Liviu Burz (43 de ani) este din Câmpeni, județul Alba și este unul dintre celei mai prestigioase opere din lume – Opera de Stat din Viena. Chiar și în capitala imperială a valsului, românul a promovat folclorul românesc, despre care spune că îl ia peste tot în lume pentru că „stilul stufletului este folclorul”.
La „Românii au talent”, Liviu Burz a venit cu tulnicăresele din Câmpeni și au pus în scenă un spectacol inedit. Au cântat la tulnic, un vechi instrument muzical, tradițional în zona Munților Apuseni.
„Este un instrument vechi dacic care încă și-a păstrat funcția și noi încercăm să-l mai conservăm un pic, să-l mai avem în muzica noastră și în cultura noastră pentru că totul se denaturează. Și dacă nu păstrăm folclorul, pierdem”, a explicat Liviu Burz, pe scena emisiunii „Românii au talent”
Atât publicul, cât și cei patru jurați de la Românii au talent, l-au aplaudat la scenă deschisă.
„A fost un moment care mi-a plăcut și mă simt onorat că am avut ocazia să fiu martor la acest moment”, a spus Andi Moisescu.
Liviu Burz este bas la Opera de Stat din Viena, iar vocea sa impunătoare l-a impresionat pe Florin Călinescu.
„Am o curiozate personală. La pâine cum faceți?, l-a întrebat Florin Călinescu pe Liviu Burz care a răspuns pe un ton grav „Vă rog să-mi dați o franzelă”
Artistul a relatat o întâmplare când vocea sa a făcut diferența.
„Eram student la Cluj și asta se întâmplat prin 1996. În autogară, doi cetățeni aveau ceva de împărțit, unul mai tânăr, unul mai în vârstă, și ăla mai tânăr îl agresa pe cel mai în vârstă și am zis: Băăi”, a povestit Liviu Burz, pe scena Românii au talent.
Reprezentația lui Liviu Burz a pus capăt ultimei ediții de preselecții din sezonul 8 al emisiunii Românii au talent.
Citește și EXCLUSIV/ Secretele juraților de la show-urile de talente. Ce fac în culise Delia, Cheloo, Antonia, Brenciu și Bănică jr
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro