Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 718.
NATO ar putea să preia coordonarea ajutorul către Ucraina în locul SUA
Aliații Ucrainei iau în considerare o schimbare a planului cu ocazia summitului Ramstein ce va avea loc pe 14 ianuarie. Astfel, NATO ar urma să coordoneze ajutorul militar în locul Statelor Unite, au declarat surse la curent cu discuții pentru un articol publicat vineri de publicația germană Handelsblatt.
Summitul în format Ramstein al Grupului de Contact pentru Apărare a Ucrainei cuprinde peste 50 de țări, inclusiv toți cei 31 de membri NATO, și se întrunește regulat din aprilie 2022 pentru a coordona sprijinul militar pentru Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse.
Unul dintre presupusele motive din spatele acestei schimbări este posibilitatea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, potrivit publicației Handelsblatt.
Sursele publicației susțin că consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au venit cu planul, care a fost discutat între membrii NATO săptămâna trecută.
Franța și Marea Britanie susțin ideea, precum și aliații est-europeni ai Ucrainei. Dar Germania ar fi îngrijorată că o astfel de mișcare ar alimenta narațiunea de propagandă a Kremlinului că NATO este în război cu Rusia.
Volodimir Zelenski continuă schimbările la vârful armatei
Volodimir Zelenski a anunțat noi schimbări în conducerea militară a Ucrainei în timpul discursului său de sâmbătă seară. Președintele ucrainean a numit doi noi adjuncți ai comandantului suprem Oleksandr Sîrskî și trei noi adjuncți ai șefului Statului Major General, Anatoli Barhilevich.
Zelenski a decis joi să-l înlocuiască pe generalul Valerii Zalujni din fruntea armatei și l-a numit pe Sârskî. Apoi l-a numit pe Barhilevich în fruntea Statului Major în locul general-locotenentului Serhi Shaptala, pe 9 februarie. Atât Zalujnî, cât și Shaptala au condus armata Ucrainei încă de dinainte de invazia pe scară largă a Rusiei.
Cu câteva zile înainte de anunțul oficial că Zalujni va fi demis, Zelenski a confirmat că intenționează să reînnoiască conducerea politică și militară a Ucrainei, argumentând că Ucraina are nevoie de „energie proaspătă”.
Colonelul Vadim Suharevski, comandantul Brigăzii 59 Separate de Infanterie Motorizată, a fost numit unul dintre adjuncții lui Sîrskî. Suharevskyi se va concentra pe sistemele de atac fără pilot și pe dezvoltarea utilizării dronelor de către armată, potrivit lui Zelenski.
Colonelul Andri Lebedenko a fost numit, de asemenea, comandant-șef adjunct și se va concentra pe „inovație, în special pe componenta tehnologică a armatei și a sistemelor de luptă”, potrivit lui Zelenski.
Zelenski a numit, de asemenea, trei dintre adjuncții lui Barhilevich, în persoane lui: Volodimir Horbatiuk, Oleksi Shevchenko și Mihailo Drapati.
Sarcina lui Horbatiuk este să se asigure că toate sediile centrale înțeleg complet ce se întâmplă pe front, a spus Zelenski. Shevchenko se va concentra pe logistică, în timp ce Drapati este „responsabil pentru pregătirea și antrenamentele de înaltă calitate ale armatei noastre”.
„Acum, oamenii care sunt bine cunoscuți în armată și care știu ei înșiși bine de ce are nevoie armata, preiau noi îndatoriri”, a spus Zelenski, remarcând utilitatea experienței lor de luptă.
„Toată experiența reală a comandanților de luptă, a brigăzilor de luptă și a unităților noastre, care au construit un sistem de înaltă calitate de instruire a soldaților”, trebuie implementată pentru succesul armatei ucrainene, a concluzionat Zelenski.
Zelenski, despre atacul asupra Harkov: „Teroare nu poate trece nepedepsită”
Președintele Volodimir Zelenski a condamnat cel mai recent atac rusesc asupra Harkovului și a transmis că „teroarea nu poate trece nepedepsită”, iar „Rusia trebuie trasă la răspundere pentru fiecare viață pe care a luat-o sau a distrus-o”, potrivit Kyiv Independent.
Un atac cu dronă rusă a lovit în cursul nopții, pe 10 februarie, o benzinărie din Harkov, provocând un incendiu de amploare care a cuprins 15 locuințe și a ucis cel puțin șapte persoane, inclusiv trei copii.
Potrivit lui Zelenski, patru persoane au fost salvate, iar alte zeci au fost evacuate din casele lor.
„Teroriștii trebuie să piardă acest război pe care l-au inițiat. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru fiecare viață pe care a luat-o sau a distrus-o. Numai atunci securitatea tuturor va deveni din nou parte din realitate”, a scris Zelenski.
Serhii Bolvinov, șeful departamentului de investigații al poliției din regiunea Harkiv, a raportat că o întreagă familie a fost arsă de vie în casa lor. Cel mai mic copil avea mai puțin de un an.
„Este imposibil de identificat corpul bebelușului la fața locului. Temperatura de ardere a fost de așa natură încât oasele și corpul copilului aproape s-au transformat în cenuşă”, a scris Bolvinov.
Datorită apropierii sale de granița cu Rusia, orașul Harkov și regiunea din jur sunt frecvent vizate de drone și rachete rusești.
Soarta orașului Avdiivka, incertă
Mulți infanteriști și alți soldați dislocați în prima linie de apărare s-au plâns că pozițiile lor par să fi fost prost pregătite înainte de ofensiva rusă majoră asupra Avdiivka, oraș din regiune Donețk asediat de ruși, relatează Kyiv Independent.
A doua linie de apărare, la câțiva kilometri în spatele frontului, este încă în construcție, potrivit a aproape o duzină de militari intervievați de publicația ucraineană.
În timp ce Rusia a continuat să-și consolideze liniile de apărare chiar dacă a lansat o ofensivă pe mai multe axe în timpul iernii, Ucraina pare să fi făcut puțin pentru a se pregăti pentru o lungă bătălie de uzură în timpul contraofensivei sale de vară.
Având în vedere intensitatea actuală a atacurilor rusești asupra pozițiilor din prima linie de la Avdiivka, soldații spun că trebuie să se descurce cu ceea ce au. Acest lucru pune viața soldaților în pericol sporit, lăsându-i fără protecție adecvată împotriva atacurilor continue ale Rusiei.
Într-o reacție pentru Kyiv Independent, Ministerul Apărării a spus că Ucraina construiește fortificațiile lângă Avdiivka din 2014 și se concentrează pe zonele cu cel mai mare risc din 2022.
Cu toate acestea, în noiembrie 2023, președintele Volodimir Zelenski a cerut accelerarea lucrărilor de fortificare a apărării ucrainene pe fronturile majore. Ucraina a creat apoi un grup de lucru pentru a organiza construirea celei de-a doua și a treia linii defensive folosind contractori privați – cu armata organizând prima linie de apărare.
Armata ucraineană a recunoscut pe 8 februarie că forțele ruse au intrat în Avdiivka. „Confruntări au loc nu numai în sectorul rezidențial din nordul orașului, ci și în cadrul dezvoltării urbane a orașului”, a declarat Dmitro Lihovi, purtătorul de cuvânt al grupului Tavria care supraveghează frontul de sud-est.
Acum, situația din Avdiivka, o fortăreață ucraineană care a fost ocupată pentru scurt timp în 2014, este mai critică ca niciodată, forțele ruse fiind la doar câțiva kilometri distanță de încercuirea completă a orașului.
Soldații ucraineni – chiar și cei care apără orașul de la începutul războiului pe scară largă – au recunoscut că pierderea Avdiivka pare inevitabilă, având în vedere capacitatea ofensivă a Rusiei, care este extrem de costisitoare, dar totuși eficientă pe termen lung.
Rusia spune că a dejucat un atac cu drone ucrainene asupra navelor de marfă civile din Marea Neagră
Rusia a anunțat sâmbătă că a respins un atac cu dronă ucraineană asupra „navelor de transport civile” rusești, vineri seară, în zona de sud-vest a Mării Negre, o arteră cheie pentru exporturile de cereale și petrol din ambele țări, relatează Reuters.
Într-un comunicat postat pe Telegram, ministerul rus al apărării a declarat că Ucraina a încercat „un atac terorist asupra navelor de transport civile ruse folosind drone navale semi-submersibile în partea de sud-vest a Mării Negre”.
Ministerul spune că o dronă navală ucraineană implicată în atac a fost distrusă de focul de artilerie, iar restul au fost dezactivate de războiul electronic. Nicio navă civilă sau militară rusă nu a fost avariată, se arată în comunicat.
Incendiul de proporții din Harkov, provocat după ce o dronă a lovit un depozit de petrol
Forțele ruse au atacat noaptea trecută un depozit de petrol din Harkov, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale Harkov, Oleh Syniehubov, relatează Ukrinform. Anterior, autorițile ucrainene anunțau că rușii au lovit o benzinărie.
„Depozitul de petrol a luat foc și de acolo a venit scurgerea de combustibil. Un rezervor este încă plin, așa că amenințarea continuă”, a scris oficialul. 50 de persoane au fost deja evacuate din zonă.
7 morți, între care trei copii, după atacul de la Harkov, transmit ucrainenii
7 victime după atacul rusesc cu drone de la Harkov, printre care trei copii, a precizat șeful poliției din regiunea Harkiv, Volodimyr Timoșko, citat de Ukrainska Pravda și Obozrevatel.
„Nmărul persoanelor ucise a crescut la 7. Printre aceștia se numără și trei copii, de 7 și 4 ani și un bebeluș de aproximativ 6 luni”, a anunțat șeful administației militare Harkov, Oleh Sinegubov.
Potrivit TSN, cei 7 sunt membri ai aceleiași familii. Alte două femei și un bărbat au fost răniți.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Forțele de ocupație ruse au efectuat raiduri aeriene și în regiunea Luhansk, „cu sprijinul aviației”.
Au fost țintite localitățile Bilogorivka și Nevske au fost lovite de artilerie, precizează administrația regională militară ucraineană.
Teritoriile regiunii Luhansk sunt ocupate din 2014. Satul Bilogorivka a fost ocupat de Rusia în 2022, dar. pe 19 septembrie, a fost eliberat de ucraineni.
Forțele Aeriene din Ucraina: „Am doborât 23 din cele 31 de drone rusești”
În noaptea de 9 spre 10 februarie, „inamicul a atacat cu 31 de drone de tip Shahed-136/131, iar 23 dintre acestea au fost doborâte”, au precizat Forțele Aeriene din Ucraina, pe Telegram.
Rușii au lansat drone din Balaklava și din Crimeea, precum și din regiunea Kursk, spre Odesa și Harkov.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că a doborât 3 drone ucrainene deasupra regiunii Briansk.
Explozii la Ismail, la granița cu România. Cel puțin o persoană rănită, la Odesa
Forțele ruse au atacat cu drone și orașul Odesa, vineri, 9 februarie, seara. Cel puțin o persoană, un bărbat de 44 de ani a fost rănită, a anunțat Olek Kiper, șeful administrației militare regionale, citat de Ukrainska Pravda.
Exploziile s-au auzit și în orașul Ismail, la Odesa, lângă granița cu România.
Mai multe detalii: Mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din Tulcea și Galați, după ce rușii au atacat în Odesa și Ismail. Imagini cu atacul – VIDEO
Atac cu drone la Harkov, anunță ucrainenii
În noaptea de 9 spre 10 februarie, rușii au ataca cu drone Shahed orașul Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, nord-estul țării.
O benzinărie a luat foc, iar 15 clădiri rezidențiale au fost incendiate. Primarul Ihor Terehov a precizat că suprafața incendiului este de 3.700 de metri pătrați. 50 de oameni au fost evacuați, inclusiv doi copii. Autoritățile, citate de Ukrainska Pravda și Obozrevatel, informează că o persoană a murit.
Serviciile de urgență continuă să lupte cu incendiul și să caute posibile persoane rănite.
Zelenski le-a conferit titlul de „Erou al Ucrainei” lui Valeri Zalujnîi şi lui Kirilo Budanov şi anunţă noi schimbări în armată
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri seara că le-a conferit titlul de Erou al Ucrainei generalilor Valeri Zalujni, proaspătul comandant demis al armatei ucrainene, şi Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucrainean şi a făcut noi numiri la conducerea armatei, înlocuindu-l pe generalul locotenent Serhii Şaptala de la conducerea Statului Major General, relatează agenția News.ro.
El a spus apoi că generalul Valeri Zalujni, pe care l-a înlocuit cu o zi înainte de la comanda armatei, şi generalul-locotenent Kirilo Budanov, şeful Direcţiei de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării, au primit titlul de Erou al Ucrainei.
Șeful statului a mai anunţat că l-a înlocuit pe şeful Statului Major General al Forţelor Armate, generalul-locotenent Serhii Şaptala, în urma unor consultări pe care le-a avut cu ministrul apărării, Rustem Umerov, şi cu noul comandant al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.
„Îi mulţumesc generalului-locotenent Serhii Şaptala pentru serviciile sale în aceşti doi ani de război. La sugestialui Oleksandr Sîrski, l-am numit pe generalul-maior Anatoli Bargîlevîci în calitate de nou şef al Statului Major General. Este un om cu experienţă, care înţelege sarcinile acestui război şi obiectivele ucrainene”, a menţionat Zelenski.
Politico: Noul comandant al armatei lui Zelenski are reputaţia de „măcelar”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vrut să dea o nouă viaţă armatei sale prin numirea generalului Oleksandr Sîrski în funcţia de comandant-şef, dar mulţi dintre militari au reacţionat cu disperare: „Sîrski ne va ucide pe toţi”, a declarat un soldat, sub protecţia anonimatului, relatează Politico, citat de News.ro.
Prin înlocuirea generalului său de top, fostul comandant Valeri Zalujni, preşedintele Ucrainei va trebui să îşi asume întreaga responsabilitate în cazul în care războiul va merge prost.
În vârstă de 58 de ani, Sîrski, care până joi a fost comandantul forţelor terestre ale Ucrainei, are reputaţia unui general dur, în stil sovietic, care îşi pune oamenii în pericol pentru a-şi atinge obiectivele militare, a declarat o persoană care cunoaşte stilul de operare al lui Sîrski. Acest lucru a fost evidenţiat de faptul că Sîrski a supervizat anul trecut apărarea tenace, timp de nouă luni, a oraşului Bahmut, unde trupele ucrainene au suferit pierderi grele împotriva „valurilor de carne” neîncetate reprezentate de atacatorii ruşi până când au fost nevoite să abandoneze oraşul din estul ţării. Această tactică i-a adus generalul Sîrski porecla macabră de „Măcelarul”.
La aflarea veştii numirii sale, un soldat ucrainean a postat pe X un mesaj într-un grup de chat al veteranilor luptei de la Bahmut: „Suntem cu toţii terminaţi”.
Un alt ofiţer a postat pe X că stilul de conducere al lui Sîrski „este falimentar, prezenţa sa sau ordinele care vin în numele său sunt demoralizatoare, iar el subminează încrederea în comandament în general. Faptul că urmăreşte neîncetat câştiguri tactice epuizează constant resursele noastre umane valoroase, ceea ce duce la progrese tactice precum capturarea unor şiruri de copaci sau a unor sate mici, fără a avea în vedere niciun obiectiv operaţional”, acuză ofiţerul.