Relatarea războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 916 | Rușii au trimis din nou bombardiere strategice spre Ucraina. Kievul, atacat cu rachete
Ucrainenii bombardaţi la Kiev se refugiază la metrou: „E greu să trăiești așa ceva. Auzim aceste explozii de trei ani”
Rusia a lansat luni dimineaţa cel mai important val de bombardamente aeriene din ultimele săptămâni şi a anunţat că vizează instalaţii energetice. Atacul s-a soldat cu patru moţi în vestul şi sudul Ucrainei, relatează AFP.
Kievul a fost atacat şi el, la o oră la care mulţi locuitori se duceau la muncă. În timp ce explozii continuau să răsune deasupra, în Kiev, Iulia Voloşina aştepta să treacă „furtuna”, refugiată într-o staţie de metrou, la fel ca alţi aproximativ 100 de ucraineni, cuprinşi de angoasă ori fatalism, relatează News.ro.
„Atunci când au loc explozii, încep să tremur. Îmi bate inima mai repede”, declară ea cu o voce calmă. „E greu să trăieşti aşa ceva”, declară această avocată în vârstă de 34 de ani, care poartă o rochie albastră şi un pandantiv în formă de cruce la gât.
Ofensiva ucraineană din Kursk transmite mesaje atât pentru Moscova, cât și pentru Washington
Volodimir Zelenski a marcat Ziua Independenței Ucrainei, sărbătorită pe 24 august, printr-un videoclip filmat în regiunea din care forțele armate ale Kievului au lansat o ofensivă de răsunet menită să trimită mesaje atât Rusiei, cât și Occidentului, comentează The Wall Street Journal.
Liderul rus Vladimir Putin „nu ne va dicta niciuna dintre liniile sale roșii”, a spus Zelenski pe fundalul unor păduri și dealuri din regiunea Sumî, în nord-estul Ucrainei. „Numai Ucraina și ucrainenii vor stabili cum să trăiască, ce cale să ia și ce alegeri să facă”, a adăugat el.
După un an în care a pierdut treptat teren pe câmpul de luptă, Zelenski a făcut un pariu îndrăzneț pentru a prelua inițiativa: ofensiva din Kursk. Lansată pe 6 august, această incursiune transfrontalieră este menită să dezechilibreze Rusia și să o forțeze să-și scoată o parte de trupe din Ucraina, precum și să convingă Occidentul să susțină și mai ferm Ucraina. Zelenski a cerut mai multe arme și permisiunea SUA de a folosi rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei.
În plus, Zelenski trebuie să ridice moralul ucrainenilor, obosiți după doi ani și jumătate de război. Ori unii dintre ei au început să creadă că un fel de adaptare la realitatea crudă adusă de Rusia poate fi mai bună decât o sufocare lentă. Mutându-și o parte din trupe în Rusia, Zelenski încearcă să-i convingă pe ucraineni că încă mai pot lupta.
Mai multe detalii aici: Ofensiva ucraineană din Kursk transmite mesaje atât pentru Moscova, cât și pentru Washington. De ce administrația Biden rămâne prudentă
Rusia susţine că a bombardat forţele ucrainene de-a lungul frontului din Kursk
Rusia a anunţat luni că a lovit forţele ucrainene în peste 12 locuri de-a lungul frontului din regiunea Kursk din vestul Rusiei, unde Ucraina a ocupat o porţiune de teritoriu după ce a trecut graniţa rusă acum 20 de zile, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Mii de soldaţi ucraineni au trecut graniţa la 6 august într-un atac surpriză despre care liderul rus Vladimir Putin a declarat că a avut ca scop îmbunătăţirea poziţiei de negociere a Kievului înaintea unor posibile discuţii şi încetinirea avansului forţelor ruse de-a lungul frontului.
Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forţele sale au avansat până la 3 kilometri în regiunea Kursk din Rusia, preluând controlul asupra altor două aşezări de acolo.
Luni, Rusia a declarat că a lovit Brigăzile mecanizate 22 şi 115 ale Ucrainei, Brigada 82 de asalt aeropurtată şi o brigadă de pază şi sprijin, efectuând atacuri în cel puţin 12 locuri diferite în care a folosit artileria aeriană şi terestră şi forţele de infanterie.
Moscova susţine, de asemenea, că a respins atacuri în alte şapte locuri din Kursk şi că a lovit forţele ucrainene în alte 16 locuri din regiunea învecinată Sumî din Ucraina.
„Unităţile grupului de forţe din nord, cu sprijinul aviaţiei militare şi al tirurilor de artilerie, au respins atacurile grupurilor de asalt inamice în direcţia aşezărilor Kremianoe, Malaia Loknia şi Neceaev”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat. De asemenea, forţele ruse au „contracarat încercările de atac în direcţia Komarovka, Spalnoe, Korenevo, Pogrebki şi Olgovka”, adaugă comunicatul.
Ministerul mai spune că încearcă să identifice şi să distrugă unităţile ucrainene de sabotaj care s-au ascuns în păduri în încercarea de a pătrunde mai adânc pe teritoriul suveran al Rusiei.
Deşi incursiunea de la Kursk a ţinut prima pagină a ziarelor, oficialii ruşi spun că atacul nu va reuşi să îndepărteze forţele ruse din estul Ucrainei, unde acestea încă avansează. Aceştia spun, de asemenea, că va ţine mii de soldaţi ucraineni într-un nou front, care are o importanţă strategică sau tactică redusă.
Kremlinul a repetat luni că va trebui să existe un răspuns rusesc la incursiunea Ucrainei şi că ideea unor negocieri cu Kievul privind încetarea focului nu mai este relevantă.
Putin a spus că Ucraina va primi un „răspuns demn”, dar nu a precizat încă în mod public care este acest răspuns.
De la incursiune, Rusia a declarat că Ucraina a pierdut 73 de tancuri, 61 de transportoare blindate de trupe şi 404 vehicule blindate de luptă în regiunea Kursk. Reuters nu a putut verifica rapoartele de pe câmpul de luptă din ambele părţi. Rusia a oferit, de asemenea, estimări ale pierderilor ucrainene în Kursk, dar Reuters precizează că nu publică estimări ale combatanţilor din ambele părţi.
Rustem Umerov: Ucraina pregătește răspunsuri la teroarea rusească
Ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov a comentat atacul aerian masiv efectuat luni de Rusia în Ucraina. Umerov a amintit pe Facebook despre persoanele victimele atacului și infrastructura avariată și, de asemenea, a promis un răspuns la teroarea rusească cu rachete, relatează Zerkalo Nedeli.
„Civilii au avut de suferit, case au fost distruse, iar infrastructura critică a fost deteriorată.
Acest lucru demonstrează încă o dată că pentru victorie avem nevoie de capacități cu rază lungă de acțiuune și de ridicarea restricțiilor privind loviturile asupra instalațiilor militare ale inamicului.
Ucraina își pregătește răspunsurile. Arme de producție proprie.
Sincere condoleanțe familiilor victimelor.
Împreună, vom rezista și vom câștiga”.
Volodimir Zelenski: „Ucraina a fost atacată cu 100 de rachete și 100 de drone”
Rusia a utilizat peste 100 de rachete şi circa 100 de drone în atacul efectuat în noaptea de duminică spre luni asupra Ucrainei, a denunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit agențiilor de presă Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Peste 100 de rachete de diferite tipuri şi o sută de (drone kamikaze – n.r.) Shahed” au fost utilizate „într-unul dintre cele mai importante atacuri” aeriene efectuate de invadatorii rușii împotriva Ucrainei, a afirmat Zelenski într-un mesaj publicat pe Telegram.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că arme de înaltă precizie au lovit luni importante infrastructuri energetice din Ucraina pe motiv că susțin complexul militaro-industrial.
Mai multe detalii aici: Volodimir Zelenski: „Ucraina a fost atacată cu 100 de rachete și 100 de drone”. Rusia recunoaște că a lovit infrastructuri energetice | FOTO
Rusia a ridicat în aer 11 bombardiere strategice ca să atace Ucraina
Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra infrastructurii civile a Ucrainei, purtat cu drone de tip Shahed și diferite tipuri de rachete. Ca urmare a atacului, câteva regiuni, inclusiv capitala Ucrainei, Kiev, se confruntă cu întreruperi de curent electric. Avioane poloneze și NATO au fost ridicate de la sol din cauza „activității intense a aviației ruse”.
Explozii au fost raportate în 15 regiuni, printre care Kiev, Vinița, Dnipropetrovsk, Volînia, Zaporojie, Liov, Odessa, Hmelnîțkîi și altele. Bilanțul preliminar al victimelor este de patru morți și 11 răniți. Forțele aeriene ale Ucrainei au identificat 11 bombardiere strategice Tu-95MS și șapte bombardiere Tu-22M3 implicate în atac, transmite Novoe Vremea.
Bombardierele Tu-95MS sunt echipate de regulă cu rachete Kh-101, iar cele Tu-22M3 – cu rachete Kh-22. În ultimul atac aerian efectuat în Ucraina, în noaptea de vineri spre sâmbătă, rușii au ridicat în aer doar patru bombardiere Tu-22M3.
Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a anunţat pe X că avioane poloneze şi aliate au fost activate după ce Rusia a lansat şi un atac asupra unor regiuni din vestul Ucrainei, în apropiere de frontiera estică a Poloniei.
Mai multe detalii aici: Rusia a ridicat în aer 11 bombardiere strategice ca să atace Ucraina. NATO a reacționat din Polonia
Cel puțin 4 morți în Ucraina, în urma atacului masiv cu rachete al Rusiei
Explozii au fost auzite la Kiev și în alte orașe din Ucraina în dimineața zilei de 26 august, când Rusia a lansat un atac masiv cu rachete și drone, ucigând cel puțin patru persoane, transmite Kyiv Independent.
Sirenele de raid aerian au sunat în toată țara chiar înainte de ora 6 dimineața și o alertă era încă în vigoare în capitală la prânz.
Mai multe s-au auzit imediat după ora 9:00, la scurt timp după ce Forțele Aeriene ucrainene au declarat că MiG-31 rusești, folosite pentru a lansa rachete balistice Kinzhal, erau în aer.
Explozii raportate în Dnipropetrovsk
Forțele ruse au atacat luni, 26 august, regiunea Dnipropetrovsk, iar cel puțin o persoană a murit, a anunțat guvernatorul regional Serhiy Lysak.
„Dimineața, agresorul a atacat masiv regiunea. Au fost explozii în raioanele Dnipro și Kryvorizka. Anterior, un bărbat de 69 de ani a murit”, a spus Serhiy Lysak.
Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra Kievului
Toată Ucraina a fost sub alertă de raid aerian luni dimineață, pe fondul amenințării unui atac masiv rusesc cu rachete și drone, a declarat armata ucraineană, în urma mai multor valuri de atacuri cu drone peste noapte, transmite Reuters.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că au înregistrat lansarea mai multor rachete care vizează țara și a zeci de drone care amenințau toată Ucraina.
Rusia a lansat luni două valuri de atacuri cu drone, a declarat armata ucraineană, dar din informațiile reiese că nu există pagube sau victime.
Până la 10 drone au fost distruse în apropierea orașului din regiunea din jurul Kievului, a declarat Serhiy Popko, șeful administrației militare din Kiev, în aplicația de mesagerie Telegram.
Rusia anunță un atac cu drone ucrainene asupra regiunii Saratov
O femeie a fost rănită și mai multe case au fost avariate în două orașe cheie din regiunea Saratov din Rusia, în urma unui atac cu drone de luni al Ucrainei, a anunțat guvernatorul regiunii din sud-estul Moscovei, relatează Reuters.
Un complex rezidențial din orașul Saratov a fost avariat din cauza căderii de resturi de la dronele distruse de sistemele de apărare aeriană ale Rusiei, a declarat guvernatorul regional Roman Basurghin în aplicația de mesagerie Telegram.
„O femeie a fost internată în stare gravă”, a spus Basurgin. „Medicii se luptă pentru viața ei”, a adăugat acesta.
Anterior, Basurghin a spus că serviciile de urgență s-au extins în locurile afectate din Saratov și Engels, orașe cheie din regiune la câteva sute de kilometri sud-est de capitală.
Rusia are o bază militară strategică pentru bombardiere la Engels, pe care Ucraina a atacat-o de nenumărate ori de când Moscova și-a lansat invazia la scară largă în februarie 2022.