Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 98.
Peste 23.000 de ucraineni au primit acceptul să intre în SUA, în cadrul programului „Uniți pentru Ucraina”
Mai mult de 23.000 de ucraineni au primit autorizația de a intra pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ca parte a prgramului „Uniți pentru Ucraina”, un proces simplificat al administrației Biden pentru refugiații din această țară care doresc să vină în SUA, a anunțat marți Departamentul pentru Securitate Internă, potrivit CNN.
În luna aprilie, preşedintele american Joe Biden a anunţat „Uniting for Ukraine” („Uniţi pentru Ucraina”), un program care o oferă o modalitate de intrare pentru ucrainenii interesați să vină în SUA pentru o perioadă temporară.
Programul prevede ca ucrainenii care doresc să intre în SUA să fie sponsorizați de un cetățean american sau de o persoană fizică, inclusiv de organizații de relocare și organizații non-profit.
Mai multe detalii: Peste 23.000 de ucraineni au primit autorizația de intrare în SUA. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Casa Albă: SUA nu vor trimite rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina
SUA au anunțat marți că nu vor trimite rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina pentru a fi folosite dincolo de granițele țării, relatează Reuters.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că SUA analizează în prezent posibilitatea de a trimite sisteme de rachete (MLRS) în Ucraina, care se confruntă cu pierderi militare în fața Rusiei, dar a precizat că nu vor fi trimise rachete cu rază lungă de acțiune pentru a fi folosite dincolo de câmpul de luptă din Ucraina.
„We won’t be sending long-range rockets” for use beyond the battlefield in #Ukraine, replies @PressSec when asked for a clarification of @POTUS comments. pic.twitter.com/opLdYahRz9
— Steve Herman (@W7VOA) May 31, 2022
Zelenski susține că armata ucraineană a înregistrat progrese în Herson și în regiunea Harkov
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în mesajul său video de marți seară, că forțele militare ucrainene au înregistrat unele succese în apropierea orașului Herson și avansează în unele părți ale regiunii Harkov, relatează Reuters.
Zelenski a abordat, în mesajul său, situația militară și a subliniat unele dintre progresele Ucrainei.
Acesta a adăugat că armata rusă are încă un avantaj semnificativ în ceea ce privește echipamentele și personalul.
„Apărătorii noștri dau dovadă de cel mai mare curaj și rămân stăpâni pe situația de pe front, în ciuda faptului că armata rusă are un avantaj semnificativ în ceea ce privește echipamentul și efectivele”, a spus liderul de la Kiev.
Oficial ucrainean: Rușii controlează „cea mai mare parte din Severodonețk”
Serhii Haidai, șeful administrației militare a regiunii Luhansk, a declarat că trupele ruse controlează acum cea mai mare parte a orașului Severodonețk, dar a respins sugestiile conform cărora trupele ucrainene din zonă vor fi încercuite, potrivit CNN.
„Noi comunicăm în mod constant. Există o oportunitate de manevră, așa că militarii țin acum cu calm apărarea în pozițiile pe care le ocupă acum. Orașull în acest stadiu are 90% din case avariate. Dintre acestea, 60% sunt aproape imposibil de restaurat. Și toate infrastructura critică este complet distrusă”, a spus Haidai.
„Acum nu există nicio posibilitate de a părăsi Severodonețk. Este foarte riscant și șansele sunt foarte mici să scăpăm efectiv (nevătămați). Prin urmare, pur și simplu nu are rost să riscăm viațile oamenilor”, a mai spus oficialul ucrainean.
Mai multe detalii: „Cea mai mare parte din Severodonețk” a căzut în mâna rușilor și nu mai există nicio cale de evacuare, anunță guvernatorul regional
Ambasadorul SUA la ONU: Casa Albă a spus „încă din prima zi” că va livra Ucrainei doar arme defensive
Administrația președintelui american Joe Biden a fost „clară încă din prima zi” că va oferi Ucrainei doar arme defensive pentru a lupta împotriva Rusiei, a declarat marți ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, citată de CNN.
„Nu oferim nicio armă care să le permită ucrainenilor să atace Rusia din interiorul Ucrainei. Și președintele Biden a fost foarte clar în acest sens, că nu suntem și nu vom face parte la război, dar vom sprijini eforturile Ucrainei de a-și apăra propria suveranitate și integritate teritorială”, a spus ea la o conferință de presă la ONU.
Biden a declarat luni că SUA „nu vor trimite nimic care să atace Rusia”. Ucrainenii au cerut în mod repetat partenerilor internaționali să le trimită sisteme cu lansare multiplă de rachete (MLRS) pentru a lupta în război.
Oficial ucrainean: Severodonețk este „cel mai fierbinte loc din Ucraina”
Roman Vlasenk, șeful districtului de stat Severodonețk, din regiunea Luhansk, spune că orașul este „cel mai fierbinte loc din Ucraina în acest moment”, relatează BBC.
Potrivit lui Vlasenk, Rusia „a aruncat totul” în Severodonețk.
Întârzierile ajutorului militar din Europa și SUA, cum ar fi armele antitanc, reprezintă o problemă deosebită, adaugă el, iar evacuarea civililor și livrarea ajutorului umanitar sunt imposibile.
Canada impune sancțiuni împotriva Alinei Kabaeva, presupusa amantă a lui Putin
Canada a anunțat marți sancțiuni împotriva presupusei amante a lui Vladimir Putin, fosta gimnastă Alina Kabaeva, precum și a altor oficiali și companii rusești din cauza războiului în Ucraina relatează AFP.
”Vizăm bănci, oligarhi apropiați regimului Putin, precum și pe, nici nu știu cum să o numesc, partenera lui”, a declarat ministrul de externe al Canadei, Mélanie Joly, într-o conferință de presă.
Cei vizați în noua rundă de sancțiuni o includ pe Kabaeva, Banca Agricolă Rusă, Investtradebank și două firme de administrare de fonduri. Celor afectați li se vor îngheța bunurile și li se va interzice intrarea în Canada.
Macron i-a propus lui Putin să se voteze o rezoluţie la ONU pentru deblocarea portului Odesa
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi că i-a propus omologului său rus Vladimir Putin să se voteze o rezoluţie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ridicarea blocadei ruse asupra portului Odesa. Acest lucru ar permite exportarea tonelor de cereale ucrainene care sunt blocate acolo, informează AFP.
„I-am propus, în discuţia pe care am avut-o împreună cu (cancelarul federal german) Olaf Scholz sâmbăta trecută, preşedintelui Putin ca noi să luăm iniţiativa unei rezoluţii la Naţiunile Unite, pentru a conferi un cadru foarte clar acestei operaţiuni”, a declarat Macron la finalul unui summit european la Bruxelles.
Rusia a impus o blocadă asupra porturilor ucrainene în Marea Neagră, în special asupra portului Odesa. În acest condiții, Ucraina caută cu disperare să exporte cele circa 20 de milioane de tone de cereale stocate în silozurile ţării, unde viitoarele recolte din vara aceasta vor necesita la rândul lor să fie depozitate.
Ucraina cere Occidentului mai multe arme pentru a trece la „contraofensivă”
Un fost ministru al Apărării din Ucraina a spus că țara sa poate câștiga războiul cu mai multe arme din Occident.
„De îndată ce putem obține mai multe arme, în special acele arme de artilerie care sunt livrate chiar acum din Occident, putem trece la contraofensivă”, a declarat Andrii Zagorodniuk pentru BBC.
„Își aduc toate echipamentele și așa mai departe – și așa că în prezent sunt la maximul capacității lor. Ucraina cu siguranță nu-și schimbă strategia. Suntem absolut hotărâți să câștigăm. Știm că putem. Știm că armata noastră este mult mai eficientă și mai eficientă decât cea a Rusiei. Singurul lucru de care avem nevoie este să ne reechipăm cu arme suplimentare și putem face asta”, a mai spus acesta.
Oficial ucrainean: Majoritatea satelor din jurul Severodonețk au căzut în mâinile rușilor
Un oficial ucrainean din regiunea Luhansk a recunoscut că majoritatea așezărilor rurale din jurul orașului Severodonețk sunt acum controlate de forțele ruse, relatează CNN.
„În acest moment, situația este de așa natură încât aproape toate așezările rurale din jurul Severodonețkului nu sunt acum sub controlul nostru. Frontul intern rămâne doar orașul Lîsîceansk”, a declarat Roman Vlasenko, șeful administrației districtului Severodonețk, pentru televiziunea ucraineană.
Lîsîceansk este chiar peste râul Donețk din Severodonețk, dar nu este clar câte poduri sunt încă intacte.
Germania va încheia un acord cu Grecia pentru a furniza armament greu Ucrainei
Cancelarul Olaf Scholz a anunțat marți că Germania este în proces de elaborare a unui acord cu Grecia prin care Atena va livra Ucrainei echipamente militare vechi şi va primi transportoare blindate din Germania pentru a acoperi deficitul, potrivit BBC.
Până acum, Germania a încheiat astfel de acorduri cu Slovacia, Republica Cehă și Polonia.
De asemenea, Germania antrenează soldați ucraineni cu arme grele moderne, care vor fi apoi livrate Ucrainei.
Miniștrii germani susțin că Berlinul livrează o mulțime de arme Ucrainei și contestă criticile venite din afară conform cărora Germania e reticentă în furnizarea de armament greu Ucrainei.
O uzină chimică din Severodonețk, bombardată de rachete rusești
Un atac aerian al forțelor ruse a avut loc asupra unui combinat chimic din orașul Severodonețk, din estul Ucrainei, au anunțat marți seară oficialii ucraineni, într-un mesaj pe Telegram, citat de The Guardian.
Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, a declarat că rușii au bombardat „un rezervor cu acid azotic la o fabrică chimică” și a îndemnat locuitorii să nu iasă din adăposturi din cauza efectelor periculoase ale acidului.
El a declarat pentru BBC că au fost eliberați vapori toxici în aer. Pe baza unei scurgeri chimice anterioare, el prezice că ar putea exista o amenințare pentru oamenii pe o rază de 400 de metri de explozie. În afara acestui interval, oamenii ar putea avea o anumită iritare a ochilor.
În momentul de față nu există nicio posibilitate de a evacua niciunul dintre cei 15.000 de locuitori care rămân în Severodonețk – deoarece acesta este sub atacul forțelor ruse.
#Russia 🇷🇺 / #Ukraine 🇺🇦
— Nexx_ (@_Nex3_) May 31, 2022
The russians hit a tank with nitric acid in Sievierodonetsk#RussiaUkraineWar #RussianUkrainianWar #UkraineWar pic.twitter.com/VvR23SIxg4
Ucraina, „complet dependentă” de importurile de combustibil din cauza bombardamentelor forțelor ruse
Ucraina este acum „complet dependentă” de importurile de combustibil după ce cea mai mare rafinărie de petrol din orașul Kremenciuk, situat în regiunea Poltava, a fost distrusă luna trecută de rachetele rusești, a anunțat marți Andrii Zakrevskyi, președintele Asociației Petrolului și Gazului din Ucraina, potrivit CNN.
„Acum suntem complet dependenți de importurile de combustibil. Lanțurile feroviare de aprovizionare au fost, de asemenea, sub presiune. Există cozi la granițe, iar dacă se adaugă 3.000 de camioane cu combustibil, povara asupra rutelor logistice va crește”, a declarat Zakrevskyi, într-o conferință de presă.
Mai multe informații: Ucraina a ajuns „complet dependentă” de importurile de combustibil, după ce rușii au distrus cea mai mare rafinărie din țară
Cel puțin 3 morți în Sloviansk, în urma bombardamentelor forțelor ruse
Forțele ruse continuă atacurile cu rachete împotriva țintelor din regiunea Donețk, unde armata ucraineană spune că există „bătălii de-a lungul întregii linii a frontului”, potrivit CNN.
Admnistrația prezidențială ucraineană a transmis marți că a avut loc un atac aerian asupra orașului Sloviansk în noaptea de luni spre marți.
În urma atacului, cel puțin trei persoane au murit și alte șase au fost rănite.
”Școala și șapte clădiri înalte au fost avariate. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare, numărul victimelor și răniților este în curs de clarificare”, a transmis administrația prezidențială.
În regiunea vecină Luhansk, din care 90% se află acum sub control rusesc, administrația prezidențială a spus că „principalele eforturi ale rușilor se concentrează acum pe stabilirea controlului asupra Severodonețk”.
Zelenski salută noile sancțiuni împotriva Rusiei, dar critică întârzierea „inacceptabilă” a UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marți cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei convenit de UE, dar a criticat ceea ce el a numit o întârziere „inacceptabilă”, relatează Reuters.
„Când au trecut peste 50 de zile între al 5-lea și al 6-lea pachet de sancțiuni, situația nu este acceptabilă pentru noi”, a spus Zelenski, vorbind alături de președintele Slovaciei Zuzana Caputova la Kiev.
Parlamentul Ucrainei a demis-o pe însărcinata cu drepturile omului
Rada Supremă a Ucrainei a votat demiterea însărcinatei cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean, Liudmila Denisova, pe motivul că a eşuat să îşi îndeplinească atribuţiile principale, potrivit CNN.
Parlamentul ucrainean a adoptat cu o majoritate covârşitoare moţiunea de cenzură referitoare la Denisova. Astfel, 234 au votat ”pentru” şi 9 ”împotrivă” şi au fost înregistrate 28 de abţineri.
”Doamna Denisova şi-a exercitat cu greu autoritatea de a organiza coridoare umanitare, de a proteja şi de a face schimb de prizonieri, de a se opune deportării oamenilor şi copiilor din teritoriile ocupate şi altor activităţi legate de drepturile omului”, a declarat Pavlo Frolov, un deputat al Radei Supreme.
Frolov a spus că vicepremierul Irina Vereşciuk ”a fost nevoită să îndeplinească toate aceste sarcini”.
Aproape 7 milioane de refugiați ucraineni de la începutul războiului
Aproape șapte milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie, potrivit ultimelor cifre ONU, citate de BBC.
Mai mult de jumătate dintre ei – 3,6 milioane – s-au refugiat în Polonia vecină, în timp ce aproape un milion s-au mutat în România, respectiv Rusia. Unii dintre cei care au fugit s-au întors acasă sau în diferite părți ale Ucrainei.
Primele imagini cu misiunile ucrainene de aprovizionare a militarilor din uzina Azovstal
Pe rețelele de socializare, au apărut imagini video cu misiunile de aprovizionare efectuate de elicopterele ucrainene în uzina Azovstal din Mariupol, chiar dacă aceasta era asediată de forțele ruse, potrivit CNN.
Videoclipul a fost filmat la bordul unui elicopter Mi-8 și arată aeronava zburând la altitudine joasă prin mediul rural și apoi de-a lungul țărmului Mariupol,pentru ca apoi membrii echipajului să descarce proviziile.
For the first time, footage has been released of Ukrainian helicopters while facing the odds and resupplying Mariupol defenders during the siege.#Russia #Ukraine pic.twitter.com/v2c67yjLvq
— BlueSauron👁️ (@Blue_Sauron) May 31, 2022
Câți soldați ruși au murit până acum în războiul din Ucraina
Un număr de 3.052 de soldați ruși au fost uciși până acum în războiul din Ucraina, potrivit unei liste întocmite de serviciul rus al BBC.
Lista face parte din investigația în curs privind numărul și natura pierderilor rusești și se bazează pe surse deschise, precum și pe discuții cu familiile celor uciși.
Cele mai recente cifre ale victimelor din Rusia, publicate de Moscova pe 25 martie, susțin că 1.351 de soldați au fost uciși până acum în conflict. Între timp, serviciile de informații din Marea Britanie estimează că, până la sfârșitul lunii mai, Rusia ar fi pierdut 15.000 de soldați, în timp ce Ucraina calculează cifra la aproximativ 30.000 de morți.
Uniunea Africană, către liderii UE: Blocarea porturilor ucrainene va avea consecințe catastrofale
Uniunea Africană a avertizat liderii UE că blocarea Moscovei a porturilor din Ucraina riscă să producă „un scenariu catastrofal” de penurie de alimente și o creștere a prețurilor.
Președintele Senegalului, Macky Sall, care conduce sindicatul, a spus că „ce e mai rău se află probabil în fața noastră”, dacă tendințele actuale de aprovizionare globală cu alimente continuă.
Vorbind prin videoconferință la summitul liderilor UE de la Bruxelles, Sall a spus că țările africane au fost puternic lovite de criza alimentară globală, din cauza „dependenței lor puternice” de grâul rusesc și ucrainean. Situația este „îngrijorătoare” pentru un continent care are 282 de milioane de oameni care nu au mâncat suficient, a spus el.
O rachetă a rușilor, lansată în dreptul unor civili, în Severodonețk
Soldații ruși au lansat o rachetă chiar în dreptul mai multor civili din Severodonețk, în timp ce vorbeau cu jurnaliști aflați la fața locului. Explozia a fost surprinsă într-o filmare publicată marți de canalul NEXTA, pe Twitter.
Din primele informații, femeia a supraviețuit atacului, potrivit NEXTA.
Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoțional!
❗️In #Severodonetsk, a rocket hit right during a conversation with civilians.
— NEXTA (@nexta_tv) May 31, 2022
According to preliminary information, the women survived. pic.twitter.com/4I4fSkCwN2
Noul ambasador al SUA în Ucraina, aflat la Kiev: Lupte critice se duc acum în Donbas
Noul ambasador al SUA în Ucraina, Bridget Brink, aflată într-o vizită la Hostomel, din regiunea Kiev, a transmis marți într-un mesaj pe Twitter că gândurile ei „sunt în Donbas, unde lupte este critică în acest moment”, potrivit The Guardian.
My first trip outside Kyiv was to Hostomel air field, where Ukrainian soldiers fought and won one of the first major battles in the war. My thoughts are in the Donbas, where the fight is critical right now. pic.twitter.com/7Povj2k1a2
— Ambassador Bridget A. Brink (@USAmbKyiv) May 31, 2022
Noul ambasador al SUA în Ucraina a sosit luni la Kiev, o mișcare simbolică după ce SUA și-a retras toți diplomații din țară înainte de invazia rusă din februarie.
„Prima noastră prioritate este să ajutăm Ucraina să se apere”, a scris Brink luni, pe Twitter.
Patrușev acuză Polonia că vrea să pună stăpânire pe teritoriile din vestul Ucrainei
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a susținut marți că Polonia a trecut ”deja la acțiuni” și vrea să controleze teritoriile din vestul Ucrainei, relatează agenția rusă de presă de stat Interfax.
„Așa-numiții parteneri occidentali ai regimului de la Kiev nu ezită nici ei să profite de situația actuală pentru propriile interese egoiste și au planuri speciale pentru teritoriile ucrainene. (…) Aparent, Polonia trece deja la acțiuni pentru a pune stăpânire pe teritorii din vestul Ucrainei”, a declarat Patrușev, la o reuniune privind securitatea națională în regiunea Volga.
„O confirmare vie a acestui lucru a fost vizita la Kiev a președintelui polonez (Andrzej) Duda, precum și declarațiile acestuia potrivit cărora granița polono-ucraineană va înceta în curând să mai existe”, a mai spus Patrușev.
Patrușev a mai susținut că „deja o serie de state lucrează în mod activ la dezmembrarea” Ucrainei.
Taiwanul va dona 6 milioane de dolari către cinci orașe ucrainene
Taiwan a anunțat marți că va dona 6 milioane de dolari cinci orașe ucrainene distruse de invazia Rusiei – inclusiv Harkov – în semn de sprijin și pentru a ajuta la reconstruirea școlilor și a infrastructurii civile, potrivit unui comunicat al ministerului său de externe, citat de CNN.
Într-o convorbire telefonică cu primarul Harkovului, Ihor Terekhov, ministrul de externe al Taiwanului, Joseph Wu, a spus că Taipei va dona 2 milioane de dolari Harkovului și 500.000 de dolari în plus pentru Cernihiv, Nikolaiev, Sumi și Zaporojie.
„Oamenii din Taiwan empatizează și sunt alături de poporul Ucrainei, deoarece ne confruntăm de mult cu amenințările din China. Sperăm că ajutorul nostru în reconstruirea infrastructurii civile grav distruse poate atenua impactul avut asupra poporului ucrainean de război”, i-a spus Wu lui Terekhov.
Oficiali ucraineni: Mai multe orașe din sudul Ucrainei, într-o „blocadă completă a informațiilor”
O „blocadă completă a informațiilor” este impusă în mai multe orașe controlate de Rusia din sudul Ucrainei, iar trupele ruse vând acum cartele SIM rezidenților, au declarat marți oficialii ucraineni, citați de CNN.
„Nu există internet și nicio conexiune mobilă în regiunea Herson timp de aproape 24 de ore”, a spus Hennadii Lahuta, șeful administrației militare regionale a Hersonului.
„Ocupatorii vând cartele SIM rusești în oraș. Trebuie să furnizați datele pașaportului pentru a cumpăra o cartelă SIM. Vă îndemn să nu faceți acest lucru și să nu furnizați datele dumneavoastră personale ocupanților”, a spus acesta.
Lahuta a adăugat că rușii le spun la megafon locuitorilor din Herson că autoritățile ucrainene sunt de vină pentru că n-au acces la serviciile de comunicații, dar el a negat, spunând că „Ucraina face tot posibilul pentru a aduce comunicațiile mobile și internetul înapoi în regiunea Herson”.
Zonă rezidențială din Donețk, bombardată peste noapte de soldații ruși
Forțele ruse au lovit „insidios” în noaptea de luni spre marți o zonă rezidențială din Slaviansk, în regiunea Donețk, a anunțat marți Pavlo Kirilenko, guvernatorul regiunii Donețk, pe canalul său de Telegram.
”Întregul teritoriu al regiunii Donețk este acum un câmp de luptă. Fiecare civil care rămâne în regiune este o țintă pentru ruși. Fiecare astfel de atac este o reamintire crudă că acum nu există locuri sigure în regiunea Donețk. Evacuare! Evacuarea salvează vieți!”, a scris Pavlo Kirilenko.
Circa 80 de soldați ruși, judecați pentru crime de război în Ucraina
Ucraina a identificat peste 600 de soldați ruși suspecți de crime de război și a început să trimită în judecată aproximativ 80 dintre ei, a declarat marți procurorul general al țării, Irina Venediktova, citată de BBC.
Irina Venediktova se află la Haga, unde s-a întâlnit cu omologul său de la Curtea Penală Internațională și cu alți oficiali pentru a discuta acuzațiile de crime de război.
Lista suspecților include „militari de top, politicieni și agenți de propagandă ai Rusiei”, a spus aceasta, într-o conferință de presă. Ea a adăugat că Estonia, Letonia și Slovacia au decis să se alăture unei echipe internaționale de anchetă din Ucraina.
Imagini cu soldați separatiști în Severodonețk, difuzate de televiziunea rusă de stat
Televiziunea de stat rusă a difuzat marți un videoclip care ar surprinde soldați separatiști în orașul cheie Severodonețk, cel mai mare din Donbas încă deținut de Ucraina, relatează The Guardian.
Martorii spun că tancurile și trupele rusești au început să avanseze spre centrul orașului, în timp ce barajele de artilerie au distrus infrastructura critică și au deteriorat 90% din clădiri.
Serviciile secrete ucrainene: Putin a dat termen armatei ruse să captureze întregul Donbas până la 1 iulie
Armata rusă ar fi primit ordin de la preşedintele rus Vladimir Putin să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Lugansk la 1 iunie şi la cele ale regiunii Doneţk până la 1 iulie, astfel încât în prima zi a lunii iulie să fie cucerit întregul bazin carbonifer Donbas, relatează marţi agenţia de presă Unian, citând serviciile de informaţii ucrainene.
Planurile Kremlinului prevăd la început cucerirea întregii regiuni Lugansk, au declarat surse din serviciile secrete ucrainene pentru postul de televiziune ”24-îi kanal”.
Având în vedere că situaţia este mult mai dificilă pentru invadatori în regiunea Doneţk, pentru ocuparea acesteia le-a fost alocată o perioadă mai mare de timp, până la 1 iulie, şi trupele ruse agresoare au renunţat să cucerească concomitent întreaga zonă a Donbasului, mai susţin respectivele surse din serviciile de informaţii ucrainene.
Lavrov: Rusia va asigura trecerea navelor de cereale dacă Ucraina va demina apele de coastă
Forțele navale ruse vor garanta trecerea navelor de cereale în Marea Mediterană atâta timp cât Ucraina va îndepărta minele din apele sale de coastă, a declarat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
„Este esențial ca reprezentanții ucraineni să curețe apele de coastă de mine”, a spus Lavrov la o conferință de presă în timpul unei vizite în Bahrain.
„Dacă această problemă va fi rezolvată, atunci, în marea liberă, forțele navale ruse vor asigura trecerea nestingherită a acestor nave către Marea Mediterană și mai departe către destinațiile lor”, a adăugat Lavrov.
Invazia Ucrainei de către Rusia a perturbat aprovizionarea cu cereale din Ucraina, provocând penurie de cereale la nivel mondial.
Vineri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 22 de milioane de tone de cereale, reprezentând aproape jumătate din oferta de export de cereale a Ucrainei, sunt blocată de către Rusia care controlează principalelor rute de export prin Marea Neagră și Marea Azov.
Medvedev spune că sancțiunile afectează poporul rus și nu elita politică
Sancțiunile împotriva Rusiei sunt îndreptate împotriva cetățenilor de rând și sunt motivate de ură, a reacționat fostul președinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, după implementarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni.
Medvedev, care îl sfătuiește pe Vladimir Putin în chestiuni de securitate națională, a declarat marți într-o postare pe Telegram că „tangoul nesfârșit al sancțiunilor economice” nu va atinge elita politică, dar a provocat pierderi pentru marile afaceri.
Medvedev a spus că sancțiunile privind petrolul și gazele vizează contribuabilii și obligă guvernul să introducă reduceri bugetare.
Serghei Lavrov urmează să viziteze Turcia pentru a discuta despre coridorul de export al Ucrainei
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va vizita Turcia cu o delegație militară pe 8 iunie pentru a discuta despre crearea unui potențial coridor maritim pentru exporturile agricole ucrainene, a declarat marți ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, citat de CNN.
Adresându-se agenției de presă de stat Anadolu, Cavusoglu a spus că printre subiectele care vor fi discutate se numără coridorul umanitar pentru navele care transportă alimente.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a spus luni omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că Ankara acordă „o importanță deosebită” eforturilor de a stabili un coridor sigur pentru exportul de produse agricole ucrainene pe mare.
Vineri, Zelensky a declarat că 22 de milioane de tone de cereale, reprezentând aproape jumătate din oferta de export de cereale a Ucrainei, sunt blocate de Rusia care controlează principalelor rute de export prin Marea Neagră și Marea Azov.
Erdogan i-a spus lui Zelenski că Turcia depune toate eforturile pentru a continua negocierile dintre Moscova și Kiev și este gata să ofere mai mult sprijin, inclusiv mediere.
Rușii controlează acum jumătate din Severodonețk
Forțele ruse controlează acum „aproximativ jumătate” din orașul Severodonețk, din estul Ucrainei, a declarat șeful administrației orașului la televiziunea națională din Ucraina, relatează Reuters.
„Din păcate, orașul a fost împărțit în jumătate. Dar, în același timp, orașul încă se apără. Este încă ucrainean”, a spus Oleksandr Stryuk, sfătuindu-i pe cei încă prinși înăuntru să stea în adăposturi.
Dimineață, un lider separatist pro-rus afirmă că au reușit să cucerească o treime din oraș. De atunci, lupte intense s-au dat în interiorul și periferiile orașului.
Oficial ucrainean: Sancțiunile UE „nu sunt suficiente”
Cele mai recente sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, care interzic majoritatea importurilor de petrol, „nu sunt suficiente”, iar ritmul sancțiunilor a fost până acum prea lent, a declarat la Madrid un înalt oficial din administrația prezidențială de la Kiev.
Un summit al UE de luni la Bruxelles a convenit asupra măsurilor pe care oficialii le-au spus că vor reduce imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia și cu 90% până la sfârșitul anului.
„Dacă mă întrebați pe mine, aș spune mult prea încet, mult prea târziu și cu siguranță nu suficient”, a declarat Reuters Ihor Zhovkva, șef adjunct al biroului președintelui Volodymyr Zelenskiy.
Nici Ucraina nu este mulțumită de ritmul livrărilor de arme din Occident, a spus el.
„Cu siguranță nu suntem mulțumiți”, a spus Zhovkva ca răspuns la o întrebare după discursul său. „Dacă am fi fost mulțumiți, am fi început imediat eliberarea lui Mariupol și am fi aruncat forțele rusești din Donbas”.
Un fost ambasador american afirmă că rușii ar putea comite o greșeală pentru că insistă pe Severodonețk
Forțele ruse ar putea face o greșeală strategică „punând tot ce au” în bătălia pentru Severodonețk, din regiunea Luhansk, a sugerat un fost ambasador al SUA la NATO.
Deși orașul este important pentru regiunea Luhansk, „nu este atât de important în luptă generală și cred că ucrainenii se vor putea regrupa și se vor retrage”, a declarat Kurt Volker, care a lucrat și ca reprezentant special al SUA pentru Ucraina până 2019.
Întrebat dacă – pe fondul hotărârii Rusiei de a cuceri estul Ucrainei – se temea că războiul intră într-o fază în care Ucraina va începe să piardă „zonele cheie” în fața Rusiei, Volker a spus că nu este îngrijorat pentru că avansul rusesc a fost „incredibil de lent și haotic”.
În timp ce trupele ucrainene „împing înapoi” în jurul Harkovului și „au deschis o contraofensivă lângă Herson”, a continuat el, rușii „pun totul pe Severondonețk”.
„Când această bătălie se va termina, ei vor fi substanțial epuizați”, a adăugat Volker.
Moscova susține că trupurile luptătorilor rămași în Azovstal au fost minate de ucraineni
Ministerul rus al Apărării susține, în informarea operațională zilnică, că forțele ucrainene care au fost asediate în uzina Azovstal din Mariupol au minat în mod deliberat cadavrele colegilor lor pentru a crea „o atrocitate”.
„Într-o dubă cu un sistem de răcire defect, au fost depozitate 152 de cadavre ale luptătorilor și a militarilor Forțelor Armate ale Ucrainei. Permiteți-mi să vă reamintesc că înainte de a fi luat prizonier, comandamentul Azov a făcut apel public la Zelenski să ia cadavrele morților pentru ca familiile să le poată îngropa pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, transmite Moscova.
„Cu toate acestea, nu au fost primite cereri de la Kiev de a primi cadavrele morților din uzina Azovstal. Mai mult, în timpul inspecției dubei, geniștii ruși au găsit patru mine plasate sub cadavrele militarilor ucraineni morți. Masa cumulată a explozivului din ele a fost suficientă pentru a distruge toate rămășițele cadavrelor rămase în dubă”, mai transmit oficialii ruși.
Moscova susține că scopul minării cadavrelor este de a lansa o „provocare” prin care forțele ruse să fie acuzate de distrugerea deliberată a cadavrelor.
„Scopul provocării este de a acuza Rusia că a distrus în mod deliberat rămășițele cadavrelor și că a împiedicat să fie scoase pentru a fi transferate la rude pentru a salva reputația politică a regimului de la Kiev și a lui Zelenski personal”, mai afirmă Moscova.
Rusia dă asigurări că va preda cadavrele militarilor ucraineni și a luptătorilor din batalionul Azov reprezentanților Ucrainei.
Evacuările civile „nu sunt posibile” în Severodonețk din cauza luptei
Ucraina deține încă controlul orașului Severodonețk, iar soldații săi luptă cu trupele ruse care avansează încet, dar evacuarea civililor nu este posibilă în prezent, a declarat șeful administrației orașului.
„Orașul este încă în mâinile ucrainene și se luptă, dar evacuarea nu este posibilă din cauza luptelor”, a declarat Oleksandr Striuk pentru televiziunea ucraineană.
Anterior, Serhiy Haidai, guvernatorul orașului Luhansk, a postat câteva detalii suplimentare pe Telegram.
„Situația este extrem de complicată – o parte din Severodonețk este controlată de ruși. Ei nu se pot mișca liber prin oraș – luptătorii noștri rămân încă în interior. Inamicul plănuiește o operațiune de curățare a satelor din jur. Voluntarii răniți au fost scoși din Severodonețk”, a declarat Haidai.
Situația actuală din Sievierodonetsk nu a fost verificată independent.
Consiliul Norvegian pentru Refugiați a declarat marți că până la 12.000 de civili rămân prinși în oraș și au nevoie de ajutor.
„Ne temem că până la 12.000 de civili rămân prinși sub foc încrucișat în oraș, fără acces suficient la apă, alimente, medicamente sau electricitate”, a declarat Jan Egeland, secretar general al Consiliului Norvegian pentru Refugiați.
Agenția pentru refugiați a cerut „părților implicate în conflict să permită imediat tuturor organizațiilor umanitare să acceseze Severodonețk cu asistență umanitară și să permită evacuarea în siguranță a civililor care doresc să părăsească orașul”.
Ucraina îi răspunde lui Joe Biden privind livrările de rachete
Rachetele americane cu o rază de acțiune de aproximativ 70 km ar fi suficiente pentru ca armata ucraineană să respingă ofensivele rusești, a declarat marți unui consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Afirmațiile lui Oleksii Arestovici sunt o reacție la declarațiilor președintelui Biden conform cărora SUA nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete „care pot lovi în Rusia”.
Vorbind cu avocatul rus Mark Feygin pe canalul său de YouTube, Arestovich a spus că rachetele MLRS (sistem de rachete multiple cu rază lungă de acțiune) care pot lovi până la 70 km ar fi „mai mult decât suficiente pentru noi”.
Zelenski și alți oficiali ucraineni au cerut livrarea MLRS pentru a contracara bombardamentele grele ale Rusiei în regiunea de est Donbas. Dar există temeri că Rusia ar considera livrările de astfel de arme grele ca pe o escaladare provocatoare – și ar risca să atragă SUA și aliații săi NATO în conflict direct cu Moscova.
Gazprom confirmă că a oprit livrările către compania olandeză GasTerra
Gigantul de stat rus Gazprom a confirmat că „a oprit complet livrările de gaz către GasTerra B.V. (Olanda) din cauza neplatei în ruble”, relatează CNN.
Compania a declarat că nu a primit plata în ruble pentru livrările de gaz până la sfârșitul zilei lucrătoare de luni.
Pe 30 mai, GasTerra a declarat că se așteaptă ca livrările să înceteze după ce a refuzat să plătească în ruble. Compania olandeză a precizat că va cumpără gaz din alte surse pentru a acoperi pierderea.
Cum arată situația de pe frontul din Ucraina
Capturarea orașului Liman de către Rusia sprijină efortul său operațional principal, care rămâne probabil încercuirea Severodonețkului și închiderea culoarelor de evacuare pentru forțele ucrainene din regiunea Luhansk, arată ministerul apărării de la Londra în actualizare zilnică a situațiilor de pe front.
Potrivit informațiile britanice, au loc lupte de stradă la periferia orașului Sieverodonetsk.
„Rusia a reușit progrese la nivel local mai însemnate decât în debutul campanie prin adunarea forțelor și a atacurilor într-o zonă relativ mică. Acest lucru obligă Rusia să accepte riscul în altă parte a teritoriului ocupat”, explică oficialii britanici.
Rusia va trebui să asigure alte obiective operaționale dincolo de Severodonetsk, inclusiv orașul cheie Kramatorsk și drumul principal care leagă Dnipro de Donețk, se mai precizează în actualizare.
Herson și Zaporojie trec la internetul și telefonia rusească
Oleg Kryuchkov, care este consilier al guvernului numit de Rusia în Crimeea anexată, a declarat agenției de presă rusă RIA Novosti că regiunile ocupate Herson și Zaporojie au trecut la utilizarea rețelelor rusești de comunicații mobile și internet.
„În teritoriile eliberate, acum este exclusiv internetul și comunicațiile rusești. De fapt, acesta este sfârșitul propagandei ucrainene, turnurile minciunilor lui Zelenskiy au căzut”, a declarat liderul rus.
Cartelele necesar pentru operatorii ruși de telefonie mobilă au fost deja puse în vânzare, a completat Kryuchkov.
Rușii înaintează în orașul Severodonețk
Trupele ruse înaintează încet spre centrul orașului Severodonețk din regiunea Luhansk din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Serhii Haidai pentru televiziunea de stat ucraineană.
Haidai a spus că trupele ucrainene care apără Severodonețk nu riscă să fie încercuite, deoarece se puteau retrage la Lisichansk peste râul Doneț.
Forțele ruse sunt „concentrate pe stabilirea controlului asupra orașului Severodonețk”, a declarat marți dimineață și Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei în actualizarea sa zilnică.
Există „ostilități în desfășurare” în zonă, în timp ce Rusia își continuă „operațiunile de asalt”, iar „războiul electronic” este de asemenea folosit, a spus armata ucraineană/
Severodonețk, un oraș din estul regiunii Luhansk, este lovit de bombardamente constante în timp ce forțele ruse încearcă să preia orașul. Marți, pentru agenția Tass, un lider separatist a declarat că forțele ruse dețin o treime din oraș, dar asaltul nu avansează pe cât de repede se dorea inițial.
Prima navă care părăsește Mariupol după ce orașul a fost preluat de ruși
O navă încărcată cu metal a părăsit portul ucrainean Mariupol, prima care a făcut acest lucru de când orașul ucrainean asediat a fost luat de forțele ruse.
Reuters relatează că un purtător de cuvânt al portului a declarat săptămâna trecută că nava va încărca 2.700 de tone de metal înainte de a călători spre orașul rusesc Rostov-pe-Don.
Ucraina a spus că transportul a echivalat cu jaf.
Replica Rusiei după interzicearea treptată a petrolului rusesc
Rusia a răspuns la ultima rundă de sancțiuni a UE asupra importurilor de petrol, spunând că Moscova va găsi alți importatori pentru petrolul său.
„După cum a spus pe bună dreptate ieri, Rusia va găsi alți importatori. De remarcat că acum ea (nr. Ursula von der Leyen) contrazice propria ei declarație de ieri. Schimbarea foarte rapidă a mentalității indică faptul că UE nu este într-o formă bună.”
Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a anunțat, luni, că liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au convenit să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către UE, informează Reuters. Asta înseamnă că până la sfârșitul anului 2022, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută.
Ucraina anunță că a reușit să avanseze în sud
Ucraina a anunțat un oarecare succes în ofensiva sa de recucerire a teritoriile din sud ajunse sub control rusesc, care a început în weekend. Statul Major a spus că „inamicul a suferit pierderi și s-a retras din satul Mikolaivka, regiunea Herson, ceea ce a dus la panică în rândul militarilor altor unități ale forțelor armate ale Federației Ruse”.
Dacă forțele ruse s-ar fi retras din Mikolaivka, ar reprezenta un câștig de câțiva kilometri pentru unitățile ucrainene, remarcă CNN.
Statul Major a raportat bombardarea în continuare a așezărilor din regiunile de nord Cernihiv și Sumi, precum și bombardarea teritoriului de la nord de orașul Harkov, care a fost recent reluat de forțele ucrainene.
Cea mai mare bancă a Rusiei, eliminată din Swift
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că liderii UE au convenit să elimine Sberbank, cea mai mare bancă a Rusiei, din rețeaua SWIFT, precum și să instituie o interdicție privind asigurarea navelor rusești de către companiile din UE și o interdicție de a oferi companiilor ruse o serie de servicii.
Ea a adăugat că va fi suspendată difuzarea altor trei posturi de stat ruse din UE, dar nu a precizat care radiodifuzori vor fi suspendați.
Aceste măsuri se adaugă embargoului progresiv asupra petrolului rusesc convenit după aproape o lună de negocieri în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni implementat de UE împotriva Rusiei.
Luptele din estul Ucrainei s-au intensificat
Luptele aprige continuă în regiunea Donbas din estul Ucrainei, fiind raportate bombardamente constante în mai multe zone și intensificarea bătăliei pentru orașul cheie Severodonețk. Creșterea ostilităților vine în timp ce ministrul de externe al Rusiei a spus că alungarea armatei ucrainene din Donețk și Lugansk este o prioritate pentru Moscova.
Ministerul Apărării din Ucraina spune că forțele ruse efectuează lovituri de artilerie de-a lungul unei mari părți a frontului care străbate regiunile Luhansk și Donețk, în timp ce încearcă să spargă pozițiile defensive ucrainene.
„Bătăliile au atins intensitatea maximă. Forțele de ocupație ruse se angajează pe toată linia frontului și încearcă să bombardeze pozițiile noastre din spate cu artilerie”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării ucrainean, Oleksandr Motuzianyk.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat luni eforturi suplimentare ale Rusiei de a degrada apărarea ucraineană din Luhansk și Donețk, spunând că artileria, loviturile aeriene și rachetele au fost folosite în mai multe locuri, inclusiv în Lisichansk și Soledar.
UE a stabilit un embargou progresiv asupra importului de petrol rusesc
Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a anunțat, luni, că liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au convenit să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către UE, informează Reuters.
Asta înseamnă că până la sfârșitul anului 2022, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută.
Reducerea, care va fi pusă în aplicare până la sfârşitul anului, „acoperă imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind o sursă uriaşă de finanţare pentru maşina sa de război” şi pune o „presiune maximă” asupra Moscovei pentru ca aceasta să înceteze războiului, a scris pe Twitter Charles Michel.
În ceea ce privește importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, acestea vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei.
De asemenea, a fost aprobat un pachet de asistenţă macro-financiară în valoare de nouă miliarde de euro care să permită guvernului ucrainean să îşi acopere nevoile imediate de numerar pentru a face să funcţioneze economia. Autorităţile de la Kiev şi-au calculat necesităţile la cinci miliarde de dolari lunar.
Mai multe informații: UE a stabilit un embargou progresiv asupra importului de petrol rusesc și un ajutor de 9 miliarde de dolari pentru Ucraina
Asaltul asupra orașului Severodonețk ia mai mult decât își doreau rușii
Forțele ruse au preluat controlul asupra a aproximativ o treime din orașul ucrainean Severodonețk, dar asaltul lor a durat mai mult decât au sperat inițial, potrivit unui lider separatist susținut de Moscova, citat marți într-o relatare a agenției de presă rusă TASS, preluată de Reuters.
Bombardamentele rusești au transformat o mare parte din oraș în ruine, iar trupele ruse au intrat în periferiile de sud-est și de nord-est ale orașului, dar apărarea ucraineană a încetinit campania rusă din regiunea Donbas.
„Putem spune deja că o treime din Severodonețk este deja sub controlul nostru”, a declarat Leonid Pasechnik, liderul autodeclaratei Republicii Populare Luhansk.
Liderul separatist a declarat agenției de presă de stat rusă că luptele au loc în oraș, dar forțele ruse nu avansează atât de rapid pe cât s-ar fi putut spera.
„Dar dorim, mai presus de toate, să menținem infrastructura orașului”, a spus el.
Mai multe informații: Un lider prorus recunoaște că asaltul asupra orașului Severodonețk ia mai mult decât își doreau
Zelenski îndeamnă UE să adopte al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut luni seară liderilor Uniunii Europene să pună deoparte certurile interne și să continue planurile de aprobare a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni propus împotriva Rusiei, inclusiv embargoul petrolului, relatează CNN.
Adresându-se prin videoconferință liderilor UE care participă luni la summitul Consiliului European de la Bruxelles, Zelenski a îndemnat blocul comunitar la „o mai mare unitate” în fața agresiunii ruse.
„Europa trebuie să-şi arate forţa (…) Este timpul ca voi să nu fiţi divizaţi, să nu fiţi fragmentaţi, ci un întreg. Ucraina a demonstrat de ce toată lumea trebuie să fie unită. Cu toții luptăm pentru un singur scop”, a spus Zelenski.
„Ați reușit să opriți invadatorii și mai multă unitate stă la baza succesului. Toate disputele din cadrul Uniunii Europene trebuie să înceteze pentru că stimulează Rusia să continue”, a adăugat Volodimir Zelenski.
Liderul ucrainean a subliniat că, deși este „recunoscător” pentru eforturile depuse „pentru a avansa cel de-al șaselea pachet de sancțiuni”, UE trebuie să continue cu planurile de aprobare a sancțiunilor.
Mai multe informaţii: Zelenski îndeamnă UE să adopte al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „E timpul să fiți uniți”
Bătălia pentru Severodonețk , „incredibil de intensă”
Guvernatorul regiunii ucrainene Luhansk, Serhiy Haidai, a avertizat că trupele ruse au intrat în orașul Severodonetsk, important din punct de vedere strategic, în timp ce luptele intense continuă în estul țării, relatează BBC.
Serhiy Haidai spune că forțele Moscovei se apropie de centrul orașului – cel mai mare și cel mai estic dintre cele aflate încă sub control ucrainean – după ce aproape că l-au înconjurat.
Guvernatorul regiunii spune că bătălia pentru Severodonetsk este incredibil de intensă – bombardamentele fiind atât de violente, încât oficialii au renunțat să mai numere victimele.
Printre cei uciși astăzi se numără un jurnalist francez care lucra pentru BFM TV.
Președintele Biden a declarat astăzi că SUA nu vor furniza sisteme care ar putea fi folosite pentru a ataca Rusia, de teamă de a nu escalada conflictul.
Este un război care, potrivit profesorului Michael Clarke de la Departamentul de Studii de Război de la King’s College din Londra, nu dă semne că se va încheia imediat.
„Ucrainenii au demonstrat că pot lupta cu rușii până la oprire în diverse locuri. Rușii nu pot face, de fapt, mari progrese. Pe de altă parte, ucrainenii, în acest moment, cu siguranță nu îi pot alunga pe ruși. Așadar, ceea ce vedem este perspectiva unui război static, în care ambele tabere obțin mici câștiguri, dar nimic decisiv”, spune acesta.
Dmitri Medvedev, avertisment pentru SUA
Președintele american Joe Biden a spus că SUA nu vor trimite în Ucraina sisteme de rachete care pot ajunge în Rusia, iar fostul președinte rus Medvedev a ţinut să lanseze un avertisment.
Dmitri Medvedev, care a condus Rusia între 2008 și 2012, a avertizat că, dacă orașele țării vor fi „atacate”, Moscova va trebui să își pună în aplicare „amenințarea de a lovi centrele care iau aceste decizii criminale”.
„Unele dintre ele nu se află deloc la Kiev”, a adăugat el, semnalând că mesajul era destinat unor națiuni mai îndepărtate decât Ucraina. „Nu este nevoie să explicăm ce s-ar întâmpla în continuare”, a spus el, potrivit BBC.
Declaraţiile vin în urma unor informații potrivit cărora administrația Biden ia în considerare trimiterea unor sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune către Kiev.
Armata ucraineană anunţă progrese în sud și lupte intense în estul regiunii Donbas
Armata ucraineană a raportat progrese în timpul contraofensivei sale în sud și eforturi continue pentru a ține în frâu avansurile rusești în regiunea Donbas de est, potrivit CNN.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat luni eforturi suplimentare ale Rusiei de a degrada apărarea ucraineană în Luhansk și Donețk, precizând că artileria, loviturile aeriene și rachetele au fost folosite în mai multe locuri – inclusiv în Lysychansk și Soledar.
Presiunea rusă asupra Severodonetsk, un oraș în care două treimi din proprietăți au fost raportate ca fiind distruse, continuă – Statul Major General afirmând că ostilitățile persistă în oraș și în jurul acestuia.
Statul Major General a declarat că luptele continuă în jurul satului Komyshuvakha, la sud-vest de Severodonetsk.
Ucraina a revendicat un oarecare succes în ofensiva sa din sud, care a început în weekend. Statul Major General a declarat că „inamicul a suferit pierderi și s-a retras din satul Mykolaivka, regiunea Kherson, ceea ce a dus la panică în rândul militarilor din alte unități ale forțelor armate ale Federației Ruse”.
Dacă forțele rusești s-au retras din Mykolaivka, acest lucru ar reprezenta un câștig de câțiva kilometri pentru unitățile ucrainene.
De asemenea, Statul Major General a raportat bombardamente transfrontaliere asupra așezărilor din regiunile nordice Cernihiv și Sumy, precum și bombardarea teritoriului de la nord de orașul Harkov, care a fost recent recucerit de forțele ucrainene.
Turcia se oferă să găzduiască o nouă rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și ONU
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis luni preşedintelui rus Vladimir Putin că Ankara este pregătită să găzduiască noi discuții între Rusia, Ucraina și Națiunile Unite la Istanbul, relatează CNN.
Într-un apel telefonic, liderul turc i-a subliniat omologului său rus necesitatea unor măsuri care să minimizeze efectele negative ale războiului” și să restabilească pacea între Rusia și Ucraina „cât mai curând posibil”, a transmis biroul preşedinţiei turce.
”Preşedintele Erdogan a exprimat că sunt dispuşi (n.r. oficialii turci) să se întâlnească cu Rusia, Ucraina şi ONU la Istanbul şi să joace un rol într-un posibil mecanism de monitorizare, dacă ambele părţi sunt de acord în principiu”, se menţionează în comunicat, citat de CNN.
Mai multe informaţii: Turcia se oferă să găzduiască o nouă rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și ONU
Oficial separatist pro-rus: Soldații ucraineni de la Azovstal ar putea primi pedeapsa cu moartea
Yuri Sirovatko, ministrul justiției al autoproclamatei Republici Populare Donețk din estul Ucrainei, spune că soldații ucraineni capturați de forțele ruse după asediul asupra uzinei siderurgice Azovstal, ar putea primi pedeapsa cu moartea, relatează AFP, citată de The Guardian.
„Instanța va lua o decizie în privința lor. Pentru astfel de infracțiuni avem cea mai mare formă de pedeapsă din Republica Populară Donețk – pedeapsa cu moartea. Toți prizonierii de război se află pe teritoriul Republicii Populare Donețk”, a spus Sirovatko.
Cel puțin 1.000 de luptători ucraineni, inclusiv membri ai batalionului Azov, au fost transferați pe teritoriul controlat de Rusia în urmă cu mai bine de o săptămână, după ce uzina de oțel Azovstal din Mariupol a fost capturată de forțele ruse, notează The Guardian.
Sirovatko a vorbit despre aproximativ 2.300 de soldați de la uzina Azovstal.
Batalionul Azov a jucat un rol central în justificarea Rusiei pentru invazia sa, care a fost lansată inițial cu presupusul scop de „denazificare”.
Oficialii de la Kiev au sugerat că luptătorii ar putea fi implicați într-un schimb de prizonieri, dar unii oficiali ruși au cerut ca aceștia să fie judecați sau chiar executați pentru acuzații de „terorism”.
Doi civili au fost răniți în explozia din Melitopol, relatează presa rusă
Un bărbat și o femeie au fost răniți după ce ”un dispozitiv exploziv improvizat” a fost detonat luni dimineață în centrul orașului Melitopol, relatează agenția rusă de presă Ria Novosti, citându-l pe șef adjunct al poliției din regiunea Zaporojie, Aleksei Selivanov, care vorbește în numele autorităților ruse, care controlează în prezent Melitopol, potrivit CNN.
Atacul „pare să fi fost lansat de ucraineni”, a adăugat Selivanov, fără a oferi alte detalii.
Anterior, primarul ucrainean din Melitopol, Ivan Fedorov, aflat în exil, a spus că există „mai multe versiuni” ale celor întâmplate.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!