Un fost primar declarat trădător în Ucraina a murit în urma unei tentative de asasinat în Rusia
Fostul primar al orașului Kupiansk, Ghennadi Mațegora, un colaborator al Moscovei, a murit în urma unei tentative de asasinat care l-a vizat acum câteva zile, informează Ukrainska Pravda.
Moartea lui Mațegora a fost anunțată de mama acestuia într-o postare pe rețelele de socializare. Unele canale pro-război de pe Telegram afiliate Moscovei scriu că fostul edil al orașului Kupiansk, din regiunea Harkov, a decedat luni într-un spital din Moscova, unde fusese internat după tentativa de asasinat.
Tentativa de asasinat asupra lui Mațegora a fost anunțată sâmbătă, 8 iunie, de Serviciul de Securitate (SBU) al Ucrainei. „Pe 7 iunie 2024, în orașul Starîi Oskol din Rusia, a avut loc un atentat la viața trădătorului Ucrainei, Ghennadi Mațegora, care a fost primar al orașului Kupiansk, regiunea Harkov, din partea partidului OPZJ (Platforma Opoziției – Pentru Viață – n.r.)… Trădătorul poporului ucrainean se află în stare gravă”, a transmis SBU.
Mai multe detalii: Un fost primar declarat trădător în Ucraina a murit în urma unei tentative de asasinat în Rusia
Jens Stoltenberg: NATO își va apăra toți membrii
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a repetat marţi promisiunea că alianţa îşi va apăra toţi membrii, referindu-se în special la statele de pe flancul estic, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, relatează DPA, potrivit Agerpres.
„NATO are forţele, resursele, capacităţile şi voinţa politică de a apăra toţi aliaţii”, a insistat el după o întâlnire la Riga cu preşedintele leton Edgars Rinkevics.
Stoltenberg a participat la o reuniune a grupului „Bucureşti 9”, din care fac parte statele de pe flancul de est al NATO – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Evenimentul, la care au fost oaspeţi şi premierul suedez Ulf Kristersson şi preşedintele finlandez Alexander Stubb, a fost dedicat pregătirii summitului alianţei programat în iulie, la Washington.
Volodimir Zelenski, discurs în Bundestag: „Vremea compromisurilor a trecut, Putin ne-a ars orașele”
Volodimir Zelenski a ținut marți, 11 iunie, un discurs în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, în care și-a expus viziunea asupra păcii și a îndemnat Rusia să se „vindece” prin asumarea responsabilității istorice.
În opinia lui Zelenski, Ucraina nu va avea pace atât timp cât o parte a teritoriului său va fi ocupată de Rusia. „O Europă divizată nu a fost niciodată paşnică. Iar o Germanie divizată nu a fost niciodată fericită. Ştiţi aceasta din experienţă. Facem absolut totul pentru a preveni ridicarea unui zid între diferitele părţi ale ţării noastre”, a declarat șeful statului ucrainean, ovaţionat în hemiciclul Bundestagului de deputaţi şi oficiali de rang înalt, printre care cancelarul Olaf Scholz şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier.
Mai multe detalii: Volodimir Zelenski, discurs în Bundestag: „Vremea compromisurilor a trecut, Putin ne-a ars orașele”
Olaf Scholz, mesaj către Vladimir Putin: Rusia nu va învinge în Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu va exista „nicio victorie militară” a Rusiei şi „nicio pace dictată” de liderul de la Kremlin Vladimir Putin, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.
„Promovarea acestei conştientizări este miza summitului de pace care va avea loc în weekend în Elveţia”, a spus cancelarul german la o conferință internațională pentru reconstrucția Ucrainei organizată la Berlin în prezența președintelui Volodimir Zelenski.
Cancelarul german le-a cerut aliaţilor occidentali să facă mai mult pentru a permite Ucrainei să se apere de bombardamentele efectuate de rușiasupra infrastructurii sale vitale şi civile.
„Ceea ce armata ucraineană are nevoie cel mai mult astăzi sunt muniţii şi arme, în special pentru apărarea aeriană”, a spus el, amintind că Berlinul a decis recent să livreze un al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot.
Mai multe detalii: Olaf Scholz, mesaj către Vladimir Putin: Rusia nu va învinge în Ucraina
Comisia Europeană propune prelungirea protecției pentru refugiații ucraineni
Comisia Europeană a propus marţi prelungirea cu un an, până în 4 martie 2026, a protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în Uniunea Europeană, transmite France-Presse, potrivit Agerpres.
Măsura va fi discutată joi de miniştrii de externe din cele 27 de state membre UE, care se întâlnesc în Luxemburg. Potrivit France-Presse, propunerea Comisiei va fi aprobată cu această ocazie.
Din martie 2022, ucrainenii care se refugiază din cauza războiului declanşat de invazia rusă în ţara lor beneficiază de un statut care le permite şederea în UE, cu drept de muncă şi de acces la ajutoarele sociale. În prezent sunt 4,2 milioane de astfel de cazuri.
UE a activat directiva privind protecţia temporară în 4 martie 2022, la o săptămână după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean. A fost pentru prima dată când s-a aplicat actul normativ respectiv, existent din 2001.
Dintre ţările membre ale Uniunii, Germania găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi ucraineni – peste 1,2 milioane. Urmează Polonia, cu aproape un milion, şi Cehia, cu aproape 400.000.
Raționalizări de electricitate în Ucraina
Operatorul naţional Ukrenergo a anunţat marţi că extinde raţionalizarea energiei în toată ţara. „Astăzi, restricţiile au fost extinse la întreaga Ucraină între orele 14:00 şi 23:00”, a precizat Ukrenergo, care organizează rotaţia întreruperilor de curent.
Cu o zi înainte, intervalul orar era cu două ore mai mic, iar compania spera că restricţiile ar putea fi limitate marţi între orele 14:00 şi 19:00. Dar „consumul continuă să crească”, în timp ce „centralele electrice ucrainene nu sunt în măsură să producă la fel de multă energie electrică precum înainte de atacuri, din cauza daunelor considerabile pe care le-au suferit”, notează Ukrenergo.
Conform aceleiaşi surse, importurile din ţările europene nu sunt suficiente pentru a compensa deficitul sistemului.
Securitatea energetică şi restabilirea reţelei electrice a Ucrainei sunt unul dintre cele zece puncte ale planului de pace al preşedintelui Volodimir Zelenski, care se va afla pe agenda summitului din Elveţia din 15-16 iunie, la care Rusia nu a fost invitată.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi presei că instalaţiile electrice ale Ucrainei sunt ţinte „militare” legitime, transmite France-Presse, potrivit Agerpres.
Zelenski: Rusia a distrus jumătate din producția de electricitate a Ucrainei
Preşedintele ucrainean a declarat marţi că bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii energetice a ţării sale au dus la o înjumătăţire a producţiei de energie electrică începând din iarnă, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.
Zelenski, aflat într-o deplasare la Berlin, a declarat că livrarea mai multor sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei este „răspunsul””pentru a opri Rusia şi a pune capăt invaziei.
„Atacurile ruseşti cu rachete şi drone au distrus deja o capacitate de 9 gigawaţi. Consumul maxim de energie electrică din iarna trecută a fost de 18 gigawaţi. Deci jumătate nu mai există astăzi”, a spus șeful statului ucrainean.
Potrivit acestuia, 80% din producţia de energie termică şi o treime din producţia hidroelectrică au fost distruse de loviturile ruseşti, care au vizat multe centrale electrice ucrainene în ultimele luni, după o campanie de bombardamente anul trecut, care a dus deja la întreruperi masive.
Ucraina va primi 3,4 miliarde de euro de la UE în această vară, anunță Ursula von der Leyen
Ucraina va primi 1,5 miliarde de euro din veniturile provenite din activele rusești înghețate, în luna iulie, și 1,9 miliarde de euro în cadrul mecanismului pentru Ucraina încă din această lună, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează The Guardian.
„Am spus întotdeauna că Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru crimele sale, iar acum o facem să plătească”, a declarat von der Leyen, citată de The Kyiv Independent, la Conferința pentru redresarea Ucrainei de la Berlin.
Șefa Comisiei Europene a mai spus că liderii G7 vor discuta în cadrul unui summit care va avea loc în această săptămână în Puglia, Italia, despre cum să accelereze procesul prin care Ucraina poate beneficia de veniturile provenite din activele rusești înghețate.
UE a ajuns, în luna mai, la un acord privind confiscarea profiturilor din activele înghețate ale Rusiei pentru a finanța arme și ajutoare pentru Ucraina.
Mecanismul UE pentru Ucraina are un buget total de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Sprijinul financiar sub formă de granturi, care reprezintă o treime din facilitate, și de împrumuturi, restul de două treimi, urmează să fie acordat în funcție de punerea în aplicare a reformelor în Ucraina.
Cinci răniți, după un bombardament asupra unei zone rezidențiale din Konstantinovka, regiunea Donețk
Atacul atac aerian asupra orașului Konstantinovka, din regiunea ucraineană Donețk, a avut loc luni seară. Potrivit datelor preliminare, forțele ruse au lansat o armă ghidată de tip KAB-500 și au lovit un cartier rezidențial, relatează Ukrainska Pravda.
Cinci civili au fost răniți în apartamentele lor din cauza sticlei sparte și a undei puternice de explozie. Un bărbat de 65 de ani și femei cu vârste cuprinse între 63 și 88 de ani au fost duși la spital.
Cel puțin 13 clădiri de apartamente au fost avariate.
Armata ucraineană anunță că a doborât un avion rusesc Su-25
Forțele ucrainene au doborât un avion de vânătoare rusesc Su-25 în sectorul Pokrovsk la 10 iunie, a anunțat Statul Major General al Ucrainei, relatează The Kyiv Independent.
Su-25 de concepție sovietică, poreclit „Frogfoot” de NATO, este un avion de atac la sol, puternic blindat, care asigură sprijin aerian apropiat pentru trupele terestre rusești.
Ucraina spune că a doborât mai multe avioane Su-25 rusești luna trecută, inclusiv două în ziua de 23 mai.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, pierderile totale ale Rusiei în timpul războiului se ridică la aproximativ 685 de aeronave – 359 de avioane și 326 de elicoptere. Aceste date nu pot fi verificate în mod independent.
Între timp, Rusia desfășoară atacuri intense în mai multe secțiuni ale frontului estic, direcția Pokrovsk fiind cel mai fierbinte punct de pe câmpul de luptă, a precizat armata.
A doua etapă a exercițiilor cu forțe nucleare non-strategice a început în Rusia
Armata Rusiei și cea din Belarus vor elabora, în această etapă a exercițiilor, „chestiuni de pregătire comună” pentru utilizarea în luptă a armelor nucleare non-strategice, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de presa de stat, relatează BBC Rusia.
Prima etapă a exercițiului cu forțe nucleare non-strategice a început pe 21 mai și a implicat complexul Iskander și rachetele hipersonice Kinjal. Belarus a început testarea purtătorilor de arme nucleare tactice la 7 mai.
Ministerul rus al Apărării a anunțat acest exercițiu pe 6 mai, în urma unui ordin dat de președintele Vladimir Putin, „ca răspuns la declarațiile provocatoare și amenințările unor oficiali occidentali la adresa Federației Ruse”, după cum a precizat departamentul militar.
SUA ridică interdicția de folosire a armelor americane pentru Brigada Azov din Ucraina – Washington Post
Statele Unite vor permite Brigăzii Azov din Ucraina să folosească armele americane pentru a lupta împotriva Rusiei, a anunțat Departamentul de Stat al SUA la 10 iunie, relatează Washington Post.
„După o analiză amănunțită, Brigada Azov a 12-a a forțelor speciale din Ucraina a trecut de verificarea Leahy, așa cum a fost efectuată de Departamentul de Stat al SUA”, a precizat Departamentul într-o declarație obținută de Washington Post.
Declarația se referă la „Legea Leahy”, care interzice Statelor Unite să ofere ajutor unităților militare străine suspectate de încălcarea drepturilor omului.
Brigada Azov, parte a Gărzii Naționale a Ucrainei, a devenit un simbol al rezistenței ucrainene prin apărarea uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol în primele trei luni ale războiului. Forțele rusești au cucerit în cele din urmă Mariupol în mai 2022, capturându-i pe apărătorii rămași.
Brigada a provocat controverse din cauza presupusei sale asocieri cu grupuri de extremă dreapta, o narațiune adesea exploatată în campaniile de propagandă rusești.
Statele Unite au interzis Brigăzii Azov să folosească arme americane în 2014 din cauza opiniilor naționaliste de dreapta ale unora dintre fondatorii săi. De atunci, unitatea a fost încorporată complet în Garda Națională a Ucrainei și a intrat sub o nouă comandă.
În urma anunțului Departamentului de Stat, luptătorii Azov vor avea acum același acces la arme americane ca alte unități ucrainene.
Imagini din satelit arată echipamente rusești distruse în Crimeea ocupată
Imagini din satelit arată urmările unui atac ucrainean asupra unor obiective militare rusești din orașul Geankoi din Crimeea ocupată, a relatat pe 10 iunie proiectul de investigație Schemes al Radio Europa Liberă, pe baza unor imagini Planet Labs, relatează The Kyiv Independent.
Forțele ucrainene au atacat sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 și S-300 în mai multe zone din Crimeea, în noaptea de 10 iunie. Statul Major General a raportat că o unitate de rachete S-400 a fost lovită în apropiere de Geankoi.
Jurnaliștii de la Schemes au obținut imagini din satelit, înregistrate de compania de imagistică terestră Planet Labs, care arată consecințele unui incendiu în apropierea căii ferate din Geankoi.
Calitatea imaginii nu este suficient de ridicată pentru a identifica cu exactitate echipamentele aflate în zonă.
Volodimir Zelenski a ajuns în Germania, unde va participa la Conferința pentru redresarea Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns în Germania pentru a lua parte la Conferința pentru redresarea Ucrainei și pentru a se întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz, relatează The Kyiv Independent.
Conferința pentru redresarea Ucrainei 2024, găzduită la Berlin, va reuni oficiali guvernamentali, companii și organizații pentru a aborda nevoile actuale de reconstrucție ale țării, concentrându-se în special pe infrastructura energetică.
„În fața terorii aeriene a Rusiei, soluțiile urgente pentru sectorul energetic al Ucrainei vor fi prioritatea noastră principală”, a spus liderul de la Kiev.
De asemenea, Zelenski și Scholz vor discuta despre asistența militară pentru Ucraina, extinderea capacității de apărare aeriană și producția comună de armament, a mai precizat președintele ucrainean.
Zelenski se va întâlni și cu președintele german Frank-Walter Steinmeier și cu președintele Bundestagului, Barbel Bas. Totodată, el intenționează să viziteze o bază militară unde se antrenează militarii ucraineni.
Vizita lui Zelenski în Germania are loc la scurt timp după ce Berlinul a decis să permită Ucrainei să folosească arme germane pentru a lovi ținte pe teritoriul rusesc.
Atac ucrainean cu drone în regiunea Belgorod, cel puțin 3 răniți
Trei oameni au fost răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene la Șebekino, Bezimeno, Ciapaevski și Gorkovski, a anunțat Viaceslav Glaskov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, preluat de Kommersant.
Vadim Suharevski, noul comandant al Forțelor Sistemelor fără Pilot ale armatei ucrainene
Vadim Suharevski, adjunctul armatei ucrainene, a fost numit comandant al Forțelor Sistemelor fără pilot, anunță Statul Major de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda.
Pe 10 februarie, Suharevski a fost numit adjunct al șefului armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Pe 7 mai, Cabinetul de Miniștri a susținut proiectul de decret al președintelui Volodimir Zelenski, elaborat de Ministerul Apărării împreună cu Statul Major, privind crearea unui tip separat de trupe în Forțele Armate – Forțele Sistemelor fără Pilot.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!