3 comentariiÎnfiinţată în 1893, Pepiniera Istriţa-Pietroasa funcţionează în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Doi ingineri şi opt muncitori lucrează zi-lumină pe cele 65 de hectare plantate cu pomi de toate felurile.
Pe lângă loturile didactice cu specii exotice, inginerul doctorand Andrei Tabacu ne atrage atenţia asupra rândurilor cu Aronia, arbuşti plini de fructe mici şi negre, şi de moşmon (sau scoruş), un arbore rezistent la ger, cu fructe cremoase, ca nişte mere mărunte, care se coc toamna târziu. “Aronia este deja cunoscut ca un fruct medicinal, este adăugat în sucuri, suplimente alimentare. Moşmonul merită şi el mai multă promovare, pentru că este nepretenţios, nu are boli, dăunători şi creşte deja în mai multe regiuni din ţară”, explică inginerul.
Odată cu schimbările climatice, crede Andrei Tabacu, ar fi potrivită şi o schimbare a obişnuinţelor de cultivare şi de consum în materie de fructe: “Adică, pe lângă mere, prune, cireşe, să ne obişnuim să consumăm şi alte fructe, oarecum exotice”.
Pentru cultivatori, beneficiile sunt că soiurile pe care le aclimatizează cercetătorii de la Istriţa-Pietroasa nu au boli, dăunători, mari cerinţe de apă şi hrană, “sunt rustice”, cum se exprimă inginerul Tabacu. În schimb, un kilogram de kaki, de pildă, este oricând mai scump decât un kilogram de mere.
Recoltă bogată de kaki
Kaki, “mărul Orientului”, este un arbore originar din Asia. “Soiul pe care îl cultivăm aici este unul fără sâmburi, precum cel din comerţ. Rezistă foarte bine la ger, la secetă, la dăunători. Şi este foarte productiv”, precizează inginerul, dând la o parte frunzele late, pentru a arăta mingile verzi ale fructelor.
Tratamentele aplicate pomilor în Staţiunea Istriţa-Pietroasa sunt minime, iar apa este distribuită printr-un sistem de irigaţii cu picătura. “Pare că e ofilit, dar e doar stresat”, spune Andrei Tabacu despre un copăcel de kaki, bătut de soare.
Fiecare soi are o poveste a lui, fiecare copac, o personalitate. Unii sunt mai harnici, alţii, mai leneşi, unii, mai sensibili, alţii, viguroşi şi ţanţoşi. Unii au nevoie să fie înveliţi cu paie, iarna. Alţii au nevoie să fie umbriţi cu pânză, vara. Aşezaţi pe rânduri şi loturi, seamănă cu nişte elevi în clase. Inginerii agronomi îi antrenează, cu răbdare, să ia Bac-ul climei temperat-continentale.
Din China, prin Grecia, până în Dobrogea
Pe lângă recolta de kaki, care va fi strânsă în octombrie-noiembrie, inginerul Tabacu speră şi la prima recoltă de rodii.
Să avem rodia de Buzău! E primul an când fructifică arbuştii plantaţi de noi. Rodiul se găseşte în România, deocamdată, doar ca plantă decorativă. Un soi care face fructe mici. Noi încercăm să adaptăm un soi de rodie care produce fructe pentru consum.
Andrei Tabacu, inginer doctorand:
Răspândit din China până în zona Mediteranei, rodiul îndură frig până la minus 18 grade şi se descurcă în condiţii de secetă prelungită. “De când iernile la noi nu mai sunt atât de friguroase, cred că sunt şanse bune să cultivăm rodii la scară largă”, susţine inginerul Tabacu.
Curmalii chinezeşti, jujubele, sunt plini de fructe: lunguieţe, verzi, ca nişte prune. “Fructifică eşalonat, adică în acelaşi timp are, pe aceeaşi ramură, şi fructe, şi flori. La noi, a fost adus de coloniştii greci, în Dobrogea, unde îl putem vedea crescând spontan, pe malurile râurilor sau prin grădini. Tot o specie rustică, nepretenţioasă. Fără boli şi dăunători”.
Una dintre vedetele loturilor didactice este baby kiwi, o liană, de fapt, îl descrie cercetătorul. Vine tot din Asia şi e întins ca o viţă, pe sârme. Fructele sunt precum cele de kiwi, dar mai mici şi fără înveliş pufos. Pot fi mâncate cu tot cu coajă.
O altfel de banană
Preferata lui Andrei Tabacu este însă Asimina triloba, Banana Nordului sau pawpaw, cum i se spune în zona ei de baştină, America de Nord. Este planta pe care inginerul de 26 de ani şi-a ales-o ca subiect al tezei de doctorat.
Soarele puternic şi direct nu îi prieşte Asiminei, de aceea rândurile de arbori sunt acoperite cu umbrare. “Prin anii 1920, nişte români care imigraseră în Ohio s-au întors în ţară aducând cu ei şi fructe de Asimina. Au păstrat seminţele şi, când s-au întors acasă, la Pianu de Sus, în Alba, le-au aruncat pe lângă casă, într-un loc umbrit. Şi cred că acel prim exemplar de Asimina există şi acum”.
Sub perdeaua albă, plantele de Asimina îşi protejează cu frunze lungi bebeluşii dolofani ai fructelor. “Banana Nordului are în comun cu banana doar culoarea galbenă, când se coace. Când pieliţa e galben-auriu sau galben-pai, fructul are un gust de vanilie, pepene şi mango. După postmaturare, pieliţa se înnegreşte, e maronie. Se schimbă şi gustul, spre cafea, caramel, un gust foarte interesant. Pulpa este cremoasă şi plantele de Asimina din alte loturi ale USAMV dau fructe care ajung până la 400 de grame. Un singur fruct, deci e destul de mare, destul de productiv”, spune inginerul Tabacu.
În afară de umbră, în primii trei-patru ani de la plantare, Asimina nu are alte nevoi. E singura specie dintr-o familie de plante tropicale care creşte fără probleme în climat temperat, cum e cel de la noi din ţară. Rezistă până la temperaturi de minus 27 de grade Celsius.
Zeci de soiuri de smochini în teste
Smochinii sunt deja familiari în grădinile românilor. Andrei Tabacu arată cu mândrie spre rândurile de arbuşti cu frunze palmate: “Peste 20 de soiuri de smochin avem aici. Testăm să vedem care e mai productiv în condiţiile noastre de climă”. Apoi, arătând spre o smochină verde-aurie, lipită direct de tulpină: “Asta e din prima recoltă. Smochinul dă două recolte pe an. Fructele din prima recoltă se coc în timp ce apar florile din a doua recoltă”.
La prima vedere, pomişorii din loturile didactice sunt nişte pomi oarecare. Dar dacă le auzi povestea, de cât de departe vin şi ce sunt capabili să înfrunte, îţi dai seama că aşa vor arăta livezile viitorului din România. “Dacă tot le cumpărăm din magazin, de ce să nu le şi producem la noi în ţară?”, se întreabă Andrei Tabacu, verificând grijuliu, încă o dată, fructele de rodii, care au căpătat o tentă roşiatică.
Poate rodia de Buzău nu va fi cea mai mare şi mai grozavă rodie, dar, fără îndoială, va avea ceva de spus celor care vor să ţină pasul şi cu vremurile, şi cu vremea.
Măslini şi citrice nu vom putea cultiva în România prea curând, dă asigurări tânărul inginer. “Doar ca plante de apartament, dar nu afară. Nu cât încă avem temperaturi de îngheţ iarna”.