost un incendiu. Angajații Serviciului de Stat de Urgență au ajuns la fața locului, când ocupanții au lovit din nou. Din păcate, în urma bombardamentelor inamice, doi angajați ai Serviciului de Stat de Urgență au fost uciși. Eroii noștri neînarmați aveau 31, respectiv 34 de ani”, a transmis Ihor Klimenko.

Au avut loc atacuri în satele din regiunea Harkov în ultima zi, potrivit guvernatorului Oleh Siniehubov.

În urma atacului din satul Kozacha Lopan au fost răniți doi bărbați, de 70 și 77 de ani, și au fost distruse mai multe clădiri.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 314.290 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 820 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 5.377 de tancuri, 10.104 de blindate, 7647 de sisteme de artilerie, 323 de avioane, 324 de elicoptere și 5.675 de drone.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Alertă aeriană în toată Ucraina

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat, într-un mesaj pe Telegram, că miercuri, 15 noiembrie, a fost declarată o alertă aeriană în toată Ucraina.

La ora 12:05, sirenele au început să sune în capitala Kiev și mai multe regiuni vestice, iar în decurs de un minut alarma de raid aerian s-au răspândit în toată țara.

„Atenție! În toată Ucraina este pericol de atac cu rachetă! Decolare MiG-31K de pe aerodromul Savasleika (regiunea Nijni Novgorod). Nu ignorați semnalul de avertizare aerian!”, se arată în mesaj.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Regiunea Zaporojie, bombardată de 114 ori în ultima zi

Șeful administrației militare din regiunea Zaporojie, Yuri Malașko, a transmis miercuri, într-un comunicat, că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a bombardat de 114 ori 21 de localități din regiune. În urma bombardamentelor, o persoană a murit și cel puțin alte 7 au fost rănite.

„Au fost înregistrate 114 de lovituri asupra a 21 de localități. 96 de obuze de artilerie au lovit localitățile Guliaipol, Orikhov, Robotini, Novoandriivka, Novodanilivka, Levadni, Poltavka, Biloghiria, Kamianski, Plavni, Piatikatok și alte orașe și sate din prima linie. În acest moment, știm despre un bărbat mort și șapte persoane rănite”, a notat Yuri Malașko.

De asemenea, potrivit oficialului militar ucrainean, inamicul a atacat Magdalinivka, Robotin și Novodarivka cu rachete antiaeriene, a efectuat 14 atacuri cu drone asupra Guliaipol, Cearivnî, Malinivka, Levadni, Lugivski, Malia Tokmaceka, Novodarivka și Mali Șcerbatî, precum și atac aerian asupra Novodarivka.

Au fost primite 14 rapoarte despre distrugerea unor clădiri rezidențiale și a infrastructurii.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Comandantul forțelor terestre ucrainene: Rușii au pierdut peste 4.000 de soldați pe frontul de est în ultimele 2 săptămâni

În ultimele două săptămâni, Rusia a pierdut peste 4.000 de soldați și 500 de piese de echipament pe frontul de est în regiunile Harkov și Donețk, a informat comandantul forțelor terestre ucrainene, general-colonelul Aleksandr Sîrski, citat de The Kyiv Independent.

Potrivit generalului ucrainean, trupele ruse au atacat fără încetare forțele ucrainene în jurul orașului Kupiansk din regiunea Harkov, precum și în nordul și sudul orașului-ruină Bahmut din regiunea Donețk.

Aleksandr Sîrski a spus că forțele ruse au crescut utilizarea dronelor de atac. Dar, în ciuda încercărilor Rusiei de a „prelua inițiativa” lansând noi atacuri, forțele ucrainene „distrug toate planurile și încercările” trupelor ruse „de a ne pune mâna pe teritoriu”.

„Inamicul își pierde zilnic capacitățile ofensive”, a scris Aleksandr Sîrski pe Telegram.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

O rachetă rusească a lovit Selîdove

Ministrul ucrainean al Afacerilor Interne, Ihor Klimenko, a anunțat că, în urma atacului de miercuri dimineață, a fost lovită o clădire rezidențială din orașul Selîdove, regiunea Donețk. O femeie a murit, mai multe persoane au fost rănite, iar salvatorii caută sub dărâmături cel puțin o altă persoană, relatează Ukrainska Pravda.

„Inamicul a lansat un atac cu rachetă asupra orașului Selîdove, raionul Pokrovski, regiunea Donețk . Drept urmare, intrarea unei clădiri rezidențiale cu 4 etaje a fost distrusă. Din păcate, cadavrul femeii a fost găsit sub dărâmături. Probabil că cel puțin o persoană mai rămâne sub dărâmături”, a transmis Ihor Klimenko.

 Oficialul ucrainean a precizat că la locul bombardamentului, lucrătorii de urgență împreună cu polițiștii au salvat un bărbat și o femeie răniți, care au fost duși la o unitate medicală.

De asemenea, potrivit acestuia, salvatorii au ajutat trei persoane, inclusiv un copil, să iasă dintr-un apartament avariat de la etajul 4.

15 nov. 2023 – Acum 12 luni
15-11-2023

Trupele ucrainene au avansat pe malul stâng al Niprului și în regiunea Zaporojie

Trupele ucrainene au înaintat, marți, 14 noiembrie, pe malul stâng al regiunii Herson și la nord-vest de Verbovoi, în regiunea Zaporojie, a transmis Institutul pentru Studiul Războiului ( ISW )

Armata ucraineană a continuat operațiunile de luptă pe malul de est (stânga) al regiunii Herson, unde continuă ofensiva.

Imaginile de geolocalizare publicate pe 13 noiembrie arată că trupele ucrainene au înaintat spre Krinik (30 km nord-est de Oblastul Herson, la 2 kilometri de râul Nipru și la aproximativ 3,6 km nord de autostrada E-58). 

De asemenea, trupele ucrainene au efectuat și operațiuni ofensive  în vestul regiunii Zaporojie și au confirmat ofensiva.

Imaginile de geolocalizare publicate pe 14 noiembrie arată că trupele ucrainene înaintau la nord-vest de Verbovoi (la 10 kilometri est de Robotinoi).

14 nov. 2023 – Acum 12 luni
14-11-2023

Două femei, rănite de un atac rusesc în Herson

Două femei, ambele civile, au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra Hersonului din 14 noiembrie, a anunțat Roman Mrochko, șeful administrației militare a orașului.

Forțele ruse au lovit cartierul Korabelni din orașul Herson, în cursul după-amiezei, provocând rănirea ușoară a unei femei de 61 de ani, potrivit lui Mrochko.

O femeie, în vârstă de 54 de ani, a fost rănită în urma unei explozii, suferind o comoție și răni de schije, când rușii au lovit același district din Herson în dimineața zilei de 14 noiembrie, a declarat oficial pe Telegram.

Guvernatorul regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a vorbit și despre atacul de dimineață, precizând că forțele ruse au vizat o zonă rezidențială, distrugând casele oamenilor.

14 nov. 2023 – Acum 12 luni
14-11-2023

Oficial ucrainean: Decesele de la ceremonia de decorare „putea fi evitate”

Organizatorii ceremoniei de decorare, în timpul căreia cel puțin 19 soldați ucraineni au fost uciși într-un atac rusesc, au ignorat măsurile de bază de securitate care ar fi putut preveni incidentul, a declarat marți ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov.

O investigație preliminară a dezvăluit ce s-a întâmplat pe 3 noiembrie când soldații au fost uciși și a constatat că rapoartele privind dronele de recunoaștere rusești care operează în zonă, inclusiv o alertă aeriană, au fost ignorate. În plus, militarii erau adunați în curtea unei case, cu 10 mașini parcate afară, care se vedea clar de sus.

„Toate regulile de deghizare au fost ignorate”, a spus Umerov.

Brigada 128 de asalt montan a Ucrainei a anunțat pe 6 noiembrie că un atac rusesc a ucis 19 dintre soldații săi, dar nu a oferit alte detalii și a cerut să nu răspândească „informații neverificate, adesea false” înainte de încheierea anchetei.

Urmărește-ne pe Google News