Live text
Acum 2 ore
Zelenski merge la Casa Albă săptămâna viitoare
Acum 4 ore
Germania a trimis 22 de tancuri Leopard 1 în Ucraina
Acum 6 ore
Centru pentru bătrâni din Sumî, lovit de ruși. „Sunt morți și răniți”, anunță autoritățile ucrainene
Acum 10 ore
Ucraina trebuie lăsată să lovească ținte miliare în Rusia, susține Parlamentul European într-o rezoluție
Acum 11 ore
Câte adăposturi antiaeriene sunt în Rusia și în ce stare sunt, într-o perioadă când Ucraina cere permisiunea Statelor Unite să bombardeze dincolo de graniță
Acum 12 ore
Rusia e furioasă: muniția produsă în India e livrată armatei ucrainene
Acum 13 ore
Rusia avansează în regiunea Kursk, anunţă generalul Apti Alaudinov
Acum 15 ore
Soldații ruși și-au prezis moartea pe rețelele sociale, după ce comandantul „Bestia” i-a trimis în prima linie: „Plecăm la atac. Dacă nu ne întoarcem, iată realitatea”
Acum 15 ore
Seismografele au înregistrat un cutremur în Rusia, atunci când a explodat depozitul de rachete lovit cu drone de ucraineni, în regiunea Tver
Acum 16 ore
Forțele aeriene ucrainene au anunţat că au distrus toate cele 42 de drone kamikaze lansate de Rusia
Acum 17 ore
Trei drone ucrainene doborâte de forţele ruse în regiunile Kursk şi Belgorod
Acum 18 ore
Zelenski afirmă că „planul său pentru victorie" este „pe deplin pregătit"
Ieri
Zelenski se va adresa marţea viitoare Consiliului de Securitate al ONU
Ieri
Andrius Kubilius, primul comisar european desemnat pentru apărare, avertizează în privința unui atac al Rusiei
Ieri
Un general rus responsabil de mentenanța tancurilor a fost arestat pentru luare de mită
Acum 18 ore
Ucraina anunță că a stopat contraofensiva rusă în Kursk
19 sept. – Acum 2 ore
19-09-2024

Zelenski merge la Casa Albă săptămâna viitoare

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va merge într-o vizită în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare, a declarat, joi, Serghei Nikiforov, purtătorul de cuvânt al președinției.

„Volodimir Zelenski se va întâlni cu președintele american Joseph Biden pentru a-i prezenta Planul de victoriei. Șeful statului ucrainean așteaptă să discute despre detaliile acestui plan, precum și despre sprijinul Statelor Unite în lupta Ucrainei pentru libertate”, a transmis Serghei Nikiforov.

„De asemenea, șeful statului plănuiește să se întâlnească cu vicepreședintele SUA Kamala Harris, reprezentanți ai Congresului Statelor Unite din ambele partide și cu cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, Donald Trump”, a adăugat Serghei Nikiforov.

În Statele Unite, Volodimir Zelenski va vorbi la Adunarea Generală a ONU, se va întâlni cu reprezentanți ai companiilor americane de apărare și energie, cu cei ai comunității ucrainene și va purta negocieri bilaterale cu liderii țărilor și organizațiilor internaționale prezenți în SUA.

19 sept. – Acum 4 ore
19-09-2024

Germania a trimis 22 de tancuri Leopard 1 în Ucraina

Germania a livrat 22 de tancuri Leopard 1 A5, 61.000 de obuze de artilerie de 155 mm, trei tunuri antiaeriene autopropulsate Gepard, cu piese de schimb și alte echipamente, în cadrul celei mai recente livrări de ajutor militar către Ucraina, a anunțat guvernul german joi, informează The Kyiv Independent.

De asemenea, Germania a trimis în Ucraina cinci vehicule de teren Bandvagn 206, două radare de supraveghere aeriană TRML-4D și un transportor pe șenile Warthog, precum și 112 vehicule din stocurile Bundeswehr (armata germană).

Ucraina a mai primit 30 de drone Vector, 20 de drone de recunoaștere Heidrun RQ-35, 12 drone Songbird, șase drone Hornet XR și 20 de drone navale.

19 sept. – Acum 6 ore
19-09-2024

Centru pentru bătrâni din Sumî, lovit de ruși. „Sunt morți și răniți”, anunță autoritățile ucrainene

Rușii au lovit, joi, un centru pentru bătrâni din Sumî cu o bombă aeriană ghidată, provocând victime și pagume materiale.

„Sunt morți și răniți. Unii dintre ei sunt în stare gravă și sunt internați în spital”, a transmis Vladimir Artiukh, șeful administrației regionale. Potrivit primelor date, cel puțin o persoană a murit din cauza rănilor, iar alte nouă au fost rănite.

În Centru se aflau 221 de persoane, o parte dintre ele imobilizate la pat. Acestea au fost evacuate de urgență din incintă și au primit asistență chiar în fața clădirii, pe iarbă.

19 sept. – Acum 10 ore
19-09-2024

Ucraina trebuie lăsată să lovească ținte miliare în Rusia, susține Parlamentul European într-o rezoluție

Rezoluţia Parlamentului European, adoptată cu 425 voturi „pentru”, 131 „împotrivă” şi 63 de abţineri, solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţintelor militare legitime din Federația Rusă, relatează Agerpres.

Potrivit comunicatului legislativului UE, fără ridicarea restricţiilor actuale, Ucraina nu îşi poate exercita deplin dreptul la autoapărare şi rămâne expusă atacurilor asupra populaţiei şi infrastructurii sale.

Mai multe detalii: Parlamentul European susține într-o rezoluție că Ucraina trebuie să poată lovi ținte militare în Rusia

19 sept. – Acum 11 ore
19-09-2024

Câte adăposturi antiaeriene sunt în Rusia și în ce stare sunt, într-o perioadă când Ucraina cere permisiunea Statelor Unite să bombardeze dincolo de graniță

Dacă Ucraina va primi permisiunea Occidentului de a lovi Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, acest lucru ar putea deveni, în scurt timp, o realitate, nu doar pentru regiunile de la graniță, ci și pentru întreaga zonă centrală a țării. În acest context, publicația Meduza a prezentat o situație a adăposturilor care ar putea fi folosite de populația rusă, precizând că autoritățile sunt reticente în a oferi informații oficiale.

Mai multe detalii: Câte adăposturi antiaeriene sunt în Rusia și în ce stare sunt, într-o perioadă când Ucraina cere permisiunea Statelor Unite să bombardeze dincolo de graniță

19 sept. – Acum 12 ore
19-09-2024

Rusia e furioasă: muniția produsă în India e livrată armatei ucrainene

Proiectilele de artilerie vândute de producătorii de armament indieni au fost redirecționate de clienții europeni către Ucraina, iar New Delhi nu a intervenit pentru a opri comerțul, în ciuda protestelor Moscovei, potrivit a unsprezece oficiali guvernamentali și din industria de apărare indiană și europeană, precum și unei analize Reuters a datelor vamale disponibile în comerț.

Mai multe detalii: Rusia e furioasă: muniția produsă în India e livrată armatei ucrainene

19 sept. – Acum 13 ore
19-09-2024

Rusia avansează în regiunea Kursk, anunţă generalul Apti Alaudinov

Rusia a preluat controlul în încă două sate în regiunea Kursk (vest), a anunţat general-maiorul Apti Alaudinov, comandant al forţelor speciale cecene Ahmat şi şef adjunct al departamentului politico-militar al Ministerului rus al Apărării, în timp ce forţele ruse avansează împotriva efectivelor ucrainene care au trecut graniţa rusă luna trecută, informează Agerpres, care preia Reuters.

Mai multe detalii: Rusia avansează în regiunea Kursk, anunţă generalul Apti Alaudinov

19 sept. – Acum 15 ore
19-09-2024

Soldații ruși și-au prezis moartea pe rețelele sociale, după ce comandantul „Bestia” i-a trimis în prima linie: „Plecăm la atac. Dacă nu ne întoarcem, iată realitatea”

Doi operatori ruși de drone și-au prezis moartea, după ce comandantul lor i-a fi trimis într-o misiune sinucigașă pentru că s-au certat cu el, relatează Current Time și Pravda. Dmitri „Goodwin” Lisakovski și pe Serghei „Ernest” Grițai au susținut, că Igor Puzik,comandantul lor cu nume de cod „Bestia”, a dat „ordinul neobișnuit” de a trece la infanterie, după ce l-au acuzat că „nu raportează corect situația de pe front” și că „face trafic de droguri”.

Mai multe detalii: Soldații ruși și-au prezis moartea pe rețelele sociale, după ce comandantul „Bestia” i-a trimis în prima linie: „Plecăm la atac. Dacă nu ne întoarcem, iată realitatea”

19 sept. – Acum 15 ore
19-09-2024

Seismografele au înregistrat un cutremur în Rusia, atunci când a explodat depozitul de rachete lovit cu drone de ucraineni, în regiunea Tver

Dronele ucrainene au distrus în noaptea de marți spre miercuri un depozit important de muniții în regiunea rusă Tver, iar explozia a fost atât de puternică încât seismografele au indicat un cutremur cu magnitudinea 2,8, informează Reuters şi Nexta.

Mai multe detalii: Seismografele au înregistrat un cutremur în Rusia, atunci când a explodat depozitul de rachete lovit cu drone de ucraineni, în regiunea Tver

19 sept. – Acum 16 ore
19-09-2024

Forțele aeriene ucrainene au anunţat că au distrus toate cele 42 de drone kamikaze lansate de Rusia

Rusia a atacat Ucraina în noaptea de joi spre vineri cu 42 de drone de tip Shahed, precum și cu trei rachete ghidate antiaeriene S-300/S-400 și o rachetă ghidată pentru avioane Kh-59/69, au transmis autorităţile ucrainene, citate de BBC.

Potrivit sursei citate, toate cele 42 de drone kamikaze au fost doborâte.

19 sept. – Acum 17 ore
19-09-2024

Trei drone ucrainene doborâte de forţele ruse în regiunile Kursk şi Belgorod

Ministerul rus al Apărării anunţă că trei drone ucrainene au fost doborâte peste regiunile de graniță cu Rusia, informează ediţia în rusă a BBC.

Potrivit unui scurt comunicat al ministerului, citat de agențiile ruse, două drone au fost doborâte deasupra regiunii Kursk, iar una deasupra regiunii Belgorod.

Cu o zi în urmă, Rusia a raportat că a doborât 54 de drone, însă nu a comentat evenimentele din Toropets, regiunea Tver, unde dronele ucrainene au distrus un mare depozit de rachete şi muniții.

19 sept. – Acum 18 ore
19-09-2024

Zelenski afirmă că „planul său pentru victorie” este „pe deplin pregătit”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că „planul pentru victorie” al Ucrainei pe care urmează să-l prezinte omologului său american Joe Biden până la sfârşitul lunii este „pe deplin pregătit”, relatează AFP, citată de Agerpres.

În discursul său zilnic, el a afirmat că „toate punctele şi aspectele cheie” ale acestui plan, al cărui conţinut nu l-a detaliat încă, sunt pregătite.

Săptămâna trecută, el a declarat că se va întâlni cu Joe Biden în septembrie pentru a-i prezenta „un plan pentru victorie” al Ucrainei împotriva Rusiei.

Zelenski a afirmat atunci că este „un set de soluţii interconectate care vor oferi Ucrainei suficientă putere, suficiente lucruri pentru a pune acest război pe calea păcii”.

În dificultate pe teren, confruntată cu o ofensivă vastă în est, Ucraina cere Occidentului autorizare să lovească în profunzime ţinte militare pe teritoriul rus şi ajutor pentru a lovi rachetele care vizează teritoriul său.

Americanii şi europenii se tem însă că acest lucru va împinge Moscova spre escaladare şi confruntare directă.

18 sept. – Ieri
18-09-2024

Zelenski se va adresa marţea viitoare Consiliului de Securitate al ONU

Volodimir Zelenski se va adresa marţea viitoare Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe tema războiului declanşat de Rusia în ţara sa, a anunţat misiunea slovenă la ONU – preşedinte al acestui organism format din 15 membri, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Reuniunea va avea loc în timp ce liderii mondiali se află la New York pentru întâlnirea lor anuală la Adunarea Generală a ONU.

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Acţiunea a fost denunţată în mod covârşitor de Adunarea Generală formată din 193 de membri, care a cerut, de asemenea, Moscovei să îşi retragă trupele, însă Consiliul de Securitate a fost în impas, deoarece Rusia are dreptul de veto asupra oricărei acţiuni.

Zelenski se deplasează în SUA cu un plan de victorie pe care dorește să îl prezinte preşedintelui Joe Biden.

Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU de marţi a fost solicitată de SUA, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Malta.

18 sept. – Ieri
18-09-2024

Andrius Kubilius, primul comisar european desemnat pentru apărare, avertizează în privința unui atac al Rusiei

Uniunea Europeană trebuie să-şi întărească rapid apărarea, pentru că Rusia ar putea fi pregătită pentru o confruntare în şase până la opt ani, a declarat Andrius Kubilius, primul comisar european pentru apărare, într-un interviu acordat agenţiei de presă Reuters și preluat de Agerpres.

Noul post de comisar european pentru apărare reflectă faptul că securitatea a ajuns în fruntea agendei politice a UE după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, notează Reuters.

Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei, vecină cu Rusia, a fost desemnat în acest post cu obiectivul de a stimula industria armamentului de pe bătrânul continent, determinând ţările UE să cheltuiască mai mult pe arme europene şi să facă achiziţii în comun, precum şi încurajând companiile să coopereze mai mult peste graniţe.

Mai multe detalii aici: Andrius Kubilius, primul comisar european desemnat pentru apărare, avertizează în privința unui atac al Rusiei: „Să fim pregătiți în 6-8 ani”

18 sept. – Ieri
18-09-2024

Un general rus responsabil de mentenanța tancurilor a fost arestat pentru luare de mită

Generalul-maior Denis Putilov a fost arestat sub acuzația că a acceptat mită în schimbul asigurării unui tratament preferențial în atribuirea contractelor guvernamentale, The Moscow Times, care citează surse din serviciile ruse de securitate.

Generalul-maior Denis Putilov, responsabil de mentenanța tancurilor și a vehiculelor blindate în Districtul Militar Central al Federației Ruse, este acuzat că a primit acceptat o mită în valoare de 10 milioane de ruble (108.900 de dolari americani) pentru a furniza avantaje în contracte legate de repararea și întreținerea unor vehicule de luptă.

Mai multe detalii aici: Un general rus responsabil de mentenanța tancurilor a fost arestat pentru luare de mită

19 sept. – Acum 18 ore
19-09-2024

Ucraina anunță că a stopat contraofensiva rusă în Kursk

Contraofensiva lansată de Moscova în vederea recuceririi teritoriului pierdut în regiunea Kursk, situată la granița cu Ucraina, a fost oprită, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, care precizează că „mii de civili” ruşi se află în zonă.

Ruşii „au încercat să atace pe flancuri, însă au fost opriţi, iar situaţia s-a stabilizat şi azi totul este sub control”, a precizat pentru AFP Oleksii Dmîtraşkivski, potrivit publicației Barron`s.

„Ei au obţinut câteva succese minore, dar acest succes s-a transformat acum într-o cvasiîncercuire a lor”, a subliniat Oleksii Dmîtraşkivski.

Purtătorul de cuvânt a spus că „mii” de civili ruși se află în continuare pe teritoriul cucerit de către ucraineni. „În anumite localităţi sunt peste 100 de persoane”, în altele „peste 200, peste 500”, a adăugat el.

Mai multe detalii aici: Ucraina anunță că a stopat contraofensiva rusă în Kursk: „Au încercat să atace pe flancuri, dar au fost opriți”

Urmărește-ne pe Google News