Live text
Acum 3 ani
„Putin ar putea anunța mobilizarea generală pe 9 mai”
Acum 3 ani
Casa Albă: Vladimir Putin nu are ce să caute la summitul G20
Acum 3 ani
Rusia nu se consideră în război cu NATO
Acum 3 ani
Zelenski: A fost descoperită o nouă groapă comună lângă Kiev
Acum 3 ani
SUA au început să antreneze forţele armate ucrainene în Germania
Acum 3 ani
Pentagon: Ofensiva rusă în Donbas, în întârziere
Acum 3 ani
SUA nu cred că Rusia va folosi arme nucleare, spune oficialul
Acum 3 ani
UE ar putea aproba un embargo asupra petrolului rusesc săptămâna viitoare
Acum 3 ani
Ucraina îi acuză pe ruși că au confiscat peste 2.000 de opere de artă din Mariupol
Acum 3 ani
Autoritățile din Kiev le-au cerut oamenilor să nu-și folosească mașinile pentru a economisi combustibil pentru armată
Acum 3 ani
ONU își va dubla eforturile pentru a salva vieți în Ucraina, a spus Guterres
Acum 3 ani
„Noi avem pierderi serioase, dar pierderile rușilor sunt colosale”, consilier prezidențial ucrainean
Acum 3 ani
Avioane militare rusești, interceptate de NATO deasupra Mării Negre
Acum 3 ani
Ucraina acuză Rusia că a folosit muniții cu fosfor în regiunea Donbas
Acum 3 ani
Norvegia închide frontierele şi porturile pentru mărfurile ruseşti
Acum 3 ani
600 de persoane au fost rănite ultimul bombardament rusesc asupra spitalului modular din cadrul complexului Azovstal
Acum 3 ani
Rusia nu a invitat niciun lider străin la parada de la 9 mai
Acum 3 ani
Vladimir Putin a acceptat invitația la summitul G20
Acum 3 ani
Un nod feroviar și o linie de aprovizionare în estul Ucrainei, bombardate
Acum 3 ani
Oficial ucrainean: Rusia blochează o parte din Mariupol înainte de „o altă încercare de a lua cu asalt uzina Azovstal”
Acum 3 ani
Rusia anunță că a lansat rachete de croazieră către Ucraina de pe un submarin din Marea Neagră
Acum 3 ani
Țările de Jos își redeschid ambasada de la Kiev
Acum 3 ani
219 copii au murit în Ucraina de la începutul războiului, anunță Procuratura Generală de la Kiev
Acum 3 ani
Doi lucrători umanitari din Regatul Unit au fost capturați de Rusia, potrivit unui ONG
Acum 3 ani
O jurnalistă a fost ucisă în atacul de joi de la Kiev
Acum 3 ani
Kievul publică o nouă estimare a pierderilor suferite de forțele ruse
Acum 3 ani
Peste 100 de civili, uciși la Kiev de la începutul războiului
Acum 3 ani
Moscova anunță că forțele sale au distrus instalațiile unei fabrici de rachete spațiale din Kiev
Acum 3 ani
Kliciko: O persoană, găsită decedată după atacul asupra Kievului
Acum 3 ani
Kievul acuză forțele ruse că ”jefuiesc” stocurile de grâu ale Ucrainei
Acum 3 ani
Bombardamente puternice în estul Ucrainei
Acum 3 ani
Spitalul de campanie din uzina Azovstal, bombardat de trupele ruse
Acum 3 ani
Atac asupra unui depozit de combustibil din regiunea Donețk
Acum 3 ani
Ministrul Dmitro Kuleba critică NATO pentru că „nu a deschis ușa” pentru Ucraina
Acum 3 ani
Un punct de control dintr-un sat rusesc a fost atacat, anunță guvernatorul din Kursk
Acum 3 ani
OSCE își încheie misiunea de monitorizare în Ucraina după opt ani
Acum 3 ani
Ucraina plănuiește vineri o „operațiune” de evacuare a civililor din uzina Azovstal
Acum 3 ani
Ministerul britanic al Apărării: Câștigurile rusești în Donbas au un „cost semnificativ” pentru Moscova
Acum 3 ani
Agenția Internațională pentru Energie Atomică verifică informații potrivit cărora o rachetă ar fi zburat direct peste o centrală nucleară
Acum 3 ani
Șeful ONU: Consiliul de Securitate nu a reușit să prevină și să pună capăt războiului
Acum 3 ani
Armata ucraineană întărește securitatea la granița cu Transnistria, potrivit unui oficial militar de la Kiev
Acum 3 ani
Fost soldat american, ucis în timp ce lupta alături de forțele ucrainene
Acum 3 ani
Una dintre rachetele care au lovit Kievul a căzut lângă hotelul în care era cazat șeful ONU
Acum 3 ani
Rusia respinge crearea unui coridor umanitar pentru cei baricadaţi în Azovstal
Acum 3 ani
Zelenski: 5 rachete rusești au fost lansate asupra Kievului în timpul vizitei șefului ONU
Acum 3 ani
Militarii canadieni îi instruiesc pe ucraineni cum să folosească obuzierele Howitzer
Acum 3 ani
Două explozii puternice la Kiev
Acum 3 ani
Ajutor de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina solicitat de Joe Biden Congresului SUA

Armata rusă continuă să bombardeze, vineri, mai multe zone din Ucraina. Un nod feroviar și o linie de aprovizionare în estul țării au fost vizate de atacuri, iar Rusia a anunțat că a lansat rachete de croazieră către Ucraina de pe un submarin din Marea Neagră, luând la țintă infrastructura militară. Tot vineri, Procuratura Generală de la Kiev a actualizat bilanțul victimelor minore ale conflictului: cel puțin 219 copii au fost uciși de la începutul războiului, iar peste 398 au fost răniți.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

„Putin ar putea anunța mobilizarea generală pe 9 mai”

Ministrul Apărării din Marea Britanie a declarat vineri, pentru postul de radio LBC, că Vladimir Putin ar putea folosi parada militară de pe 9 mai pentru a anunța mobilizarea generală.

„Suntem în război cu naziștii din toată lumea și e nevoie să chemăm poporul rus la luptă”, a exemplificat Ben Wallace chemarea la arme care ar putea fi folosită de liderul de la Kremlin.

Ben Wallace nu a spus de unde are informația privind posibila mobilizare generală a rușilor.

O altă informație vehiculată, la începutul lunii aprilie, în legătură cu ziua de 9 mai, era că Putin vrea o victorie de orice fel în Ucraina până la această dată, ca să aibă cu ce se lăuda la paradă.

Pe 9 mai, Rusia celebrează Ziua Victoriei, marcând capitularea nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial.

În acest an, pe 9 mai, 11.000 de militari și peste 200 de echipamente vor participa la parada din Piața Roșie de la Moscova, conform agenției ruse de presă RIA.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Casa Albă: Vladimir Putin nu are ce să caute la summitul G20

Casa Albă a transmis Indoneziei, gazda summitului G20 din noiembrie, că Vladimir Putin nu are ce să caute acolo.

Intervenția președinției americane a venit după ce Indonezia l-a invitat pe liderul de la Kremlin să ia parte la summit, iar Putin a confirmat participarea.

„Președintele Biden și-a exprimat public dezaprobarea în această privință”, a spus purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Jen Psaki.

„Mai sunt șase luni până atunci, e adevărat, și e greu de spus cum vor evolua lucrurile, dar până acum, nu am văzut, din partea Rusiei, dorința de a lua parte la discuții constructive”, a adăugat ea.

Indonezia a lansat o invitație și către Ucraina.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Rusia nu se consideră în război cu NATO

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a transmis, vineri, că țara sa nu se consideră a fi în război cu NATO, potrivit BBC care citează agenția de presă de stat Ria.

El spune că o astfel de situație ar crește riscul unui război nuclear, ceea ce nu poate fi permis.

Lavrov a mai spus că Rusia nu amenință pe nimeni cu război nuclear, dar acuză națiunile occidentale că fac acest lucru. Ministrul de externe dă vina pe stagnarea discuțiilor de pace cu Ucraina pe ceea ce el numește dorința Kievului de a „se ține în mod constant jocuri”.

22:07
29-04-2022

Zelenski: A fost descoperită o nouă groapă comună lângă Kiev

Volodimir Zelenski a anunțat vineri seară, într-un interviu acordat presei poloneze, că lângă Kiev a fost descoperită o nouă groapă comună.

Președintele ucrainean a vorbit despre 900 de cadavre, dar purtătorul său de cuvânt a precizat ulterior că se referea la totalul civililor morți găsiți până acum în regiune, fără legătură cu noua groapă, notează Ukrayinska Pravda.

Nu a fost înaintată, deocamdată, nicio cifră referitoare la numărul oamenilor care ar fi fost înhumați în groapa nou găsită lângă Kiev.

„Câți oameni au murit, nimeni nu știe. Vor fi consecințe, va fi o anchetă, va fi un recensământ. Trebuie să găsim toți acești oameni care au murit de mâinile rușilor”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor polonezi.

Președintele Ucrainei a mai spus că autoritățile ucrainene estimează că aproximativ 500.000 de ucraineni au fost deportați ilegal în Rusia de către ocupanți.

Legat de negocierile , Zelenski a spus că există riscuri mari de a înceta orice discuții cu partea rusă. În opinia sa, sunt necesare doar discuții directe între președinții Ucrainei și Rusiei pentru a rezolva probleme importante.

Mai multe despre bilanțul anunțat de Volodimir Zelenski.

21:47
29-04-2022

SUA au început să antreneze forţele armate ucrainene în Germania

Statele Unite au început să antreneze forţele armate ucrainene în situri americane situate în afara Ucrainei, inclusiv unul din Germania, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului american, potrivit CNN.

„Aceste eforturi se bazează pe pregătirea inițială de artilerie pe care forțele ucrainene au primit-o deja în altă parte și includ, de asemenea, instruirea privind sistemele radar și vehiculele blindate care au fost anunțate recent ca parte a pachetelor de asistență pentru securitate”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, într-o conferință de presă.

Kirby a spus că Germania este unul dintre cele „aproximativ trei” zone folosite de SUA pentru a instrui ucrainenii în afara Ucrainei, dar nu le-a dezvăluit pe celelalte.

El a mai spus că „cea mai mare parte a antrenamentului” va fi condusă de Garda Națională din Florida, care a antrenat ucraineni înainte de invazia țării.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Pentagon: Ofensiva rusă în Donbas, în întârziere

Ofensiva rusă în Donbas, care progresează „lent şi inegal” din cauza rezistenţei opuse de armata ucraineană, a întârziat faţă de calendarul prevăzut, a declarat vineri un înalt responsabil al Pentagonului, potrivit BBC.

Oficialul a spus că trupele ruse se feresc să treacă înaintea liniilor de aprovizionare, adăugând: „Noi credem că, în esență, ceea ce fac este să continue să stabilească condițiile pentru o ofensivă susținută, mai mare și mai lungă”.

Pentagonul crede că rușii „sunt cu cel puțin câteva zile în urmă față de locul în care și-au dorit să fie”, a spus oficialul.

El a explicat că forţele ruse „nu vor să facă aceleaşi greşeli ca la Kiev”, unde coloanele de tancuri au fost imobilizate de forţele ucrainene înarmate cu lansatoare de rachete portabile iar susţinerea logistică a fost ţinută la distanţă.

Foto: Captură BBC

Moscova are acum 92 de grupuri tactice de batalion în estul și sudul Ucrainei, iar mai multe pe partea rusă a graniței, potrivit departamentului american de apărare. Dar acele grupuri nu sunt neapărat la putere după eșecuri semnificative din primele săptămâni ale invaziei, a mai spus oficialul.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

SUA nu cred că Rusia va folosi arme nucleare, spune oficialul

Statele Unite ale Americii nu cred că amenințarea Rusiei cu arme nucleare, în ciuda retoricii Moscovei, a declarat un înalt oficial american al apărării, potrivit The Guardian.

„Nu evaluăm că există o amenințare cu utilizarea armelor nucleare și nicio amenințare la adresa teritoriului NATO”, a spus oficialul sub anonimat.

​​Vladimir Putin a amenințat miercuri că o intervenție din exterior în situația din Ucraina va avea „un răspuns fulgerător” din partea Rusiei. El a adăugat că, în cazul unei amenințări la adresa sa, Rusia va folosi ca răspuns mijloace pe care adversarii săi nu le au, citează TASS.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

UE ar putea aproba un embargo asupra petrolului rusesc săptămâna viitoare

Uniunea Europeană ar putea să aprobe un embargo treptat asupra petrolului rusesc de săptămâna viitoare, potrivit oficialilor UE, potrivit The Guardian.

The New York Times relatează că ambasadorii europeni ar trebui să-și dea aprobarea unei propuneri finalizate până la sfârșitul săptămânii viitoare, după întâlnirea de miercuri, citând mai mulți oficiali și diplomați UE implicați în proces.

Embargoul asupra petrolului va fi cel mai mare și mai important pas în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE de la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Pachetul va include, de asemenea, sancțiuni împotriva celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, precum și măsuri suplimentare împotriva personalităților , au spus oficialii.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Ucraina îi acuză pe ruși că au confiscat peste 2.000 de opere de artă din Mariupol

Oficialii din Ucraina au spus că soldații ruși au confiscat „peste 2.000 de opere de artă” din muzeele din orașul ocupat Mariupol și că au mutat piesele în zonele din regiunea Donbas controlată de ruși, potrivit The Guardian.

„Ocupanții au „eliberat” Mariupolul din moștenirea sa istorică și culturală. Au furat și au mutat peste 2.000 de exponate unice de la muzeele din Mariupol la Donețk”, a declarat consiliul orașului Mariupol într-un comunicat postat joi pe canalul său Telegram.

Ei au spus că printre operle confiscate sunt mai multe lucrări originale ale lui Arhip Kuindji, născut în Mariupol în 1841, și ale faimosului pictor romantic rus Ivan Aivazovski, precum și un sul unic Tora scris de mână și Evanghelia din 1811 realizată de tipografia venețiană pentru grecii din Mariupol.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Autoritățile din Kiev le-au cerut oamenilor să nu-și folosească mașinile pentru a economisi combustibil pentru armată

Autoritățile din Kiev le-a recomandat oamenilor să folosească transportul în comun și să evite deplasarea cu mașinile personale pentru a asigura nevoia de combustibil pentru armată.

Anunțul a fost făcut de Mykola Povoroznyk, șef adjunct al Administrației de Stat a orașului Kiev, potrivit CNN și Ukrayinska Pravda.

„Dacă v-ați întors în capitală, vă rugăm să folosiți transportul public dacă este posibil. Cei care se află în locuri sigure vă rugăm să așteptați înainte de a vă întoarce”, a declarat Mykola Povoroznyk, șef adjunct al Administrației de Stat a orașului Kiev. Acesta i-a îndemnat pe oameni să nu folosească propriile mașini pentru a asigura necesarul de combustibil pentru armată.

Povoroznyk a spus că nu există probleme cu rețeaua de transport public din oraș, care se extinde constant pentru a oferi transport rezidenților care se întorc în capitală.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

ONU își va dubla eforturile pentru a salva vieți în Ucraina, a spus Guterres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a scris vineri pe Twitter că ONU nu va renunța și își va dubla eforturile pentru a salva vieți și a reduce suferința în Ucraina. Mesajul a fost postat după vizita lui Guterres în Ucraina, dar și după întâlnirea cu Volodimir Zelenski.

În timpul unei conferințe de presă la Kiev Guterres a cerut ca în Mariupol coridoarele umanitare să fie deschise.

 „Mii de civili au nevoie de asistență. Mulți dintre bătrâni au nevoie de îngrijiri medicale sau au o mobilitate limitată, au nevoie de o cale de evadare din apocalipsă”, potrivit CNN.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

„Noi avem pierderi serioase, dar pierderile rușilor sunt colosale”, consilier prezidențial ucrainean

Pe măsură ce luptele grele continuă în est, un consilier prezidențial ucrainean a recunoscut pierderile grave, dar a spus că cele ale Rusiei au fost și mai grave. Oleksiy Arestovici a spus că Ucraina a pierdut controlul asupra unor orașe și sate, dar a susținut că victimele Rusiei au fost „colosale”, potrivit BBC.

Acesta a spus că Rusia pierde o companie de trupe în fiecare zi, potrivit declarațiilor citate de agenția de presă UNIAN.

„Noi avem pierderi serioase, dar pierderile rușilor sunt mult mai mari… Ei au pierderi colosale”, a spus Arestovici.

El a spus că soldații săi continuă să conducă o operațiune defensivă cu succes. Nu a fost posibilă verificarea independentă a afirmațiilor.

La începutul acestei luni, Rusia a recunoscut că a suferit „pierderi semnificative” de trupe în timpul invaziei sale – dar nu și-a actualizat frecvent cifrele. Între timp, bilanțul civililor continuă să crească, pe măsură ce luptele din estul Ucrainei continuă să facă ravagii. Guvernatorul regional din Luhansk – parte a Donbasului – a îndemnat din nou civilii rămași să plece.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Avioane militare rusești, interceptate de NATO deasupra Mării Negre

Avioanele militare ale statelor membre NATO au interceptat și îndepărtat mai multe aeronave rusești care se apropiau de spațiul aerian al aliaților NATO în ultimele patru zile, potrivit unui comunicat al alianței nord-atlantice, potrivit CNN.

Radarele NATO au identificat mai multe avioane care nu aveau elemente de identificare atât deasupra Mării Negre, cât și Mării Baltice începând cu 26 aprilie.

În regiunea baltică, avioanele de luptă din Polonia, Danemarca, Franța și Spania au fost folosite în diferite momente pentru a intercepta și identifica aeronavele care se apropiau. În regiunea Mării Negre, aeronave din România și Marea Britanie au fost folosite pentru a investiga urmele aeronavelor necunoscute care se apropie de spațiul aerian aliat, se arată în comunicat.

Nu există niciun indiciu că aeronavele americane au participat la interceptări.NATO a spus că aeronava rusă nu a intrat niciodată în spațiul aerian al alianței, iar „interceptările au fost efectuate într-un mod sigur și de rutină”.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Ucraina acuză Rusia că a folosit muniții cu fosfor în regiunea Donbas

Șeful administrației militare regionale Donețk, Pavlo Kyrylenko a declarat, vineri, că soldații ruși au folosit  muniție cu fosfor în Solovyove. Deși fosforul nu este clasificat ca armă chimică în conformitate cu Convenția privind armele chimice, folosirea lui ca armă în apropierea civililor este ilegală, potrivit BBC.

Potrivit acestuia, rușii au vizat orașul Avdiivka cu mai multe lansatoare de rachete, urmate de un raid aerian și de noi bombardamente dimineața. El a adăugat că locuințele  rezidențiale și infrastructura civilă au fost avariate. Moscova și-a îndreptat în mare parte concentrarea militară către statele din est Donețk și Luhansk, cunoscute sub numele de regiunea Donbas.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Norvegia închide frontierele şi porturile pentru mărfurile ruseşti

Norvegia își va închide granițele și porturile pentru camioanele și navele rusești, alăturându-se sancțiunilor impuse de UE pentru războiul din Ucraina, a anunțat, vineri, Ministerul de Externe norvegian, potrivit The Guardian.

Navele de pescuit ruseşti, care deseori îşi transportă capturile în porturile din nordul Norvegiei, vor primi scutiri de la sancţiuni.

Arhipelagul arctic Svalbard al Norvegiei, care funcţionează în baza unui tratat din 1920 care permite accesul extins al străinilor, va fi de asemenea scutit de restricţii, a precizat ministerul.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

600 de persoane au fost rănite ultimul bombardament rusesc asupra spitalului modular din cadrul complexului Azovstal

Primarul din Mariupol a anunțat, vineri, că peste 600 de persoane au fost rănite în bombardamentul rusesc care a lovit unitatea spitalicească improvizată din cadrul complexului siderurgic Azovstal, aflat sub asediu, relatează CNN.

„Știți deja că au aruncat bombe asupra spitalului, bombele aeriene au distrus spitalul, iar acesta este un semn de crimă de război, deoarece numărul răniților înainte de asta era de 170, iar acum este de peste 600”, a declarat primarul, Vadym Boichenko, la televiziunea ucraineană.

Uzina Azovstal a fost puternic bombardată miercuri seară, potrivit mai multor relatări. Acesta a mai declarat că rușii au înființat patru centre de „filtrare” în oraș unde sunt controlați cei care vor să fie evacuați.

„Dacă cineva pleacă din oraș și este, într-un fel sau altul, legat de serviciul public, de serviciul municipal, primește vestea tristă că merge la închisoare. Acolo sunt ținuți și torturați astfel de oameni”, a mai spus edilul.

CNN nu a putut verifica aceste informații.

Mai multe despre bilanțul transmis de primarul din Mariupol.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Rusia nu a invitat niciun lider străin la parada de la 9 mai

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă că Moscova nu a invitat anul acesta niciun lider străin la ceremoniile ocazionate de „Ziua Victoriei” la 9 mai, potrivit TASS.

„Nu am invitat niciun lider străin de Ziua Victoriei. Problema e că nu e o cifră rotundă. Aceasta este sărbătoarea noastră, este o sărbătoare sfântă pentru toată Rusia, pentru toţi ruşii”, a spus Peskov în conferinţa sa de presă zilnică.

Potrivit acestuia, nu se așteaptă nici participarea președintelui Belarusului Alexandru Lukașenko la aceste evenimente. „Din câte știu eu, nu, nu este”, a spus Peskov, răspunzând la o întrebare adresată în cadrul conferinței.

Nu se ştie dacă la parada din Piaţa Roşie vor fi invitate să participe unităţi care luptă în prezent Ucraina, unde şi-au pierdut viaţa 1.351 de soldaţi ruşi, potrivit datelor oficiale. Conform bilanţului dat publicităţii de Kiev, aproape 20.000 de militari ruşi au murit în invazia din Ucraina, dar niciuna dintre aceste cifre nu poate fi verificată din surse independente.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Vladimir Putin a acceptat invitația la summitul G20

Președintele rus Vladimir Putin a acceptat invitația de a participa la summitul G20 care va avea loc în Indonezia, în noiembrie, potrivit CNN. Anunțul a fost făcut de președintele indonezian Joko Widodo. Kremlinul confirmase vineri că Rusia se pregătește pentru summit, dar încă nu a luat o decizie dacă Putin va participa fizic sau virtual la summit-ul din insula Bali.

„Pacea și stabilitatea sunt cheile redresării și dezvoltării economiei mondiale”, a spus Widodo în declarația Cabinetului Indoneziei.

La începutul săptămânii, Widodo l-a invitatat și pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Acesta a spus că este ”recunoscător” pentru invitație, dar nu a specificat dacă va participa la summit sau nu.

Kremlinul a susținut mereu că nu sunt întrunite condițiile pentru o astfel de întâlnire la nivel înalt, în vreme ce tratativele pentru pace au bătut pasul pe loc.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Un nod feroviar și o linie de aprovizionare în estul Ucrainei, bombardate

Trupele ruse au bombardat un important nod feroviar și o linie de aprovizionare pentru trupele ucrainene în estul țării, relatează CNN.

În imaginile apărute pe rețelele sociale apar vehicule în flăcări pe calea ferată în orașul Lyman, din regiunea Donețk.

Rușii încercau „să avanseze din nordul regiunii, regiunea vecină Harkov – în direcția Lyman și să facă tot posibilul pentru a obține o rută directă spre Sloviansk, Kramatorsk, atingându-și obiectivele strategice în regiunea Donețk”, spune Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare regionale Donețk, adăugând că orașul Lyman se află sub controlul forțelor ucrainene.

Cu toate acestea, forțele ruse folosesc artileria și loviturile aeriene pentru a distruge așezările și a împiedica apărătorii ucraineni să-și întărească pozițiile.

Excluzând locuitorii din orașul Mariupol, aproape 1,7 milioane de oameni trăiau în părțile controlate de guvern din Donețk înainte de război, a mai spus Kirilenko. Acum sunt aproximativ 370.000 de civili în regiune.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Oficial ucrainean: Rusia blochează o parte din Mariupol înainte de „o altă încercare de a lua cu asalt uzina Azovstal”

Forțele ruse au închis o zonă din Mariupol, posibil înaintea unei alte încercări de a asalta combinatul Azovstal, a declarat un oficial ucrainean, citat de CNN.

„Deocamdată, ocupanții au închis din nou piața cartierului Malul Stâng din Parcul Veselka. Acest lucru se poate fi un indiciu al unei încercări de a asalta Azovstal sau al unor lupte de stradă”, a declarat Petro Andrușcenko, consilier al primarului Mariupol.

Parcul Veselka se află la nord de Azovstal.

În același timp, Andrușcenko a vorbit despre eforturile Rusiei de a prelua mai multe funcții guvernamentale în Mariupol.

Consilierul a afirmat că aliații rușilor din autodeclara Republica Populară Donețk încearcă să „naționalizeze” proprietățile ucrainene, cum ar fi portul.

De asemenea, Andrușcenko a spus că rușii au început un recensământ al proprietăților în anumite părți din Mariupol, „în ciuda obiecțiilor publice”. În cadrul recensământului, se evaluează starea clădirilor înalte din orașul-port de la Marea Azov, precum și apartamentele care au mai rămas și proprietarii acestora.

„Ieri, la Mariupol, ocupanții au eliberat primul certificat de naștere din ultima lună. Pentru prima dată la Mariupol, un satelit terorist rus a furat oficial cetățenia copilului nostru ucrainean”, a adăugat Andrușcenko.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Rusia anunță că a lansat rachete de croazieră către Ucraina de pe un submarin din Marea Neagră

Ministerul rus al Apărării precizează, într-o postare pe Telegram, că a lansat de rachete de croazieră spre Ucraina de pe un submarin al flotei sale de la Marea Neagră, relatează The Guardian.

Rachetele ar fi vizat infrastructura militară din Ucraina.

„Echipajul unui submarin diesel-electric al Flotei Mării Negre a efectuat o lansare a rachetelor de croazieră Kalibr către ținte terestre desemnate”, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției ruse Interfax.

Aceeași sursă precizează că Flota Rusiei de la Marea Neagră include șase submarine diesel Project 636.3, dotate cu rachete de croazieră Kalibr. Echipajul unui submarin este format din 52 de persoane, care pot naviga autonom până la 45 de zile.

Publicația rusă Pravda, continuatoarea fostului oficios al Partidului Comunist din URSS, a scris recent că România poate fi prima țară lovită de rachetele Kalibr ale Rusiei. Jurnalista Liuba Lulko a notat că România și Polonia sunt primele state care „cer” să fie atacate de către Rusia.

Lulko susține că dacă Marea Britanie a catalogat bombardamentele ucrainene asupra unor facilități militare de pe teritoriul Rusiei drept justificate, atunci, în același mod, și Rusia poate ținti lanțurile logistice din mai multe state care furnizează arme Ucrainei.

Pe primul loc la capitolul „Unde poate lovi Rusia logistica și bazele militare ale Occidentului?” este România, care, susține jurnalista fără să ofere vreun argument, ar putea să invadeze Transnistria.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Țările de Jos își redeschid ambasada de la Kiev

Redeschiderea ambasadei Țărilor de Jos de la Kiev a fost anunțată vineri de Ministerul olandez de Externe, potrivit Ukrainska Pravda.

”Astăzi, ambasada Țărilor de Jos se va redeschide la Kiev. Ambasadorul Jennes de Mol și o echipă restrânsă vor lucra îndeaproape cu autoritățile ucrainene și țările partenere de pe teren”, a precizat Ministerul de Externe olandez pe Twitter.

Pe de altă parte, secția consulară a ambasadei rămâne închisă.

Activitățile ambasadei Țărilor de Jos de la Kiev au fost mutate la Liov, în vestul Ucrainei, chiar înainte de începerea invaziei ruse.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

219 copii au murit în Ucraina de la începutul războiului, anunță Procuratura Generală de la Kiev

Cel puțin 219 copii au murit și peste 398 au fost răniți de la începutul războiului din Ucraina, potrivit datelor anunțate vineri, 29 aprilie, de Procuratura Generală a țării.

Cifrele nu sunt exacte, întrucât se lucrează în continuare pentru obținerea de date din zonele în care luptele sunt în desfășurare, precum și din cele ocupate temporar sau eliberate.

Totodată, în cele peste două luni de război, 1.556 de instituții de învățământ au fost avariate în urma bombardamentelor, 102 dintre ele fiind complet distruse.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Doi lucrători umanitari din Regatul Unit au fost capturați de Rusia, potrivit unui ONG

Doi voluntari britanici au fost răpiți de forțele ruse în Ucraina în timp ce evacuau civili, a declarat vineri pentru CNN Dominik Byrne, co-fondatorul și directorul de operațiuni al organizației non-profit din Marea Britanie, Presidium Network.

Voluntarii, doi bărbați, au pierdut legătura cu organizația luni dimineață, în timp ce călătoreau undeva la sud de orașul Zaporojie, în centrul Ucrainei, pentru a ajuta la organizarea unei evacuări civile în zonă.

Niciunul dintre cei doi nu lucra direct cu organizația Presidium Network, însă organizația îi sprijinea, a mai spus Dominik Byrne.

O familie pe care cei doi bărbați încercaseră să o evacueze din Zaporojie a fost ulterior interogată de soldații ruși, care au întrebat dacă voluntarii erau „spioni britanici”, a adăugat directorul organizației, precizând că familia a fost eliberată ulterior de militarii Moscovei și se află acum, în siguranță, în Polonia.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

O jurnalistă a fost ucisă în atacul de joi de la Kiev

Jurnalista şi producătoaraea Radio Europa Liberă din Ucraina (Radio Svoboda), Vera Girich, a murit după ce casa sa din Kiev a fost lovită de o rachetă, joi, 28 aprilie. Trupul său a fost găsit vineri printre dărâmături, potrivit radiosvoboda.org, relatează The Guardian.

Vera Girich a început să lucreze în biroul de la Kiev al Radio Europa Liberă la 1 februarie 2018, după ce a fost angajată la mai multe posturi de televiziune ucrainene.

”Redacția Radio Svoboda exprimă condoleanțe pentru familia Verei Girich și își va aminti de ea ca o persoană strălucitoare și bună, un adevărat profesionist”, transmit colegii jurnalistei.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Kliciko, anunțase că trupul neînsuflețit al unei persoane a fost găsit printre dărâmături, în urma atacurilor care au vizat joi seară capitala ucraineană.

Bombardamentele au avut loc pe fondul unei vizite a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Kiev.

Rusia a confirmat atacurile de ieri, precizând că armele sale de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune au distrus instalațiile de producție ale companiei aerospaţiale Artiom din Kiev.

Mai multe informații: O jurnalistă a fost ucisă în atacul Rusiei cu rachete asupra Kievului. Vera Girich a murit în propria casă

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Kievul publică o nouă estimare a pierderilor suferite de forțele ruse

Forțele armate ale Ucrainei anunță vineri, 29 aprilie, că de la începutul invaziei ruse, forțele Moscovei au pierdut aproximativ 23.000 de soldați.

Estimările Kievului mai indică următoarele pierderi care au fi fost suferite de Rusia în cele peste două luni de război:

  • 986 de tancuri
  • 2.418 vehicule blindate de transport de trupe
  • 1.695 de vehicule
  • 435 de sisteme de artilerie
  • 151 de sisteme de lansare multiplă de rachete
  • 73 de sisteme de apărare antiaeriană
  • 155 de elicoptere
  • 189 de tancuri de combustibil
  • 76 de avioane
  • 8 ambarcațiuni
29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Peste 100 de civili, uciși la Kiev de la începutul războiului

Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, anunță că de la începutul războiului din Ucraina, peste 100 de civili și-au pierdut viața la Kiev, printre aceștia se numără și patru copii, relatează Kyiv Independent.

Totodată, aproximativ 435 de civili au fost răniți în capitala ucraineană din 24 februarie, când a început invazia rusă, a mai precizat primarul Kievului, pe 29 aprilie.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Moscova anunță că forțele sale au distrus instalațiile unei fabrici de rachete spațiale din Kiev

Ministerul rus al Apărării a anunțat, vineri, că forțele Moscovei au distrus instalațiile de producție ale unei fabrici de rachete spațiale din capitala ucraineană, cu rachete de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, relatează Reuters.

”Armele aeriene de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune au distrus instalaţiile de producţie ale întreprinderii producătoare de rachete şi din industria spaţială Artem din oraşul Kiev”, se menționează într-un comunicat al instituției de la Moscova.

Informațiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Mai multe informații: Rusia confirmă că a atacat Kievul cu rachete chiar în timpul vizitei șefului ONU

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Kliciko: O persoană, găsită decedată după atacul asupra Kievului

O persoană a murit în urma atacului cu rachete rusești care a avut loc joi, 28 aprilie, asupra capitalei ucrainene, a anunțat vineri primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe Telegram, relatează Ukrainska Pravda.

”Salvatorii care continuă să inspecteze și să demonteze molozul unei clădiri rezidențiale din cartierul Shevchenkivskyi, unde o rachetă a lovit ieri, tocmai au găsit un cadavru”, a anunțat primarul capitalei ucrainene.

Atacurile au avut loc în timp ce secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, se afla la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Pe 28 aprilie, la ora 20:13, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Kiev a primit un raport privind un incendiu în cartierul Șevcenko din capitală. Ca urmare a bombardamentelor inamice, a izbucnit un incendiu într-o clădire rezidențială cu 25 de etaje, cu distrugerea parțială a etajelor 1 și 2. La ora 21:25, incendiul a fost stins pe o suprafață totală de 100 de metri pătrați … Operațiunile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare. Potrivit datelor preliminare, 5 persoane au fost salvate și 10 au fost rănite. Informațiile sunt în curs de verificare”, a transmis Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Kiev.

Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să umilească ONU.

Rusia nu a comentat incidentul.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Kievul acuză forțele ruse că ”jefuiesc” stocurile de grâu ale Ucrainei

Stocurile de grâu ale Ucrainei au fost ”jefuite” de trupele ruse în timp ce luptele grele continuă în regiunile de est și de sud ale țării, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează CNN.

„Ocupanții ruși jefuiesc sătenii. De exemplu, peste 60 de tone de grâu împreună cu camioanele de marfă au fost furate de la cooperativa agricolă din orașul Kamianka-Dniprovska”, notează Statul Major al Ucrainei.

CNN precizează că nu poate verifica în mod independent această acuzație.

Și primarul orașului Melitopol, controlat de forțele ruse din luna martie, a vorbit despre disparția cerealelor.

”Astăzi, jafurile s-au mutat la scară industrială. Ieri, am publicat imagini cu un convoi de peste 50 de mașini cu remorci care scot cereale din teritoriile noastre ocupate… Și nu știm unde le-au trimis”, a spus oficialul.

Zona din jurul orașului Melitopol produce culturi substanțiale de cereale.

De asemenea, Ucraina este cunoscută drept „grânarul Europei”, fiind o sursă importantă de cereale mai ales pentru țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord care depind de importuri.

Mai multe informații: Soldații ruși ”jefuiesc” și stocurile de grâu ale localnicilor, spune Ucraina. Peste 60 de tone furate

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Bombardamente puternice în estul Ucrainei

Bombardamentele puternice ale forțelor ruse continuă de-a lungul „întregii linii de contact” în regiunile Donețk și Lughansk, din estul Ucrainei, potrivit armatei Kievului, relatează CNN.

În cel mai nou raport al Statului Major al Forțelor Armate ucrainene, se precizează că spre sud-estul țării, „pentru a preveni redistribuirea trupelor noastre, inamicul bombardează pozițiile cu artilerie, mortiere și lansatoare de rachete multiple de-a lungul întregii linii de contact”.

Zona Izium din estul țării, situată în regiunea Harkov, a devenit un loc de așteptare pentru forțele ruse, care încearcă să avanseze prin regiunile vecine Donețk și Luhansk. În această zonă nu au avut loc operațiuni ofensive în ultimele ore, transmite sursa citată.

„Efortul principal s-a concentrat pe recunoașterea, identificarea pozițiilor defensive ale unităților Forțelor de Apărare ale Ucrainei și lovirea acestora cu foc de artilerie”, mai precizează Statul Major.

Totodată, a fost distrus un pod important din sudul Ucrainei, care leagă Crimeea ocupată de ruși de orașul ucrainean Melitopol, controlat de forțele ruse de la începutul lunii martie.

Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a confirmat la televiziunea ucraineană că forțele speciale ucrainene sunt responsabile pentru distrugerea podului.

„Ieri, forțele noastre militare (…) au aruncat în aer podul, care era de o mare importanță logistică pentru ocupanți, deoarece cu ajutorul acestui pod au transportat echipamente militare la stațiile Melitopol și Novobohdanivka”, a precizat primarul.

Fedorov a acuzat, de asemenea, ocupanții ruși că au comis „răpiri în masă”, spunând că „răpesc” bărbați de vârstă militară.

CNN precizează că această informație nu a putut fi confirmată în mod independent.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Spitalul de campanie din uzina Azovstal, bombardat de trupele ruse

Batalionul Azov a publicat imagini din buncărul de sub uzina metalurgică Azovstal din Mariupol, după atacul din noaptea de 27 spre 28 aprilie. Militarii ucraineni spun că trupele ruse au atacat spitalul de campanie din interiorul combinatului, potrivit publicației Vesti.

În imagini se pot vedea cum militarii și civilii sunt înghesuiți printre dărâmături, în semiîntuneric.

În urma atacului, s-au prăbușit o parte din spațiile echipate pentru spital. Sala de operații a fost distrusă, „ceea ce face imposibilă acordarea de asistență medicală răniților”.

„Toată noaptea, asupra spitalului militar de campanie, situat pe teritoriul uzinei și unde sunt tratați soldați și civili răniți, rușii au expediat masiv bombe. Au distrus buncărul de beton, dar au continuat să bombardeze fără milă ruinele, cu artileria navală. Militari care erau deja răniți au murit”, transmit reprezentanții batalionului Azov, subliniind că prin Convenția de la Geneva este garantată protecția instituțiilor medicale, astfel că ”acestea nu trebuie atacate”.

Mai multe informații: Trupele ruse au bombardat spitalul de campanie de la uzina Azovstal: „Au distrus sala de operații. Suntem în întuneric, fără rezerve de apă”

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Atac asupra unui depozit de combustibil din regiunea Donețk

Un depozit de combustibil din regiunea estică Donețk, controlată de forțele susținute de Rusia, a fost atacat de armata ucraineană și incendiat în timpul nopții, a declarat un oficial local, potrivit CNN.

„Ca urmare a bombardării districtului Kirovsky de către obuze ucrainene, un rezervor de la depozitul de petrol… a fost avariat”, a precizat Alexei Kulemzin, șeful administrației separatiste Donețk, adăugând că patru substații de transformare au fost afectate.

Autoritățile ucrainene nu au comentat incidentul. Potrivit CNN, în ultima vreme au avut loc mai multe incendii la depozitele de combustibil și muniție controlate de Rusia.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Ministrul Dmitro Kuleba critică NATO pentru că „nu a deschis ușa” pentru Ucraina

Șeful diplomației ucrainene a solicitat vineri dimineață, printr-un mesaj publicat pe Twitter, garanții de securitate din partea aliaților. Totodată, Dmitro Kuleba a criticat NATO despre care afirmă că „nu a deschis ușa” pentru aderarea Ucrainei, relatează The Guardian.

”Ucraina a renunțat la armele nucleare de dragul păcii mondiale. Apoi am bătut la ușa NATO, dar nu s-a deschis niciodată. Vidul de securitate a dus la agresiunea Rusiei. Lumea îi datorează Ucrainei securitate și cerem statelor să decidă ce garanții de securitate sunt gata să ofere”, a scris ministru ucrainean de Externe pe Twitter.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Un punct de control dintr-un sat rusesc a fost atacat, anunță guvernatorul din Kursk

Guvernatorul regiunii rusești Kursk anunță vineri că un punct de control din satul Krupets a fost ținta unui atac, relatează The Guardian, citând agenția rusă de presă RIA.

În urma atacului nu au fost înregistrate victime, potrivit agenției de presă.

Satul Krupets se află aproape de granița cu Ucraina, lângă regiunea Sumî din nord-estul țării.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

OSCE își încheie misiunea de monitorizare în Ucraina după opt ani

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a anunțat joi, în mod oficial, încheierea misiunii sale de monitorizare în Ucraina după ce Rusia a refuzat prelungirea misiunii, relatează BBC.

„Nu este o decizie ușor de luat… dar poziția Federației Ruse nu ne-a lăsat de ales decât să luăm măsuri pentru închiderea misiunii”, a spus președintele OSCE și ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau.

„Misiunea a jucat un rol crucial în furnizarea de informații obiective de pe teren, în facilitarea încetării focului și în eforturile de a atenua efectele conflictului asupra populației civile”, a mai precizat oficialul.

Deciziile din cadrul OSCE sunt luate prin consens, astfel că opoziția Moscovei a dus la blocarea prelugirii misiunii din Ucraina.

Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina a început 2014, când a izbucnit pentru prima dată conflictul între trupele ucrainene și rebelii susținuți de Rusia. OSCE a fost singura organizație internațională care a urmărit în mod direct conflictul.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Ucraina plănuiește vineri o „operațiune” de evacuare a civililor din uzina Azovstal

Autoritățile ucrainene speră să evacueze vineri, 29 aprilie, civili din uzina Azovstal din orașul-port asediat Mariupol, a anunțat biroul președintelui Zelenski, potrivit Reuters.

„Azi este planificată o operațiune pentru a scoate civilii din fabrică”, a transmis biroul președintelui ucrainean, fără a oferi alte detalii.

Aflat joi în vizită la Kiev, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că a avut discuții intense cu președintele Volodimir Zelenski pentru a permite evacuarea uzinei de oțel Azovstal, care a fost lovită de forțele ruse care ocupă Mariupolul și unde se adăpostesc atât militari ucraineni, cât și câteva sute de civili.

Președintele rus Vladimir Putin a fost de acord, marți, „în principiu” cu implicarea ONU și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii în evacuarea uzinei Azovstal.

Ulterior, joi, oficiali de la Kiev au declarat că Rusia împiedică evacuarea soldaților răniți din uzina Azovstal din Mariupol pentru că vrea să-i captureze.

Rușii „vor să profite de ocazie pentru a-i captura pe apărătorii oraşului Mariupol, dintre care principalul (element) îl constituie… regimentul Azov. Prin urmare, partea rusă nu este de acord cu nicio măsură de evacuare a trupelor rănite (ucrainene)”, a spus guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Vladimir Putin „a spus-o foarte clar: civilii pot pleca şi o pot face în orice direcţie, militarii trebuie să iasă şi să depună armele”.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Ministerul britanic al Apărării: Câștigurile rusești în Donbas au un „cost semnificativ” pentru Moscova

Câștigurile Rusiei în Donbas au avut un „cost semnificativ” pentru forțele Moscovei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, care citează date ale serviciilor de informații de la Londra, relatează The Guardian.

”Bătălia de la Donbas rămâne principalul obiectiv strategic al Rusiei, pentru a-și atinge scopul declarat de a asigura controlul asupra regiunilor Donețk și Luhansk. În aceste regiuni, luptele au fost deosebit de grele în jurul Lysychansk și Severodonetsk, cu o încercare de avansare spre sud de la Izium spre Slovyansk”, precizează instituția britanică.

”Datorită rezistenței ucrainene puternice, câștigurile teritoriale ale Rusiei au fost limitate și obținute cu costuri semnificative pentru forțele ruse”, se mai menționează în raportul ministerului britanic.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Agenția Internațională pentru Energie Atomică verifică informații potrivit cărora o rachetă ar fi zburat direct peste o centrală nucleară

Ar fi „extrem de grav” dacă este adevărat, precizează reprezentanții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) referindu-se la un raport conform căruia o rachetă ar fi zburat direct peste o centrală nucleară din Ucraina, relatează The Guardian.

Kievul a transmis oficial Agenției că o rachetă a zburat peste o uzină din sudul Ucrainei pe 16 aprilie. Centrala se află în apropierea orașului Yuzhnoukrainsk, la aproximativ 350 kilometri sud de Kiev, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

”Autoritatea de reglementare din Ucraina a informat oficial AIEA că, pe 16 aprilie 2022, supravegherea video de la fața locului a înregistrat zborul unei rachete direct peste CNE din Ucraina de Sud. AIEA analizează această chestiune, care, dacă ar fi confirmată, ar fi extrem de gravă”, a spus șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Dacă o astfel de rachetă s-ar fi rătăcit, ar fi putut avea un impact sever asupra integrității fizice a centralei nucleare, care ar putea duce la un accident nuclear.

Rafael Grossi, directorul general al AIEA:

Grossi nu a precizat cine a lansat racheta. Kievul a acuzat anterior Moscova că a trimis rachete direct peste centralele nucleare.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Șeful ONU: Consiliul de Securitate nu a reușit să prevină și să pună capăt războiului

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat Consiliul de Securitate al organizației pe care o conduce în timpul vizitei sale în capitala Ucrainei, relatează The Guardian.

”Să fiu foarte clar. Consiliul de Securitate nu a reușit să facă tot ce i-a stat în putere pentru a preveni și a pune capăt acestui război. Aceasta este o sursă de mare dezamăgire, frustrare și furie”, a spus Antonio Guterres în cadrul conferinței de presă comună cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Șeful ONU a promis o extindere a asistenței în numerar a Consiliului, distribuind 100 de milioane de dolari pe lună, ajungând la 1,3 milioane de oameni până în mai și la 2 milioane până în august.

Format din 15 membri, Consiliul de Securitate al ONU este însărcinat în mod special cu asigurarea păcii și securității globale și a fost criticat pentru că nu a acționat încă de când a început invazia Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Armata ucraineană întărește securitatea la granița cu Transnistria, potrivit unui oficial militar de la Kiev

Forțele ucrainene consolidează securitatea la granița cu Transnistria, autoproclamata regiune separatistă aflată în estul Republicii Moldova, între Nistru și Ucraina, relatează CNN.

„Forțele de apărare continuă să îndeplinească sarcinile de luptă stabilite pentru protejarea și apărarea Odesei și a regiunii Odesa. De asemenea, în special, am consolidat protecția frontierei de stat cu așa-numita Transnistria, unde provocările rusești continuă pentru a crea anumiți generatori de tensiune pentru Odesa”, a precizat Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale Odesa, pe Telegram.

La începutul acestei săptămâni, au avut loc o serie de explozii în anumite părți ale Transnistriei, pe care Ucraina le-a descris drept o provocare planificată a serviciilor de securitate ruse.

Joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a respins afirmațiile „senzaționale” conform cărora Rusia pregătește o ofensivă folosind trupele sale staționate în regiune, precum și recruții din Transnistria.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Fost soldat american, ucis în timp ce lupta alături de forțele ucrainene

Willy Joseph Cancel, în vârstă de 22 de ani, fost soldat al SUA, a fost ucis în timp ce lupta alături de trupele Ucrainei, au declarat membrii familiei lui pentru CNN.

Potrivit mamei sale, Rebecca Cabrera, tânărul lucra cu o companie de contractare militară privată pe lângă serviciul său cu normă întreagă, cel de ofițer de corecție în Tennessee.

El se înscrisese să lucreze cu compania militară înainte de debutul războiului. Când conflictul a început, firma l-a trimis în Ucraina și era plătit în timp ce lupta acolo, a explicat femeia, adăugând că fiul ei a fost ucis luni.

”A vrut să meargă (în Ucraina – n.r.) pentru că el credea în ceea ce luptă Ucraina și voia ca totul să se oprească acolo, să nu se extindă aici astfel încât soldaţii noştri americani să nu fie nevoiţi să se implice”, a explicat mama fostului soldat.

Femeia a mai declarat că atunci când a fost informată în lgătură cu moartea fiului său, i s-a spus că trupul lui nu a fost găsit.

”Nu i-au găsit cadavrul. Ei încearcă, bărbaţii care au fost cu el, dar ne-ar plăcea ca el să se întoarcă la noi”, a adăugat Rebecca Cabrera.

Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat pentru CNN că autoritățile americane ”sunt la curent cu aceste rapoarte şi monitorizează îndeaproape situaţia”.

Mai multe informații: Un fost soldat american de 22 de ani, ucis în timp ce lupta alături de ucraineni. ”Nu i-au găsit cadavrul”

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Una dintre rachetele care au lovit Kievul a căzut lângă hotelul în care era cazat șeful ONU

Racheta a aterizat în apropierea hotelului în care se era cazat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, aflat în vizită la Kiev, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de BBC.

Atacul a avut loc la o oră după ce șeful ONU a susținut o conferință de presă comună cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. În momentul loviturii, delegația ONU se întâlnea cu prim-ministrul ucrainean în biroul său și nu se afla la hotel.

Guterres și echipa sa sunt în siguranță, a precizat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric, pentru CBS News, partenerul BBC în SUA.

”Sunt astăzi la Kiev. Două rachete au explodat la Kiev, am fost șocat să fiu informat că două rachete au explodat în orașul în care mă aflu. Este un război dramatic și trebuie neapărat să punem capăt acestui război și să avem o soluție pentru acest război”, a declarat Guterres pentru BBC News.

29 apr. 2022 – Acum 3 ani
29-04-2022

Rusia respinge crearea unui coridor umanitar pentru cei baricadaţi în Azovstal

Potrivit The Guardian, Rusia vrea să profite de situația de la uzina Azovstal din Mariupol pentru a-i captura pe soldații ucraineni, astfel că refuză evacuarea acestora.

„Preşedintele (n.r. Vladimir Putin) a spus-o foarte clar: civilii pot pleca şi o pot face în orice direcţie, militarii trebuie să iasă şi să depună armele”, a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Oficialii din Mariupol au transmis că aproximativ 100.000 de locuitori ai orașului sunt „în pericol de moarte” din cauza bombardamentelor rusești și a condițiilor insalubre în care trăiesc.

28 apr. 2022 – Acum 3 ani
28-04-2022

Zelenski: 5 rachete rusești au fost lansate asupra Kievului în timpul vizitei șefului ONU

Oficialii ucraineni au condamnat atacul Rusiei de joi seară cu rachete asupra Kievului, care a avut loc în timp ce secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, își încheia vizita în capitala ucraineană, relatează CNN.

„Astăzi, imediat după încheierea discuțiilor noastre de la Kiev [cu Antonio Guterres], rachete rusești au zburat asupra orașului. 5 rachete. Acest lucru spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei față de instituțiile globale, despre eforturile conducerii ruse de a umili ONU și tot ceea ce reprezintă organizația. Și, prin urmare, necesită un răspuns adecvat și puternic”, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în mesajul său video din fiecare zi.

„Loviturile cu rachete rusești asupra Ucrainei – asupra Kievului, Fastivului, Odesei și a altor orașe – dovedesc încă o dată că nu ne putem relaxa încă, nu putem crede că războiul s-a terminat. Trebuie să luptăm în continuare, trebuie să-i alungăm pe ocupanți”, a mai spus Zelenski.

Premierul ucrainean, Denys Shmyhal, a scris, într-un mesaj publicat pe Twitter: „În timpul întâlnirii cu Antonio Guterres la Kiev, am auzit explozii. Rusia a lansat un atac cu rachete asupra capitalei. Sunt sigur că un astfel de comportament sfidător al ocupanților va fi evaluat în mod corespunzător de către secretarul general al ONU. Războiul din Ucraina este un atac la adresa securității mondiale!”.

„Pe 28 aprilie, la ora 20:13, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Kiev a primit un raport privind un incendiu în cartierul Șevcenko din capitală. Ca urmare a bombardamentelor inamice, a izbucnit un incendiu într-o clădire rezidențială cu 25 de etaje, cu distrugerea parțială a etajelor 1 și 2. La ora 21:25, incendiul a fost stins pe o suprafață totală de 100 de metri pătrați … Operațiunile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare. Potrivit datelor preliminare, 5 persoane au fost salvate și 10 au fost rănite. Informațiile sunt în curs de verificare”, a transmis Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Kiev.

Pompierii sting un incendiu după un atac cu rachete rusești în Kiev, Ucraina, joi, 28 aprilie 2022. Rusia a organizat joi atacuri pe o zonă extinsă a Ucrainei, bombardând Kievul în timpul unei vizite a șefului Organizației Națiunilor Unite | Foto: Profimedia Images
28 apr. 2022 – Acum 3 ani
28-04-2022

Militarii canadieni îi instruiesc pe ucraineni cum să folosească obuzierele Howitzer

Ministrul canadian al Apărării Naționale, Anita Anand, a confirmat că militarii canadieni îi instruiesc pe ucraineni cum să folosească obuzierele Howitzers, care sunt arme cu rază lungă de acțiune, scrie CNN.

„Ne-am intensificat sprijinul prin livrarea de obuziere Howitzer M777 către forțele ucrainene și pot confirma că soldații canadieni îi antrenează acum pe omologii lor ucraineni în utilizarea acestor arme”, a declarat Anita Anand joi, în timpul unei conferințe de presă la Pentagon, după ce s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

28 apr. 2022 – Acum 3 ani
28-04-2022

Două explozii puternice la Kiev

Două explozii extrem de puternice au fost auzite joi seară în capitala Ucrainei, Kiev, lucru confirmat ulterior de primarul Vitali Klitschko.

„Seara, inamicul a tras asupra Kievului. Două lovituri în cartierul Shevchenkivskyi. Toate serviciile sunt la posturile lor. Nu avem încă informații despre posibile victime”, a notat Vitali Klitschko.

„Au fost două lovituri care au vizat o unitate și un sector rezidențial în apropierea unității. Lovitura a fost la primele etaje, iar la etajele superioare sunt locatari”, a declarat, pentru Hromadsko, Svitlana Vodolaga, purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Stat de Urgență din Kiev.

Au fost evacuate inclusiv persoanele din casele situate în apropiere. Ulterior, autoritățile ucrainene au transmis că șase victime au fost transportate la spital.

„La această oră știm că sunt 6 răniți. Aceștia au fost găsiți de salvatori și duși la spitalele din oraș. Căutările la locul atacului rusesc cu rachete de croazieră continuă”, a precizat Anton Gerașchenko, consilierul ministrului ucrainean de interne.

Cartierul Shevchenkivskyi este situat în centrul orașului Kiev. Aceste atacuri au avut loc într-un moment în care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se afla în capitala Ucrainei.

28 apr. 2022 – Acum 3 ani
28-04-2022

Ajutor de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina solicitat de Joe Biden Congresului SUA

Președintele american Joe Biden a solicitat, joi, Congresului SUA cheltuieli suplimentare în valoare de 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini armata ucraineană.

„Costul acestei lupte nu este ieftin, dar cedarea în fața agresiunii va fi și mai costisitoare dacă vom permite acest lucru. Fie susținem poporul ucrainean în timp ce își apără țara, fie stăm deoparte în timp ce rușii își continuă atrocitățile în Ucraina”, a declarat Joe Biden.

„Avem nevoie de acest proiect de lege pentru a sprijini Ucraina în această luptă pentru libertate”, a precizat Joe Biden.

Președintele american a încheiat cu un „mesaj fără echivoc pentru Putin: nu vei reuși niciodată să domini Ucraina”.

Mai multe informații: Joe Biden solicită Congresului un ajutor de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina: „Costul acestei lupte nu este ieftin”

 
 

Urmărește-ne pe Google News