Relatarea Libertatea LIVETEXT a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 828.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Armament în valoare de 500 de milioane de euro

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa.

Pistorius a făcut anunţul la Odessa, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Rustem Umerov pentru a discuta necesităţile militare ale Kievului.

El a precizat că este vorba de un număr mare de rachete IRIS-T SLM cu rază medie de acţiune, pentru sistemele de apărare antiaeriană, şi de un număr mai redus de rachete SLS, cu rază de acţiune mai scurtă. De asemenea, Germania va dota Ucraina cu drone de recunoaştere şi de luptă în Marea Neagră şi cu piese de schimb de care este nevoie urgentă, cum ar fi ţevi pentru artilerie şi motoare pentru tancurile germane Leopard. Se adaugă un milion de gloanţe pentru armamentul de infanterie.

Unele din aceste materiale sunt deja pe punctul de a fi livrate, a adăugat Pistorius. Din 2025, vor fi trimise şi 18 obuziere moderne, pe roţi.

Germania va finanţa şi cursuri de pregătire industrială pentru cetăţenii ucraineni.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Pachetul mai include fonduri pentru comunicaţii prin satelit protejate împotriva interferenţelor.

Germanii vor contribui cu câte un milion de euro la întreţinerea şi repararea a 19 tancuri Leopard A1 şi Leopart II A4, care vor fi livrate Ucrainei de Spania anul acesta.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Atac rusesc cu bombă ghidată lângă Harkov

Trupele ruse au atacat satul Ruska Lozova de lângă Harkov cu o bombă aeriană ghidată, iar un localnic a murit, a anunțat Viacheslav Zadorenko, șeful administrației militare a orașului Dergachyv.

În urma bombardamentelor, un bărbat de 56 de ani a murit. A fost avariată și o casă privată.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Ucraina a lovit în total 4 nave rusești de patrulare rusești în Crimeea, noaptea trecută

Dronele navale ucrainene Magura 5V au avariat alte două ambarcațiuni de patrulare rusești în Crimeea ocupată, în atacul din noaptea de 30 mai, ridicând numărul total la patru, a anunțat serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR).

Anterior, HUR a anunțat că două bărci de patrulare ale modelului KS-701 Tunets (Tuna) au fost distruse în atac.

„Ocupatorii au folosit aceste nave pentru logistică și pentru patrulare în apele din apropierea peninsulei ocupate”, a spus HUR. Agenția a spus că unitatea sa din Grupul 13 a atacat un depozit de bărci cu drone navale în golful Vuzka, care se află în orașul Chornomorske de pe coasta de vest a Crimeei.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

În același timp, autoritățile ruse au susținut că un atac cu rachete ucrainene a avariat două feriboturi de transport în orașul-port Kerci, din estul Crimeei.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Cehia transmite că nu are ”nicio problemă” dacă Ucraina loveşte teritoriul rus cu armele sale

Ministrul ceh de externe Jan Lipavski a declarat joi presei că ţara sa este de acord ca Ucraina să folosească de asemenea în atacuri asupra Rusiei armele pe care i le furnizează, după îndemnul în acest sens formulat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a stârnit controverse printre aliaţii Ucrainei şi ameninţări din partea Moscovei, transmit agenţiile DPA şi EFE, preluate de Agerpres.

„Republica Cehă nu are nicio problemă dacă Ucraina se apără împotriva agresorului”, a spus ministrul ceh înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din statele NATO care se desfăşoară la Praga.

Această permisiune include „atacuri care în mod necesar trebuie să se desfăşoare pe teritoriul Rusiei (…) Aceasta este regula pentru livrările (de arme) care vin din Cehia”, a precizat Jan Lipavski.

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către preşedintele rus Vladimir Putin. Însă alte ţări, precum Regatul Unit, Polonia şi ţările baltice, sunt de acord cu cererea lui Stoltenberg.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Ucraina a lansat un atac major cu arme occidentale împotriva unei bazei rusești din Crimeea

Atacul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, iar forțele armate ucrainene au lovit ținte din apropierea podului Kerci cu rachete ghidate de precizie. O navă de patrulare rusă Mangust a fost distrusă în timpul atacului, a declarat o sursă militară ucraineană pentru Sky News.

Sursa a confirmat, de asemenea, că au fost folosite arme furnizate de Occident, adăugând că acestea „s-au dovedit extrem de eficiente împotriva acestei ținte militare rusești, în ciuda concentrațiilor ridicate de sisteme de apărare antiaeriană rusești”.

Nikolai Lukașenko, șeful transporturilor din Crimeea, instalat de Rusia, a susținut pe Telegram că atacul ucrainean din timpul nopții a avariat două feriboturi de transport.

Podul Kerci, care leagă Rusia și Crimeea prin strâmtoarea Kerch, este folosit în mod regulat de Moscova ca un centru logistic pentru a-și aproviziona forțele. Acesta a fost construit în 2018, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Kremlin: SUA și NATO alimentează un ”război fără sens” în Ucraina

Rusia a acuzat SUA, NATO și alții de escaladarea tensiunilor cu Ucraina și de alimentarea unui ”război fără sens”, transmite Sky News.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Occidentul ”în ultimele zile și săptămâni s-a angajat într-o nouă rundă de escaladare”.

”Ei fac acest lucru în mod deliberat. Auzim o mulțime de declarații belicoase… Ei încurajează Ucraina în toate modurile posibile să continue acest război fără sens. Toate acestea vor avea, desigur, consecințe inevitabile și, în cele din urmă, vor fi foarte dăunătoare pentru interesele țărilor care au luat calea escaladării”, a adăugat acesta.

Între timp, miniștrii de externe din țările NATO urmează să se întâlnească astăzi la Praga, pe fondul presiunilor pentru a permite Ucrainei să lovească ținte din interiorul Rusiei.

Volodimir Zelenski a declarat ieri că este ”nedrept” că Ucraina nu poate lovi în interiorul Rusiei, în ciuda faptului că a primit rachete cu rază lungă de acțiune din partea Occidentului.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

SUA deschid o nouă fabrică de muniții de artilerie, pe fondul cererii în creștere de resurse a Kievului

Fabrica, încă în construcție în Mesquite, Texas, va produce în curând zeci de mii de proiectile de artilerie în fiecare lună și este prima uzină majoră de armament deschisă de SUA după ce Rusia a declanșat invazia din Ucraina, relatează The New York Times.

Cu milioane de dolari de la Congres și cu ajutorul Repkon, o companie de apărare cu sediul în Istanbul, firma americană de apărare General Dynamics a reușit să deschidă fabrica la aproximativ zece luni după ce a început lucrările.

La fabrica din Texas se vor produce lunar aproximativ 30.000 de proiectile de oțel pentru obuzierele de 155 de milimetri care au devenit cruciale pentru efortul de război al Kievului.

Mai multe detalii: Armata americană deschide o nouă fabrică de muniții de artilerie, pe fondul cererii tot mai mari din partea Ucrainei

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Cel puțin șapte răniți în urma atacurilor din Harkov din ultima zi

În noaptea de miercuri spre joi, forțele ruse au lansat rachete asupra regiunii Harkov și a orașului cu același nume, iar potrivit informațiilor preliminare, șapte persoane au fost rănite, infrastructura civilă a fost avariată și au avut loc incendii, anunță Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei, citat de BBC Rusia.

Primarul din Harkov, Igor Terejov, a anunțat că a avut loc o lovitură asupra infrastructurii critice a unuia dintre cartierele orașului.

De asemenea, potrivit guvernatorului regional, Oleg Sinegubov, rachete au lovit o instituție de învățământ dintr-un sat, două clădiri fiind distruse total sau parțial. Nu au fost raportate victime.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Ucraina anunță că a doborât, în timpul nopții, șapte rachete de croazieră și 32 de drone lansate de Rusia

În noaptea de miercuri spre joi, forțele ruse au atacat instalațiile militare și infrastructura critică din Ucraina cu 19 rachete și 32 de drone Shahed. Șapte rachete și toate dronele au fost doborâte, au transmis Forțele Aeriene ucrainene, relatează Ukrainska Pravda.

Dronele au fost interceptate deasupra regiunilor Hmelnițki, Dnipropetrovsk, Cerkasî, Kirovograd, Zaporojie, Odesa, Herson, Kiev și Vinița, potrivit armatei ucrainene.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Rusia își consolidează forțele în apropiere de Harkov, dar nu suficient pentru o străpungere a frontului, spune șeful armatei

Rusia își consolidează forțele în apropierea regiunii Harkov, dar acestea nu sunt suficiente pentru a străpunge apărarea ucraineană, a declarat joi, 30 mai, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene,  Oleksandr Sîrski, relatează The Kyiv Independent.

Sîrski precizează că forțele ruse își măresc numărul de trupe în apropierea satelor Strilecha și Lyptsi, precum și a orașului Vovchansk, dar efectivele nu sunt suficiente pentru a desfășura o nouă ofensivă.

Activitățile armatei ruse sunt complicate de desfășurarea unităților de rezervă ucrainene în zonele „fierbinți” ale liniei frontului, mai spune șeful armatei ucrainene.

„Inamicul a trecut la tactica de a ne lovi pozițiile cu focuri de artilerie și lovituri cu bombe aeriene”, a mai spus Sîrski.

„În aceste circumstanțe, distrugerea avioanelor care transportă KAB-urile (bombe ghidate prin satelit), precum și a dronelor de recunoaștere și a dispozitivelor de reglare a focului, protecția de război electronic a trupelor noastre, camuflarea și utilizarea de machete sunt de o importanță capitală”, a adaugat comandantul-șef al forțelor armate ucrainene.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat pe 26 mai că Moscova formează o altă grupare de forțe în apropierea graniței de nord a Ucrainei. De asemenea, Kievul nu a exclus o ofensivă rusă similară cu cea din Harkov, în regiunea Sumî.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Explozii în Kerci. Două feriboturi au fost avariate

Mai multe explozii au fost raportate în noaptea de miercuri spre joi în orașul Kerci, în Crimeea anexată de Rusia.

Consilierul șefului instalat de Moscova în Crimeea, Oleg Kryuchkov, a scris pe Telegram că, la respingerea unui atac al forțelor armate ucrainene, două feriboturi au fost avariate ca urmare a căderii unor resturi de rachete, notează BBC Rusia.

„În timpul respingerii unui atac inamic asupra infrastructurii de transport a orașului Kerci, două feriboturi – o mașină și calea ferată – au fost avariate din cauza resturilor de rachete căzute, iar geamurile suprastructurilor au fost deteriorate. Nu există victime în rândul marinarilor sau civililor”, a precizat Kryuchkov.

În timpul nopții, traficul pe Podul Crimeii a fost, de asemenea, blocat. Motivele blocajului nu au fost precizate.

30 mai - Acum 7 luni
30-05-2024

Regiunea Harkov, vizată de un atac cu rachete

Trupele rusești au lansat în timpul nopții opt rachete spre orașul Harkov și regiunea cu același nume din regiunea rusă Belgorod, a anunțat șeful administrației militare Oleg Sinegubov, citat de BBC Rusia.

În satului Malaya Danilovka, clădirea uei ferme „a fost lovită și a izbucnit un incendiu”, a precizat oficialul pe Telegram, adăugând că nu există informații despre eventuale victime.

De asemenea, în orașul Harkov, patru persoane au fost rănite în urma unei lovituri, a declarat primarul Igor Terejov.

29 mai - Acum 7 luni
29-05-2024

Rușii acumulează forțe noi lângă granița cu regiunea Harkov

Armata ucraineană a reuşit să limiteze înaintarea trupelor ruse pe noul sector de front deschis de Rusia în regiunea nord-estică Harkov, însă armata rusă progresează în regiunea estică Doneţk, unde ameninţă oraşul Pokrovsk, relatează agenţiile de presă EFE şi DPA, citate de Agerpres.

Forţele ruse din Harkov au trecut la „apărare activă” în zona din proximitatea capitalei regionale omonime, în apropierea satului Lipţi, şi au pierdut unele poziţii în oraşul Vovceansk, unde continuă luptele de stradă, scrie analistul militar ucrainean Kostiantin Maşoveţ pentru grupul Rezistenţa Informativă.

„Situaţia în oblastul Harkov este stabilă. Ruşii nu pot trece de poziţiile noastre”, a declarat la rândul său din regiunea atacată Oles Maliarevici, sub-comandant al batalionului de drone de asalt „Ahile” al armatei ucrainene. Potrivit acestuia, există concentrări de trupe ruse de cealaltă parte a graniţei, pe teritoriul Rusiei, dar artileria ucraineană nu are o rază de acţiune suficientă pentru a le lovi, în timp ce dronele ucrainene sunt doborâte de antiaeriana rusă.

Şi analistul militar ucrainean citat mai sus confirmă că Rusia acumulează forţe în zonă pentru a încerca să înainteze, dar oraşul Harkov cel puţin deocamdată nu este ameninţat. „Inamicul nu a renunţat la planurile sale. Până acum ne-a testat apărarea. Ne-au costat multe eforturi să-l oprim”, afirmă la rândul său sub-comandantul Brigăzii a 3-a de Asalt ucrainene, Maksim Jorin.

În schimb, în provincia estică Doneţk, zona dintre oraşul Pokrovsk, aflat sub control ucrainean, şi oraşul Avdiivka, ocupat de armata rusă, continuă să fie sectorul de front unde se dau luptele cele mai intense. Armata ucraineană admite înaintări ale trupelor ruse acolo, vorbind despre un „succes parţial” al acestora şi despre „măsuri de stabilizare” întreprinse de trupele Kievului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Daniel_DNL   •   31.05.2024, 11:30

Podul Kerci e inca in picioare, desi ucrainenii stiu ca pe acolo vin armele, si au promis ca dupa ce primesc rachete cu rază lungă de acțiune, il distruge . Ucraina a primit atacms cu raza lunga de acțiune si permisiune de a ataca teritoriul Rusiei, si totusi , in afară de cateva rachete si drone trimise in Rusia, nu au facut nimic semnificativ....si rușii cuceresc sat după sat...

dan_petrescu_68   •   30.05.2024, 21:47

Ukrainenii lovesc,opredc,inaintari,dar vad ca saptamanal mai pierd cate o localitate_doua.

danutcornel   •   30.05.2024, 20:31

fortza ukraina ukraina victorie

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI