Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 792.
Kievul susține că un înalt cleric ortodox a dezvăluit rușilor poziții ale armatei ucrainene
Serviciul de securitate al Kievului, SBU, a anunțat miercuri, 24 aprilie, că suspectează un cleric de rang înalt și șeful principalei mănăstiri din estul Ucrainei că a dezvăluit forțelor ruse poziții ale armatei ucrainene, scrie The Moscow Times care citează AFP.
SBU a precizat că a „transmis o notificare de suspiciune mitropolitului de la Lavra Sviatohirsk care a «dat informații»” privind pozițiile ucrainene din regiunea Donețk forțelor rusești.
Mitropolitul Arsenie figurează ca șef al acestei mănăstirii.
Ucraina acuză de ani de zile ramura legată de Moscova a bisericii sale ortodoxe că a cultivat sentimente separatiste.
Ministrul român al Apărării: România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire miercuri cu secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, discuţiile vizând, în principal, situaţia de securitate generată de războiul de agresiune al Rusiei şi sprijinul necondiţionat pentru Ucraina, fiind reiterată importanţa menţinerii unităţii transatlantice în actualul context de securitate.
„Alături de Statele Unite şi de aliaţi, România rămâne pe deplin solidară cu Ucraina. Vom continua să oferim sprijin multidimensional pentru susţinerea efortului defensiv ucrainean împotriva agresiunii ruse. Este important să continuăm să răspundem împreună nevoilor de sprijin”, a transmis ministrul român al Apărării, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Atât partea română, cât şi partea americană au reconfirmat angajamentul comun pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, conform comunicatului.
Zelenski acuză Rusia că încearcă „să saboteze summit-ul pentru pace din Elveția”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a conceput un plan concret pentru a perturba Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveția (15-16 iunie), transmite agenția Ukrinform.
„Avem informații precise, date specifice, că Rusia nu numai că dorește să saboteze summit-ul pentru pace, ci are și un plan specific despre cum să o facă, cum să reducă numărul de țări participante, cum să acționeze astfel încât să nu existe pace”, a spus Zelenski, la o întâlnire cu reprezentanți ai statelor partenere și ai organizațiilor internaționale cu sediul în Ucraina, precum și cu diplomați ucraineni.
Mai multe detalii: „Rusia încearcă să saboteze summit-ul pentru pace din Elveția”, acuză președintele ucrainean Volodimir Zelenski
Pentagonul se declară pregătit să trimită Kievului arme de 1 miliard de dolari, după ce Biden a promulgat legea privind ajutorul american
Pentagonul a anunțat miercuri că este pregătit să avanseze cu trimiterea către Kiev a unor arme și echipamente în valoare de 1 miliard de dolari din stocurile americane, după ce președintele Joe Biden a promulgat pachetul de ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari care include sprijin suplimentar pentru Ucraina, scrie The Kyiv Independent.
Biden a promulgat legea privind ajutorul extern, care conține aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, după luni de întârzieri și lupte politice în Congres.
Acesta este primul pachet de apărare pe care Ucraina îl va primi în cadrul pachetului prevăzut în noua lege. Pachetul anterior, în valoare de 300 de milioane de dolari, a fost anunțat de Washington pe data de 12 martie.
Noul pachet va include rachete RIM-7 și AIM-9M pentru apărare antiaeriană, rachete antiaeriene Stinger, rachete TOW, sisteme antiblindate Javelin și AT-4, precum și vehicule de luptă pentru infanterie Bradley.
Pachetul mai include muniție suplimentară pentru sistemele antirachetă HIMARS, muniție aeriană de precizie, pentru artilerie, inclusiv proiectile cu explozibil puternic și muniții convenționale cu dublă destinație (DPICM), precum și diverse alte echipamente de sprijin.
„Acest pachet va aduce muniții, arme și echipamente în avans care să sprijine capacitatea Ucrainei de a-și apăra liniile de front, de a-și proteja orașele și de a contracara atacurile continue ale Rusiei”, a precizat Pentagonul, într-un comunicat de presă.
Biden a anunțat în cadrul unui briefing, după ce a semnat legea, că va ordona Pentagonului să trimită arme la Kiev în următoarele ore.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, a declarat anterior că fluxul de asistență militară americană ar putea fi reluat în câteva zile după promulgarea legii de către Biden.
Se pare că o parte din ajutorul militar american destinat Kievului se află deja în Germania și Polonia, ceea ce reduce timpul necesar pentru ca armele și echipamentele să ajungă pe linia frontului.
Alte piese derivate din pachetul de 61 de miliarde de dolari ar putea ajunge mai târziu, deoarece vor fi trimise din SUA sau din alte locații. De asemenea, unele potențiale elemente de ajutor militar vor trebui să fie achiziționate sau chiar fabricate, ceea ce va dura și mai mult timp.
SUA au trimis deja Ucrainei, în secret, rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS (Reuters)
În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis, în secret, rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta acesteia împotriva trupelor ruse invadatoare, iar Kievul le-a folosit săptămâna trecută pentru prima dată, a declarat miercuri un oficial american citat de Reuters.
Rachetele au fost incluse într-un pachet de ajutor militar în valoare de 300 de milioane de dolari pentru Ucraina, aprobat de președintele american Joe Biden pe data de 12 martie.
Mai multe detalii: SUA au trimis Kievului, în secret, rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, la ordinul lui Biden, iar ucrainenii au atacat deja cu ele, dezvăluie Reuters
Ministrul de externe ucrainean afirmă că Occidentul trebuie să-și întărească industria de apărare, deoarece „era păcii s-a încheiat”
Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, salută pachetul de ajutor din partea SUA în valoare de 61 miliarde de dolari aprobat după îndelungi tergiversări, dar avertizează, într-un interviu acordat The Guardian, că noile livrări militare către Ucraina nu vor schimba imediat situaţia pe câmpul de luptă, iar aliaţii trebuie să-şi crească producţia de armament pentru a putea face față Rusiei, scrie News.ro.
„Aleluia”, a reacţionat Dmitro Kuleba atunci când i s-a cerut comentariul său la votul final de marţi al Senatului american asupra pachetului de ajutor militar pentru Ucraina. El spune că avea „convingerea” că va fi un rezultat pozitiv, dar în acelaşi timp spune că Occidentul trebuie să „realizeze că era păcii în Europa s-a încheiat” şi că trebuie să îşi pună la lucru industria de apărare.
Mai multe detalii: Dmitro Kuleba cere Occidentului să-și întărească apărarea și să realizeze că „era păcii în Europa s-a încheiat”
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri, 24 aprilie, pachetul pentru sprijin militar în valoare de 95 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, Israelului şi Taiwanului, aprobat după şase luni de blocaj în Congresul SUA, informează News.ro preluând BBC.
„Va face America mai sigură, va face lumea mai sigură”, a declarat liderul de la Casa Albă, semnând proiectul care a devenit astfel lege.
Mai multe detalii: Joe Biden a promulgat pachetul de sprijin extern în valoare de 95 de miliarde de dolari și anunță că SUA vor trimite „imediat” noile arme în Ucraina
Rusia și Ucraina, acord pentru schimbul a 48 de copii strămutați din cauza războiului
Rusia a anunţat miercuri, 24 aprilie, un acord cu Ucraina pentru schimbul a 48 de copii strămutaţi de război, la finalul primei întâlniri directe între oficialii ruşi şi ucraineni pe acest subiect care a avut loc în Qatar, ţară ce mediază între Kiev şi Moscova în acest dosar delicat, scrie AFP.
„În consecinţă, 29 de copii vor reveni în Ucraina şi 19 în Rusia”, a declarat presei comisara rusă pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.
Mai multe detalii: Rusia și Ucraina au purtat primele discuții față în față pentru returnarea copiilor strămutați din cauza războiului. La ce acord au ajuns
Yermak: „Pot să vă spun cu siguranță – mai multe sisteme Patriot sunt în drum spre Ucraina”
Mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot sunt în drum spre Ucraina „cu siguranță”, a declarat miercuri șeful biroului prezidențial ucrainean, Andrii Yermak, potrivit Kyiv Independent.
Ucraina se confruntă cu un deficit de sisteme de apărare antiaeriană pe fondul înmulțirii atacurilor rusești asupra centrelor de populație și a infrastructurii energetice.
Vorbind la televiziunea națională, Yermak a declarat că oficialii de la Kiev „discută cu mulți parteneri, în primul rând cu SUA” despre asigurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare și s-a referit la informațiile recente privind eforturile Berlinului de a convinge Washingtonul să trimită mai multe.
„Pot să vă spun cu siguranță – vor fi mai multe sisteme Patriot. Pentru noi, problema secundară este de la cine vor ajunge la noi, principalul lucru este că vor ajunge aici și vor ajunge aici cât mai repede posibil, pentru că este vorba despre protejarea orașelor noastre, protejarea oamenilor noștri”, a spus el.
„Sunt sigur că vom auzi vești bune în curând”, a adăugat Yermak.
Sistemele Patriot fabricate în SUA sunt foarte eficiente în interceptarea rachetelor balistice și de croazieră ale Rusiei. Se pare că Berlinul face presiuni asupra NATO și aliaților europeni pentru a trimite sistemele pe care le au la Kiev, în loc să le țină nefolosite.
Germania a anunțat pe 13 aprilie că va furniza Ucrainei încă un sistem de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea respinge atacurile rusești care se înmulțesc. Noua promisiune va ridica la trei numărul total de sisteme Patriot furnizate Ucrainei de Germania.
Rusia a făcut progrese semnificative în estul Ucrainei
Forțele rusești au făcut progrese semnificative într-un coridor îngust din estul Ucrainei, în timp ce ofensiva Moscovei de a cuceri teritoriu înainte de sosirea ajutorului militar occidental pare să se intensifice, relatează The Guardian.
Imaginile postate de bloggerii militari de la Kremlin arată un tricolor rusesc fluturând deasupra satului distrus Ocheretyne. Trupele rusești ar fi intrat duminică în teritoriu, la nord-vest de orașul Avdiivka, după ce au avansat aproximativ 5 kilometri în 10 zile.
Ministerul Apărării de la Moscova a afirmat că trupele ucrainene au fugit din Ocheretyne în grupuri mici și sub focuri grele. Acest lucru înseamnă că Rusia a reușit să ocolească flancul nordic al liniei de înaintare recent construită a Ucrainei, inclusiv câmpuri minate și tranșee.
Presa ucraineană: SBU a lovit două depozite de petrol din regiunea rusă Smolensk
Dronele Serviciului de Securitate al Ucrainei au lovit în noaptea de marți spre miercuri două depozite de petrol din regiunea Smolensk, vestul Rusiei, distrugând 26.000 de metri cubi de combustibil, au declarat surse oficiale pentru Kyiv Independent.
Atacul a fost anunțat mai devreme de oficialii ruși, care au precizat că au izbucnit incendii, dar nu sunt victime.
Potrivit presei ucrainene, depozitele atacate sunt din localitățile Yartsevo și Rozdorove. După explozii, au izbucnit incendii de amploare, iar personalul a fost evacuat.
„Бавовна” від СБУ квітне на теренах Росії
— Українська правда ✌️ (@ukrpravda_news) April 24, 2024
відео – з соцмереж pic.twitter.com/jTN6SRa3i6
Atac cu rachete asupra Odesei
Forțele ruse au lansat în dimineața zilei de 24 aprilie un atac cu rachetă asupra Odesei, iar o femeie de 43 de ani a fost rănită.
„La ora 7 dimineața, inamicul a lansat un atac cu rachetă asupra Odesei. Până acum știm de o victimă, o femeie de 43 de ani. A fost dusă la spital”, a anunțat Oleg Kiper, șeful administrației militare a regiunii Odesa.
101 ciocniri de luptă pe linia frontului, în ultima zi
Pe parcursul zilei trecute, pe câmpul de luptă din Ucraina au fost înregistrate 101 lupte, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit Ukrinform.
Forțele ruse au lansat 5 atacuri cu rachete, 77 de atacuri aeriene și 76 de atacuri MLRS asupra pozițiilor trupelor ucrainene și zonelor populate, potrivit raportului.
Șase răniți după atacul cu rachete asupra Harkov
Rachetele rusești au deteriorat clădiri rezidențiale și au rănit șase persoane în al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, miercuri dimineața, a declarat guvernatorul Oleh Synehubov pe Telegram.
Atacul a afectat trei clădiri rezidențiale, două birouri, trei clădiri nerezidențiale și o conductă de gaze din cartierul central al orașului, potrivit guvernatorului. De asemenea, aproximativ 568 de geamuri și 33 de mașini au fost avariate, a spus Synehubov.
Atac cu rachete asupra Harkov
Rusia a lansat atacuri cu rachete asupra Harkovului la primele ore ale zilei de miercuri, 24 aprilie, distrugând patru clădiri rezidențiale și rănind două persoane, a informat primarul din Harkov, Ihor Terekhov, pe Telegram.
Potrivit lui Terekhov, forțele ruse au lansat rachete sol-aer S-300 lovind o clădire rezidențială din cartierul Shevchenkivskyi al orașului.
Atacul a afectat, de asemenea, o conductă de gaz, lăsând locuitorii fără gaz în cartierul districtului Shevchenkivskyi.
La fața locului se află echipaje de intervenție care efectuează operațiuni de căutare și salvare.
Atac cu drone ucrainene lansat asupra instalaţiilor energetice din regiunea rusă Smolensk
Un incendiu a izbucnit la instalaţiile energetice şi de combustibil din regiunea rusă Smolensk, după un atac cu drone lansat de Ucraina, a anunțat Vasili Anokhin, guvernatorul regiunii vestice, citat de Reuters.
„Regiunea noastră este din nou atacată de drone ucrainene. Ca urmare a atacului inamic asupra instalaţiilor civile de combustibil şi energie, au izbucnit incendii în districtele Smolensk şi Yartsevo”, a declarat Anokhin pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Nu este clar ce instalaţii au luat foc. Reuters notează că nu există rafinării mari de petrol în regiunea Smolensk.
Separat, Igor Artamonov, guvernatorul regiunii Lipetsk din sud-vestul Rusiei, a declarat că o dronă de acolo a căzut asupra unei zone industriale.
El a transmis pe Telegram că nu au existat răniţi, dar locuitorii din apropiere au fost evacuați ca măsură de precauție.
In the Smolensk region of Russia an oil refinery is on fire after a UAV strike pic.twitter.com/mYj7Opg7FS
— Malinda 🇺🇸🇺🇦🇵🇱🇨🇦🇮🇹🇦🇺🇬🇧🇬🇪🇩🇪🇸🇪 (@TreasChest) April 24, 2024
Ucraina vrea să participe la fabricarea sistemelor antiaeriene Patriot
Sistemele antiaeriene Patriot, care și-au arătat eficiența în fața rachetelor rusești, pot fi parțial fabricate și asamblate pe teritoriul ucrainean, susține ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova, citată de publicația Zerkalo Nedeli.
Potrivit șefei misiunii diplomatice ucrainene din SUA, Kievul discută cu Washingtonul asupra posibilității de a transfera în Ucraina o parte din producția de sisteme Patriot.
„Capacitatea (de producție – n.r) poate fi mărită, lucrăm la acest aspect”, a declarat Markarova într-un interviu acordat pentru Ukrainska Pravda.
harles24 • 24.04.2024, 21:23
De ce dracu vă bucurați unii fiindcă o să continue războiul ?? De ce nu v-ați bucura să facă pace ??
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 24.04.2024, 23:25
harles24 • 24.04.2024, 21:23
De ce dracu vă bucurați unii fiindcă o să continue războiul ?? De ce nu v-ați bucura să facă pace ??
Poţi să ne spui un singur motiv pentru care ar trebui să ne bucurăm ca o altă ţară să fie înrobită de Rusia? Jafurile? Deportările masive? Să ne învecinăm din nou cu aceeaşi ţară care de două secole încoa nu ratează nicio ocazie să încerce să ne invadeze sau chiar să ne anexeze?
Catalin08 • 24.04.2024, 20:13
Boceala totatala pe muscalai, Ucraina se intareste, la cat mai mult ajutor, Ucraina are nevoie, libertatea este sfanta!!!!!
Catalin08 • 24.04.2024, 16:49
Ucraina, ajutorul vine catre tine, rezista, regimul nazist de la Kremlin nu va reusi sa te biruie!!
Cici2023 • 24.04.2024, 17:39
Catalin08 • 24.04.2024, 16:49
Ucraina, ajutorul vine catre tine, rezista, regimul nazist de la Kremlin nu va reusi sa te biruie!!
Erai bună la radio Berlin în ianuarie 1844