Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 795.
Armata ucraineană neagă informația de presă privind retragerea tancurilor Abrams de pe front
Armata ucraineană a respins sâmbătă o știre publicată de Associated Press (AP), care anunţa că forțele ucrainene au retras de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA, informează The Kyiv Independent.
„Tancurile fac o treabă excelentă pe câmpul de luptă și cu siguranță nu vom ascunde de inamic ceea ce îi face să se ascundă. Mai mult, nu vom lăsa infanteria noastră fără un sprijin de foc puternic”, a anunţat Brigada 47 Mecanizată Separată a Ucrainei, unitatea care operează tancurile americane.
Pe 25 aprilie, AP a scris că, potrivit a doi oficiali militari americani, forțele ucrainene au retras tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza dronelor rusești.
Rusia anunţă că atacurile sale au fost „ca răspuns” la faptul că Ucraina a lovit infrastructura energetică
Ministerul rus al Apărării anunţă că a efectuat 35 de lovituri în ultima săptămână împotriva unor instalații energetice, fabrici de apărare, infrastructură feroviară, apărare aeriană și stocuri de muniție din Ucraina, transmite Sky News.
Loviturile au fost „ca răspuns la încercările regimului de la Kiev de a deteriora instalațiile energetice și industriale rusești”, a declarat ministerul rus al Apărării.
În ultimele săptămâni, Ucraina a vizat rafinăriile de petrol și alte instalații rusești în atacuri cu drone, în pofida cererilor SUA de a nu face acest lucru.
Între timp, oficialii ucraineni au declarat că rachete rusești au lovit astăzi instalații energetice din centrul și vestul Ucrainei.
Ministerul rus al Apărării a declarat că Rusia a folosit arme de precizie cu rază lungă de acțiune lansate de pe mare și din aer, inclusiv rachete hipersonice Kinzhal și drone.
Australia anunță un pachet de ajutor de 65 de milioane de dolari pentru Ucraina
Guvernul australian a anunțat sâmbătă un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de milioane de dolari australieni (65 de milioane de dolari), în urma unei întâlniri între premierul Denis Şmîhal și ministrul australian al apărării, Richard Marles, la Lviv, relatează The Kyiv Independent.
Potrivit guvernului australian, acest pachet duce sprijinul militar al Australiei pentru Ucraina la 880 de milioane de dolari australieni (575 de milioane de dolari).
Premierul ucrainean a declarat că jumătate din ultimul pachet va fi alocat pentru sistemele portabile de apărare antiaeriană (MANPADS).
Mai mult de 30 de milioane de dolari australieni (19,6 milioane de dolari) vor fi alocate coaliției internaționale de drone pentru Ucraina, care are ca scop consolidarea arsenalului ucrainean de vehicule aeriene fără pilot (UAV), a precizat Şmîhal.
Marles a declarat că este încântat să anunțe noul lot de asistență militară, care include „tehnologie de dronă de vârf la nivel mondial, cu sprijinul industriei locale de apărare australiene”. „Australia furnizează, de asemenea, muniții critice de precizie aer-sol și sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune”, a adăugat Marles.
Activiştii slovaci au strâns 4 milioane de dolari pentru a cumpăra muniţie pentru Ucraina
Activiștii slovaci au strâns în 12 zile 4 milioane de dolari pentru a cumpăra muniţie pentru Ucraina, după ce guvernul slovac a refuzat să participe la inițiativa cehă privind achiziţia de muniție pentru Ucraina, relatează The Kyiv Independent.
Forțele ucrainene se confruntă cu o lipsă critică de muniție, în condițiile în care Rusia trage în prezent cu obuze într-un raport de aproximativ 10:1, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
Ministrul slovac de externe Juraj Blanar a declarat la sfârșitul lunii martie că Slovacia nu va trimite arme în Ucraina, deoarece „conflictul nu are o soluție militară”.
Ucraina așteaptă un nou asalt din partea Rusiei. O analiză Financial Times dă speranțe Kievului privind realitatea de pe front
Doi oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor de informații ucrainene au declarat că se așteaptă ca Rusia să lanseze o nouă ofensivă pe scară largă la sfârșitul lunii mai sau în iunie, în timp ce un oficial occidental susţine că armata Rusiei rămâne ineficientă și nu va „copleși” Ucraina, arată o analiză Financial Times.
Mai multe detalii: Ucraina așteaptă un nou asalt din partea Rusiei. O analiză Financial Times dă speranțe Kievului privind realitatea de pe front
Ucraina susține că a distrus un sistem radar rusesc de 5 milioane de dolari
Agenția ucraineană de informații militare (HUR) și Brigada 15 de recunoaștere au lovit o stație radar rusă Podlet-K1, anunţă serviciile de informaţii ucrainene, citate de The Kyiv Independent.
Podlet-K1, cunoscut și sub numele de 48Ya6-K1, este un sistem radar mobil modern conceput pentru a detecta ținte aeriene la altitudini joase și extrem de joase, potrivit site-ului Army Recognition. Potrivit sursei citate, sistemul valorează aproximativ 5 milioane de dolari și poate detecta până la 200 de ținte simultan.
Atacul a lovit postul de antenă al stației și generatorul diesel, potrivit HUR. Agenția nu a oferit mai multe detalii despre atac sau despre pagube.
„Acest sistem a fost folosit de inamic pentru a detecta și transmite coordonatele țintelor către sistemele rusești de rachete antiaeriene S-300/S-400”.
Prim-ministrul Poloniei: Una dintre rachetele rusești a căzut la 15 km de granița noastră
Premierul polonez Donald Tusk a precizat că una dintre rachetele rusești care au atacat Ucraina a căzut la 15 km de granița poloneză, relatează publicația Pravda.
„Zeci de bombe și rachete au căzut astăzi asupra districtului Liov. Una dintre ele la 15 km de granița noastră”, a scris Tusk sâmbătă pe rețeaua X.
În aceeași postare, Tusk l-a criticat pe predecesorul său Mateusz Morawiecki, membru al partidului de opoziție Lege și Justiție.
„În prezent, Morawiecki dezvoltă o strategie antieuropeană comună cu politicienii de extremă dreapta pro-Putin de la Budapesta. Prostie? Trădare? Ambele?”, a precizat Tusk.
Potrivit sursei citate, Tusk se referea la conferința națională conservatoare CPAC (Conservative Political Action Conference) de la Budapesta, la care au participat fostul prim-ministru Mateusz Morawiecki și șeful de cabinet al președintelui polonez Marcin Mastalerek.
Guvernul premierului ungar Viktor Orban speră că alegerile europene vor aduce victoria forțelor critice față de ajutorul ucrainean și imigrație.
Rafinăria de petrol din Slaviansk și-a suspendat parțial activitatea după un atac cu zece drone
Rafinăria de petrol Slaviansk din teritoriul Krasnodar și-a suspendat parțial operațiunile după un atac cu drone, a declarat pentru Interfax Eduard Trudnev, directorul pentru securitate integrată al grupului de companii Slaviansk ECO.
„Rafinăria și-a întrerupt parțial activitatea, zece drone au atacat rafinăria noaptea trecută. Acestea au lovit, printre altele, instalațiile de prelucrare a petrolului”, a declarat Trudnev, adăugând că nu există victime în rândul angajaților companiei.
Un reprezentant al companiei a precizat că la „este posibil să existe pagube ascunse” și „este prea devreme pentru a vorbi despre evaluarea pagubelor”.
Rusia anunță că a neutralizat peste noapte 68 de drone ucrainene desupra teritoriului său
Ministerul rus al Apărării precizează că sistemele de apărare aeriană au interceptat și distrus, peste noapte, 66 de drone deasupra teritoriului Krasnodar și două deasupra Crimeei, relatează Interfax.
„66 de drone ucrainene au fost distruse și interceptate de sistemele de apărare aeriană aflate în serviciu deasupra teritoriului teritoriului Krasnodar, iar alte două drone au fost distruse deasupra peninsulei Crimeea”, se precizează într-un comunicat al ministerului de la Moscova.
Ca urmare a atacului, o unitate de la rafinăria de petrol Slaviansk a luat foc, iar coloana de distilare a fost avariată.
SBU a lovit rafinăriile de petrol și aerodromul militar din regiunea rusă Krasnodar – surse
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lansat atacuri cu drone împotriva a două rafinării de petrol și a unui aerodrom militar din regiunea rusă Krasnodar în cursul nopții de 27 aprilie, a declarat o sursă din cadrul forțelor de securitate și apărare pentru The Kyiv Independent.
Dronele au lovit „obiecte tehnologice cheie” la rafinăriile de petrol Ilski și Slaviansk în noaptea de 27 aprilie, provocând incendii și evacuarea personalului, a precizat sursa.
SBU și Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit, de asemenea, baza aeriană militară Kushchyovskaya, „unde erau staționate zeci de avioane militare, radare și dispozitive de război electronic”, potrivit sursei citate.
„SBU continuă să vizeze în mod eficient facilitățile militare și de infrastructură din spatele liniilor inamice, reducând potențialul Rusiei de a purta un război”, a adăugat aceasta.
De obicei, Kievul nu comentează în mod oficial loviturile pe teritoriul rusesc.
Trupul unei persoane, găsit printre dărâmături, după atacul din Harkov
Echipele de intervenție au recuperat dintre ruine trupul unui bărbat, după bombardamentele din Volchansk, în regiunea Harkov, a anunțat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență, citat de Ukrainska Pravda.
Forțele ruse au lovit sâmbătă dimineață sectorul rezidențial al orașului Volchansk.
Ucraina anunță că a doborât 21 din cele 34 de rachete lansate de Rusia în timpul nopții
Autoritățile ucrainene spună că, în timpul nopții trecute, forțele ruse au lansat asupra teritoriului țării un atac cu mai multe tipuri de rachete, 21 dintre acestea fiind doborâte, relatează Ukrainska Pravda.
Potrivit armatei ucrainene, Rusia a folosit, în total, 34 de rachete aeriene, terestre și maritime.
DTEK: Rusia a avariat grav patru termocentrale ucrainene
În noaptea de 27 aprilie, Rusia a atacat patru centrale termice ale DTEK, cel mai mare investitor privat din industria energetică a țării, relatează Ukrainska Pravda.
„Inamicul a bombardat din nou masiv instalațiile energetice din Ucraina. În această noapte, în urma atacului, patru centrale termice ale DTEK au fost avariate. Potrivit informațiilor preliminare, din păcate, există victime. Noi oferim toată asistența necesară”, a transmis compania, adăugând că echipamentele au suferit avarii grave.
Lovituri cu rachete asupra instalațiilor energetice din trei regiuni ucrainene
Forțele ruse au atacat, în timpul nopții, infrastructura energetică din regiunile Dnipropetrovsk, Ivano-Frankivsk și Liov, a anunțat ministrul ucrainean al energiei, German Galușcenko, citat de Ukrainska Pravda.
În regiunea Dnipropetrovsk, două instalații electrice au fost avariate din cauza unei rachete, ceea ce a dus la oprirea alimentării cu apă.
În cursul dimineții, forțele de apărare aeriană au distrus 13 rachete deasupra regiunii Dnipropetrovsk – în zonele Dniepr, Krivoi Rog și Pavlograd, a precizat, pe Telegram, șeful administrației regionale de stat, Serghei Lisak, citat de aceeași publicație.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost rănit, fiind spitalizat în stare moderată.
De asemenea, orașul Nikopol din aceeași regiune a fost atacat cu artilerie și drone, o femeie în vârstă de 82 de ani fiind rănită.
Au fost avariate șapte clădiri cu cinci etaje, o piață, peste zece magazine, o clădire administrativă și un salon de înfrumusețare.
Din cauza bombardamentului asupra comunității Marganets, care a avut loc cu o zi înainte, două sate au rămas fără alimentare cu energie electrică. Sunt afectați 600 de abonați, specialiștii lucrând la repararea rețelelor.
Atac cu drone asupra unei refinării din regiunea rusă Krasnodar
Cel puțin zece drone ucrainene au fost doborâte sâmbătă dimineața deasupra regiunii ruse Krasnodar, a anunțat guvernatorul Veniamin Kondratyev, citat de agenția rusă de presă de stat Interfax. Rafinăria de petrol Slaviansk a fost atacată, la una dintre unitățile sale izbucnind un incendiu, mai precizează sursa citată.
„Peste 10 drone au fost suprimate în districtele Slavianski, Severski și Kushchevski. Acestea au încercat să atace rafinăriile de petrol și instalațiile de infrastructură”, a scris șeful regiunii pe canalul său Telegram.
„După cum s-a raportat de pe teren, nu există victime sau daune grave”, a adăugat Kondratyev.
Parcul de rezervoare și coloana de distilare de la uzina din Slaviansk-on-Kuban au fost atacate, a declarat, la rândul său, sâmbătă, șeful districtului, Roman Sinyagovsky, pe Telegram.
„A avut loc un atac cu drone pe teritoriul uzinei din Slaviansk-on-Kuban. În total, au fost nouă atacuri asupra parcului de rezervoare și a coloanei de distilare. Datorită sistemului de protecție construit, parcul de rezervoare nu a fost afectat. Coloana de distilare a fost avariată”, a precizat oficialul.
De asemenea, cartierul general operațional din Kuban a transmis că o unitate de la rafinăria de petrol Slaviansk a luat foc în urma unui atac cu drone.
„La Rafinăria de petrol Slaviansk, o unitate de separare a fost avariată și a avut loc un incendiu pe o suprafață de 5 mp. În prezent, incendiul a fost stins”, se precizează într-un comunicat citat de Interfax.
Explozii în Harkov. O unitate medicală a fost avariată
O femeie a fost rănită în urma unui atac produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în apropierea unei unități medicale din regiunea ucraineană Harkov, au anunțat autoritățile locale, citate de Ukrainska Pravda.
„Harkovul este atacat! Inamicul atacă orașul. Au avut loc deja mai multe explozii”, a anunțat, pe Telegram, primarul orașului Harkov, Igor Terehov.
„A fost atacat complexul medical, în clădirile căruia se aflau mai mult de 1.000 de persoane în momentul atacului cu rachete – 900 de pacienți și 250 de membri ai personalului. Din fericire, rachetele au lovit solul și nu clădirile complexului medical – altfel este greu de imaginat numărul de morți și răniți. Există o persoană rănită ușor.
În ceea ce privește distrugerile, mai multe clădiri au fost avariate de unda exploziei: ferestrele au fost sparte, acoperișurile au fost deteriorate, liniile electrice, alimentarea cu apă și alte comunicații au fost avariate”, a precizat ulterior oficialul.
Potrivit concluziilor preliminare ale specialiștilor serviciului de explozivi, rușii au tras asupra unității medicale folosind S-300 MLRS. La locul loviturilor s-au format cratere uriașe.
Alerte de atac cu rachete au fost deslanșate în timpul nopții în mare parte din teritoriul ucrainean. Alarma a fost menținută până la ora 6 dimineața.
SUA anunță un ajutor de șase miliarde de dolari pentru Ucraina
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de şase miliarde de dolari, ce include rachete de tip Patriot, relatează news.ro, care citează France-Presse și The Associated Press.
Noul ajutor este al doilea anunţat săptămâna aceasta de Washington după ce de un miliard de dolari făcut public miercuri.
Aceste două pachete de asistență militară fac parte din ajutorul de aproape 61 de miliarde de dolari adoptat marți de Congresul SUA și promulgat miercuri de președintele american Joe Biden.
Pachetul în valoare de un miliard de dolari provine din stocuri de armament ale armatei americane, iar cel anunţat vineri din contracte cu industria apărării sau cu parteneri.
Reluarea ajutorului SUA va permite armatei ucrainene să reia iniţiativa pe front, dar pregătirea unei contraofensive necesită timp, a estimat joi un oficial militar american.
Zelenski, mesaj pentru congresmenii care au respins ajutorul pentru Ucraina
Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, președintele ucrainean a ținut să se adreseze congresemenilor americani care au votat împotriva ajutoului de 61 de miliarde de dolari propus de președintele american Joe Biden.
„Ei trebuie să ştie că aceşti bani merg înainte de toate în industria americană de apărare, care va primi zeci de miliarde de dolari. Să fiţi siguri că totul merge pe câmpul de luptă, pentru a susţine armata ucraineană, dar şi pentru a apăra democraţia în lume”, a declarat șeful statului ucrainean.
„Nu avem secrete” faţă de SUA, a subliniat Zelesnki, care pledează în favoarea „transparenţei” Ucrainei faţă de partenerii săi.
Ajutorul propus de Biden a fost adoptat săptămâna aceasta după câteva luni de amânări, dar unii republicanii au votat împotrivă.
Mai multe detalii: Volodimir Zelenski, către congresmenii care respins ajutorul pentru Ucraina: „Acești bani merg înainte de toate în industria americană de apărare”