Live text
Acum 4 luni
Rusia ia în calcul să mute locuitorii evacuaţi din Kursk în regiunile ucrainene ocupate
Acum 4 luni
Putin l-a desemnat pe fostul său bodyguard „să rezolve problema Kursk”
Acum 4 luni
Volodimir Zelenski: Sunt 74 de localităţi din regiunea rusă Kursk sub controlul Ucrainei
Acum 4 luni
Reportaj în presa rusă despre situația din regiunea Kursk
Acum 4 luni
Casa Albă îi transmite lui Putin „să plece naibii” din Ucraina
Acum 4 luni
Diplomația ucraineană a anunțat condițiile încheierii incursiunii militare din Kursk
Acum 4 luni
Rusia s-a antrenat să lovească cu arme nucleare 32 de obiective din Europa, inclusiv din România
Acum 4 luni
Incursiunea din Kursk ar putea fi un punct de cotitură în istoria Rusiei, afirmă un fost comandant NATO
Acum 4 luni
Forțele ucrainene au capturat într-o săptămână un teritoriu aproape dublu față de cel cucerit de armata rusă în trei luni
Acum 4 luni
Forțele ruse își intensifică atacurile spre Pokrovsk
Acum 4 luni
Trump susține că Ucraina nu are suficienți soldați pentru a continua războiul
Acum 4 luni
Londra nu i-a permis Kievului să folosească rachete Storm Shadow în operațiunile din Kursk
Acum 4 luni
HUR revendică distrugerea unor echipamente rusești pe peninsula Kinburn
Acum 4 luni
Cât de departe vor avansa trupele Ucrainei în regiunea rusă Kursk
Acum 4 luni
Armata ucraineană încearcă să încercuiască orașul Sudja. Lupte grele în alte două localități din Kursk
Acum 4 luni
Ucraina anunță că a doborât 30 de drone lansate de Rusia în timpul nopții
Acum 4 luni
Rusia mută unele unități din sudul Ucrainei în regiunea Kursk, anunță autoritățile de la Kiev
Acum 4 luni
AIEA spune că nu poate determina cauza incendiului la centrala nucleară Zaporojie
Acum 4 luni
Zelenski: Putin „trebuie să fie forțat să facă pace”
Acum 4 luni
Ucraina controlează 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul Rusiei

Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 903.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Rusia ia în calcul să mute locuitorii evacuaţi din Kursk în regiunile ucrainene ocupate

Guvernatorul interimar al regiunii ruse Kursk, unde Ucraina a lansat o incursiune transfrontalieră săptămână trecută, a declarat marţi că locuitorii strămutaţi din cauza luptelor ar putea fi duşi în zonele ocupate de forţele ruse în Ucraina, informează dpa, citată de Agerpres.

Guvernatorul Alexei Smirnov a scris pe Telegram că a discutat cu guvernatorul regiunii Zaporojie din sud-estul Ucrainei despre acest plan.

Smirnov a scris că omologul său, Evgheni Baliţki, a sugerat ca sanatoriile şi pensiunile de pe malul Mării Azov să fie folosite pentru a găzdui persoanele evacuate.

„În zilele următoare, vom organiza primele transporturi pentru a aduce oamenii în adăposturile de urgenţă din regiunea Zaporojie”, a adăugat Smirnov.

Rusia a anexat Zaporojie în septembrie 2022, deşi nu controlează pe deplin regiunea.

Ucraina se luptă de aproape doi ani şi jumătate să respingă invazia rusă şi a mutat lupta pe teritoriul inamic pentru prima dată săptămâna trecută.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a desemnat pe Aleksei Diumin (52 de ani), fost guvernator al regiunii Tula, în prezent secretarul Consiliului de Stat al Rusiei, în calitate de responsabil de operaţiunea militară pentru respingerea trupelor ucrainene din regiunea rusă Kursk, potrivit The Moscow Times, care citează canalul Telegram „Management Z Kursk”.

Mai multe detalii: Putin l-a desemnat pe fostul său bodyguard „să rezolve problema Kursk”. Ce spun bloggeri militari ruși despre decizie

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Volodimir Zelenski: Sunt 74 de localităţi din regiunea rusă Kursk sub controlul Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut marţi că armata ucraineană a preluat controlul asupra a 74 de localităţi pe teritoriul rus în urma ofensivei-fulger lansate cu o săptămână în urmă în provincia rusă de graniţă Kursk ce a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în zonă, informează Agerpres.

„În pofida luptelor dificile şi intense, înaintarea forţelor noastre în regiunea Kursk continuă (…) Sunt 74 de localităţi sub controlul Ucrainei”, a spus preşedintele ucrainean pe Telegram, potrivit AFP.

Mai multe detalii: Volodimir Zelenski: Sunt 74 de localităţi din regiunea rusă Kursk sub controlul Ucrainei

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Reportaj în presa rusă despre situația din regiunea Kursk

De o săptămână, regiunea rusă Kursk se confruntă cu o incursiune militară ucraineană. Peste 121.000 de civili au fugit din calea luptelor, în timp ce alți aproape 60.000 urmează, la rândul lor, să fie relocați. Cei mai mulți s-au dus în capitala regiunii, care are același nume – Kursk. Viitorul lor este însă incert, relatează publicația rusă independentă Meduza, care citează un reportaj realizat la fața locului de publicația Novaia Vkladka.

Mai multe detalii: Reportaj în presa rusă despre situația din regiunea Kursk. Discuții între localnici evacuați: „Cum ați ieșit? Noi am mers pe jos, prin păduri” / „Toată lumea știa că Ucraina își aduce trupele”

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Casa Albă îi transmite lui Putin „să plece naibii” din Ucraina

Liderul rus Vladimir Putin ar trebui să pună capăt războiului din Ucraina și să-și retragă trupele dacă este îngrijorat de incursiunea militară din regiunea Kursk, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, citat de The Kyiv Independent.

Armata ucraineană a lansat acum o săptămână o incursiune-surpriză în regiunea Kursk, iar Putin a apărut a doua zi vizibil frustrat într-o ședință a Consiliului de Securitate al Rusiei. Liderul de la Kremlin a estimat luni că situația s-ar putea înrăutăți, inclusiv în alte regiuni rusești vecine cu Ucraina.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

„Nu voi vorbi despre operațiunile militare ucrainene”, a declarat Kirby într-o conferință de presă, precizând totodată că Washingtonul este în „strânsă legătură” cu Kievul.

În ceea ce privește presupusele îngrijorări ale liderului de la Kremlin, Kirby a reamintit că „acesta este războiul lui Putin împotriva Ucrainei”. „Dacă nu îi place, dacă îl face să se simtă puțin inconfortabil, atunci există o soluție ușoară: poate pur și simplu să plece naibii din Ucraina și s-o lase baltă”, a declarat oficialul american.

Mai multe detalii aici: Casa Albă îi transmite lui Putin „să plece naibii” din Ucraina dacă este îngrijorat de situația din Kursk

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Diplomația ucraineană a anunțat condițiile încheierii incursiunii militare din Kursk

Incursiunea militară din regiunea rusă Kursk este „legitimă” şi poate fi oprită dacă Kremlinul acceptă o „pace justă” şi pune capăt invaziei sale din Ucraina, a declarat marţi un reprezentant al diplomației ucrainene.

„Cu cât Rusia va accepta mai repede să restabilească o pace justă, cu atât mai repede vor înceta incursiunile forţelor de apărare ucrainene pe teritoriul rus”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev, Gheorghi Tihîi, calificând aceste operaţiuni drept „absolut legitime”.

Mai multe detalii aici: O „pace justă”. Diplomația ucraineană a anunțat condițiile încheierii incursiunii militare din Kursk

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Rusia s-a antrenat să lovească cu arme nucleare 32 de obiective din Europa, inclusiv din România

Rusia şi-a antrenat marina pentru a ţinti obiective din interiorul Europei, inclusiv din România, cu rachete cu capacitate nucleară într-un potenţial conflict cu NATO, potrivit unor dosare secrete văzute de Financial Times (FT), relatează News.ro.

Dosarele, întocmite între 2008 şi 2014, includ o listă de ţinte pentru rachete care pot transporta fie focoase convenţionale, fie arme nucleare tactice. Ofiţerii ruşi subliniază, potrivit documentelor, avantajele utilizării loviturilor nucleare încă dintr-un stadiu incipient.

Prezentarea indică, de asemenea, că Rusia a păstrat capacitatea de a transporta arme nucleare pe nave de suprafaţă, o capacitate care, potrivit experţilor, implică riscuri suplimentare semnificative de escaladare sau accidente.

Mai multe detalii aiciFT: Rusia s-a antrenat să lovească cu arme nucleare 32 de obiective din Europa, inclusiv din România. Harta ţintelor

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Incursiunea din Kursk ar putea fi un punct de cotitură în istoria Rusiei, afirmă un fost comandant NATO

Vladimir Putin și-a justificat invazia din Ucraina cu rostogolirea unor interpretări greșite despre trecut până la respingerea aspirației legitime a țării vecine de a fi o națiune independentă. După doi ani și jumătate de război la scară largă, liderul de la Kremlin se confruntă cu o incursiune militară în teritoriul recunoscut internațional al Rusiei care ar putea fi un punct de cotitură în istorie.

Pe același câmp de luptă din Kursk, în 1943, numeroasele forțe ale Uniunii Sovietice au întors hoardele naziste la capătul unei bătălii considerate pe bună dreptate a fi drept unul dintre punctele de cotitură ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă bătăliei de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943) i s-a asigurat până acum un loc special în panteonul mândriei ruse, operațiunea „tactică” în curs a Ucrainei ar putea face din acest teritoriu o sursă de amintiri despre umilirea Rusiei. Și dacă Occidentul i-ar permite Ucrainei să-și exploateze succesele, s-ar putea dovedi a fi și locul unui alt punct de cotitură în istoria Rusiei, comentează colonelul în rezervă Hamish de Bretton-Gordon într-un editorial publicat în The Telegraph.

Mai multe detalii aici: Incursiunea din Kursk ar putea fi un punct de cotitură în istoria Rusiei, precum s-a întâmplat în 1943, afirmă un fost comandant NATO

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Forțele ucrainene au capturat într-o săptămână un teritoriu aproape dublu față de cel cucerit de armata rusă în trei luni

Trupele ucrainene au intrat în regiunea rusă Kursk în urmă cu o săptămână, iar de atunci au reușit să captureze mai mult teritoriu decât cuceririle înregistrate de armata Moscovei în Ucraina începând din luna mai, relatează publicația independentă rusă The Moscow Times.Citeşte întreaga ştire: Forțele ucrainene au capturat într-o săptămână un teritoriu aproape dublu față de cel cucerit de armata rusă în trei luni – The Moscow Times.

Forțele Armate ale Ucrainei, care au intrat în regiunea Kursk la jumătatea zilei de marți, 6 august, au ocupat aproximativ 1.000 de kilometri pătrați, după cum a declarat, luni seară, șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, într-o videoconferință cu președintele Volodimir Zelenski.

Pe de altă parte, conform calculelor recente ale lui Pasi Paroinen de la compania finlandeză de date militare deschise Black Bird Group, armata rusă a ocupat 592 de kilometri pătrați între 3 mai și 2 august.

Mai multe detalii aici: Forțele ucrainene au capturat într-o săptămână un teritoriu aproape dublu față de cel cucerit de armata rusă în trei luni – The Moscow Times

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Forțele ruse își intensifică atacurile spre Pokrovsk

Forţele ruse şi-au intensificat atacurile pe frontul din Pokrovsk, în estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Statul Major al armatei ucrainene, raportând cel mai mare număr de lupte în zonă într-o singură zi dintr-o săptămână, relatează agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.

Intensificarea luptelor are loc după ce Ucraina a lansat o ofensivă în regiunea Kursk, despre care unii analişti militari susţin că este o tentativă de a redirecţiona forţele ruse de la principala lor ofensivă în estul ţării. Forţele ruse au încercat să avanseze spre hubul logistic controlat de Kiev de la Pokrovsk timp de luni de zile, avansând în zonă puţin câte puţin datorită numărului mai mare de militari, notează Reuters.

În raportul său zilnic, Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că 52 de bătălii au avut loc pe frontul Pokrovsk, o creştere vizibilă faţă de cele între 28 şi 42 de bătălii pe zi care au fost raportate săptămâna trecută. Ucraina a raportat pentru ultima dată un număr atât de mare de bătălii în primele zile ale acestei luni, înainte ca forţele ucrainene să-şi lanseze ofensiva transfrontalieră în regiunea rusă Kursk.

Atacurile ruse din ultimele 24 de ore au fost concentrate în jurul satelor Hrodivka şi Jelanne, situate la circa 20 de kilometri de Pokrovsk, a precizat Statul Major ucrainean.

Bătăliile de pe frontul Pokrovsk au reprezentat mai mult de o treime din toate luptele care au avut loc pe frontul de 1.000 de kilometri, conform raportului ucrainean.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Trump susține că Ucraina nu are suficienți soldați pentru a continua războiul

Ucraina nu va putea lupta în curând din cauza lipsei de trupe, în timp ce Rusia reprezintă încă o putere militară semnificativă, susține candidatul republicanilor la Casa Albă, fostul președinte american Donald Trump, potrivit The Moscow Times.

„După cum știți, Rusia a învins Germania alături de noi, iar ei l-au învins pe Napoleon. Ucraina nu are suficient personal, acum folosesc în lupte (soldați – n.r.) foarte tineri și foarte bătrâni”, a spus Trump într-un interviu cu antreprenorul și multimiliardarul Elon Musk, care a fost difuzat pe rețeaua de socializare X.

Trump a reluat ideea precum că a menținut relații bune cu Vladimir Putin în timpul primului său mandat prezidențial (2017-2021), iar, datorită acestor relații, liderul rus nu și-a permis atunci să invadeze Ucraina. „Îl cunosc foarte bine pe Putin. M-am înțeles foarte bine cu el, mă respecta. Sper să ne înțelegem din nou. Știi, să te înțelegi cu el ar fi un lucru bun, nu un lucru rău”, a declarat fostul președinte american.

Mai multe detalii aici: Trump susține că Ucraina nu are suficienți soldați pentru a continua războiul și își arată disponibilitatea de se „înțelege” cu Putin

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Londra nu i-a permis Kievului să folosească rachete Storm Shadow în operațiunile din Kursk

Ucraina nu a primit undă verde din partea Regatului Unit pentru a folosi rachete Storm Shadow, cu rază lungă de acțiune, în timpul incursiunii militare din Kursk, a declarat pentru The Telegraph un reprezentant al biroului premierului britanic.

„Poziția Regatului Unit nu s-a schimbat. Oferim asistență militară pentru a sprijini dreptul clar al Ucrainei la autoapărare. Am declarat fără echivoc că echipamentul furnizat de Regatul Unit este destinat apărării Ucrainei”, a declarat oficialul britanic.

The Telegraph menționează că aprobarea utilizării Storm Shadow pe teritoriul recunoscut internațional al Rusiei nu depinde doar de Marea Britanie, ci și de Franța, pentru că cele două țări produc împreună rechete de acest tip.

Mai multe detalii aici: Londra nu i-a permis Kievului să folosească rachete Storm Shadow în operațiunile din Kursk, spune un oficial britanic

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

HUR revendică distrugerea unor echipamente rusești pe peninsula Kinburn

Voluntarii din Legiunea Internațională au distrus patru vehicule UAZ și șapte unități de alte tipuri de echipamente rusești pe Peninsula Kinburn, a anunțat marți Direcția Principală de Informații (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.

Grupul de recunoaștere și atac „Ciclon” din cadrul Legiunii Internaționale, aflat sub conducerea HUR, a atacat personalul și echipamentul militar cu drone de atac în timpul operațiunii de pe peninsula Kinburn, divizată între regiunile Mîkolaiv și Herson, din sudul Ucrainei.

HUR a publicat un filmuleț din timpul atacului și o listă a pierderilor suferite de inamic.

Cu o zi înainte, șeful Centrului de Combatere a Dezinformarii din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Andrii Kovalenko, a declarat că forțele armate ucrainene și-au înfipt steagul pe peninsula Kinburn.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Cât de departe vor avansa trupele Ucrainei în regiunea rusă Kursk

Ucraina a trimis în urmă cu o săptămână trupe în regiunea rusă Kursk, înregistrând primul avans major pe teritoriul țării vecine de la începutul războiului. Experții occidentali spun că acțiunile militarilor Kievului sunt un semn al unei noi strategii, care este însă una riscantă, notează Deutsche Welle într-o analiză publicată marți, 13 august. Pentru a-și atinge obiectivele, Ucraina nu trebuie să avanseze foarte mult pe teritoriul rus, mai spun specialiștii.

Mai multe detalii aici: „O încercare de a-și schimba strategia”. Cât de departe vor avansa trupele Ucrainei în regiunea rusă Kursk | Analiză

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Armata ucraineană încearcă să încercuiască orașul Sudja. Lupte grele în alte două localități din Kursk

Forțele armate ale Kievului au lansat marţi noi atacuri cu drone în Kursk la o zi după ce liderul de la Kremlin Vladimir Putin a acuzat Occidentul de susţinerea incursiunii militare surprinzătoare din această regiune din vestul Rusiei, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Ministerul rus al Apărării a susținut că unităţile sale de apărare aeriană au distrus 12 drone deasupra regiunii Kursk, unde armata ucraineană s-a infiltrat acum o săptămână. Comandantul șef al armatei ucrainene.

Forţele ucrainene încearcă să încercuiască orașul Sudja, pe unde gazele naturale ruseşti sunt pompate spre Europa via Ucraina, în timp ce lupte grele au loc în apropiere de Korenevo, la aproximativ 22 de kilometri de frontieră, şi Martinovka, potrivit unor bloggeri militari.

Pe de altă parte, forţele aeriene ucrainene au declarat marţi că Rusia a lansat peste noapte 38 de drone de atac şi două rachete balistice asupra Ucrainei. Întreaga ţară a fost pentru scurt timp sub alertă de raiduri aeriene la începutul zilei de marţi, dar acestea au fost între timp anulate, informează Reuters.

Mai multe detalii aici: Armata ucraineană continuă incursiunea din Kursk și încearcă să încercuiască orașul Sudja: lupte grele în alte două localități

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Ucraina anunță că a doborât 30 de drone lansate de Rusia în timpul nopții

Forțele ruse au atacat Ucraina în noaptea de luni spre marți cu două rachete balistice Iskander-M/KN-23 și 38 de drone Shahed, dintre care 30 au fost distruse, anunță Forțele Aeriene ucrainene pe Telegram, relatează Ukrainska Pravda.

„Ca urmare a bătăliei antiaeriene, grupurile mobile de foc ale Forțelor de Apărare ucrainene, aviația, unitățile de rachete antiaeriene și sistemele de război electronic ale Forțelor Aeriene au doborât 30 de UAV-uri inamice în Mikolaiv, Vinița, Sumî, Kirovograd, Herson, Cernihiv, Dnipropetrovsk și Cerkasî”, au transmis Forțele Aeriene.

Potrivit autorităților ucrainene, forțele ruse au lansat rachetele din regiunea Voronej a Federației Ruse și dronele din zonele orașelor Primorsko-Ahtarsk și Kursk.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Rusia mută unele unități din sudul Ucrainei în regiunea Kursk, anunță autoritățile de la Kiev

Rusia și-a mutat părți ale unităților din mai multe zone din Ucraina, inclusiv din sectorul de sud, pentru a-și consolida apărarea în regiunea Kursk, a declarat Dmitro Likhovîi, purtătorul de cuvânt al Grupului Tavria din Ucraina, luni, 12 august, relatează The Kyiv Independent.

Dmitro Likhovîi a declarat la postul național de televiziune, că Rusia își redistribuie unitățile nu numai în sectorul Kursk, unde are „găuri în apărarea sa”, ci și în alte direcții.

Armata ucraineană are nevoie de timp pentru a înțelege intențiile Moscovei, a mai precizat el.

„Când au fost numeroși militari ruși, au fost mai puține acțiuni de asalt, iar când au început să se retragă pe direcția Kursk, a avut loc o creștere bruscă a activității în sectorul de pe malul stâng al râului Nipru. Va dura câteva zile pentru a înțelege dacă acestea au fost acțiuni demonstrative rusești, când se presupune că vor să arate că, în ciuda scăderii ordinelor lor defensive, sunt capabili să atace sau dacă este un alt plan”, a spus purtătorul de cuvânt.

Armata ucraineană a lansat o incursiune surpriză peste graniță în regiunea Kursk pe 6 august, aducând forțele ucrainene regulate în Rusia pentru prima dată.

Comandantul-șef al armatei Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, a anunțat că forțele ucrainene controlează 1.000 de kilometri pătrați în regiunea Kursk. The Kyiv Independent notează că nu a putut verifica independent această afirmație.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că incursiunea Ucrainei este „doar o problemă de securitate”, scopul fiind eliberarea graniței de soldații ruși pentru a proteja regiunea Sumî de atacurile zilnice ale Moscovei.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

AIEA spune că nu poate determina cauza incendiului la centrala nucleară Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat luni, 12 august, că nu a putut stabili cauza incendiului de la Centrala Nucleară Zaporojie, care a izbucnit duminică, relatează The Kyiv Independent.

Oficialii ucraineni au acuzat forțele ruse pe 11 august că au incendiat „un număr mare de anvelope de automobile în turnuri de răcire” la centrala nucleară, într-o încercare de a „crea panică în așezările de pe malul drept al fostului lac de acumulare”.

La scurt timp după aceea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut AIEA să tragă Rusia la răspundere pentru presupusa provocare.

„Atât timp cât teroriştii ruşi păstrează controlul asupra centralei nucleare, situaţia nu este şi nu poate fi normală. Aşteptăm reacţia lumii, aşteptăm reacţia AIEA”, a afirmat Zelenski într-o postare pe Telegram.

AIEA a răspuns pe 11 august că experții săi au fost „anunțați de către reprezentanții centralei despre un presupus atac cu dronă” asupra unui turn de răcire, reluând afirmațiile despre un atac cu drone transmise de autoritățile instalate de Rusia în Zaporojia ocupată, a relatat CNN.

Ulterior, directorul general al AIEA, Rafael Mariano Rossi, a emis o declarație pe 12 august, în care descrie deteriorarea stațiilor de răcire și precizează că agenția nu a găsit resturi de dronă sau dovezi că incendiul a început la baza turnului de răcire.

„Echipa nu a reușit să tragă concluzii definitive pe baza constatărilor și observațiilor până acum. AIEA își va continua analiza generală după o revizuire suplimentară și acces la nivelul de distribuție a duzelor de apă și la bazinul de apă rece”, se precizează în declarație.

AIEA a adăugat că siguranța nucleară a centralei nu a fost afectată.

„Nu este prezent material radioactiv în zona turnurilor de răcire, care se află la aproximativ 1,5 kilometri de unitățile de reactoare de la Zaporojie”, se mai menționează în comunicat.

Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lisak, a declarat că incendiul a fost stins în dimineața zilei de 12 august.

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, se află sub ocupație rusă din martie 2022.

12 aug. - Acum 4 luni
12-08-2024

Zelenski: Putin „trebuie să fie forțat să facă pace”

În discursul său de luni seară, liderul ucrainean a declarat că asaltul transfrontalier major în regiunea rusă Kursk a fost o chestiune de securitate pentru Ucraina, iar Kievul a capturat zonele din care Rusia a lansat lovituri.

„Rusia trebuie să fie forțată să facă pace dacă Putin vrea atât de mult să lupte”, a spus el, notează Sky News.

El a spus că regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei, care se află peste graniță de regiunea Kursk, a fost atacată de aproape 2.100 de ori de loviturile transfrontaliere rusești de la 1 iunie.

„Rusia a adus războiul la alții, acum se întoarce acasă. Ucraina a dorit întotdeauna doar pacea, iar noi vom asigura pacea cu siguranță”, a adăugat el.

12 aug. - Acum 4 luni
12-08-2024

Ucraina controlează 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul Rusiei

Ucraina controlează aproximativ 1.000 de kilometri pătrați din regiunea rusă Kursk, a declarat șeful armatei de la Kiev, Oleksandr Sîrski, conform Sky News.

Președintele Volodimir Zelenski a publicat pe Telegram un extras video din raportul lui Sîrski.

Marțea trecută, forțele ucrainene au forțat frontiera rusă și au pătruns în unele părți vestice ale regiunii Kursk din Rusia, un atac surpriză care a scos la iveală slăbiciunea apărării frontierei ruse în zonă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI