Relatarea Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 732.
Rușii au atacat de 23 de ori în direcția Mariinka, anunță armata ucraineană
Sâmbătă, rușii au încercat să spargă apărarea trupelor ucrainene de 23 de ori în direcția Mariinka, iar 11 atacuri au fost respinse în direcțiile Bahmut și Avdiivka, a anunțat Statul Major al Forțelor armate ucrainene.
Pe parcursul zilei au avut loc 69 de lupte. În total, rușii ai lansat 7 rachete și 54 de lovituri aeriene, au efectuat 77 de atacuri asupra pozițiilor trupelor ucrainene și zonelor populate, potrivit armatei.
În direcția Mariinka, forțele de apărare continuă să rețină forțele ruse în zona Novomykhailivka din regiunea Donețk, unde rușii au încercat de 23 de ori să spargă apărarea trupelor ucrainene. Localități din regiunea Donețk precum Krasnohorivka, Novomykhailivka, Paraskoviivka, Kostyantynivka au fost sub focul de artilerie al rușilor.
Zelenski: Ucraina va folosi armele partenerilor săi doar în teritoriile ocupate
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Ucraina nu va folosi niciodată armele partenerilor săi pe teritoriile altor state, doar pe teritoriile ucrainene ocupate temporar, transmite Pravda.
„În ceea ce privește doborârea A-50 și a altor avioane ale inamicilor noștri, acesta este în orice caz rezultatul unirii Ucrainei și a partenerilor săi. Fără această unire, ne-ar fi foarte greu, iar în unele zone, imposibil să ne apărăm statul”, a transmis Zelenski, într-o conferință de presă la Kiev.
„Ucraina nu are oportunitatea, nu are dreptul și nu va folosi niciodată armele partenerilor săi pe alte teritorii decât teritoriul ocupat temporar ucrainean”, a asigurat Zelenski.
Presa ucraineană: 10 ruși au murit, dintre care cinci maiori, în avionul militar A-50 doborât de ucraineni
Avionul rusesc A-50 doborât pe 23 februarie de ucraineni avea un echipaj format din 10 persoane, care au murit, a declarat o sursă din cadrul Direcţiei principale de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), pentru Ukrainska Pravda.
Printre aceștia se numără cinci maiori, trei căpitani, un sublocotenentși un locotenent.
Circa 200 de soldați ucraineni au fost capturați în Avdiivka, anunță Rusia
Armata rusă a capturat „aproximativ 200” de soldați ucraineni în timpul luptelor pentru Avdiivka, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Moscova.
„Am scos deja aproximativ 200 de prizonieri după cucerire și, conform rapoartelor primite, intenționăm să mai scoatem aproximativ 100 în zilele următoare”, a spus Ministerul Apărării, citându-l pe comandantul grupării, generalul colonel rus Andrei Mordvichev.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, care a vizitat sâmbătă trupele ruse din „zona operațiunii speciale”, a subliniat că Rusia îi tratează bine pe soldații ucraineni capturați.
„Ați auzit ce a spus Comandantul Suprem al Forțelor Armate Ruse – să-i tratați uman, așa cum am făcut întotdeauna”, a solicitat Șoigu.
La câteva ore după ce trupele ruse și-au ridicat steaguri peste Avdiivka, au apărut relatări despre câțiva soldați răniți care nu au reușit să scape și au fost uciși, ulterior, când trupele ruse au ajuns la poziția lor.
Avdiivka s-a aflat în prima linie de când separatiștii pro-Moscova au ocupat mari porțiuni din regiunea Donbas, inclusiv orașul din apropiere Donețk, în 2014.
Boris Johnson a sosit la Kiev în ziua în care se împlinesc doi ani de război
Fostul premier britanic Boris Johnson a sosit sâmbătă la Kiev pentru în ziua în care se aniversează doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, relatează Kyiv Independent.
„La această a doua aniversare sumbră a invaziei lui Putin sunt onorat să mă aflu aici, în Ucraina”, a spus Boris Johnson.
El era prim-ministru al Regatului Unit la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, pe 24 februarie 2022, și a fost un susținător major al Ucrainei cât timp a fost în funcție, până în septembrie 2022, asigurându-se că Ucraina primește ajutor militar critic din partea Regatului Unit.
De la demisia sa, Johnson a continuat să facă presiuni pentru ca Occidentul să ofere mai mult sprijin militar Ucrainei. Johnson a primit titlul de „cetățean de onoare” al Kievului în noiembrie 2022 de la primarul Vitali Klitschko.
CNN: Ucraina se află în spatele atacului cu drone asupra fabricii din Rusia
Serviciile de securitate ucrainene s-au aflat în spatele atacului cu drone din cursul nopții asupra fabrici producătoare de oțel din interiorul Rusiei, a declarat o sursă ucraineană pentru CNN.
Potrivit sursei, atacul cu drone asupra Uzinei Metalurgice Novolipetsk a fost organizată de două servicii de informații ucrainene, Serviciul de Securitate al Ucrainei și cel de Informații pentru Apărare al Ucrainei.
„Aceasta este una dintre cele mai mari fabrici metalurgice din Rusia”, a spus sursa. „Uzina funcționează pentru sectorul militar-industrial rus și execută un număr mare de comenzi guvernamentale. Materiile sale prime sunt folosite la fabricarea de rachete rusești, artilerie, drone etc. Prin urmare, este o țintă legitimă pentru Ucraina”.
Imagini apărute pe rețelele de socializare arată un incendiu la uzină.
❗️Fire broke out at Russia's largest metallurgical plant in the Lipetsk region after a drone strike
— NEXTA (@nexta_tv) February 24, 2024
Novolipetsk Metallurgical Plant produces 18% of Russia's steel. pic.twitter.com/V70MjU7IRh
Un mort și trei răniți după un atac asupra Odesei
Atacurile rusești cu drone au ucis o persoană și au rănit trei vineri seară, potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, citate de CNN. Atacurile au provocat un incendiu la o clădire de locuințe din Odesa, a declarat sâmbătă poliția, adăugând că între timp incendiul a fost stins.
În total au fost trei persoane rănite, dintre care una care a fost scoasă de sub dărămăturile clădirii.
Oleh Kiper, șeful administrației militare a regiunii Odesa, a declarat că o femeie în vârstă de 72 de ani a suferit arsuri grave și membre fracturate după ce a rămas sub dărâmături timp de aproape două ore.
Ceilalți doi răniți sunt o mamă și o fiică, a spus el. Mama, în vârstă de peste 60 de ani, a suferit arsuri grave pe 70% din corp, în timp ce fiica ei, care are peste 30 de ani, a suferit și ea arsuri grave alături de numeroase fracturi.
Aliații occidentali și-au reafirmat public sprijinul pentru Ucraina la aniversarea a doi ani de la invazie
„Viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană”, au transmis, într-o declarație comună, președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Vom continua să răspundem nevoilor stringente militare și de apărare ale Ucrainei, inclusiv prin livrări de muniție și rachete necesare urgent”, se menționeaz în declarație. „Rusia și liderii săi vor plăti un preț tot mai mare pentru acțiunile lor”.
Ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a anunțat că Țările de Jos vor semna un acord de securitate pe termen lung cu Ucraina și a reiterat că ajutorul militar al acestei țări pentru Kiev de la începutul invaziei la scară largă a totalizat 2,81 miliarde de euro.
„Trebuie să continuăm să luăm o poziţie unită împotriva agresiunii lui Putin”, a scris Ollongren.
Familia Regală Olandeză a publicat, de asemenea, o declarație în care transmite că Țările de Jos au rămas „alături pentru bărbații și femeile din Ucraina care luptă pentru libertate, democrație și dreptate”, adăugând că rezistența Ucrainei este „un exemplu și o inspirație pentru noi toți”.
Președintele finlandez Sauli Niinisto a subliniat, de asemenea, „capacitatea și resursele de a sprijini Ucraina pe termen lung”, lucrând totodată pentru pace, reiterând sprijinul guvernului finlandez pentru Formula de pace a președintelui Volodimir Zelenski.
Ministerul danez de Externe a scris că „sprijină poporul ucrainean și lupta acestuia pentru libertate și justiție” și a lansat un videoclip în care vorbește ajutorul său în curs de livrare pentru Ucraina. Aceasta include Fondul pentru Ucraina lansat în 2023 pentru a oferi sprijin militar și civil și pentru a implica companiile private și organizațiile societății civile în reconstrucția Ucrainei.
Pe 23 februarie, președintele american Joe Biden a amintit de călătoria sa la Kiev, care marchează aniversarea unui an de la invazie și a scris că „un dictator pornit să reconstruiască un imperiu nu va putea niciodată să șteargă dragostea poporului pentru libertate. Brutalitatea nu va doborî niciodată voința celor liberi. Și Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia”.
Incendiu a fost semnalat la fabrica unui producător rus de oțel din regiunea Lipetsk
Un incendiu a izbucnit la fabrica principală a producătorului rus de oțel Novolipetsk Steel (NLMK), potrivit declarațiilor guvernatorului regional, citat de Kyiv Independent.
Informarțiile inițiale sugerează că incendiul de la uzina de oțel Novolipetsk a fost declanșat de o dronă, a declarat guvernatorul regional din Lipetsk, Igor Artamonov, prin intermediul canalului său oficial Telegram, suferând că Ucraina se află în spatele incidentului. Nu au fost raportate victime, potrivit lui Artamonov.
Situată la aproximativ 400 de kilometri de granița dintre Rusia și Ucraina, fabrica servește drept unitate de producție primară a NLMK. Specializată în produse din oțel, fabrica reprezintă 80% din producția de oțel a NLMK și contribuie cu 18% la producția totală de oțel din Rusia.
NLMK este deținut de Vladimir Lisin, un miliardar rus, al treilea cel mai bogat rus de pe lista Forbes în 2023.
Serghei Șoigu vizitează trupele ruse din Ucranina
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a vizitat sâmbătă trupele ruse care sunt implicate în luptele din Ucraina, potrivit Ministerului rus al Apărării, într-o călătorie efectuată în ziua care se îmlinesc doi ani de când Moscova a declanșat războiul, relatează CNN.
Șoigu „a ascultat rapoartele comandantului și ale ofițerilor de stat major cu privire la situația actuală, natura acțiunilor inamicului și modul în care trupele ruse îndeplinesc sarcini de luptă în zona operațională”, a spus ministerul apărării.
General-colonelui rus Andrei Mordvichev, comandantul grupului de trupe „Centru”, i-a raportat lui Șoigu că în timpul operațiunii de „eliberare” a orașului Avdiivka, forțele ucrainene au fost împinse înapoi cu mai mult de 10 kilometri.
De asemenea, Shoigu a remarcat rolul dronelor în lupte. Au fost create unități cu normă întreagă însărcinate cu operațiunile cu drone, i-a spus Mordvichev lui Șoigu.
Ucraina a doborât 12 drone și 2 rachete în sudul țării
Forțele ruse au vizat regiunile sudice ale Ucrainei în cursul nopții de 24 februarie cu drone de atac Shahed-131/136 și au lansat, de asemenea, rachete Kh-59 din Marea Azov, au informat Forțele de Apărare de Sud pe Telegram.
Cel puțin 12 drone au fost doborâte deasupra regiunile Mikolaiv, Kirovohrad și Odesa.
Una dintre dronele doborâte s-a prăbușit într-un cartier rezidențial din Odesa, distrugând o parte a clădirii și provocând un incendiu. Unul dintre apartamente a fost complet distrus, conform actualizării.
Un bărbat a fost ucis în atac, în timp ce salvatorii au reușit să-i scoată soția dintre dărâmături. Femeia a fost internată în stare gravă. Alți doi locuitori ai apartamentului alăturat au fost transportați la spital cu arsuri și alte răni.
Este a doua oară într-un interval de 24 de ore în care Rusia lansează atacuri cu drone asupra orașului. Un atac anterior din 23 februarie a ucis trei persoane.
Forțele de Apărare de Sud ale Ucrainei au raportat că rachetele rusești Kh-59 au fost eliminate deasupra regiunii Kirovohrad.
Școlile din Harkov se mută în subteran din cauza atacurilor rusești
Viața copiilor din orașul nordic Harkov, la doar câțiva kilometri de granița cu Rusia, s-a schimbat semnificativ de când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în urmă cu doi ani. Niciuna dintre școlile orașului nu este încă folosită pentru lecții, deoarece este prea periculos. Orașul s-a mutat în subteran, la metrou și la școli în buncăre nou construite pentru a proteja copii, relatează CNN.
Aproape 2.200 de copii merg la cursuri în cele cinci locații ale școlii din stațiile de metrou din Harkov, în creștere față de 1.000 în septembrie când a fost luată această măsură, potrivit primăriei din Harkov.
În total, 106 clase de copii până la clasele 1-11 se rotesc prin cele 19 săli de metrou. Aceasta este o fracțiune din zecile de mii de copii de vârstă școlară din oraș, potrivit primarului orașului.
Dar studiul în subteran înseamnă o zi de școală fără întreruperi, ferit de bombe și frica de sirene.
Ucraina a doborât al doilea avion de spionaj rusesc
Ucraina a anunțat că a doborât un avion militar rusesc de spionaj A-50, a doua astfel de revendicare în decurs de o lună, relatază BBC.
Avionul a fost lovit între orașele rusești Rostov-pe-Don și Krasnodar, au declarat surse militare ucrainene, la peste 200 km de linia frontului. Serviciile de urgență au găsit fragmente de avion în districtul Kanevskoi și au stins un incendiu puternic. Rusia nu a comentat afirmația.
Șeful Forțelor Aeriene ucrainene, Mikola Oleshchuk, a mulțumit serviciului său și informațiilor militare pentru că au ajutat la doborarea dispozitivului – o aeronavă de detectare radar cu rază lungă de acțiune – și a remarcat că incidentul a coincis cu o sărbătoare militară importantă pentru Rusia. „Felicitări ocupanților de Ziua Apărătorului Patriei”, a spus el la Telegram.
O filmare distribuită online arată momentul în care avionul pare să fie doborât în aer, precum și flăcări uriașe și fum gros, întunecat, care pare să se ridice după accident.
Autoritățile de urgență din Krasnodar au declarat ulterior că o aeronavă s-a prăbușit în apropierea satului Trudovaia Armenia, districtul Kanevskoi, iar un incendiu a fost stins ulterior. Nu a oferit alte detalii despre avion.
Este al doilea avion de spionaj doborât în acest an. Ucraina a mai anunțat că a doborât un A-50 pe 14 ianuarie.
O informare anterioară a Ministerului Apărării din Marea Britanie a spus că Rusia are cel mai probabil șase A-50 operaționale în serviciu.
Avionul, care detectează apărarea antiaeriană și coordonează ținte pentru avioanele rusești, poate costa sute de milioane de dolari pentru a construit.
Elveția vrea să organizeze o conferință de pace „până la vară”
Ministrul elvețian de externe, Ignazio Cassis, a declarat vineri, la Adunarea Generală a ONU că „la cererea Ucrainei, intenționăm să organizăm până la vară o conferință la nivel înalt privind pacea în Ucraina”, relatează Reuters.
„Aș dori, prin urmare, să profit de această ocazie pentru a invita toate națiunile… să lucreze împreună pentru obiectivul nostru comun”, a adăugat acesta.
La adunarea generală a ONU a luat cuvântul și ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, care a subliniat planul de pace al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„Rusia nu poate ignora vocea majorității mondiale dacă toți adoptăm o poziție de principiu și acționăm împreună. Formula de pace… reprezintă exact o astfel de oportunitate”, a declarat Kuleba.
Planul de pace în 10 puncte al lui Zelenski include restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor rusești, securitatea alimentară, securitatea radiologică și nucleară și prevenirea escaladării conflictului.
Cum arată astăzi Bucha și Irpin, orașele martore ale celor mai cumplite masacre
Când ocupația rusă a orașelor Bucha și Irpin, în apropiere de Kiev s-a încheiat în martie 2022, lumea a putut pentru prima dată să vadă distrugerea pe scară largă și atrocitățile comise de Rusia. O comisie ONU a concluzionat că au fost comise crime de război împotriva populației civile.
După doi ani, viața se întoarce la normal în cele două periferii ale Kievului care au fost restaurate cu sprijinul ONU. Un raport ONU arată cum au fost refăcute cele două orașe, în timp ce un reportaj Ukrainer, o comunitate fondată în 2016 care își propune să spună povești despre Ucraina în mai multe limbi, prezintă traumele cu care au rămas localnicii.
Mai multe detalii: Doi ani de război în Ucraina | Cum arată astăzi Bucha și Irpin, orașele martore ale celor mai cumplite masacre
Biden anunţă că va discuta astăzi cu principalii aliați ai SUA despre Ucraina
Președintele american Joe Biden a declarat că va vorbi vineri la telefon cu aliaţii din G7, în contextul în care Ucraina marchează doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei, transmite CNN.
„Voi vorbi astăzi cu cei de la G7, cu unii dintre șefii Uniunii Europene și cu cei de la NATO”, a declarat Biden guvernatorilor americani în timpul unui eveniment.
Biden a salutat vineri poporul ucrainean și a remarcat rolul de lider al Statelor Unite în formarea unei coaliții pentru a sprijini această națiune devastată de război în timp ce a răspuns Rusiei în ultimii doi ani.
De asemenea, Biden a anunțat noi sancțiuni cu ocazia împlinirii a doi ani de la începutul războiului.
Casa Albă a declarat vineri că Biden va sublinia aliaților că va „continua să facă tot ce poate pentru a sprijini Ucraina”, chiar dacă ajutorul rămâne blocat în Camera Reprezentanților, în timp ce președintele Mike Johnson refuză să supună la vot pachetul suplimentar de securitate națională al administrației.
.ZORRO. • 24.02.2024, 18:04
Sa cada mai repede toata Ucr; scapam de toata cheltuiala asta si presiunea SUA sa ajutam Ucr, adica afacerile SUA in Ucr.