Live text
Acum 6 luni
Atac rusesc asupra unui sat din Kupiansk
Acum 6 luni
Bombardamente în regiunea Donețk, un copil a fost ucis
Acum 6 luni
Crește numărul copiilor răniți după atacul cu bombe asupra Harkov
Acum 6 luni
Șase copii răniți la Harkov, după un atac cu bombe aeriene al rușilor
Acum 6 luni
Macron: Dacă rușii străpung linia frontului, nu este exclusă trimiterea de trupe occidentale în Ucraina
Acum 6 luni
Slovacia oferă protecție unui propagandist al Kremlinului
Acum 6 luni
Ucraina încearcă să limiteze disponibilitatea imaginilor din satelit ale teritoriului său
Acum 6 luni
Rusia nu este invitată deocamdată la summitul de pace pregătit de Elveția
Acum 6 luni
Rusia susține că nu recurge la arme chimice în Ucraina
Acum 6 luni
Ministerul ucrainean de Externe are o purtătoare de cuvânt generată de inteligența artificială
Acum 6 luni
Ucraina acuză Rusia că lansează drone peste și din teritoriul centralei nucleare din Zaporojie
Acum 6 luni
Rusia susține că a doborât 12 drone ucrainene
Acum 6 luni
SUA anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Acum 6 luni
Cinci morți și 20 de răniți în atacuri efectuate de ruși în estul și nord-estul Ucrainei
Acum 6 luni
Rușii au sărbătorit 1 Mai cu o expoziție de blindate occidentale capturate în războiul din Ucraina
Acum 6 luni
Rusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar are deja planuri pentru a distruge Alianța din interior
Acum 6 luni
Extremiști de stânga din Germania revendică un incendiu asupra proprietății șefului companiei Rheinmetall
Acum 6 luni
Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful securității cibernetice
Acum 6 luni
SUA acuză Rusia că folosește în Ucraina un agent chimic interzis
Acum 6 luni
Cel puţin 13 persoane rănite la Odesa în urma unui atac rusesc cu o rachetă
Acum 6 luni
Ucraina pregătește șapte noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA
Acum 6 luni
Unele țări au furnizat arme Ucrainei fără a stabili restricții în privința utilizării lor

Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 800.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Atac rusesc asupra unui sat din Kupiansk

Forțele ruse au bombardat joi seară satul Novoosynove din districtul Kupiansk, regiunea Harkiv, iar un bărbat de 66 de ani a fost ucis, a anunțat Procuratura Generală ucraineană pe Facebook.

Rușii au tras în satul Novoosynove în jurul orei 19:00. Atacul a afectat, de asemenea, mai multe locuințe din sat.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Bombardamente în regiunea Donețk, un copil a fost ucis

Forțele ruse au bombardat joi seară satul Memrik, din regiunea Donețk, iar în urma atacului, două persoane au murit, inclusiv un copil de 12 ani, a anunțat șeful administrației militare regionale Donețk, Vadim Filashkin, pe canalul său Telegram.

„Două persoane au fost ucise și două au fost rănite în urma bombardării lui Memrik, comunitatea Novogrodovskaya. Printre morți se numără un copil de 12 ani. Doi răniți au fost duși la spital”, a scris Filashkin.

Potrivit informațiilor preliminare, șapte case au fost avariate.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Crește numărul copiilor răniți după atacul cu bombe asupra Harkov

Numărul copiilor răniți în atacul rusesc din orașul Derhaci, regiunea Harkov, a crescut la opt, toți fiind într-un club sportiv în momentul atacului, a anunțat Oleh Syniehubov, șeful administrației militare regionale Harkov, într-o postare pe Telegram, relatează Ukrinform.

Orașul Derhaci unde a avut loc atacul este o țintă frecventă a loviturilor aeriene ruse. Poliția ucraineană a spus că bombele au lovit sediul unei întreprinderi din apropierea centrului sportiv, provocând incendii.

Patru dintre copii au suferit răni moderate, iar ceilalți răni minore, a declarat Oleh Synehubov.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Șase copii răniți la Harkov, după un atac cu bombe aeriene al rușilor

Trupele ruse au atacat joi orașul Derhaci din regiunea Harkov cu bombe aeriene ghidate, rănind cel puțin șapte persoane, inclusiv șase copii, a declarat guvernatorul Oleh Syniehubov.

Copiii, cu vârste de opt, nouă, 14 și 16 ani, precum și un bărbat de 76 de ani, se numără printre răniți, a declarat și Viacheslav Zadorenko, șeful administrației militare a orașului.

Derhaci este situat la 12 kilometri nord-vest de centrul orașului Harkov și la aproximativ 45 de kilometri sud de granița cu Rusia.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Macron: Dacă rușii străpung linia frontului, nu este exclusă trimiterea de trupe occidentale în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron a repetat, joi, într-o declarație pentru The Economist, că, în cazul agravării situației pe frontul din Ucraina, nu este exclusă o trimitere de trupe occidentale pe teren, în cazul în care Kievul va solicita acest lucru, relatează AFP, citată de News.ro.

„Dacă ruşii se vor duce şi vor străpunge liniile frontului, dacă va exista o cerere ucraineană – nu este cazul în prezent – va trebui să ne punem în mod legitim întrebarea”, a declarat Emmanuel Macron.

Mai multe detalii: Emmanuel Macron revine: Dacă rușii străpung linia frontului, nu este exclusă trimiterea de trupe occidentale în Ucraina

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Slovacia oferă protecție unui propagandist al Kremlinului

Guvernul slovac s-a arătat dispus să-l protejeze pe Artiom Marcevski, un ucraineano-israelian acuzat de Cehia că se află în spatele distribuirii propagandei de război a Kremlinului prin intermediul rețelei media Voice of Europe (Vocea Europei).

Citând două surse anonime, ziarul ceh Denik N, preluat de Zerkalo Nedeli, scrie că Ministerul slovac de Interne îl „protejează temporar” pe Marcevski în pofida faptului că este vizat de sancțiuni în Cehia din cauza rostogolirii propagandei de război a Rusiei din ordinul oligarhului Viktor Medvedciuk, cunoscut ca „Finul lui Putin”.

Ministerul de Interne al Slovaciei a dat asigurări că lucrează cu agențiile de informații în cazul care îl implică pe Marcevski și va da mai multe informații odată cu finalizarea anchetei.

Noul guvern al Slovaciei, condus de premierul Robert Fico, este mai binevoitor faţă de Rusia decât predecesorul său. Odată instalat în funcție, Fico a pus capăt sprijinului militar pentru Ucraina și a făcut câteva declarații favorabile Moscovei.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Ucraina încearcă să limiteze disponibilitatea imaginilor din satelit ale teritoriului său

Kievul depune eforturi pentru a limita fotografierea din satelit a teritoriului ucrainean, pe fondul preocupărilor legate de scurgeri de informații de care ar putea beneficia forțele rusești, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării la 1 mai, scrie publicația ucraineană The Kyiv Independent.

„În fiecare zi, companiile de sateliți realizează imagini ale teritoriului ucrainean. Aceste imagini pot fi folosite de inamic”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Katerina Cernohorenko, într-un comunicat. „În vremuri de război, trebuie să minimizăm riscurile ca inamicul să folosească imagini ale Ucrainei”.

Mai multe detaliiUcraina încearcă să limiteze disponibilitatea imaginilor din satelit ale teritoriului său, pentru a priva Rusia de o sursă de informații

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Rusia nu este invitată deocamdată la summitul de pace pregătit de Elveția

Volodimir Zelenski a confirmat joi că Elveția va organiza pe 15 şi 16 iunie, la Burgenstock, un summit pe tema formulei de pace promovată de administrația prezidențială de la Kiev.

Şeful statului ucrainean a explicat că data a fost convenită cu omoloaga sa elvețiană Viola Amherd.

„Şefi de stat şi de guvern de pe toate continentele sunt invitaţi şi sperăm că vor participa”, a declarat Zelenski, care şi-a exprimat speranţa că summitul de laBurgenstock „va servi drept platformă pentru a vorbi despre cum poate fi realizată o pace justă şi durabilă pentru Ucraina”.

Formula ucraineană pentru pace propune retragerea completă a invadatorilor ruși, restabilirea securităţii nucleare, alimentare şi energetice, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi a civililor deţinuţi și restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, guvernul elveţian a anunţat joi că, „în această etapă”, Rusia nu se numără printre cele 160 de delegaţii invitate la summitul de la Burgenstock. Totuși, Elveția afirmă că Rusia trebuie implicată în acest proces.

Guvernul elveţian a arătat deschidere faţă de invitarea Rusiei, dar a remarcat că oficialii de la Moscova au subliniat în mod repetat că nu au niciun interes să participela acest summit organizat la inițiativa Ucrainei, notează Reuters.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Rusia susține că nu recurge la arme chimice în Ucraina

Kremlinul a negat joi o acuzaţie formulată de SUA potrivit căreia forţele ruse din Ucraina au încălcat interdicţia internaţională privind folosirea armelor chimice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Ca de obicei, aceste acuzaţii par complet nefondate”, a susținut purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a mai susținut că Rusia rămâne ataşată obligaţiilor sale în conformitate cu Convenţia privind Interdicţia Armelor Chimice.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Ministerul ucrainean de Externe are o purtătoare de cuvânt generată de inteligența artificială

Ministerul ucrainean de Externe a anunțat că a creat, „pentru prima oară în istorie”, o purtătoare de cuvânt generată de inteligența artificială. Este vorba de un avatar denumit Victoria Și, care împrumută înfăţişarea cântăreţei şi influenceriței Rosalie Nombre.

„Pentru prima oară în istorie, Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a creat o personalitate digitală folosind tehnologii ale inteligenţei artificiale pentru a comenta în mod oficial informaţii consulare destinate presei”, a transmis diplomația ucraineană într-un comunicat difuzat miercuri.

Victoria Şi urmează să comenteze afacerile consulare citind texte care sunt redactate în continuare de către oameni, informează France Presse, potrivit news.ro.

Mai multe detalii: Ministerul ucrainean de Externe are o purtătoare de cuvânt generată de inteligența artificială | VIDEO

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Ucraina acuză Rusia că lansează drone peste și din teritoriul centralei nucleare din Zaporojie

Direcția Principală de Informații (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a publicat o înregistrare video în care afirmă că ocupanții ruși folosesc centrala atomo-electrică din Zaporojie pentru a lansa atacuri cu drone, relatează Zerkalo Nedeli.

Înregistrarea video difuzată de HUR folosește informații electronice obținute de la dronă FPV inamică. Marcajul UT4D.TT indică faptul că drona a fost furnizată forțelor de ocupație de către Ministerul rus al Apărării, explică sursa citată.

Videoclipul arată că o dronă kamikaze zboară deasupra centralei nucleare din Zaporojie către Nikopol și Marganeț, două localități ucrainene atacate adesea de ruși.

Andrii Cerniak, un reprezentant al HUR, a declarat pentru publicația ucraineană Babel că rușii folosesc centrala atomo-nucleară din Zaporojie pentru a lansa atacuri cu drone împotriva Ucrainei.

Potrivit acestuia, ocupanții ruși profită de faptul că forțele aeriene ale Ucrainei nu pot răspunde într-un perimetru de 1,5 kilometri în jurul centralei.

HUR afirmă că obținut informații potrivit cărora rușii au amplasat rampe de lansare de drone lângă reactorul numărul șase al centralei.

Mai multe detaliiUcraina acuză Rusia că lansează drone peste și din teritoriul centralei nucleare din Zaporojie | VIDEO

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Rusia susține că a doborât 12 drone ucrainene

Ucrainenii au lansat joi dimineață un atac cu drone împotriva a cinci regiuni rusești, susține Moscova, care pretinde că a dejucat acest atac.

„Astăzi, regiunea Smolensk a fost atacată de UAV-uri ucrainene. În districtul Roslavl, inamicul a încercat să deterioreze o instalație civilă de infrastructură energetică. Nu au fost constatate victime. La fața locului lucrează serviciile de urgență și forțele de ordine”, a scris pe Telegram guvernatorul Vasili Anohin.

În paralel, Ministerul Apărării de la Moscova a susținut că sistemele sale de apărare antiaeriană au doborât 12 drone în cinci regiuni rusești. RFE/RL precizează că nu a putut verifica această informație.

În plus, Ucraina nu a comentat anunțul Ministerului rus al Apărării.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

SUA anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

SUA au impus miercuri, 1 mai, sute de noi sancţiuni împotriva Rusiei într-o acţiune ce urmăreşte cu precădere să blocheze posibilităţile Moscovei de eludare, inclusiv prin intermediul Chinei, a măsurilor occidentale deja luate, relatează agențiile de presă Reuters şi France-Presse, preluate de news.ro.

Pe lângă companiile ruseşti din domeniul apărării, sancţiunile vizează aproximativ şaizeci de companii şi persoane fizice străine, în special chineze, acuzate, potrivit unui comunicat al Trezoreriei americane, că „au ajutat Rusia să achiziţioneze componente-cheie pentru fabricarea de arme sau programe de apărare”.

„Sancţiunile de astăzi sunt menite să perturbe şi să slăbească şi mai mult efortul de război al Rusiei prin atacarea industriei sale militare de bază şi a reţelelor de eludare (a sancţiunilor existente, n.r.) care o ajută să se aprovizioneze”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată în comunicat.

Şaisprezece dintre companiile străine vizate sunt chineze sau cu sediul în Hong Kong, majoritatea fiind acuzate că au ajutat Rusia să obţină componente ce sunt în mod normal interzise, dar şi, în cazul a două dintre ele, că au furnizat materialele necesare pentru producerea de muniţii.

Sancţiunile afectează şi companii din alte cinci ţări, și anume Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Azerbaidjan, precum şi Belgia şi Slovacia, două state membre UE.

Mai multe detalii: SUA sancționează peste 200 de companii care contribuie la eforturile de război ale Rusiei, inclusiv chineze și din două state membre UE

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Cinci morți și 20 de răniți în atacuri efectuate de ruși în estul și nord-estul Ucrainei

Cinci persoane au fost ucise, inclusiv un bărbat şi fiica sa, iar alte 20 au fost rănite în mai multe atacuri efectuate de ruși în estul şi nord-estul Ucrainei, potrivit autorităţilor regionale, relatează France-Presse, preluată de news.ro.

Doi civili care se aflau într-o maşină au fost ucişi de o bombă aeriană ghidată lansată de forţele ruse în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat miercuri guvernatorul Oleh Sînehubov. Este vorba despre o femeie în vârstă de 38 de ani şi tatăl ei, a precizat Parchetul General ucrainean.

„Ruşii au atacat (miercuri), la ora (locală) 10.00 (şi ora României) o maşină şi o casă la Zolociv”, un sat situat la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Rusi, cu „bombe aeriene ghidate”, a acuzat Oleh Sînehubov.

Alte 13 persoane au fost rănite, inclusiv un copil în vârstă de 11 ani, a anunţat el pe Telegram.

O altă femeie, în vârstă de 67 de ani, a murit din cauza rănilor, mai târziu, în urma unui bombardament asupra satului Leliukivka, în aceeaşi regiune, a anunţat guvernatorul.

Regiunea Harkov, situată la frontiera cu Rusia, este vizată aproape constant de bombardamente rusești.

Rusia a folosit în ultimele luni bombe aeriene ghidate noi şi puternice, cu consecinţe devastatoare, notează France-Presse.

Un alt atac efectuat de ruși s-a soldat cu doi morţi şi şase răniţi la Guirnîk, o localitate mică situată la aproximativ 15 kilometri de linia frontului în regiunea Doneţk (est), a anunţat pe Telegram guvernatorul Vadim Filaşkin.

Tiruri de artilerie şi un atac rusesc cu dronă au rănit patru persoane la Nikopol, în partea central-estică a Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Serghii Lîsak.

El a precizat că trupele rusești au atacat oraşul cu lansatoare de rachetă de tip Uragan şi a postat imagini cu o casă incendiată.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Rușii au sărbătorit 1 Mai cu o expoziție de blindate occidentale capturate în războiul din Ucraina

Expoziția organizată de Ministerul rus al Apărării în Parcul Victoriei din Moscova prezintă peste 30 de piese de echipamente grele realizate în Occident, inclusiv un tanc de luptă M1 Abrams fabricat în SUA, informează AP.

De asemenea, mai sunt prezentate rușilor un vehicul blindat de luptă Bradley, un tanc Leopard 2, alături de un vehicul blindat de infanterie Marder din Germania, dar și un blindat AMX-10RC de fabricație franceză.

Expoziția inaugurată la 1 mai, care va rămâne deschisă timp de o lună într-un loc memorial al celui de-al Doilea Război Mondial din vestul Moscovei, expune și arme de foc, acte militare și alte documente.

Mai multe detalii: Rușii au sărbătorit 1 Mai, la Moscova, cu o expoziție de blindate occidentale capturate în războiul din Ucraina

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Rusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar are deja planuri pentru a distruge Alianța din interior

Era de pace și prosperitate relativă de care Occidentul s-a bucurat de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial s-ar putea să se apropie rapid de sfârșit, scrie jurnalistul Tom Porter într-o analiză pentru Business Insider (BI).

În martie, premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că Europa se află într-o epocă „prebelică” și că Rusia nu trebuie să învingă Ucraina, pentru securitatea continentului.

Acesta este unul dintre o serie de avertismente din ce în ce mai dure că războiul din Ucraina ar putea fi preludiul unui conflict mult mai mare.

Mai multe detaliiRusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar are deja planuri pentru a distruge Alianța din interior | Analiză Business Insider

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Extremiști de stânga din Germania revendică un incendiu asupra proprietății șefului companiei Rheinmetall

Extremiştii de stânga din mişcarea germană RAF au incendiat o anexă de pe proprietatea directorului general al companiei Rheinmetall, Armin Papperger, acuzându-l că profită de pe urma vânzărilor de arme către Ucraina, relatează Bild, potrivit news.ro.

Atacul a avut loc pe 29 aprilie, în Hermannsburg, Saxonia Inferioară, şi a vizat o magazie de grădină. Autorii neidentificaţi au publicat ulterior o scrisoare pe internet în care au revendicat responsabilitatea pentru incendiul provocat asupra proprietăţii lui Papperger.

De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Rheinmetall a acceptat o serie de comenzi pentru a furniza arme Kievului şi a anunţat deschiderea mai multor fabrici în Ucraina, preluând şi în România Automecanica Mediaş.

Mai multe detaliiExtremiști de stânga din Germania revendică un incendiu asupra proprietății șefului companiei Rheinmetall, care livrează arme Ucrainei. Cum își motivează gestul

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful securității cibernetice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe şeful departamentului de securitate cibernetică din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) după o anchetă de presă privind finanţele sale, relatează SkyNews, potrivit news.ro.

Un decret publicat miercuri pe site-ul prezidenţial arată că Illia Vitiuk a fost demis oficial din funcţie. Vitiuk fusese deja suspendat în urma unei anchete realizate de un jurnalist de la publicaţia independentă Slidstvo.info, care a ridicat întrebări cu privire la proprietăţile deţinute de soţia sa şi la sursa averii cuplului.

Jurnalistul descoperise că soţia sa cumpărase un apartament de 200 de metri pătraţi în decembrie 2023, în plin război. Jurnalistul a fost ulterior vizat de ofiţerii de înrolare într-o mişcare de „răzbunare”, a relatat publicaţia.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

SUA acuză Rusia că folosește în Ucraina un agent chimic interzis

Departamentul de Stat al SUA acuză Rusia că a folosit agentul chimic cloropicrina împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), relatează France-Presse, potrivit Agerpres. În plus, Rusia foloseşte agenţi anti-revolte ca „metodă de război în Ucraina, încălcând de asemenea convenţia”, denunță Departamentul de Stat într-un comunicat.

Departamentul de Stat al SUA estimează că nu este vorba de un incident izolat, ci de o tactică de război.

Mai multe detaliiSUA acuză Rusia că folosește în Ucraina un agent chimic interzis: „Nu este un incident izolat”

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Cel puţin 13 persoane rănite la Odesa în urma unui atac rusesc cu o rachetă

O rachetă balistică lansată de Rusia a lovit miercuri seara târziu portul ucrainean Odesa, rănind cel puţin 13 persoane şi declanşând un incendiu de proporţii, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters și news.ro.

Imagini şi înregistrări video postate online arată flăcări la faţa locului şi nori mari de fum care se ridicau spre cer.

Potrivit presei, ar fi fost vizat un depozit al Nova Poşta, o mare companie poştală şi de curierat. O înregistrare video arată momentul impactului cu resturi care zboară în interiorul instalaţiei.

„Au fost distruse infrastructuri civile, printre care depozitele poştale”, a precizat Oleh Kiper.

Odesa, cel mai mare port al Ucrainei de la Marea Neagră, situat în sudul ţării, în apropiere de România, este o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti, soldate cu opt morți luni și miercuri.

02 mai – Acum 6 luni
02-05-2024

Ucraina pregătește șapte noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA

Ucraina pregăteşte acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu alte şapte ţări, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara.

„Pregătim şapte noi documente de securitate pentru ţara noastră – acorduri bilaterale de securitate – în special, acordul de securitate cu Statele Unite ale Americii, armament, finanţe, cooperare politică – astăzi am lucrat cu echipa la detaliile specifice ale acestor documente, iar pentru unele dintre ele avem deja un text preliminar al acordurilor”, a anunţat preşedintele Zelenski.

Mai multe detalii: Volodimir Zelenski anunţă că Ucraina pregăteşte 7 noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA

01 mai – Acum 6 luni
01-05-2024

Unele țări au furnizat arme Ucrainei fără a stabili restricții în privința utilizării lor

Unii dintre aliații Ucrainei au trimis arme Kievului fără restricții privind loviturile în interiorul Rusiei, a declarat ministrul leton de externe Baiba Braze într-un interviu pentru European Pravda, relatează The Kyiv Independent.

Ucraina continuă să facă presiuni asupra aliaților săi occidentali pentru arme cu rază de acțiune mai lungă, dar partenerii au ezitat să livreze arme care ar putea fi folosite pentru a lovi în interiorul teritoriului rusesc.

Președintele Zelenski a declarat că Kievul nu va folosi arme furnizate de partenerii străini pentru a lovi ținte în afara granițelor țării. Astfel de restricții nu se aplică armelor produse pe plan intern, unele dintre acestea fiind, se pare, capabile să lovească adânc în Rusia.

Braze a declarat că Ucraina are nevoie de capacitățile necesare pentru a efectua „lovituri de precizie în profunzime”, inclusiv împotriva țintelor de pe teritoriul rusesc.

„Utilizarea (armelor occidentale) de către Ucraina este permisă de dreptul internațional. Dacă există instalații de unde Rusia desfășoară atacuri asupra Ucrainei, aveți dreptul să răspundeți”, a declarat ministrul leton.

Întrebată dacă s-ar putea schimba abordarea privind interdicția de a lovi cu arme de fabricație străină pe teritoriul rus, Braze a răspuns că „există țări care au furnizat deja arme Ucrainei fără astfel de restricții”.

„Nu totul este anunțat public și este chiar mai bine să nu se spună cu voce tare până la un anumit moment. Principalul lucru este impactul pe câmpul de luptă. Pentru că există o alegere aici – fie să vorbești cu voce tare despre ceva, fie să faci doar ceea ce este necesar”, a declarat ministrul.

Urmărește-ne pe Google News