Live text
Acum 4 luni
Rusia susține că renunță temporar la negocierile de pace din cauza ofensivei ucrainene din Kursk
Acum 4 luni
Rușii sunt angajați la săpat tranșee în regiunea Kursk
Acum 4 luni
SBU anunță destructurarea unei rețele de agenți care activa în slujba FSB
Acum 4 luni
Kievul deschide în regiunea rusă Kursk culoare umanitare către Rusia şi Ucraina
Acum 4 luni
Ucraina revendică cel mai mare atac cu drone asupra unor baze aeriene din Rusia
Acum 4 luni
Soldat ucrainean, despre operațiunea din regiunea rusă Kursk: „Am intrat ușor, cu puțină rezistență”
Acum 4 luni
Zelenski: „Continuăm să avansăm în regiunea rusă Kursk”
Acum 4 luni
Grup infracțional condus de un rus, care a vândut militarilor ucraineni maşini şi drone inexistente, demascat de Ucraina şi Republica Moldova
Acum 4 luni
Armata ucraineană anunță că a doborât un avion rusesc Su-34 deasupra regiunii Kursk
Acum 4 luni
Rusia anunță că a doborât peste 110 drone pe fondul exploziilor raportate în apropierea bazelor sale aeriene
Acum 4 luni
Ukrenergo: Armata rusă a atacat instalații energetice din nordul și sudul Ucrainei în ultima zi
Acum 4 luni
O dronă rusă a lovit punctul de distribuție a ajutorului umanitar din Kupiansk, anunță Kievul
Acum 4 luni
Stare de urgență în regiunea rusă Belgorod
Acum 4 luni
Autoritățile ruse au raportat atacuri cu drone și rachete în mai multe zone
Acum 4 luni
Alerte de raid aerian în mai multe zone ale Ucrainei în timpul nopții
Acum 4 luni
Peste 100 de confruntări pe front în ultima zi
Acum 4 luni
Rusia ia în calcul să mute locuitorii evacuaţi din Kursk în regiunile ucrainene ocupate

Relatarea Libertatea LIVETEXT a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 904

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Rusia susține că renunță temporar la negocierile de pace din cauza ofensivei ucrainene din Kursk

Moscova a decis să suspende negocierile de pace cu Kievul din cauza incursiunii forţelor ucrainene pe teritoriul rus, a anunțat miercuri un reprezentant al Ministerul rus de Externe, potrivit Euronews, preluat de news.ro.

Problema negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina a fost „pusă în aşteptare” în urma ofensivei din Kursk, a declarat Rodion Miroşnik, care deține postul de ambasador al MAE rus pentru „misiuni speciale privind infracțiunile regimului de la Kiev”, o titulatură politică.

„Purtarea unor negocieri cu un adversar absolut neadecvat azi este pur şi simplu contra naturii”, a adăugat diplomatul rus, în condițiile în care Rusia este partea agresoare în războiul din Ucraina.

Mai multe detalii aici: Rusia susține că renunță temporar la negocierile de pace din cauza ofensivei ucrainene din Kursk | VIDEO

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Rușii sunt angajați la săpat tranșee în regiunea Kursk

Anunțuri privind angajarea de muncitori pentru construirea unor fortificații – tranșee, bariere antitanc etc. – în regiunea Kursk au apărut la Moscova, Sankt Petersburg, Oriol, precum și în alte orașe și regiuni din Rusia, relatează The Moscow Times.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Conform sursei citate, aceste anunțuri au fost publicate de companii de construcții și agenții de recrutare de luctrători în schimburi. „Avem nevoie de ajutoare și muncitori fără experiență specială pentru construirea celei de-a doua linii de apărare din regiunea Kursk”, recunoaște unul dintre angajatori în anunțul de recrutare.

Unii bloggeri militari ruși susțin că lucrări de fortificare au început deja în jurul centralei nucleare din Kursk.

Mai multe detalii aici: Rușii sunt angajați la săpat tranșee în regiunea Kursk: fortificații observate în jurul centralei nucleare de lângă orașul Kurceatov

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

SBU anunță destructurarea unei rețele de agenți care activa în slujba FSB

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri destructurarea unei reţele de agenţi care activa în beneficiul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, principalul succesor al KGB-ului sovietic) și era condusă de fostul șef al corpului de pază al fostului preşedintui ucrainean prorus Viktor Ianukovici.

Membrii acestei rețele strângeau informaţii despre structurile de securitate şi personalităţi publice din Ucraina sub coordonarea lui Dmitro Ivanţov (48 de ani), fostul șef al corpului de pază al fostului președinte Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia în februarie 2014 pe fondul manifestațiilor proeuropene cunoscute drept Euromaidan. Potrivit unui comunicat publicat de SBU, Ivanțov l-a însoțit pe Ianukovici în timpul „evacuării” acestuia din urmă în Rusia, relatează Agerpres, care citează agențiile de presă EFE și Unian.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Agenția de presă Unian scrie, în baza unor materiale din dosar, că Ivanțov a fost racolat de către Igor Egorov, angajat al Departamentului pentru operaţiuni de contrainformaţii al Direcției I din cadrul FSB.

Mai multe detalii aici: SBU anunță destructurarea unei rețele de agenți care activa în slujba FSB și era condusă de fostul bodyguard al lui Viktor Ianukovici

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Kievul deschide în regiunea rusă Kursk culoare umanitare către Rusia şi Ucraina

Ucraina a anunțat miercuri că deschide culoare umanitare în regiunea rusă Kursk, în a opta zi a unei ofensive fără precedent a forţelor Kievului pe teritoriul Rusiei, care a determinat zeci de mii de civili să fugă din calea confruntărilor armate, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Forţele noastre militare prevăd (…) să deschidă coridoare umanitare în vederea evacurăii civililor, atât către Rusia, cât şi către Ucraina”, a anunțat pe Telegram vicepremierul Irina Vereşciuk.

Începând de la 6 august, Kursk este teatrul unei incursiuni de amploare a trupelor ucrainene, care a antrenat evacvuarea a mii de persoane de ambele părţi ale frontierei.

Potrivit ministrului ucrainean de interne, Kievul vrea să creze „o zonă-tampon” în regiunea rusă Kursk, cu scopul de a-şi poroteja populaţia din zona de frontieră de bombardamente ruseşti.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

„Crearea unei zone-tampon în regiunea Kursk este o măsură care vizează să ne protejeze comunităţile de frontieră de bombardamente ostile zilnice”, a scris ministrul ucrainean de interne Ihor Klîmenko.

Volodimir Zelenski a declarat miercuri că armata ucraineană continuă să înainteze în regiunea Kursk.

„Continuăm să avansăm în regiunea Kursk. De la începutul zilei, am parcurs între unul şi doi kilometri în diverse zone”, a precizat șeful statului ucrainean.

Zelenski a anunţat că „peste 1.000 de militari ruşi” au fost luaţi prizonieri.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Ucraina revendică cel mai mare atac cu drone asupra unor baze aeriene din Rusia

Ucraina a revendicat miercuri cel mai mare atac cu drone efectuat asupra unor aerodromuri din Rusia, care au devenit o țintă din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022, relatează publicația ucraineană Zerkalo Nedeli.

Drone cu rază lungă de acțiune ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și ale forțelor de apărare au lovit, în noaptea de marți spre miercuri, patru aerodromuri din Rusia, mai exact la Borisoglebsk (regiunea Voronej), Kursk, Savasleika (regiunea Nijni Novgorod) și Voronej.

Atacul a fost efectuat de mai multe structuri de securitate și apărare ale Ucrainei: SBU, HUR (serviciul secret militar), forțele aeriene și forțele pentru operațiuni speciale.

Forțele aeriene ucrainene revendică distrugerea unui bombardier Su-34 în urma atacului asupra aerodromului din Kursk.

Mai multe detalii aici: „Așteptăm imagini”. Ucraina revendică cel mai mare atac cu drone asupra unor baze aeriene din Rusia: incendii și încă un bombardier distrus

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Soldat ucrainean, despre operațiunea din regiunea rusă Kursk: „Am intrat ușor, cu puțină rezistență”

Soldații ucraineni au spus că operațiunea a presupus luni de planificare, s-a bazat pe elementul-surpriză, iar „intrarea pe teritoriul rus s-a făcut ușor, fără prea multă rezistență”, a relatat BBC.

Prin intermediul aplicației de mesagerie Telegram, un soldat aflat încă în Rusia spune că „luni de planificare au fost necesare”.

„Elementul-surpriză a funcționat”, adaugă militarul. „Am intrat ușor, cu puțină rezistență. Pe 6 august, primele grupuri au traversat noaptea în mai multe direcții. A ajuns imediat au ajuns la periferia vestică a orașului Sudja”, explică el.

Mai multe detalii: Soldat ucrainean despre incursiunea din regiunea rusă Kursk: „Am intrat ușor, cu puțină rezistență”

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Zelenski: „Continuăm să avansăm în regiunea rusă Kursk”

Armata ucraineană îşi continuă înaintarea în regiunea rusă Kursk, a susţinut, miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în a opta zi a ofensivei ucrainene care a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în zonă, transmit agenţiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres..

„Continuăm să facem progrese în regiunea Kursk. De la începutul zilei, am parcurs între unu şi doi kilometri în diferite zone”, a spus Zelenski, într-o înregistrare video pe care a postat-o pe Telegram şi în care el apare discutând cu comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.

Acesta din urmă spune că numai miercuri trupele ucrainene au luat peste o sută de prizonieri de război ruşi în atacul asupra provinciei Kursk.

De partea sa, armata rusă a susţinut din nou că respinge atacurile ucrainene. Forţele ruse, sprijinite de aviaţie, drone şi artilerie, „au dejucat tentative ale grupurilor mobile inamice de a pătrunde în profunzime în teritoriul rus” şi le-au provocat pierderi grele ucrainenilor, spune Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Ucraina susţine că a ocupat peste o mie de kilometri pătraţi de teritoriu în provincia Kursk, inclusiv oraşul Sudja, de unde televiziunea publică ucraineană a difuzat imagini ce arată soldaţi ucraineni coborând drapelul Rusiei de pe o clădire oficială şi o coloană de vehicule militare ruse calcinate la intrarea în oraş

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Grup infracțional condus de un rus, care a vândut militarilor ucraineni maşini şi drone inexistente, demascat de Ucraina şi Republica Moldova

Membrii grupului infracțional au obținut în mod fraudulos peste 46 de milioane de grivne (circa 1 milion de euro) după ce au vândut, pe internet, militarilor ucraineni drone și mașini inexistente. Activitatea lor a fost descoperită de polițiștii din Ucraina șiu Republica Moldova, relatează publicația Ukrainskaia Pravda, citată de News.ro.

În spatele grupului se află un cetățean rus în vârstă de 34 de ani. El și-a organizat complicii, persoane cu vârste cuprinse între 17 și 46 de ani, astfel încât unii furnizau în Moldova cartele SIM ale operatorilor de telefonie mobilă ucraineni, alţii creau anunţuri false pe platformele OLX, Bon.Ua, Avto-Ria, iar alţii se ocupau de promovarea „serviciilor” lor pe internet.

Mai multe detalii: Grup infracțional condus de un rus, demascat de Ucraina şi Republica Moldova. A vândut militarilor ucraineni maşini şi drone inexistente

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Armata ucraineană anunță că a doborât un avion rusesc Su-34 deasupra regiunii Kursk

Forțele ucrainene au doborât un avion de luptă rusesc Su-34 deasupra regiunii Kursk din Rusia în timpul nopții, pe fondul incursiunii armatei Kievului în regiune, a transmis Statul Major al Ucrainei, citat de The Kyiv Independent.

În urma operațiunii lansate săptămâna trecută, forțele ucrainene anunță că au preluat controlul asupra a 74 de așezări și a peste 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul rus.

Potrivit armatei, rachetele antiaeriene ucrainene au distrus un alt Su-34 rus în timpul unei misiuni de luptă.
The Kyiv Independent precizează că nu a putut verifica aceaste informații.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Rusia anunță că a doborât peste 110 drone pe fondul exploziilor raportate în apropierea bazelor sale aeriene

Ministerul rus al Apărării anunță miercuri, 14 august, că Ucraina a lansat un atac masiv peste noapte asupra mai multor ținte rusești și că au fost doborâte 117 drone și patru rachete, relatează The Kyiv Independent.

Apărarea sa antiaeriană a doborât 37 de drone și patru rachete deasupra regiunii Kursk, 37 peste Voronej, 17 peste Belgorod, 11 peste Nijni Novgorod, nouă peste Volgograd, trei peste Briansk, două peste Orol și una deasupra regiunii Rostov.

Dacă va fi confirmat, ar fi cel mai mare atac cu drone al Ucrainei de la începutul războiului.

Canalele ruse Telegram relatează că au avut loc explozii în satul Savasleyka din regiunea Nijni Novgorod, care găzduiește o bază aeriană rusă și este situată la aproximativ 650 de kilometri de granița cu Ucraina.

De asemenea, au fost semnalate explozii în orașul Borisoglebsk din regiunea Voronej, unde se află un alt aerodrom rusesc, și în apropierea bazei aeriene Baltimor (Malshevo) de lângă Voronej.

Voronej se învecinează cu partea ocupată de ruși a regiunii Donețk din Ucraina.

Gleb Nikitin, guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, și Aleksandr Gusev, guvernatorul regiunii Voronej, au confirmat atacul cu drone asupra regiunilor fără a raporta posibile daune.

The Kyiv Independent precizează că afirmațiile nu pot fi verificate în mod independent.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Ukrenergo: Armata rusă a atacat instalații energetice din nordul și sudul Ucrainei în ultima zi

Trupele ruse au lovit în timpul nopții și în dimineața zilei de miercuri instalații energetice din nordul și sudul Ucrainei, anunță printr-un comunicat compania energetică Ukrenergo, citată de publicația Pravda.

„În această dimineață, rușii au tras asupra unei instalații electrice Ukrenergo din regiunea de sud. Nu a existat nicio întrerupere a curentului pentru consumatori, operațiunile de recuperare în caz de urgență sunt în desfășurare”, au precizat reprezentanții companiei.

„Noaptea, UAV-urile rusești au atacat o instalație regională de energie din regiunea de nord, consumatorii din anumite zone ale regiunii Cernihiv au rămas fără curent. Până dimineața, alimentarea cu energie a tuturor consumatorilor a fost restabilită”, a mai transmis Ukrenergo.

Compania nu a precizat în ce regiuni au fost atacate instalațiile energetice. În raportul de dimineață, Forțele Aeriene Ucrainene au raportat distrugerea a 17 dintre cele 23 de drone Shahed care au atacat opt regiuni ale țării în ultima zi.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

O dronă rusă a lovit punctul de distribuție a ajutorului umanitar din Kupiansk, anunță Kievul

Forțele ruse au lovit cu o dronă un punct de distribuire a ajutorului umanitar din Kupiansk, în regiunea Harkov, a informat serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne ucrainene pe canalul său Telegram, relatează BBC Rusia.

„Regiunea Harkov. Rușii au lovit un punct de ajutor umanitar din orașul Kupiansk cu o dronă. Un bărbat de 64 de ani a fost rănit de explozie. A fost internat în spital”, au transmis reprezentanții ministerului.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Stare de urgență în regiunea rusă Belgorod

În regiunea rusă Belgorod a fost declarată starea de urgență, guvernatorul Vyacheslav Gladkov anunțând că situația este „extrem de dificilă” din cauza bombardamentelor ucrainene, relatează AFP, citată de News.ro.

„Situaţia în regiunea noastră Belgorod rămâne extrem de dificilă şi tensionată din cauza bombardamentelor forţelor armate ucrainene”, a precizat Gladkov pe Telegram.

„Starea de urgenţă va fi introdusă la nivel regional” începând de miercuri, a anunțat oficialul.

11.000 de civili au fost evacuați din regiunea Belgorod, aflată la granița cu Ucraina și care se învecinează cu regiunea Kursk, unde trupele ucrainene au intrat săptămâna trecută.

121.000 de persoane au părăsit regiunea Kursk, iar alte 59.000 erau în curs de evacuare, au declarat oficialii locali.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Autoritățile ruse au raportat atacuri cu drone și rachete în mai multe zone

Regiunile ruse Kursk și Voronej au fost atacate de drone și rachete, mai multe incendii fiind semnalate în Voronej, iar cel mai înalt nivel de pericol a fost declarat în regiunea Lipetsk, relatează Ukrainska Pravda, citând autoritățile locale.

Canalele ruse Telegram scriu că un incendiu a izbucnit în timpul unui raid cu drone în Voronej. Localnicii presupun că lovitura a vizat aerodromul militar Baltimor, la marginea orașului.

Presa locală raportează, de asemenea, un atac cu drone și explozii în Borisoglebsk, regiunea Voronej. Nu există informații oficiale în acest sens, iar localnicii susțin că a izbucnit incendiu pe un aerodrom militar după atacul cu drone.

Există informații și despre o lovitură cu rachete și activitate de apărare aeriană în regiunea Kursk.

În regiunea Lipetsk a fost declarată o alertă de raid aerian. Nivelul de pericol, potrivit șefului regiunii, este roșu, adică cel mai ridicat.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Alerte de raid aerian în mai multe zone ale Ucrainei în timpul nopții

În seara zilei de 13 august, trupele ruse au lansat drone de atac asupra teritoriului ucrainean din mai multe direcții în același timp, relatează Ukrainska Pravda.

Au fost raportate drone deasupra regiunilor Sumî, Cernihiv, Kiev, Zaporojie, Herson, Jîtomir, Poltava și Mîkolaiv.

14 aug. - Acum 4 luni
14-08-2024

Peste 100 de confruntări pe front în ultima zi

Marți, 13 august, pe frontul din Ucraina au avut loc 111 ciocniri. Cele mai multe dintre bătălii, 48, s-au dat în direcția Pokrovsky, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Ukrainska Pravda.

„De la începutul zilei, au existat 111 ciocniri de luptă, inamicul a lansat un atac cu două rachete, 63 de lovituri aeriene, folosind 83 de KAB și 489 de lovituri cu drone kamikaze și a efectuat 2.760 de bombardamente asupra pozițiilor trupelor noastre”, a transmis Statul Major.

13 aug. - Acum 4 luni
13-08-2024

Rusia ia în calcul să mute locuitorii evacuaţi din Kursk în regiunile ucrainene ocupate

Guvernatorul interimar al regiunii ruse Kursk, unde Ucraina a lansat o incursiune transfrontalieră săptămână trecută, a declarat marţi că locuitorii strămutaţi din cauza luptelor ar putea fi duşi în zonele ocupate de forţele ruse în Ucraina, informează dpa, citată de Agerpres.

Guvernatorul Alexei Smirnov a scris pe Telegram că a discutat cu guvernatorul regiunii Zaporojie din sud-estul Ucrainei despre acest plan.

Smirnov a scris că omologul său, Evgheni Baliţki, a sugerat ca sanatoriile şi pensiunile de pe malul Mării Azov să fie folosite pentru a găzdui persoanele evacuate.

„În zilele următoare, vom organiza primele transporturi pentru a aduce oamenii în adăposturile de urgenţă din regiunea Zaporojie”, a adăugat Smirnov.

Rusia a anexat Zaporojie în septembrie 2022, deşi nu controlează pe deplin regiunea.

Ucraina se luptă de aproape doi ani şi jumătate să respingă invazia rusă şi a mutat lupta pe teritoriul inamic pentru prima dată săptămâna trecută.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Alex.59   •   14.08.2024, 10:41

Război în Ucraina, ziua 903... 😑

MAMIRA   •   14.08.2024, 10:22

Au calculat "specialistii" de cate trupe suplimentare are nevoie Ucraina pentru a ataca pe un front nou deschis in Rusia care va atrage mai multe resurse daca vor sa isi pastreze si pozitiile actuale? Nu cumva este nevoie de o implicare cu trupe NATO? in cazul asta vorbim de o capcana sau mai rau , de punerea in aplicare a unui scenariu deja scris...de cei care Planifica si scriu scenarii...si pentru care "liniile rosii" sunt vorbe goale, pt "spectatori"...

    floris   •   14.08.2024, 14:48

    odata ce rusia si-a permis sa invadeze un stat suveran nu mai exista linii rosii !!!! Mai este o singura linie,care daca se incalca adio oameni pe pamant, nu conteaza rasa, etnia, nationalitatea, cetatenia si ce mai vreti voi !!!!

    V0lodimirZelenski   •   14.08.2024, 11:49

    MAMIRA   •  14.08.2024, 10:22

    Au calculat "specialistii" de cate trupe suplimentare are nevoie Ucraina pentru a ataca pe un front nou deschis in Rusia care va atrage mai multe resurse daca vor sa isi pastreze si pozitiile actuale? Nu cumva este nevoie de o implicare cu trupe NATO? in cazul asta vorbim de o capcana sau mai rau , de punerea in aplicare a unui scenariu deja scris...de cei care Planifica si scriu scenarii...si pentru care "liniile rosii" sunt vorbe goale, pt "spectatori"...

    Acum ai ajuns sa spamezi cu trupele NATO. Dragule, sa vina toate trupele NATO posibile, sa ajungem la Moscova si sa incheiem razboiul!

      JoeBlackrock   •   14.08.2024, 13:19

      V0lodimirZelenski   •  14.08.2024, 11:49

      Acum ai ajuns sa spamezi cu trupele NATO. Dragule, sa vina toate trupele NATO posibile, sa ajungem la Moscova si sa incheiem razboiul!

      Sa-l inchei pe al tau si sa porneasca al tuturor, ce idee buna! Totusi, nu ai vrea tu sa faci alegeri in tara ta, poate se gaseste unul care sa reuseasca sa aduca pacea? Apropo, mai candidezi daca se fac alegeri?

        V0lodimirZelenski   •   15.08.2024, 12:11

        JoeBlackrock   •  14.08.2024, 13:19

        Sa-l inchei pe al tau si sa porneasca al tuturor, ce idee buna! Totusi, nu ai vrea tu sa faci alegeri in tara ta, poate se gaseste unul care sa reuseasca sa aduca pacea? Apropo, mai candidezi daca se fac alegeri?

        Nu va porni al tuturor. Nu va mai porni niciunul. Da, voi fac alegeri, imediat ce ii inving pe ruzi. Referitor la intrebarea ta cu substrat: ma decid.

        Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   14.08.2024, 23:48

        JoeBlackrock   •  14.08.2024, 13:19

        Sa-l inchei pe al tau si sa porneasca al tuturor, ce idee buna! Totusi, nu ai vrea tu sa faci alegeri in tara ta, poate se gaseste unul care sa reuseasca sa aduca pacea? Apropo, mai candidezi daca se fac alegeri?

        Auzi, dar de ce nu face Liderul Suprem alegeri pe bune la el în ţară? Din alea fără candidaţi ai opoziţiei morţi prin arest.

hurricane   •   14.08.2024, 08:52

glorioasa armata tarista se lauda, ca daca pornesc invincibile tancuri nu se opresc decat la atlantic si daca le pun si perma de aier se opresc in mijlocul continentului american, pe unde umbla glorioasa armata

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   15.08.2024, 00:32

    hurricane   •  14.08.2024, 08:52

    glorioasa armata tarista se lauda, ca daca pornesc invincibile tancuri nu se opresc decat la atlantic si daca le pun si perma de aier se opresc in mijlocul continentului american, pe unde umbla glorioasa armata

    Te rog, continentul american e pentru fraieri. Tancurile rusești au motoare warp, ajung până pe Lună.

    V0lodimirZelenski   •   14.08.2024, 11:50

    hurricane   •  14.08.2024, 08:52

    glorioasa armata tarista se lauda, ca daca pornesc invincibile tancuri nu se opresc decat la atlantic si daca le pun si perma de aier se opresc in mijlocul continentului american, pe unde umbla glorioasa armata

    De fapt, ele se nu se opresc la Atlantic, ci in Kremlim.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI