Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 638.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Ukrenergo avertizează cu privire la posibile pene de curent în Ucraina

Operatorul de stat al rețelei electrice Ukrenergo a avertizat asupra penuriei de energie electrică în Ucraina pe 22 noiembrie și a îndemnat consumatorii să folosească energia electrică cu moderație până seara, scrie The Kyiv Independent.

„Nu porniți aparatele electrice puternice în același timp, stingeți luminile în camerele goale, amânați spălatul rufelor pentru orele de noapte”, a sfătuit Ukrenergo.

Potrivit operatorului de stat al rețelei, lipsurile sunt rezultatul creșterii consumului din cauza debutului vremii reci și a unui volum insuficient de energie electrică importată din UE.

În plus, „unele unități electrice sunt încă în curs de reconstrucție după ce au fost lovite de rachete și drone rusești, iar cele restaurate nu pot suporta aceeași sarcină ca înainte de avarie”.

Până în dimineața zilei de 22 noiembrie, atacurile rusești au avariat rețelele de energie în regiunile Donețk, Zaporojie și Harkov, iar 427 de localități sunt deconectate de la electricitate, potrivit Ukrenergo.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Vladimir Putin, „pregătit de discuții” pentru a pune capăt „tragediei” din Ucraina

Vladimir Putin a declarat că Moscova este „pregătită pentru discuții” pentru a pune capăt „tragediei” războiului din Ucraina, dar a acuzat o lege a Kievului care interzice discuțiile, potrivit The Guardian.

Putin și-a folosit discursul de la reuniunea G20 pentru a spune că este necesar să se gândească la cum să oprească tragedia conflictului din Ucraina, relatează Reuters, și a spus că Rusia nu a refuzat niciodată să participe la discuții de pace cu Ucraina.

„Acțiunile militare sunt întotdeauna o tragedie”, a spus Putin la reuniunea virtuală. „Și, bineînțeles, trebuie să ne gândim cum să oprim această tragedie”, a spus Putin. „Apropo, Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile de pace cu Ucraina”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret în octombrie 2022 prin care declara oficial „imposibilă” perspectiva oricăror discuții ale Ucrainei cu Putin, dar lăsa ușa deschisă pentru discuții cu Rusia.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Rușii susțin că un grup de jurnaliști ruși au fost atacați de forțele ucrainene în Zaporojie

Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că un grup de jurnaliști ruși a fost atacat de forțele ucrainene în regiunea Zaporojie, relatează Reuters.

Zaporojie, în sudul Ucrainei, este una dintre cele patru regiuni pe care Rusia susține că le-a anexat din 20 februarie 2022.

Rusia a declarat că o dronă ucraineană a lovit un grup de jurnaliști, rănind un reporter de la postul de televiziune de stat Rossiya 24, relatează AFP.

„Ca urmare a atacului unei drone ucrainene asupra unui grup de jurnaliști, un corespondent al postului de televiziune Rossiya 24, Boris Maksudov, a fost rănit de schije”, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova.

Rănile nu sunt considerate grave, a precizat acesta.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Zeci de militari ruși și actrița rusă Polina Menshikh, uciși într-un atac al ucrainenilor în Donețkul ocupat

Zeci de pușcași marini ruși au fost uciși de un atac al ucrainenilor ăn timpul unei ceremonii de premiere în regiunea Donețk la 19 noiembrie, a raportat unitatea de comunicații strategice a armatei ucrainene la 22 noiembrie, potrivit The Kyiv Independent.

Unitatea a confirmat lovitura asupra pușcașilor marini și a declarat că numărul victimelor a fost raportat de propagandiștii ruși.

Robert „Magyar” Brovdi, un comandant al Brigăzii 59 ucrainene, a raportat la 21 noiembrie că 25 de pușcași marini ruși au fost uciși și peste 100 au fost răniți.

Membrii Brigăzii 810 de pușcași marini ruși participau la ceremonia de premiere de lângă Starobesheve, în regiunea Donețk, cu ocazia Zilei Forțelor de Rachete și Artilerie ale Rusiei, la care participa și actrița rusă Polina Menshikh, care ar fi murit în timpul atacului.

Agenția de știri de stat rusă TASS a confirmat moartea lui Menshikh pe 21 noiembrie, spunând că forțele ucrainene au tras asupra satului Kumachove din regiunea Donețk cu o varietate de arme, inclusiv rachete HIMARS.

Citeşte întreaga ştire: VIDEO. Actrița rusă Polina Menșih a fost ucisă pe scenă, în Donețkul ocupat, de un HIMARS. Alți 25 de militari ruși au murit în atac, spune Ucraina

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Informații britanice: Luptele de pe malul stâng al Niprului pun în dificultate armata rusă

Bătăliile din jurul Krinik, în regiunea Herson, din partea inferioară a Niprului, sunt extrem de neplăcute pentru armata rusă, deși sunt mai mici ca amploare decât alte bătălii din războiul ruso-ucrainean, a transmis, miercuri, ministerul britanic al apărării, relatează Ukrainska Pravda.

„În sudul Ucrainei, luptele au continuat în jurul satului Krinki, unde pușcașii marini ucraineni mențin un cap de pod pe malul estic al fluviului Nipru. Luptele la sol au fost caracterizate de bătălii confuze, de lupte de infanterie pedestră și de schimburi de artilerie pe un teren complex și împădurit”, se arată în raport.

Potrivit informațiilor britanice, luptele din jurul localității Krinki sunt la o scară mai mică decât unele bătălii majore din timpul războiului, dar vor fi considerate extrem de păguboase de către liderii ruși.

În aceste confruntări, Ucraina a utilizat în mod deosebit de eficient dronele de atac de mici dimensiuni, în timp ce forțele aeriene rusești efectuează un număr semnificativ de misiuni în sprijinul trupelor de pe front, lansând în principal muniții din afara razei de acțiune a apărării aeriene ucrainene.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Rusia susține că a doborât trei drone deasupra peninsulei Crimeea

Unităţile antiaeriene ruseşti au distrus trei drone ucrainene deasupra peninsulei Crimeea, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.

„A fost împiedicată o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu drone de tip aeronavă asupra unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a declarat Ministerul Apărării.

„Trei vehicule aeriene fără pilot ucrainene au fost distruse deasupra teritoriului Republicii Crimeea de către apărarea aeriană”, a precizat ministerul.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât toate cele 14 drone lansate de ruși

Armata ucraineană a informat că Forțele Aeriene, împreună cu apărarea aeriană a Forțelor Terestre au distrus toate cele 14 drone inamice „Shahed-131/136” lansate de ruși în noaptea de marți spre miercuri asupra Ucrainei.

Potrivit informațiilor armatei, de la ora 20:00 în seara zilei de 21 noiembrie până la ora 03:00 pe 22 noiembrie, ocupanții au atacat din direcția sud-est (Primorsko-Aktarsk – Federația Rusă) cu 14 UAV-uri de atac de tipul „Shahed” și o rachetă de croazieră Kh-22 – de la aeronava Tu22M3, decolată din aceeași direcție.

Toate cele 14 drone de fabricație iraniană au fost doborâte, în timp ce racheta de croazieră Kh-22 nu și-a atins ținta, căzând în regiunea Zaporojie într-o zonă deschisă. Explozia a avariat mai multe case, dar nu s-au înregistrat victime, potrivit autorităților locale. 

În respingerea atacului aerian au fost implicate unități ale grupurilor mobile de foc, avioane de luptă și unități de rachete antiaeriene din regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie, Kiev, Jitomir, Vinnița și Hmelnîțkîi.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

General ucrainean: Rușii au intensificat atacurile în direcția Tavria

Comandantul grupului operațional-strategic de trupe Tavria, generalul Oleksandr Tarnavski, a transmis, miercuri, pe Telegram, că rușii au mărit dramatic numărul de atacuri și lovituri aeriene în zonă.

„Ocupanții ruși au crescut brusc numărul de atacuri și lovituri aeriene. Trimit rachete aeriene de pe Su-35. Pierderile inamicului în militari și vehicule blindate au crescut și ele. Apărătorii țin ferm apărarea în direcția Avdiivka”, a subliniat Oleksandr Tarnavski.

Pierderile totale ale inamicului în zona operațională „Tavria” s-au ridicat la 491 de soldați. Șapte ruși s-au predat.

De asemenea, potrivit generalului ucrainean, au fost distruse trei tancuri, trei blindate, 6 drone, 4 mașini de luptă, 4 unități de echipamente speciale, inclusiv unitatea de deminare cu reacție autopropulsată UR-77 „Meteorit”.

În plus, ucrainenii susțin că au lovit și distrus și trei depozite de muniții.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Regiunea Herson, bombardată de 115 ori în ultima zi

Șeful administrației militare regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a anunțat, într-un mesaj pe Facebook, că pe 21 noiembrie, armata rusă a bombardat de 115 regiunea Herson. O persoană a murit, iar alte șapte au fost rănite.

„În ultima zi, inamicul a lansat 115 atacuri, trăgând 524 de obuze din mortiere, artilerie, sisteme Grad, tancuri, UAV-uri și aviație. Inamicul a tras 46 de obuze asupra orașului Herson. În urma agresiunii ruse, o persoană a murit și alte șapte au fost rănite”, a spus Oleksandr Prokudin.

Rușii au continuat bombardamentul asupra orașului Herson și miercuri, a anunțat șeful administrației militare regionale, Roman Mrochko.

„Sunt explozii în Herson!”, a notat Roman Mrochko, care a îndemnat populația civilă să nu stea în spațiu deschis și să stea în adăposturi.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 320.670 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 850 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 5.446 de tancuri, 10.188 de blindate, 7.769 de sisteme de artilerie, 323 de avioane, 324 de elicoptere și 5.784 de drone.

22 nov. 2023 – Acum un an
22-11-2023

Ucrainenii rezistă atacului masiv al rușilor din estul țării

Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, miercuri, că trupele ruse continuă acțiunile ofensive în estul Ucrainei, unde au încercat mai multe asalturi la Avdiivka, în apropiere de Klișchiivka, la est de Yuzhnoie, în zonele Mariinka și Novomikhailivka, din regiunea Donețk, dar apărătorii și-au păstrat poițiile, informează Ukrainska Pravda.

 „În ziua trecută au avut loc 48 de ciocniri de luptă. În total, inamicul a lansat 5 rachete și 61 de lovituri aeriene, a efectuat peste 60 de atacuri de la sistemele de salvare cu rachete asupra pozițiilor trupelor noastre și a zonelor populate”, se arată în raport.

Potrivit armatei ucrainene, în direcția Avdiivka, rușii nu contenesc atacurile, însă acestea sunt respinse, cu pierderi semnificative. 

Au fost respinse 13 asalturi la est de Novobakhmutivka, Avdiivka, Severnoi și Pervomaiski din regiunea Donețk

De asemenea, în direcția Bahmut, apărătorii ucraineni au respins 5 atacuri inamice în apropiere de Klișchiivka. 

În schimb, forțele ucrainene își continuă asaltul la sud de Bahmut în regiunea Donețk, provoacând pierderi inamicului în militari și echipamente și se consolidează pe granițele atinse.

21 nov. 2023 – Acum un an
21-11-2023

Parlamentul European și-a cerut scuze pentru o postare cu Crimeea marcată ca parte a teritoriului rus

Parlamentul European și-a cerut scuze pentru o postare pe rețeaua de socializare X, fosta Twitter, unde Crimeea a fost marcată pe harta lumii ca parte a teritoriului rus, relatează publicația Kommersant.

Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014. Postarea PE a fost, ulterior, eliminată.

21 nov. 2023 – Acum un an
21-11-2023

Alertă de raid aerian în mai multe regiuni ucrainene

În Ucraina, a fost anunțată o alertă aeriană în mai multe regiuni. Dnipropetrovsk, Donețk, Harkov, Poltava și Sumă, relatează Obozrevatel, care preia canalul de Telegram al Forțele Aeriene.

21 nov. 2023 – Acum un an
21-11-2023

Rachetele rusești au lovit infrastructura portuară din regiunea Odesa, anunță ucrainenii

Rachetele rusești au lovit infrastructura portuară și clădirile administrative din regiunea de sud a Ucrainei Odesa, a anunțat armata ucraineană, citată de Ukrainska Pravda.

„Pe teritoriul Odesei și raionul Belhorod-Nistru, rachetele au lovit o suprafață deschisă, clădiri administrative și infrastructură portuară. Au folosit rachete de tip Kinjal-31P.”, a postat comandamentul militar sudic pe Telegram. Nu sunt informații despre oameni răniți.

Comandamentul aerian „Sud” a raportat că o dronă Mohaier-6 a fost distrusă deasupra Mării Negre, la Odesa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News