08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Cehia nu va trimite instructori militari în Ucraina

Cehia ar putea antrena până la 4.000 de soldați ucraineni în acest an, dar nu va trimite instructori în Ucraina, a declarat ministrul ceh al Apărării, Jana Cernochova, într-un interviu pentru CTK, citat de The Kyiv Independent.

Cu o zi înainte, președintele francez Emmanuel Macron a confirmat că Parisul formează o coaliție de țări pentru a trimite instructori militari pentru a instrui soldații ucraineni în Ucraina.

Se pare că Franța intenționează să trimită inițial un număr limitat de personal pentru a evalua modalitățile unei misiuni înainte de a implica câteva sute de instructori, a relatat Reuters la sfârșitul lunii mai, citând doi diplomați sub protecţia anonimatului.

Cernochova și-a exprimat sprijinul pentru această inițiativă, dar a spus că, spre deosebire de Cehia, o astfel de acțiune este practică pentru Franța și pentru alte câteva țări din cauza distanței față de Ucraina.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Ucraina controlează cea mai mare parte din Vovceansk

Forțele de apărare ale Ucrainei controlează cea mai mare parte a orașului Vovceansk, din regiunea Harkov, în timp ce rușii își întăresc efectivele în această zonă de front, a transmis Nazar Voloșin, purtător de cuvânt al Grupului strategic operațional din Khortytsia, citat de Ukrainska Pravda.

„Cea mai mare parte a orașului Vovceansk este controlată de forțele de apărare. Acestea țin inamicul sub controlul focului, provocându-le cele mai mari daune posibile și încercând să avanseze pentru a elibera toate teritoriile noastre”, a spus acesta.

Acesta a mai precizat că rușii își consolidează grupul din nordul regiunii Harkov, mutând forțe suplimentare din alte zone și „încercând să relocalizeze unități în apropierea graniţei și să implice forțele de asalt aerian ale Rusiei (VDV)”.

„Există, de asemenea, informații potrivit cărora inamicul folosește tactica de a desfășura unități de barieră din rândul personalului unităților Akhmat [loiale liderului cecen Ramzan Kadîrov] pentru a-și susține activitățile”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că aceste unități sunt desfășurate în zona de frontieră cu Ucraina.

„Unitățile de barieră”, cunoscute și sub numele de forțe antiretragere, sunt desfășurate pentru a împiedica retragerea sau dezertarea în rândul propriilor forțe. Ele sunt poziționate în spatele câmpului de luptă pentru a impune disciplina și a se asigura că soldații rămân angajați în luptă.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Un mort și doi răniți în urma unui bombardament rusesc în regiunea Herson

O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în atacurile rusești în sudul regiunii Herson, au anunțat autoritățile locale sâmbătă, relatează The Kyiv Independent.

O femeie în vârstă de 60 de ani a fost ucisă în satul Dudchany în jurul prânzului, a declarat guvernatorul regional Oleksandr Prokudin într-o postare pe Telegram.

Doi bărbați au fost răniți de un bombardament rusesc în satul Bilozerka din sudul regiunii Herson, la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Dudchany, a raportat administrația militară regională.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Cel puţin 174 de civili ucraineni au fost ucişi în luna mai

Cel puţin 174 de civili au fost ucişi şi 690 răniţi în Ucraina în luna mai, acesta fiind cel mai mare bilanţ începând din iunie 2023 înregistrat într-o lună, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU), relatează Le Monde, citată de News.ro.

„Numărul civililor ucişi reprezintă o creştere de 31% faţă de aprilie 2024”, notează raportul.

„Mai mult de jumătate dintre victimele din luna mai au fost înregistrate în oraşul şi regiunea Harkov, unde forţele armate ruse au lansat o nouă ofensivă terestră la 10 mai”, adaugă comunicatul.

„Principalul motiv pentru numărul mare de victime civile a fost utilizarea de bombe şi rachete lansate din aer asupra unor zone populate, cum ar fi comunităţile din apropierea liniei frontului şi oraşul Harkov”, a precizat ONU.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Ucraina este la originea atacului cu drone împotriva unui aerodrom din Osetia de Nord

Ucraina se află la originea atacului cu drone care a avut loc sâmbătă împotriva unui aerodrom militar din regiunea rusă Osetia de Nord, informează AFP care citează o sursă din cadrul serviciilor de informaţii ucrainene.

„Atacul de astăzi asupra aerodromului din Osetia de Nord este o operaţiune specială a GUR”, a afirmat această sursă, cu referire la Serviciul de Informaţii al Ministerului Apărării ucrainean, relatează Agerpres.

Înainte de aceasta, Rusia a anunţat că a respins un atac ucrainean cu drone ce a vizat un aerodrom militar din Osetia de Nord, în Caucazul rus. „Trei drone aeriene au fost doborâte de sisteme de apărare antiaeriene la Mozdok”, oraş important din Osetia de Nord, a anunţat pe Telegram guvernatorului regiunii, Serghei Meniailo.

Acesta este primul atac cu drone ce a vizat Osetia de Nord, situată la circa 1.500 de km de frontiera ucraineană, de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei în februarie 2022.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Ucraina: Rușii mută trupe din regiunea Herson pe frontul din Harkov

Centrul Național de Rezistență din Ucraina (NRC), creat de Forțele pentru Operațiuni Speciale (SOF), a anunţat că rușii își mută unitățile din regiunea Herson pe frontul din Harkov, informează Ukrainska Pravda.

Potrivit sursei citate, forțele ruse au mărit numărul de personal din Batalionul de voluntari Vasili Margelov, pentru a-și completa pierderile. Ucrainenii susţin că ruşii recrutează populația locală pentru război.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Atac asupra regiunii Dnipropetrovsk. Un om a murit

În noaptea de vineri spre sâmbătă, două drone kamikaze au fost doborâte deasupra districtelor Dneprovsky și Sinelnikovsky din regiunea Dnipropetrovsk, a anunțat șeful administrației regionale Serghei Lysak, citat de BBC Rusia.

Potrivit oficialului, în același timp, în regiunea Nikopol au avut loc atacuri cu drone și artilerie.

Un om a fost ucis în urma bombardamentelor, o casă a fost distrusă, iar o clădire administrativă, alte locuințe și unele instalații de infrastructură au fost avariate.

De asemenea, în timpul dimineții, un pompier care intervenea în urma unui atac nocturn a fost rănit din cauza unei lovitură de dronă.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Osetia de Nord a fost atacată cu drone pentru prima dată de la începutul războiului

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, sâmbătă dimineață, sistemele de apărare aeriană „au distrus o dronă de tip avion deasupra Osetiei de Nord”, relatează BBC Rusia.

La scurt timp după aceea, șeful regiunii, Serghei Menyailo, a declarat că a fost vorba despre trei drone și că forțele de apărare aeriană le-au doborât în Mozdok.

Potrivit acestuia, obiectivul lor era un aerodrom militar.

Mai târziu, Menyailo a anunțat că, în urma atacului cu drone, „au fost înregistrate distrugeri minore și incendii, nimeni nu a fost rănit”.

„Pentru siguranța cetățenilor”, autoritățile regionale au decis să anuleze toate evenimentele publice din regiunea Mozdok, a adăugat Menyailo.

Publicația RBC scrie că este prima dată când Osetia de Nord este atacată cu drone. Ministerul Apărării nu a raportat până acum informații despre distrugerea unor drone în această regiune. Distanța dintre Osetia și orașul ucrainean Zaporojie este de aproximativ 900 km în linie dreaptă, precizează publicația.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Rusia anunță că a interceptat 25 de drone ucrainene și două ambarcațiuni fără pilot care vizau teritoriul său

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că a doborât 25 de drone și a distrus două ambarcațiuni în șase regiuni și în Crimeea ocupată, relatează Ukrainska Pravda.

Regiunile vizate de dronele ucrainene, potrivit Moscovei, au fost Rostov, Belgorod, Briansk, Tula, Astrakhan și Krasnodar.

În plus, cele două ambarcațiuni fără pilot care se deplasau în direcția Peninsulei Crimeea au fost distruse în Marea Neagră, a mai transmis ministerul rus.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Bombardament în orașul Kupiansk din regiunea Harkov

Forțele ruse au atacat, în timpul nopții, de mai multe ori orașul Kupiansk, din regiunea Harkov, o persoană fiind rănită, au transmis autoritățile locale, citate de Ukrainska Pravda.

Bombardamentele au început vineri seară, în jurul orei locale 22.00 (aceeași oră în România). Patru case au fost avariate și o persoană a fost rănită.

A fost atacat și satul Șevcenkovo cu o dronă, o mașină fiind avariată.

De asemenea, în jurul orei două dimineața, ca urmare a bombardamentelor din satul Senkovo, o casă a fost avariată.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Ucraina anunță că a doborât nouă drone și o rachetă, lansate de Rusia în timpul nopții

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Ucraina a distrus nouă drone Shahed rusești și o rachetă, a anunțat Comandantul Forțelor Aeriene, Nikolai Oleshchuk, citat de Ukrainska Pravda.

„În noaptea de 8 iunie 2024, inamicul a atacat cu o rachetă teleghidată X-59 din regiunea Kursk – Federația Rusă, a lansat 13 UAV-uri de atac de tip Shahed-131/136 din zonele Kursk – Federația Rusă, Capul Chauda – Crimeea”, a anunțat Oleshchuk.

Oficialul precizează că au fost doborâte nouă drone și racheta deasupra regiunilor Harkov, Zaporojie, Poltava și Dnipropetrovsk.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Reacția lui Zelenski la afirmațiile lui Putin privind legitimitatea președintelui Ucrainei

Volodimir Zelenski a respins afirmațiile liderului rus Vladimir Putin privind legitimitatea sa ca președinte al Ucrainei, relatează The Kyiv Independent.

Răspunsul său vine la câteva zile după ce Putin a afirmat că puterea prezidențială ar trebui să fie transferată către președintele parlamentului ucrainean, pentru că mandatul lui Zelenski s-ar fi încheiat.

„Legitimitatea președintelui Zelenski este recunoscută doar de poporul Ucrainei. Poporul ucrainean este cel care îl alege, iar eu sunt foarte recunoscător pentru sprijinul lor. Poporul nostru este liber. Pentru asta luptăm”, a declarat liderul de la Kiev în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele francez Emmanuel Macron.

Dacă nu ar fi fost impusă legea marțială, următoarele alegeri prezidențiale ar fi avut loc la 31 martie 2024, iar mandatul lui Zelenski s-ar fi încheiat la 20 mai. Dar Ucraina a introdus legea marțială după ce Rusia a lansat invazia pe 24 februarie 2022. Legea marțială interzice în mod explicit alegerile prezidențiale, parlamentare și locale.

La rândul său, Zelenski a declarat că Putin este recunoscut doar de el însuși. Liderul rus a câștigat recent un nou mandat de șase ani în urma unor alegeri considerate ca fiind fraudate.

„Putin este ales de Putin. Poporul rus este decorul și are un singur actor”, a spus președintele ucrainean.

Ruslan Stefanciuk, președintele parlamentului ucrainean, a respins, de asemenea, afirmațiile lui Putin privind legitimitatea lui Zelenski, spunând că, potrivit Constituției Ucrainei, președintele își îndeplinește atribuțiile până la preluarea mandatului de către un președinte nou ales.

„Prin urmare, Volodimir Zelenski rămâne și va rămâne președintele Ucrainei până la sfârșitul legii marțiale. Toate acestea sunt în conformitate cu Constituția și legile Ucrainei”, a spus Stefanciuk.

Unii dintre criticii lui Zelenski, inclusiv propagandiștii ruși, susțin că Legea fundamentală nu autorizează prelungirea mandatului său prezidențial în timpul legii marțiale. Ei spun că el a încetat să mai fie un președinte legitim la 20 mai.

08 iun. – Acum 6 luni
08-06-2024

Explozii în Crimeea

În noaptea de 8 iunie, s-au produs explozii în Crimeea ocupată, autoritățile instalate de Rusia în regiune raportând că o ambarcațiune fără echipaj a fost distrusă în zona Streletskaya Bay din Sevastopol, relatează canalul de Telegram Crimean Wind, citat de Ukrainska Pravda și The Kyiv Independent.

Prima explozie a avut loc în apropierea centralei termice din Balaklava. Crimean Wind susține că înainte de explozie s-au auzit arme de calibru mare, ceea ce ar putea indica un atac cu drone.

O a doua explozie a fost auzită mai aproape de linia de coastă, în apropierea portului Sevastopol.

Liderul instalat de Moscova la Sevastopol, Mihail Razvozhayev, a susținut ulterior că „sunetele puternice” pe care le-au auzit rezidenții în Golful Striletska erau forțele rusești care distrugeau o „navă fără pilot”. The Kyiv Independent precizează că nu a putut verifica aceste afirmații.

După ora locală 4, Crimeea Wind a transmis că s-au auzit explozii în Kerci, „în regiunea Temryuk din Teritoriul Krasnodar”.

07 iun. – Acum 6 luni
07-06-2024

Ucraina, măsuri radicale pentru a nu ajunge în beznă: Fără curent noaptea, fără trenuri electrice, fără aer condiționat

Autoritățile ucrainene au implementat mai multe măsuri pentru a reduce consumul de energie electrică, în timp ce țara se confruntă cu o capacitate energetică scăzută istorică cauzată de atacurile ruse asupra infrastructurii critice, relatează CNN.

„Pentru a îmbunătăți situația în sistemul energetic, lucrăm din două unghiuri în același timp. Restabilim și extindem producția, în timp ce reducem consumul”, a explicat premierul ucrainean Denis Șmîhal. Printre măsuri: limitarea circulației a trenurilor electrice și închiderea aparatelor de aer condiționat în sediile guvernului și birourile administrative regionale, „Vor opri utilizarea aerului condiționat și a iluminatului exterior la clădiri și zonele învecinate”, a adăugat premierul de la Kiev.

Mai multe detalii: Ucraina, măsuri radicale pentru a nu ajunge în beznă: Fără curent noaptea, fără trenuri electrice, fără aer condiționat

07 iun. – Acum 6 luni
07-06-2024

Germania ar putea trimite încă un sistem Patriot în Ucraina

Guvernul german analizează posibilitatea de a furniza Ucrainei încă o baterie de rachete antiaeriene Patriot, a patra, pentru a îmbunătăți apărarea aeriană a Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

Cea mai recentă baterie Patriot SAM a Germaniei este menită să le completeze pe cele trei pe care Germania le-a predat sau s-a angajat să le livreze Ucrainei în primăvară, când Rusia a intensificat atacurile cu rachete asupra Ucrainei.

Potrivit surselor Bloomberg, Berlinul nu a luat încă o decizie finală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News