Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 806.
Zelenski îl numește „nazist” pe Putin. „Întreaga lume trebuie să înțeleagă cine este”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti, într-un discurs adresat națiunii şi difuzat la 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victoria aliaţilor asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, informează Politico.
„În ziua de Comemorare a victoriei asupra nazismului din cel de-al Doilea Război Mondial, Putin cel nazist a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Întreaga lume trebuie să înțeleagă cine este. Lumea nu trebuie să dea o șansă noului nazism”, a declarat Volodimir Zelenski.
Lukașenko a sosit într-o vizită la Moscova
Președintele Belarusului Alexander Lukașenko a sosit într-o vizită de lucru la Moscova, a informat serviciul de presă al șefului statului, citat de agenția rusă Interfax.
„La Moscova, pe 8 mai, șeful statului va participa la o reuniune a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic”, a transmis departamentul într-un comunicat.
Este de așteptat ca Lukașenko, în discursul său, să sublinieze poziția Belarusului cu privire la principalele probleme de pe agendă și să vorbească despre perspectivele dezvoltării ulterioare a integrării eurasiatice.
Serviciul de presă al președintelui belarus a adăugat că, în prima jumătate a zilei de 9 mai, Lukașenko, împreună cu lideri din alte țări, vor participa în Piața Roșie la o paradă militară pentru comemorarea a 79 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic.
De asemenea, tot pe 9 mai, Lukașenko va participa și la o ceremonie de depunere a florilor la Mormântul Soldatului Necunoscut.
Peste 120 de ciocniri pe front în ultima zi
Pe parcursul zilei de miercuri, pe front au avut loc 121 de ciocniri de luptă, cele mai multe atacuri fiind respinse în direcțiile Avdiivka, Bahmut și Orihiv, a ransmis Statul Major al armatei ucrainene, într-un comunicat pe Facebook.
„Trupele Federației Ruse au lansat 59 de rachete și 55 de lovituri aeriene, au efectuat 84 de atacuri cu sistemele de rachete asupra pozițiilor trupelor ucrainene și a zonelor populate. Pe front, au avut loc 121 de confruntări”, se arată în comunicat.
Generalul Valeri Zalujnîi, cetățean de onoare al Kievului
Prin decizia Consiliului Local, primarul Kievului, Vitali Kliciko, le-a acordat, miercuri, titlul de „Cetățean de Onoare al Kievului” fostului comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi și poetei Lina Kostenko, relatează Ukrainska Pravda.
„Astăzi (n.r – 8 mai ) capitala, prin decizia Consiliului orășenesc Kiev, și-a exprimat onoarea și respectul și a acordat titlul de „Cetățean de onoare al Kievului” la două persoane care sunt adevărate autorități morale pentru locuitorii din Kiev, dar și pentru toți ucrainenii – Lina Kostenko și Valeri Zalujnîi”, a transmis Vitali Kliciko.
„De mulți ani, Lina Vasilivna personifică spiritul de libertate și curaj al ucrainenilor. L-am sărbătorit pe Valeri Fedorovici pentru meritele avute în timpul apărării capitalei, dar și a suveranității statului și libertății Ucrainei”, a continuat Vitali Kliciko.
Alți 11 copii au revenit în Ucraina din teritoriile ocupate de Moscova
Unsprezece copii din regiunea Herson au reușit să fie readuși pe teritoriul controlat de Ucraina, a anunțat, miercuri, Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare regionale, pe Telegram.
„Încă unsprezece copii din regiunea Herson au reușit să fie scoși din zona ocupată”, a transmis Oleksandr Prokudin.
Printre copii, se află și două fete orfane de 10 și 13 ani. În total au revenit în Ucraina după ce fuseseră duşi ilegal în teritoriile ocupate de Moscova, 5 fete și 4 băieți, cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani.
Acest lucru a devenit posibil datorită organizației caritabile Salvați Ucraina, autorităților de tutelă a copiilor și serviciului regional pentru copii și părinților copiilor.
În prezent, cei 11 copii se află într-un loc sigur unde primesc ajutorul medical și psihologic.
Legea privind mobilizarea condamnaților, adoptată în Ucraina
Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, miercuri, 8 mai, o lege privind eliberarea anticipată condiționată a persoanelor de la executarea pedepsei pentru „participarea lor directă la apărarea țării, protecția independenței și integrității teritoriale a acesteia”, relatează Ukrinform.
Proiectul de lege care permite mobilizarea condamnaților în Forțele Armate ale Ucrainei a fost adoptat de 279 de deputați, a anunțat Yaroslav Zelezniak, deputatul poporului din fracțiunea parlamentară „Golos”.
Mai multe detalii: Legea privind mobilizarea condamnaților din Ucraina a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev
Lavrov: Descendenții lui Napoleon și Hitler vor să învingă Rusia
Ministrul rs de externe, Serghei Lavrov, a acuzat miercuri, în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste sărbătorită în Rusia pe 9 mai, că „descendenţii lui Napoleon şi Hitler” vor să învingă din nou Rusia cu ajutorul anglo-saxonilor, informează EFE.
„Descendenţii lui Napoleon şi Hitler împreună cu anglo-saxonii doresc, încă o dată, să provoace o înfrângere strategică ţării noastre”, a declarat Lavrov, după ce a depus o coroană de flori la clădirea ministerului în onoarea diplomaţilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Serghei Lavrov a acuzat aceste ţări – referindu-se la Franţa, Germania, SUA şi Regatul Unit – că doresc să distrugă şi să supună Rusia „intereselor lor hegemonice egoiste”.
Şeful diplomaţiei ruse a dat asigurări că „noii lideri ai lumii încearcă să se răzbune pentru încercările lor inutile şi seculare de a subordona patria noastră intereselor lor”.
Pentru a face acest lucru, aceşti lideri folosesc „regimul deschis nazist din Ucraina”, a adăugat Serghei Lavrov.
Ministrul rus de externe a subliniat totodată că o „majoritate mondială” de ţări se opune acestor încercări occidentale de dominare a ceea ce ei numesc cu dispreţ „jungla impenetrabilă”.
Rusia avertizează că va ținti trupele franceze dacă acestea vor fi trimise în Ucraina
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a afirmat că dacă Franța va trimite trupe să lupte în Ucraina, acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de către armata rusă, relatează Reuters.
„Dacă francezii apar în zona de conflict, ei vor deveni în mod inevitabil ținte pentru forțele armate ruse. Mi se pare că Parisul are deja dovezi în acest sens”, a spus Zaharova.
Precizările acesteia vin în contextul în care președintele francez Emmanuel Macron a spus recent că nu poate excluse trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, idee avansată și în luna februarie. Declarațiile sale au provocat controverse în rândul liderilor din Occident.
Întărind declarațiile Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că trimiterea de trupe NATO în război ar fi foarte periculoasă.
Mai multe detalii: Rusia, amenințări către trupele franceze și avertisment pentru NATO. „Pericol enorm” dacă NATO trimite trupe în Ucraina
Legea marțială, prelungită în Ucraina până pe 11 august
Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul unicameral al țării) a aprobat decretele președintelui Vladimir Zelenski privind prelungirea legii marțiale până la 11 august și prelungirea mobilizării, a anunțat deputatul Iaroslav Zheleznyak pe canalul său de Telegram, relatează BBC Rusia.
Acesta este al 11-lea vot al Parlamentului ucrainean pentru prelungirea legii marțiale, a precizat deputatul.
Ucraina a declarat legea marțială și mobilizarea generală la 24 februarie 2022, după declanșarea invaziei ruse.
Ministerul rus al Apărării a confirmat atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei
Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat că, în noaptea de marți spre miercuri, armata rusă a lansat un atac masiv asupra instalațiilor energetice ucrainene, relatează BBC Rusia.
Potrivit autorităților ruse, loviturile au fost lansate cu „arme de mare precizie cu rază lungă de acțiune pe mare și în aer, cu sistemul de rachete hipersonice aerobalistice Kinjal, precum și cu vehicule aeriene fără pilot împotriva instalațiilor energetice, precum și a întreprinderilor complexului militar-industrial din Ucraina”.
„Obiectivele loviturii au fost atinse. Toate țintele desemnate au fost atinse”, a mai transmis ministerul rus, agăugând că atacul a fost un „răspuns la încercarea regimului de la Kiev de a deteriora instalațiile energetice rusești”.
Armata rusă a început bombardarea masivă a infrastructurii energetice ucrainene în toamna anului 2022, în timp ce dronele ucrainene au atacat instalațiile de petrol și gaze rusești în iarna și primăvara acestui an, notează BBC.
Numărul răniților în atacul de la Harkov a ajuns la cinci
Șeful administrației regionale din Harkov, Oleg Sinegubov, a anunțat că numărul răniților în atacul rusesc de miercuri asupra regiunii a crescut la cinci, relatează BBC Rusia.
Un bărbat de 55 de ani și o femeie de 80 de ani au fost răniți, a precizat oficialul, după ce anunțase că trei băieți de 12, 13 și 15 ani fuseseră răniți.
Rusia susține că a capturat două sate din Ucraina
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele rusești au cucerit încă două sate ucrainene.
Este vorba despre satul Kyslivka din regiunea Harkov și satul Novokalynove din regiunea Donețk, relatează The Guardian.
Instituție de învățământ din Harkov, lovită în timpul unul atac. Cel puțin trei copii răniți
O unitate de învățământ a fost avariată în timpul bombardamentelor lansate de forțele ruse asupra Harkovului, a anunțat șeful administrației regionale Oleg Sinegubov, citat de BBC Rusia.
„Există informații despre doi copii răniți – băieți de 13 și 15 ani”, a precizat Sinegubov, care a adăugat mai târziu că „medicii acordă asistență unui alt copil”, un băiat de 12 ani.
Și primarul orașului Harkov, Igor Terejov, a anunțat că trei copii au fost răniți, precizând că unul dintre ei se află în stare gravă.
Bilanțul deceselor în urma atacului de la Belgorod de pe 6 mai a ajuns la opt
Una dintre persoanele rănite în atacul cu drone asupra regiunii ruse Belgorod din urmă cu două zile a murit la spital, a anunțat guvernatorul Viaceslav Gladkov, citat de BBC Rusia.
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma atacului a ajuns astfel la opt.
Oficialul a adugat că 33 de răniți rămân în spitale, inclusiv trei copii, patru dintre răniți fiind în stare gravă.
Autoritățile din Belgorod au anunțat că, pe 6 mai, dronele ucrainene au atacat un microbuz care transporta angajați ai unei ferme de porci.
BBC precizează că nu poate confirma în mod independent aceste informații. Ucraina nu a oferit comentarii oficiale cu privire la această lovitură.
Două persoane rănite și 14 case lovite în atacul cu rachete în regiunea Kiev
În urma atacului nocturn cu rachete din regiunea Kiev, 14 case au fost avariate și distruse, iar două persoane au fost rănite, a anunțat Serviciul ucrainean pentru situații de urgență, citat de BBC Rusia.
Potrivit armatei ucrainene, în noaptea de marți spre miercuri, armata rusă a bombardat Ucraina, folosind 55 de rachete și 21 de drone kamikaze, iar 39 de rachete și 20 de drone au fost doborâte.
Gara și calea ferată din Herson, avariate de atacurile rusești
Compania ucraineană de căi ferate Ukrzaliznytsia a anunțat că o lovitură rusească din dimineața zilei de miercuri, 8 mai, a avariat gara din Herson și calea ferată, relatează BBC Rusia.
Circulația unui tren între Kiev și Herson a fost perturbată. Garnitura se îndreaptă spre Mikolaiv, de unde pasagerii ar urma să fie transportați mai departe cu autobuze.
Toți cei 99 de pasageri ai trenului sunt în siguranță, au precizat reprezentanții Ukrzaliznytsia, fără a menționa cât de grav a fost avariată gara.
Șeful administrației regionale din Herson, Alexander Prokudin, a publicat pe Telegram o fotografie a linia ferată avariată.
Ministerul Energiei din Ucraina face apel la reducerea consumului de energie electrică după atacurile rusești
În urma atacurilor rusești asupra unor instalații de producție și transport de energiei electrică din mai multe regiuni ucrainene, Ministerul Energiei de la Kiev a cerut consumatorilor să reducă nivelul consumului la orele de vârf, relatează BBC Rusia.
„Având în vedere pagubele semnificative provocate rețelei electrice, le cerem consumatorilor să reducă utilizarea dispozitivelor energofage în timpul orelor de vârf (în special seara, între orele 19.00 și 22.00)”, a precizat Ministerul Energiei într-un comunicat.
De asemenea, instituția a făcut apel la industria ucraineană să „regândească procesele de producție pentru a reduce sarcina asupra sistemului energetic, precum și să atragă importuri cât mai mult posibil pentru a garanta prevenirea penelor de curent și pentru a consolida rezistența sistemului energetic”.
O stație de pompieri și un parc, lovite în timpul atacului asupra regiunii Zaporojie
Zaporojie se numără printre regiunile ucrainene atacate în timpul nopții trecute de forțele ruse. În această zonă, a fost lovită infrastructura critică și civilă, precum și o stație de pompieri și un parc, au anunțat autoritățile locale, citate de Ukrainska Pravda.
Nu au fost înregistrate victime.
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a adăugat că, pe lângă infrastructura critică și civilă, forțele ruse au lovit o cooperativă, unul dintre parcurile orașului și rețeaua de transport electric.
Unul dintre departamentele de pompieri din Zaporojie a fost, de asemenea, avariat. Au fost deteriorate spațiile de birouri și fațada clădirii.
Zelenski: Rusia a lansat peste 50 de rachete și peste 20 de drone kamikaze asupra Ucrainei în atacul de noaptea trecută
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri dimineață că în atacul nocturn asupra mai multor regiuni ale țării, forțele ruse au lansat peste 50 de rachete și mai mult de 20 de Shahed, relatează BBC Rusia.
„Atac masiv cu rachete al nazistului Putin de Ziua comemorării și a victoriei asupra nazismului în cel de-Al Doilea Război Mondial. Peste 50 de rachete și mai mult de 20 de Shahed au lovit infrastructura din regiunile Liov, Vinița, Kiev, Poltava, Kirovohrad, Zaporojie și Ivano-Frankivsk. Toate serviciile necesare lucrează deja pe teren pentru a elimina consecințele terorii. Întreaga lume trebuie să înțeleagă clar cine este cine. Lumea nu are dreptul să mai dea o șansă nazismului”, a transmis liderul ucrainean într-un mesaj pe rețelele sociale.
Anterior, Ministerul Energiei a anunțat că Rusia a atacat infrastructura critică din șase regiuni ale țării, în timp ce în zona Kiev a fost lovită infrastructura civilă.
La rândul său, comandantul Forțelor Aeriene ucrainene, Nikolai Oleshchuk, a precizat pe Telegram că, „în noaptea de 8 mai 2024, invadatorii ruși au lansat un atac combinat cu diferite tipuri de rachete și drone de atac. În total, inamicul a folosit 76 de arme de atac aerian – 55 de rachete și 21 de drone”.
Dronele și rachetele au fost lansate din diferite zone – din regiunile ruse Tambov, Saratov, Kursk, din Crimeea, din Marea Neagră sau din zona ocupată a regiunii ucrainene Zaporojie, a mai precizat comandantul, citat de Ukrainska Pravda.
Potrivit lui Oleschuk, apărarea aeriană a distrus 33 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555, patru rachete de croazieră Kalibr, două rachete de aviație ghidate Kh-59/Kh-69 și 20 de drone Shahed.
Noi detalii despre urmările atacului masiv al Rusiei din timpul nopții
Infrastructura energetică din regiunile ucrainene Kirovograd și Poltava a fost avariată în urma loviturilor de noaptea trecută, au anunțat autoritățile locale, citate de Ukrainska Pravda. Un copil a fost rănit în Kirovograd.
„Ca urmare a unui atac inamic cu rachete asupra regiunii Kirovograd (…), o instalație de infrastructură critică a fost avariată. Un copil de opt ani a fost rănit. În prealabil, au fost distruse 13 case particulare și aproape trei duzini de garaje”, a transmis șeful administrației regionale, Andrei Raikovich.
Vizată de atac a fost și regiunea Poltava, unde șeful administrației regionale Philipp Pronin spune că a fost lovită „o instalație de infrastructură energetică”.
„După ce UAV-ul (drona) inamic a lovit, a izbucnit un incendiu”, a adăugat oficialul.
Potrivit datelor preliminare, nu au existat victime.
Rusia a lovit trei centrale termice ucrainene în atacul din timpul nopții
Compania energetică ucraineană DTEK a anunțat miercuri dimineața că trei dintre centralele sale termice au fost avariate în atacul cu rachete rusești de noaptea trecută, relatează BBC Rusia.
„O altă noapte extrem de dificilă pentru sectorul energetic ucrainean. Inamicul a tras asupra a trei dintre centralele noastre termice. Echipamentele au fost grav avariate”, a anunțat compania într-un mesaj pe Telegram.
DTEK nu a precizat despre care dintre centralele sale termice este vorba, dar din mesajele din mediul online a reieșit că una dintre ele este probabil centrala termică Dobrotvorskaia, cea mai mare centrală electrică din regiunea Liov.
Ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, a anunțat că, în timpul nopții, rachetele și dronele rusești au atacat instalații energetice din șase regiuni ale țării.
Armata rusă nu a comentat această nouă lovitură masivă asupra sectorului energetic ucrainean.
Rusia a lansat un atac de amploare împotriva Ucrainei, lovind infrastructura energetică
Forțele ruse au atacat în noaptea de marți spre miercuri instalațiilor de producere și transport a energiei electrice din șase regiuni ale Ucrainei: Poltava, Kirovograd, Zaporojie, Liov, Ivano-Frankivsk și Vinița. Au fost lansate rachete de croazieră și balistice, rachete și drone de tip Shahed, au raportat Forțele Aeriene ucrainene, citate de The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.
Potrivit Ministerului energiei de la Kiev, pagubele sunt în curs de investigare și se lucrează la restabilirea electricității și a capacității de generare a energiei.
În regiunea Poltava, o dronă rusă a lovit o instalație de infrastructură critică, provocând un incendiu, a precizat guvernatorul regional, Filip Pronin, pe Telegram.
De asemenea, locuitorii au raportat că au auzit explozii în Kiev în jurul orei locale 5.30 (aceeași oră ân România). Administrația militară a regiunii Kiev a raportat, de asemenea, explozii în jurul regiunii Kiev, în apropiere de capitală.
În orașul Brovary din regiunea Kiev, un incendiu a izbucnit la o instalație a infrastructurii civile din cauza unei lovituri cu rachete rusești, a anunțat primarul Igor Sapozhko. Două persoane, o femeie în vârstă de 62 de ani și un bărbat de 34 de ani, au fost spitalizate în urma atacului.
Atacurile au început în jurul orei locale 4.30. Apărarea antiaeriană ucraineană a funcționat în toate regiunile Ucrainei. Începând cu ora locală 6.30, administrația militară a orașului Kiev a declarat că a doborât toate proiectilele lansate asupra capitalei.
În contextul atacului rusesc, forțele aeriene poloneze au anunțat că, împreună cu forțele aliate, au trimis avioane pentru a proteja spațiul aerian polonez.
Zeci de protestatari au cerut ca Putin să fie adus la Haga pentru crime de război în Ucraina
Zeci de manifestanţi s-au adunat în faţa Palatului Păcii din Haga pentru a protesta față de învestirea lui Vladimir Putin în al cincilea mandat la Kremlin şi au clamat judecarea acestuia, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.
Protestatarii – dintre care mulţi au venit din Germania cu un car alegoric uriaş în care se afla o caricatură a lui Putin, cu mâinile pătate de sânge şi în cătuşe, într-o uniformă de puşcăriaş în dungi, cu o bilă uriaşă de oţel pe spate pentru a-i ţine gâtul şi picioarele în lanţuri – purtau steaguri ucrainene şi pancarte pe care scria „Putin la Haga”.
„Trebuie să sensibilizăm opinia publică internaţională cu privire la crimele lui Putin, el trebuie să fie tras la răspundere”, a declarat Dina Musina, care lucrează pentru o organizaţie nonguvernamentală cu sediul la Berlin ce sprijină prizonierii ruşi.
Situată la câţiva kilometri mai la est de Palatul Păcii, Curtea Penală Internaţională (CPI) are un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.
În martie 2023, CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru copii, Maria Lvova-Belova, pentru crime de război legate de răpirea copiilor ucraineni.