„Aş vrea ca una dintre fetele astea să trăiască cu mine în casă cât vrea ea”, a declarat vedeta, referindu-se la fata care o să câştige concursul pus la bătaie de PRO TV, în urma căruia femeile care-l doresc pe Liviu trimit fotografii dintre care el îşi va alege preferata. Astfel, aceasta va vedea ce om bun e el şi ce a pierdut Adelina.
„Ăsta e plătit de mine, tatuajul! Ia să îl dai jos”, s-a enervat Liviu văzând nişte imagini cu fosta soţie, Adelina în care se vedea tatuajul pe care frumoasa brunetă îl are în zona abdominală.
Mai mult, acesta a fost deranjat şi de faptul că bruneta mai apare în presă cu numele Vârciu, deşi nu mai e nevasta lui şi ar trebui să-şi folosească propriul nume. „Toată eşti mă-ta! Ai ochii ei, gura ei, sufletul ei. Ca să faci cumva să devii celebră cu numele tău, Pestriţu, trebuie să îl promovezi”, i-a sugerat Liviu fostei soţii. „Încetează cu Vârciu. Nu l-ai meritat niciodată. Dacă îl meritai ţi-l lăsam eu”, a mai spus nervos actorul.
Vârciu a făcut referire şi la faptul că deja e un invitat aproape permanent al emisiunii. „Nu mai am cămăşi. Cinci cămăşi am avut. Acum am trecut la tricouri. Ce să mai îmbrac dacă mă mai chemi în emisiune?”, l-a întrebat Liviu în glumă pe Măruţă, referitor la faptul că a fost invitat de foarte multe ori la Happy Hour.
Citeşte şi Doria Ivan: „Staţi la coada la Liviu Vârciu? Un alt „tăvălici” sub soare”