Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 742.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Ucraina anunță că poate produce 2 milioane de drone în 2024

Producătorii ucraineni de drone sunt deja capabili să producă lunar până la 150.000 de unități, iar până la sfârșitul anului, Ucraina poate ajunge la un total de 2 milioane de drone, a declarat ministrul adjunct ucrainean al Industriilor Strategice, Hanna Hvozdiar, citat de Ukrainska Pravda.

„Toată lumea a fost uimită de declarația președintelui despre posibilitatea de a produce un milion de drone în Ucraina, iar mulți oameni din anumite motive nu au crezut. Vă asigur că Ucraina a trecut deja cu mult peste pragul milionului în ceea ce privește producția. Și eu sunt sigură că anul acesta vom ajunge chiar la 2 milioane”, a spus Hanna Hvozdiar.

Ministrul ucrainean a precizat că, în total, în acest sector sunt implicate circa 200 de companii autohtone.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

76 de ciocniri pe front în ultima zi

Armata ucraineană a anunțat, marți, să pe front se duc lupte grele, fiind înregistrate în ultima zi nu mai puțin de 76 de confruntări armate.

„Pe parcursul zilei, pe front au avut loc, în total, 76 de ciocniri de luptă. Inamicul a lansat 2 rachete și 67 de lovituri aeriene și a efectuat 95 de atacuri cu rachete antiaeriene”, a transmis armata ucraineană.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Cele mai multe confruntări, 22, au fost înregistrate, marți, în zona Avdiivka.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Depozit de carburant din regiunea rusă Belgorod, lovit de o dronă

O dronă ucraineană a lovit marți un depozit de carburant de lângă satul Dolgoie, din regiunea Belgorod, iar trei tancuri de stocare au luat foc, relatează agenția rusă de presă RIA Novosti.

Potrivit Ukrainska Pravda, a fost o operațiune a spionajului militar al Kievului. În urma atacului, un tanc petrolier a fost distrus, dar nu au raportat victime, iar pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. Depozitul a mai fost atacat și pe 15 februarie.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Zelenski: Nu există porturi sigure pentru ruși în Marea Neagră

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că acțiunile Forțelor de Apărare ucrainene dovedesc că nu există porturi sigure în Marea Neagră pentru „teroriștii ruși” și că nu vor exista niciodată.

„Am arătat de ce suntem capabili, de ce este capabilă forța noastră. Aceasta este dovedită de numărul de avioane militare rusești doborâte și de loviturile băieților noștri împotriva flotei ruse. Nu există adăposturi sigure pentru teroriștii ruși în Marea Neagră și nu vor exista niciodată. Și nu va exista spațiu sigur pentru ei pe cer – cu condiția ca puterea noastră să fie suficientă. Acest lucru este valabil atât pentru aprovizionarea de la parteneri, cât și pentru producția noastră internă”, a spus Volodimir Zelenski.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Șapte morți și șase răniți în urma scufundării navei ruse Serghei Kotov, anunță ucrainenii

Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al apărării a vorbit despre pierderile suferite de marina Federației Ruse după scufundarea navei de patrulare „Serghei Kotov” în Crimeea.

„Conform datelor preliminare, ca urmare a atacului asupra navei de patrulare „Serghei Kotov”, care a dus la distrugerea navei, pierderile în rândul echipajului ocupanților ruși s-au ridicat la: șapte morți și șase răniți”, se arată în comunicat.

Totodată, potrivit informațiilor ucarinene, 52 de membri ai echipajului au fost evacuați înainte de scufundarea navei.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

O femeie a murit în regiunea Harkov, în urma unui bombardament rusesc

Trupele ruse au bombardat, marți, localitatea Kurilivka, din regiunea Harkov, a transmis Oleg Sinegubov, șeful Administrației Militare Regionale, relatează Ukrinform.

„La ora 10:30, trupele ruse au bombardat satul Kurilivka, raionul Kupian. O femeie în vârstă de 67 de ani a murit în urma unor atacului”, a precizat Oleg Sinegubov.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Rusia nu va trimite în Ucraina cel mai avansat tanc de luptă

Producătorul rus de apărare Rostec nu va desfășura cel mai avansat tanc de luptă al său, T-14 Armata, în Ucraina, potrivit Ministerului britanic al Apărării.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
Recomandări
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

În cea mai recentă postare, Ministerul Apărării a declarat că președintele Rostec, Serghei Chemezov, a declarat că T-14 a intrat în serviciu, dar nu va fi desfășurat în Ucraina.

„Chemezov a declarat că acest lucru se datorează costului ridicat care limitează fabricarea la scară largă a tancului de luptă”, se mai arată în actualizare.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Rusia a pierdut peste 419.000 de soldați în Ucraina

Rusia a pierdut 419.020 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie 2022, a anunțat marţi Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene. Acest număr include 1.070 de pierderi suferite de forțele rusești doar în ultima zi.

De asemenea, Rusia a pierdut 6.657 de tancuri, 12.688 de vehicule blindate de luptă, 13.423 de vehicule și rezervoare de combustibil, 10.258 de sisteme de artilerie, 1.007 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 700 de sisteme de apărare aeriană, 347 de avioane, 325 de elicoptere, 7.863 de drone, 25 de nave și ambarcațiuni și un submarin.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

O gară din regiunea rusă Kursk, ţinta unor lovituri aeriene lansate de Ucraina

O gară din regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina, a fost vizată marţi de lovituri aeriene care nu au provocat răniţi, a declarat guvernatorul regional Roman Starovoit, relatează Agerpres, care preia AFP.

„Gara din Gluşkovo a fost ţinta unor lovituri aeriene lansate de Ucraina”, a scris Starovoit pe Telegram.

Loviturile aeriene au provocat un incendiu care a fost stins rapid şi care au deteriorat liniile de înaltă tensiune, privând de electricitate gara din Gluşkovo şi satul din apropiere Kulbaki, potrivit aceleiaşi surse.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a anunţat marţi că a distrus trei drone ucrainene în cursul nopţii deasupra regiunii Belgorod, aflată la frontieră cu Ucraina.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, teritoriul rus a fost vizat cu regularitate de lovituri şi atacuri cu drone atribuite Kievului.

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Nava rusească de patrulare Serghei Kotov, distrusă în apropiere de Crimeea

O navă de patrulare a flotei rusești din Marea Neagră, Serghei Kotov, a fost lovită și distrusă într-un atac desfășurat peste noapte de agenția de informații militare a Ucrainei, relatează The Kyiv Independent.

Potrivit serviciilor de informații militare ucrainene, nava a suferit avarii la pupa și pe laturile stângă și dreaptă. Serghei Kotov s-ar fi aflat în apropierea strâmtorii Kerci când a fost atacată de dronele navale Magura V5 de producție internă.

„Costul navei scufundate este de aproximativ 65 de milioane de dolari”, a scris agenția ucraineană.

Potrivit comunicatului, operațiunea a fost efectuată în cooperare cu marina ucraineană și cu ministerul pentru Transformare Digitală. Ministerul rus al Apărării nu a comentat atacul.

Informaţiile privind atacul asupra navei rusești au venit după exploziile nocturne din peninsula Crimeea. Ministerul rus al Apărării a afirmat că 38 de drone au fost distruse deasupra Crimeei.

Mai multe instituții media ucrainene au anunţat că nava rusă a fost lovită de dronele navale ucrainene.

Serghei Kotov a mai fost ţinta dronelor navale împreună cu o altă navă de patrulare, Vasiliy Bykov, în septembrie 2023. Ministerul rus al Apărării a susținut că navele ar fi reușit să respingă atacul.

Mai multe detalii: Dronele ucrainene au distrus lângă strâmtoarea Kerci o navă rusă din flota militară a Mării Negre, în valoare de 65 de milioane de dolari

05 mart. - Acum 8 luni
05-03-2024

Ucraina anunţă că a doborât 18 din cele 22 de drone lansate de ruşi în timpul nopții

Ucraina a doborât 18 din cele 22 de drone de atac de tip Shahed lansate de Rusia în noaptea de 5 martie, au anunțat marţi dimineaţă Forțele Aeriene din Ucraina, relatează The Kyiv Independent.

Potrivit sursei citate, dronele au fost lansate din Crimeea. Ucraina susţine că a respins atacul deasupra regiunii Odesa. Alerta de raid aerian a fost activă în regiunea Odesa timp de peste trei ore.

În dimineața zilei de 5 martie, Forțele de Apărare Sudice ale Ucrainei au raportat că mai multe clădiri au fost avariate în regiunea Odesa. Un incendiu a izbucnit în urma atacului, dar a fost stins cu promptitudine. Rapoartele preliminare indică faptul că nu există victime.

04 mart. - Acum 8 luni
04-03-2024

Zelenski: Am înţeles care este următorul plan al Rusiei, îl vom contracara

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni seară că a primit un raport din partea şefului serviciului de informaţii externe al ţării, Oleksandr Litvinenko, referitor la „zonele internaţionale sensibile” şi „planurile actuale ale Rusiei” şi a promis că acesta vor fi zădărnicite.

„Avem o înţelegere a documentelor care se află pe biroul inamicului şi care este următorul său plan. Le vom contracara”, a spus Zelenski, fără a da alte detalii, în discursul său video adresat națiunii, potrivit news.ro.

Cu generalul Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucraiunean (GUR), Zelenski a spus că a vorbit despre „acţiunile speciale”, în condiţiile în care luni GUR a anunţat că se află la originea unei operaţiuni de sabotaj a unui pod feroviar în regiunea rusă Samara, situat pe o linie feroviară destinată transportului de material militar.

„Avem nevoie de un rezultat clar în ceea ce priveşte distrugerea infrastructurii şi logisticii militare ruseşti. Un rezultat mai mare. Şi aşa va fi”, a mai spus Zelenski, în discursul său de luni seară.

Şeful serviciului de securitate ucrainean (SBU), Vasil Maliuk, i-a raportat, la rândul său, despre contracararea grupurilor de sabotaj ruseşti, „aceşti criminali care terorizează zonele noastre de frontieră”, după cum s-a exprimat Zelenski. Maliuk l-a informat, de asemenea, despre contracararea colaboraționiștilor. „Există rezultate bune în neutralizarea acestor oameni”, a apreciat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a anunţat că a mai avut luni o întâlnire „lungă” cu noul şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrskîi, şi cu şeful Statului Major General, Anatoli Barghilevici, despre problemele şi sarcinile de pe front, despre operaţiuni şi perspective.

„În ciuda tuturor deficitelor, capacitatea soldaţilor noştri de a distruge ocupanţii nu trebuie redusă”, a subliniat Zelenski, precizând că Sîrskîi se află în mod frecvent pe linia frontului.

„Adevăraţii comandanţi de luptă din linia întâi şi din brigăzi sunt implicaţi în elaborarea soluţiilor. Astăzi, am convenit şi am semnat o serie de noi numiri necesare pentru forţele de apărare”, a menţionat liderul de la Kiev.

El a mai spus că a avut o discuţie separată cu ministrul apărării, Rustem Umerov, despre aprovizionarea cu arme şi dotarea adecvată a brigăzilor. „Fiecare brigadă de luptă, fiecare unitate din prima linie ar trebui să primească mai multe arme moderne”, a spus Zelenski. El şi-a exprimat, în context, optimismul în legătură cu dronele cu rază lungă de acţiune de fabricaţie ucraineană.

Discursul de luni seară al lui Zelenski, în care acesta a făcut un bilanţ al zilei, a dat impresia unei mobilizări şi a unei regândiri a strategiei, în condiţiile în care blocajul din Congresul american persistă, iar Ucraina resimte puternic lipsa armelor din Occident, în timp ce Rusia se află în plină ofensivă.

04 mart. - Acum 8 luni
04-03-2024

UE își propune să treacă industria europeană de armament în „regimul economiei de război”

Comisia Europeană va propune marți modalități prin care Uniunea Europeană să își stimuleze industria de armament, astfel încât să poată trece la „regimul economiei de război” ca răspuns la invazia Rusiei din Ucraina, scrie luni Reuters.

Thierry Breton, comisarul european pentru industrie, va prezenta propuneri care să încurajeze țările membre ale UE să cumpere împreună mai multe arme de la companiile europene și care să ajute aceste firme să își mărească capacitatea de producție, potrivit unor oficiali europeni.

Mai multe detalii: UE vrea să-și stimuleze industria de armament, pentru a trece la „regimul economiei de război”. Comisarul Breton la prezenta marți pachetul de măsuri

04 mart. - Acum 8 luni
04-03-2024

Rușii continuă asaltul pe frontul din Avdiivka. 63 de confruntări armate pe linia frontului în ultima zi, anunță Statul Major General al Ucrainei

Pe parcursul zilei de luni au fost înregistrate 63 de ciocniri armate pe linia frontului, rușii efectuând cinci bombardamente cu rachete, 44 de lovituri aeriene și 68 de atacuri lansate cu ajutorul sistemelor de rachete cu lansare multiplă (MLRS), a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, în cea mai recentă actualizare a informațiilor operaționale privind invazia rusă, potrivit Ukrainska Pravda.

„Pe parcursul zilei, Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei au vizat opt grupuri de soldați și o stație de control la sol a dronelor inamicului. În plus, apărarea aeriană a Ucrainei a doborât o rachetă de aviație ghidată Kh-59. Unitățile Forțelor de Rachete au lovit un grup de soldați, un sistem de apărare aeriană și șase piese de artilerie”, susține conducerea armatei ucrainene.

Pe frontul din Kupiansk, rușii au atacat de șase ori pozițiile apărătorilor ucraineni în apropierea satului Synkivka, din regiunea Harkov.

Pe frontul de la Lîman, forțele ucrainene au respins un atac la Terny, în regiunea Donețk, unde rușii, cu sprijinul aviației, au încercat să străpungă apărarea ucraineană.

Pe frontul de la Bahmut, soldații ucraineni au respins trei atacuri efectuate în apropierea satului Andriivka, în regiunea Donețk, unde rușii au încercat să își îmbunătățească poziția tactică.

Pe frontul de la Avdiivka, apărătorii ucraineni au respins 21 de atacuri în apropierea localităților Novoselivka, Berdychi, Tonenke, Pervomaiske și Nevelske din regiunea Donețk.

Pe frontul din Novopavlivka, forțele armate ucrainene continuă să le țină piept rușilor în localitățile Heorhiivka, Novomykhailivka, Vodiane, Prechystivka și Urozhaine din regiunea Donețk, unde trupele ruse, sprijinite de avioane, au încercat să forțeze apărarea ucraineană de 16 ori, mai afirmă Statul Major.

Pe frontul din Orihiv, rușii nu au desfășurat nicio acțiune ofensivă (de asalt).

În zona de responsabilitate a Grupului strategic operațional Odesa de pe frontul din Herson, rușii nu au renunțat la încercările lor de a disloca unitățile ucrainene de pe pozițiile câștigate pe malul estic al fluviului Nipru, în ciuda pierderilor semnificative. Pe parcursul zilei, au desfășurat două acțiuni de asalt nereușite, conform aceluiași raport al conducerii armatei ucrainene.

04 mart. - Acum 8 luni
04-03-2024

Sate din estul Ucrainei, sub un asalt continuu. Armata rusă înaintează în Donețk, exploatând defensiva vulnerabilă a ucrainenilor (analiză CNN)

Seria de avansuri rapide din ultimele săptămâni ale forțelor ruse au pus la grea încercare noua linie de apărare a trupelor ucrainene, creată după retragerea acestora din orașul-cheie Avdiivka, din regiunea estică Donețk, și provoacă temeri cu privire la dinamica și tacticile Kievului pe linia frontului, scrie luni CNN, într-o analiză a celor mai recente evoluții ale războiului din Ucraina.

Pe data de 17 februarie, Kievul a anunțat retragerea forțelor sale din Avdiivka, pe mai multe poziții aflate la vest de oraș. Cu toate acestea, trei mici sate au căzut de atunci în mâinile armatei ruse, Kievul insistând că nu a intenționat niciodată să le apere.

Mai multe detalii: „Ne retragem sau așteptăm până când suntem uciși cu toții”. Armata rusă avansează în Donețk, exploatând apărarea vulnerabilă a Ucrainei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

Catalin08   •   05.03.2024, 12:48

Ce bocesc *** bai frate, a dat tatutul cu bomba in ei!! Reptile demonice insetate de sangele bietilor ucrainieni, jos cu putinistii, jos cu trompetele, goarnele putiniste!

Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

Trandafir   •   05.03.2024, 12:08

De atatea sute zile se masacreaza intre ele doua popoare slave, de credinta crestin ortodoxa. Daca ar vrea Rusia si SUA ar putea opri razboiul. Dar industria se facut arme ucigase e profitabila numai cand mor oamenii.

valihaita   •   05.03.2024, 11:24

Apropo de podul Kerci..Cred ca de acum incolo nici Ucraina nu o sa mai indrazneasca sa atace Podul Kerci de frica ca Rusia sa nu acuze Germania c-ar fi implicata mai ales dupa aparitia acelor inregistrari..Si indraznesc sa previzionez ca Germania o sa inceteze orice ajutor dat Ucrainei daca acestia vor ataca podul Kerci numai si pentru faptul ca banuielile Rusiei vor fi indreptate si asupra Germaniei de implicare in acest atac.

    VolodimirZelenski   •   05.03.2024, 13:27

    valihaita   •  05.03.2024, 11:24

    Apropo de podul Kerci..Cred ca de acum incolo nici Ucraina nu o sa mai indrazneasca sa atace Podul Kerci de frica ca Rusia sa nu acuze Germania c-ar fi implicata mai ales dupa aparitia acelor inregistrari..Si indraznesc sa previzionez ca Germania o sa inceteze orice ajutor dat Ucrainei daca acestia vor ataca podul Kerci numai si pentru faptul ca banuielile Rusiei vor fi indreptate si asupra Germaniei de implicare in acest atac.

    Indraznesti sa spui prost. Germana va continua ajutorul dar noua.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI