Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 676.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Ucraina a bombardat centrul orașului rus Belgorod, acuză Rusia

Centrul orașului rus Belgorod a fost bombardat în după-amiaza zilei de 30 decembrie de armata ucraineană și potrivit martorilor oculari, bombardamentul a fost „unul dintre cele mai grele” de la începutul războiului.

Ministerul Situațiilor de Urgență a anunțat că sunt 10 morți și 45 de răniți, scrie Kommersant. Portalul rusesc pro-Kremlin Life scrie însă că Ministerul a refăcut datele și anunță că sunt 14 morți, între ei doi copii, și 108 răniți.

Loviturile, judecând după rapoartele de la canalele locale de telegram, au fost în zona magazinului universal Belgorod, de pe strada Popova, în zona complexului sportiv Dynamo, de pe strada Parkovaia, și în zona străzii Ostrovsky, relatează și Meduza. Canalul de telegrame Belgorod-Molniya scrie și despre loviturea clădirii Universității Tehnice de Stat din Belgorod.

Potrivit Baza, unul dintre obuze a căzut pe patinoarul care era deschis în acel moment. Ministerul Situațiilor de Urgență a raportat oficial zece morți, inclusiv un copil, și 45 de răniți, apoi a schimbat datele și a transmis că sunt 14 morți și 108 răniți.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Canalul Telegram „112”, fără a indica sursele, scrie despre 13 morți și 57 de răniți. „Conform informațiilor actualizate, 12 adulți și 2 copii au murit în Belgorod. Alte 108 persoane, inclusiv 15 copii, au fost rănite”, a informat Ministerul.

Mai multe detalii: Ucraina a bombardat centrul orașului rus Belgorod. 14 morți, inclusiv doi copii, și 108 de răniți, anunță Ministerul Situațiilor de Urgență de la Moscova

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Bombardamentele ucrainene de la Belgorod „nu vor rămâne nepedepsite”, avertizează Rusia

Ministerul rus al Apărării a lansat un avertisment după bombardamentele Ucrainei asupra orașului Belgorod.

„Regimul de la Kiev, care a comis această crimă, încearcă să distragă atenția de la înfrângerile de pe front și, de asemenea, să ne provoace la acțiuni similare.

Subliniem faptul că Forțele Armate Ruse lucrează doar la instalațiile militare și la infrastructura direct legată de acestea. Vom continua să facem acest lucru. Această crimă nu va rămâne nepedepsită”, a transmis ministerul rus, potrivit The Guardian.

Postul de știri ucrainean RBC-Ucraina a citat surse care au declarat că forțele ucrainene au lovit obiective militare din Belgorod ca răspuns la bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene din ziua precedentă.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie 2022, a declanșat vineri cel mai mare atac aerian al său din timpul războiului.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în totalitate în regiunea Kiev după atacul masiv al Rusiei

Alimentarea cu energie electrică a fost complet restabilită în regiunea Kiev după atacul masiv cu rachete și drone al Rusiei din 29 decembrie pe teritoriul Ucrainei, a anunțat Ministerul Energiei, relatează The Kyiv Independent.

Rusia a declanșat cel mai amplu atac aerian asupra Ucrainei pe 29 decembrie, vizând mai multe regiuni ucrainene. Atacul a ucis cel puțin 39 de ucraineni și a rănit peste 160. Operațiunile de salvare sunt încă în curs de desfășurare, iar bilanțul victimelor este posibil să crească.

Nu există întreruperi sau penurii de energie electrică în sistemul energetic din Ucraina, a precizat ministerul.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Zelenski: Cel puţin 39 de persoane au fost ucise în loviturile de vineri

Cel puțin 39 de persoane au fost ucise în loviturile de vineri, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Încă se lucrează pentru a elimina consecințele atacului rusesc de ieri”, a scris el într-o postare pe rețelele de socializare.

„În total, 159 de persoane au fost rănite în acest atac terorist. Din păcate, 39 dintre ele au fost ucise până acum”, a mai spus acesta.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Rusia a înregistrat o creștere bruscă a numărului de soldați uciși și răniți anul acesta

Rusia a înregistrat o creștere bruscă a numărului de soldați uciși și răniți în 2023, potrivit Ministerului britanic al Apărării, relatează The Guardian.

Ministerul Apărării a precizat că numărul mediu zilnic al victimelor rusești (morți și răniți) a crescut cu aproape 300 pe zi în comparație cu 2022.

Creșterea mediilor zilnice, așa cum au raportat autoritățile ucrainene, reflectă aproape cu siguranță degradarea forțelor Rusiei și tranziția sa către o armată de masă de calitate inferioară și cantitate mare de la „mobilizarea parțială” a rezerviștilor în septembrie 2022.

Rusia va avea probabil nevoie de cinci până la 10 ani pentru a reconstrui unitățile militare cu un nivel ridicat de pregătire și experiență.

Dacă pierderile continuă în ritmul actual pe parcursul anului viitor, până în 2025, Rusia va înregistra un bilanţ de peste o jumătate de milion de personal ucis și rănit în trei ani de război.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Ucrainenii susțin că au lovit instalații militare din Rusia cu 70 de drone, inclusiv o uzină care produce piese pentru rachete

„În noaptea de 29 spre 30 decembrie, Forțele de Securitate și Apărare ale Ucrainei au lansat un atac puternic asupra instalațiilor militare de pe teritoriul Federației Ruse. În total, peste 70 de drone de diferite tipuri au luat parte la atac”, au declarat surse autorizate pentru agenția ucraineană RBC.

Un grup de drone a atacat uzina Kremni El, unul dintre cei mai mari producători de electronice pentru echipamente militare rusești, în special pentru rachete cu rază lungă de acțiune și sistemele de apărare aeriană Panțir.

Au fost vizate unități militare din Belgorod, Tula, Tver și Moscova.

„Apărarea aeriană rusă a fost capabilă să doboare o anumită parte a UAV-urilor ucrainene, dar un număr semnificativ dintre acestea au lovit eficient asupra țintele. Spre deosebire de atacurile teroriste rusești de pe teritoriul Ucrainei, Forțele de Securitate și Apărare ale Ucrainei au lovit exclusiv la instalațiile militare inamice”, au precizat surse ucrainene.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Copil de 9 ani mort în regiunea Briansk, după atacurile ucrainele, transmite guvernatorul rus

În urma atacurilor ucrainene asupra satelor Kister și Borșciovo, regiunea Briansk, un copil a murit, a anunțat guvernatorul Aleksandr Bogomaz, pe Telegram. 

„Peste 10 obuze au fost trase asupra țintelor civile. În urma atacului terorist, din păcate, a murit un copil de 9 ani a murit. Sincere condoleanțe familiei decedatului. Toată asistența necesară va fi acordată familiei”, a transmis Bogomaz

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Crește bilanțul deceselor după atacurile rusești de vineri. Zi de doliu la Kiev, pe 1 ianuarie

„Încă două cadavre au fost scoase de sub dărâmăturile depozitului din districtul Șevcenkiv. În acest moment, sunt 16 morți”, a precizat, pe Telegram, primarul Vitali Kliciko. 32 de persoane au fost rănite, 17 sunt internate în spital.

Atacul rusesc cu rachete asupra capitalei ucrainene din 29 decembrie a devenit „cel mai mare din punct de vedere al numărului de victime dintre locuitorii pașnici ai Kievului”, a precizat edilul.

1 ianuarie va fi declarată de doliu la Kiev..

În Zaporojie (9 morți), Odesa (4 morți) și Dnipro (6 morți), 30 decembrie a fost declarată zi de doliu.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Ministerul rus al Apărării anunță distrugerea unei ambarcațiuni fără pilot a Marinei ucrainene în Marea Neagră

În partea de nord-vest a Mării Negre a fost descoperită și distrusă o ambarcațiune fără pilot al Marinei ucrainene, transmite Ministerul Rus al Apărării, citat de ziarul de stat Izvestia.

Se precizează că ambarcațiunea se îndrepta spre Crimeea. „Ținta descoperită a fost distrusă folosind armele standard ale unei ambarcațiuni de patrulare a Flotei Mării Negre”, transmite ministerul.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Atac rusesc cu drone la Herson

În urma unui atac cu drone, în noaptea de 29 spre 30 decembrie, o clădire administrativă din Herson a fost distrusă, informează Oleksandr Prokudin, șeful Administrației Regionale Militare, citat de Ukrainska Pravda.

„Orașul a fost atacat de drone de tip Shahed. Au lovit o clădire administrativă. a fost complet distrusă. De asemenea, ferestrele caselor din jur s-au spart din cauza valului de explozie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a precizat Prokudin.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

5 dintre cele 10 drone trimise de ruși peste noapte au fost distruse, anunță Statul Major ucrainean

Pe timpul nopții, rușii au atacat Ucraina cu 10 drone Shahed, 5 dintre ele au fost distruse de apărarea aeriană, a precizat Statul Major ucrainean.

În ultimele 24 de ore, au avut loc 56 de lupte. În total, „inamicul a tras 150 de rachete și a efectuat 74 de lovituri aeriene și 84 de atacuri cu rachete asupra pozițiilor trupelor ucrainene și zonelor populate”, a transmis Statul Major, într-un raport preluat de Ukrainska Pravda.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

1 mort și 4 răniți, după un atac ucrainean la Belgorod, anunță rușii

O lovitură ucraineană asupra unei bloc de locuinţe a făcut un mort la Belgorod, a anunţat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, Viaceslav Gladkov, guvernatorul acestei provincii ruseşti de lângă frontiera cu Ucraina, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

Racheta a provocat moartea unui bărbat şi a rănit alte patru persoane, a precizat sursa, adăugând că sistemul de alimentare cu apă al oraşului a fost avariat.

Ministerul rus al Apărării a făcut cunoscut că sistemele de apărare aeriană au distrus un total de 13 rachete deasupra regiunii.

Guvernatorul provinciei Briansk, situată la vest de Belgorod, Aleksandr Bogomaz, a raportat, la rândul său, distrugerea unei „aeronave de tip dronă” deasupra capitalei.

Belgorod se află la 80 de kilometri nord de oraşul ucrainean Harkov, care a fost puternic lovit de forţele ruse vineri dimineaţă, potrivit autorităţilor ucrainene

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Ministerul Apărării de la Moscova: „Am distrus 32 de drone ucrainene”

Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat atacul a 32 de drone ucrainene asupra a 4 regiuni ale Federației Ruse. „Aseară, o încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist folosind UAV-uri de tip avioane împotriva obiectelor de pe teritoriul Federației Ruse a fost oprită”, a transmis departamentul, preluat de Kommersant.

Agenția rusă susține că apărarea sa aeriană a distrus și interceptat „32 de vehicule aeriene fără pilot ucrainene peste teritoriile regiunilor Briansk, Orool, Kursk și Moscova”.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

Zelenski: Este important ca lumea să reacţioneze la acest ultim act de teroare

Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit, vineri seara, în discursul său către naţiune, despre urmările atacului aerian masiv care a avut loc asupra Ucrainei şi a subliniat că în ciuda unei oboseli evidente a trupelor, Ucraina nu va face pasul înapoi şi îşi va continua lupta de eliberare a teritoriilor ocupate, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul aliaţilor săi, informează News.ro.

Zelenski a spus că Ucraina a suferit cel mai mare atac aerian din partea Rusiei de la începutul războiului, în timpul căruia au fost trimise aproape 160 de rachete şi drone. Deşi mare parte dintre ele au fost anihilate de apărarea antiaeriană ucraineană, peste 100 de case particulare au fost distruse sau avariate, la fel şi 45 de blocuri, şcoli, două biserici, spitale, o maternitate, multe spaţii comerciale şi depozite.

Atacul Rusiei a vizat regiunile Kiev, Harkov, Dnipro, Odesa, Liov, Zaporojie, Smila, Sumî, Hmelniţki, Jîtomîr.

„Vom răspunde cu siguranţă la fiecare atac al teroriştilor ruşi”, a promis Zelenski

Preşedintele ucrainean a subliniat că „este important ca lumea să reacţioneze la acest ultim act de teroare”. El a spus că mulţi lideri şi-au exprimat deja sprijinul pentru Ucraina şi pentru ucraineni şi le este recunoscător tuturor, dar  în special celor care au ajutat cu apărarea aeriană.

„Sunt mândru de poporul nostru, de puterea naţiunii noastre, a ţării noastre şi de ceea ce poate face Ucraina atunci când suntem cu toţii uniţi. Şi le mulţumesc tuturor celor cărora le pasă de ţara şi poporul nostru!”, a spus Zelenski, îmbărbătând populaţia şi exprimându-şi încă o dată convingerea că Ucraina va învinge.

30 dec. 2023 - Acum 10 luni
30-12-2023

31 de morți și peste 160 de răniți, după atacul rusesc de ieri

Rusia a lansat vineri unul dintre cele mai mari raiduri cu rachete şi drone din timpul războiului asupra Ucrainei, ucigând cel puţin 31 de civili, rănind peste 160 şi lovind blocuri de locuinţe şi alte clădiri civile din Kiev şi din alte oraşe din sudul şi vestul ţării, precum şi o maternitate în est, potrivit celui mai recent bilanţ.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că au doborât 87 de rachete de croazieră şi 27 de drone dintr-un total de 158 de „ţinte” aeriene lansate de Rusia. Asaltul a fost „unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete asupra oraşelor şi satelor ucrainene” de când Rusia şi-a lansat invazia în februarie 2022, a precizat Ministerul de Externe de la Kiev. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (53)

hurricane   •   31.12.2023, 13:21

spunetii tarului sa se opreasca sa isi ia mercenarii si sa plece acasa

mica   •   31.12.2023, 08:50

Oamenii nevinovati platesc cu viata in acest razboi din Ucraina.

Iulix10   •   31.12.2023, 08:06

Acum o sa urmeze razbunarea rusilor.

    Anaximene   •   31.12.2023, 12:40

    Iulix10   •  31.12.2023, 08:06

    Acum o sa urmeze razbunarea rusilor.

    Care razbunare ? Din cate stiu, rusii au 1an si 10 luni de cand se razbuna .

Vezi toate comentariile (53)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Kamala Harris vorbește despre ”vremuri întunecate” în anii ce vor urma. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Kamala Harris vorbește despre ”vremuri întunecate” în anii ce vor urma. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI