Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 757.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

La granița regiunii Cernihiv se construiesc fortificații pe mai multe linii defensive

Comandamentul Operațional „Nord” a transmis, miercuri, un comunicat în care anunță ample lucrări de construcție a unor fortificații pe mai multe linii defensive la granița regiunii Cernihiv.

„La granița regiunii Cernihiv, de câteva luni se desfășoară lucrări de fortificații. Se construiesc linii defensive și se creează un sistem de bariere inginerești. Se construiesc puncte forte ale liniei intermediare de apărare”, se arată în comunicat.

Potrivit Comandamentului Operațional „Nord”, aceste fortificații vor putea încetini semnificativ inamicul, în cazul în care acesta va plănui să atace din nou în această zonă.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Șoigu: 419 drone și 67 de rachete au fost doborâte în timpul alegerilor

În timpul alegerilor prezidențiale din Rusia, au fost distruse 419 drone ucrainene și 67 de rachete, a transmis, miercuri, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Potrivit ministrului rus al apărării, Ucraina a încercat să perturbe evenimentele electorale efectuând atacuri direcționate asupra secțiilor de votare.

„Pentru a preveni atacurile teroriste, trupele ruse au consolidat securitatea instituțiilor guvernamentale și sociale și au consolidat sistemul de apărare aeriană”, a continuat Serghei Șoigu.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Bilanțul morților în urma bombardamentului asupra orașului Harkov a urcat la cinci

Autoritățile ucrainene au transmis că, în urma bombardamentului rusesc asupra orașului Harkov au murit cel puțin cin persoane, iar alte șapte au fost rănite.

„Ocupanții au lovit din nou unul dintre cartierele Harkovului. S-ar putea să fie oameni sub dărâmături. Toate serviciile specializate lucrează la fața locului”, a transmis Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale.

„În jurul orei unu după-amiaza, inamicul a bombardat orașul: o clădire cu opt etaje și un magazin de producție din districtul Kolodnohirski au fost avariate. Incendiul a cuprins mai mult de 1.000 de metri pătrați. Operațiunea de salvare și stingere a incendiilor este în desfășurare. Din păcate, numărul victimelor a crescut la cinci și ar putea chiar fi mai mare”, a continuat Oleg Sinegubov .

Potrivit autorităților locale, a cincea victimă a fost identificată după ce a fost scoasă de sub dărâmături.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Drone ucrainene au atacat baza aeriană Engels din Rusia

Drone ucrainene operate de agenția de informații militare GUR au atacat miercuri dimineață baza aeriană Engels, care găzduiește bombardiere strategice, iar Kievul evalua pagubele, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Baza aeriană este situată în apropierea oraşului Saratov, la aproximativ 730 km sud-est de Moscova.

Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a anunțat doborârea mai multor drone deasupra orașului.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Rusia va forma două noi corpuri de armată

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat miercuri că Moscova îşi va consolida armata prin adăugarea a două noi corpuri şi a 30 de noi formaţiuni până la sfârşitul acestui an.

„Două corpuri armate generale blindate şi treizeci de formaţiuni, dintre care 14 divizii şi 16 brigăzi, sunt planificate să fie formate până la sfârşitul anului”, a declarat Şoigu la o reuniune a conducerii ministerului pe care îl conduce.

„Vom continua să îmbunătăţim în continuare componenta de luptă şi numerică a armatei ruse proporţional cu ameninţările emergente la adresa securităţii militare a ţării”, a mai spus ministrul, citat de Interfax.

Potrivit ministrului rus al apărării „au fost formate un corp de armată, o divizie de puşcaşi motorizaţi, flotila fluvială a râului Nipru şi o brigadă de ambarcaţiuni fluviale”.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Armata rusă spune că a „curățat” satul Kozinka din Belgorod de „rămășițele” militanților ucraineni

Unitățile rusești din direcția Belgorod au curățat complet satul Kozinka de forțelor armate ucrainene în ultimele 24 de ore, a informat miercuri Ministerul rus al Apărării.

„În direcția Belgorod, unitățile ruse au curățat complet așezarea Kozinka de rămășițele militanților ucraineni și continuă să ia măsuri pentru a preveni pătrunderea grupurilor de sabotaj și recunoaștere ale forțelor armate ucrainene în teritoriul de frontieră”, se arată în comunicat.

Potrivit departamentului militar, „ca urmare a loviturilor aeriene și a focului de artilerie, inamicul a pierdut până la 650 de militanți, două vehicule de luptă blindate și două vehicule de luptă Vampire MLRS de fabricație cehă”.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

O persoană a murit în urma unui atac asupra regiunii ruse Belgorod, anunță guvernatorul

Orașul Belgorod a fost atacat miercuri în jurul prânzului, iar sistemul de apărare antiaeriană a funcționat, a anunțat guvernatorul Viaceslav Gladkov, precizând că, potrivit informațiilor preliminare, o persoană a murit.

Este vorba despre un bărbat care se afla în mașină când aceasta a fost lovită de fragmente și a murit din cauza rănilor, chiar înainte de sosirea ambulanței.

De asemenea, două persoane au fost rănite, o fată de 17 ani și un bărbat.

Mai multe apartamente ar fi fost avariate, precum și 16 mașini, o școală și două grădinițe, potrivit guvernatorului.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Trei persoane ucise într-un atac asupra Harkov

În timpul atacului a fost lovită o clădire de opt etaje și o fabrică, trei persoane fiind ucise și cel puțin cinci, rănite, a declarat șeful poliției regionale, relatează The Guardian.

De asemenea, au fost lovite o tipografie, o fabrică de mobilă și de produse de vopsea.

Atacul a declanșat un incendiu pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, a mai precizat oficialul local.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Atac asupra unor mașini cu civili din Herson

Doi bărbați au murit în urma unui atac asupra unor mașini din regiunea Herson, anunță, pe Telegram, președintele Administrației Regionale de Stat, Alexander Prokudin, relatează Ukrainska Pravda.

„Trupele rusești au atacat mașini cu civili în comunitatea Herson. Acest lucru s-a întâmplat pe drumul dintre așezările Sadovoe și Antonovka. Potrivit informațiilor preliminare, doi bărbați au fost uciși în bombardament. Aceștia aveau aproximativ 40 de ani”, a precizat oficialul.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene de cel puțin 10 ori – presa americană

În cel puțin 10 cazuri, Rusia a folosit rachete nord-coreene pentru a ataca Ucraina, a declarat Jung Pak, înaltul oficial american pentru Coreea de Nord, citat de Vocea Americii (VoA), relatează The Kyiv Independent.

Șeful biroului procurorului din regiunea Harkov, Oleksandr Filchakov, a declarat recent că Rusia a folosit aproape 50 de rachete nord-coreene pentru a ataca Ucraina de la începutul invaziei, ceea ce reprezintă de cinci ori mai mult decât cifrele anunțate de Pak.

„Acest lucru este, bineînțeles, îngrijorător pentru noi că avem un cunoscut proliferator (Coreea de Nord) care vinde arme Rusiei și pentru a putea desfășura atacul lor brutal și ilegal asupra Ucrainei, ucigând oameni ucraineni, distrugând infrastructura Ucrainei și distrugând pur și simplu vieți”, a declarat Pak.

El a declarat și că Phenianul ar fi furnizat Rusiei cel puțin 10.000 de containere cu armament, cu aproape 3.000 mai mult față de cifrele dezvăluite de Ministerul Apărării din Coreea de Sud în februarie.

De asemenea, Pak spune că Phenianul nu face acest lucru „pe gratis” și ar putea învăța din utilizarea de către Rusia a acestor arme și rachete balistice pe câmpul de luptă.

„Există aproape sigur lucruri pe care (Coreea de Nord) le vrea în schimb. Și suntem îngrijorați de ceea ce ar putea ajunge în partea cealaltă”, a adăugat Pak.

Unul dintre primele cazuri de utilizare de către Rusia a rachetelor balistice nord-coreene a fost înregistrat la 30 decembrie 2023, în timpul unui atac din Zaporojie, după cum a afirmat atunci Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Vacanța școlară va începe mai devreme în Belgorod pe fondul bombardamentelor

Guvernatorul din Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat miercuri dimineață că vacanța școlară va începe mai devreme în regiune, în contextul atacurilor care au vizat teritoriul de la granița cu Ucraina, relatează BBC Rusia.

„Am decis că până la sfârșitul acestei săptămâni – miercuri, joi, vineri – vom începe vacanța anticipată în instituțiile de învățământ general, adică în școlile din comunele de frontieră plus Belgorod și districtul urban Iakovlevski. În colegii și universități există învățământ la distanță, fără prezența profesorilor în clădirile universitare”, a precizat guvernatorul.

Totodată, au fost anulate activitățile sportive și cluburile din instituțiile culturale.

Regiunea Belgorod este bombardată zilnic cu sisteme de rachete, potrivit autorităților locale. Ucraina nu comentează oficial aceste lovituri.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Ucraina plănuiește să deschidă 27 de noi centre de recrutare în prima jumătate a anului 2024, anunță Ministerul Apărării

În prima jumătate a acestui an, Ucraina intenționează să deschidă 27 de centre de recrutare de tip nou în orașele mari și centrele regionale, a anunțat marți, 19 martie, consilierul pentru recrutare al Ministerului Apărării, Oleksii Bezhevets, relatează The Kyiv Independent.

Două astfel de centre au fost deschise în Liov și Zaporojie, ambele presupuse a fi independente de birourile de înrolare, notează sursa citată.

Guvernul de la Kiev vrea să intensifice eforturile de mobilizare în 2024 și să schimbe abordarea privind recrutarea militară, oferind mai multe opțiuni pentru potențialii recruți.

Centrele de recrutare de tip nou funcționează ca centre de consultanță de unde potențialii membri ai armatei pot afla informații despre posturile vacante din cadrul forțelor armate și despre specificul serviciului în anumite unități militare. De asemenea, centrele de recrutare pot sprijini candidații în timpul procesului, dacă este necesar.

„Acolo (în centre), vor fi oferite răspunsuri la aceste întrebări: Care sunt unitățile militare, ce posturi sunt disponibile în unitate, unde voi servi? Vor fi luate în considerare profesia, experiența și condițiile mele de sănătate? (…) Am făcut acest proces cât mai transparent și mai clar posibil”, a declarat Bezhevets.

„Scopul nostru este de a crea o rețea de centre pentru ca fiecare persoană care dorește să devină apărător al patriei, care înțelege că este necesar să se alăture apărării patriei să vină acolo (la centru) pentru a clarifica toate întrebările aferente”, a mai spus consilierul.

20 mart. – Acum 8 luni
20-03-2024

Rusia și Ucraina anunță că au respins atacuri aeriene în zona de frontieră

Autoritățile ucrainene și ruse au anunțat că în ultimele ore ale zilei de marți și la începutul zilei de miercuri au respins atacuri aeriene lansate asupra regiunilor de frontieră, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Pe de o parte, Rusia a anunțat că apărarea aeriană a interceptat rachete și drone lansate de Ucraina asupra regiunilor Belgorod, Kursk şi Voronej, din apropierea frontierei ucrainene, precum și deasupra regiunii Saratov, aflată mai adânc pe teritoriul Rusiei.

Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că a interceptat o duzină de rachete deasupra regiunii Belgorod până marţi la ora 22.00, și alte două rachete, inclusiv una Patriot, de fabricație americană, deasupra regiunii Kursk.

Ulterior, miercuri dimineață, guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a anunțat că două drone au fost interceptate în apropierea oraşului Engels, zonă în care Rusia are o bază militară de bombardiere strategice.

Pe de altă parte, bombardamente au avut loc și asupra regiunii ucrainenen Sumî, situată, de asemenea, lângă granița cu Rusia.

În acest context, Kievul a ordonat evacuarea civililor din zonă.

Anterior, și guvernatorul din Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat că 1.200 de copii din zonele cele mai expuse la riscul de atacuri vor fi duși temporar în alte regiuni din Rusia, în timp ce alte aproximativ 9.000 de persoane au cerut să fie evacuate.

19 mart. – Acum 8 luni
19-03-2024

Pentagonul a creat un site web pentru a monitoriza ajutorul acordat Ucrainei

Site-ul web lansat de Pentagon, în coordonare cu Biroul Inspectorului General al Departamentului de Stat al SUA și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, vine în timp ce republicanii din Congres continuă să amâne noi finanțări pentru Ucraina și pun la îndoială contabilizarea corespunzătoare a armelor livrate acestei țări aflate în război cu Rusia.

Inspectorul general al Pentagonului a transmis că site-ul oferă resurse și informații despre activitatea a peste 20 de agenții americane de supraveghere, cunoscute sub numele de Grupul operativ de supraveghere interagenții din Ucraina, pentru a se asigura că ajutorul acordat Ucrainei nu este utilizat abuziv.

Site-ul web oferă, de asemenea, informații de contact pentru raportarea oricăror acuzații de fraudă, delapidare sau utilizare abuzivă a ajutorului către Ucraina.

După cum a menționat inspectorul general adjunct al Pentagonului, Robert Storch, site-ul web este „o resursă unică pentru ca oamenii să afle mai multe despre eforturile noastre ample din cadrul comunității de a supraveghea utilizarea fondurilor contribuabililor pentru răspunsul SUA la situația din Ucraina”.

Site-ul web are o pagină de deschidere cu un videoclip care descrie eforturile Grupului operativ de supraveghere interagenții din Ucraina, precum și informații introductive despre războiul din Ucraina și sprijinul SUA.

Site-ul include buletine informative despre ajutorul american oferit Ucrainei de la invazia rusă din 2022 – 113,4 miliarde de dolari, precum și informații detaliate despre proiectele de supraveghere ale agențiilor menite să protejeze împotriva utilizării abuzive a armelor.

Diana Shaw, inspector general interimar al Departamentului de Stat al SUA, a declarat că „supravegherea Ucrainei este prioritatea noastră numărul unu”, afirmând că noul site web reprezintă un nou instrument „pentru a ajuta la informarea contribuabilului american”.

19 mart. – Acum 8 luni
19-03-2024

Zelenski: Ucraina, atacată de la începutul lui martie cu 1.350 de rachete, drone și bombe ghidate

Rusia a lansat 130 de rachete de diferite tipuri, peste 320 de drone de atac Shahed și aproape 900 de bombe ghidate în atacurile asupra Ucrainei în luna martie a acestui an, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„În fiecare zi și în fiecare noapte, Rusia poartă un război terorist împotriva poporului nostru, împotriva orașelor și satelor din Ucraina, folosind drone, rachete și bombe ghidate. Numai de la începutul acestui martie, trupele ruse au folosit 130 de rachete de diferite tipuri, peste 320 de „Shahed” și aproape 900 de bombe aeriene ghidate”, a menționat Volodimir Zelenski.

„Avem nevoie de mai multă protecție, mai exact de un număr pe absolut realist de sisteme de apărare aeriană deținute de partenerii noștri. Patriot și celelalte sisteme trebuie să facă ceea pentru ce au fost proiectate: să protejeze vieți, nu să adune praful în depozit”, a continuat Volodimir Zelenski.

 
 

Urmărește-ne pe Google News