UPDATE. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a declarat, vineri, dup[ şedinţa CExN, că nu ştia că Liviu Dragnea, pe vremea când era preşedinte la partid, îşi cumpăra bilete de avion din banii Parlamentului şi ai partidului pentru curse private.
„Nu ştiam. Nu există o situaţie la partid, pentru că eu nu am cerut aceste lămuriri. Am cerut să i se pună la dispoziţie cui solicită toate informaţiile. (…) Aş vrea foarte mult să vorbim de prezent şi de viitor. Sunt ferm convins că dacă s-a încălcat legea, cei care au încălcat legea vor răspunde. Nu fac zid şi nu acopăr nicio ilegalitate. Nu cunosc detalii, nu m-am interesat de niciun avion şi nici nu mă interesează. Am dat dispoziţie trezorierului, contabililor, juriştilor să pună la dispoziţie ce documente trebuie”, a menţionat liderul social-democraţilor.
Potrivit Europa Liberă, „toate datele arată că traseul avioanelor închiriate se suprapunea cu vizitele externe ale lui Liviu Dragnea. Pe listă s-au aflat țări precum Israel, Elveția sau Estonia, în care fostul președinte al Camerei Deputaților ajungea mereu în calitatea sa oficială”.
În acele state, ajungeau însă și aeronavele plătite de PSD cu banii publici.
PSD refuză să spună dacă Liviu Dragnea, prietena sa, consultanți sau alți oficiali social-democrați se aflau în acele avioane private pe care le închiria. Totul este ținut la secret, deși banii folosiți sunt publici, arată Europa Liberă.
Raportul inițial al Curții de Conturi nu conținea însă informații
concrete despre aceste pachete turistice. În urma solicitărilor
formulate de echipa de audit, PSD a trebuit să vină cu noi explicații
pentru sumele cheltuite.
Peste 500.000 de lei (aproape 106.000 euro) au fost alocați de social-democrați pentru închirierea avioanelor folosite pentru zboruri externe.
Contractele nu sunt încheiate direct de PSD cu firma de transport aerian, ci sunt intermediate de SC Bers New Solution SRL. Firma apare ca fiind specializată în curățenie, neavând în portofoliu vreo legătură cu intermedierea serviciilor de transport extern.
PSD încheie sub denumirea “pachete turistice” contracte cu SC Bers Solution SRL, care la rândul ei închiriază aeronave pentru deplasările externe ale echipei Dragnea. Sunt trei contracte încheiate în lunile aprilie și mai ale anului 2018 cu următoarele valori: 182.734 lei (aproape 39.000 euro), 184.755 lei (cele două apar cumulat) și 166.422 lei.
„Sumele facturate în valoare de 367.489 lei (aproape 78.200 euro) și 166.422 (aproape 35.400 euro) reprezintă servicii de transport aerian extern, respectiv închiriere aeronave pentru Estonia, Israel și Elveția pentru delegații conduse de președinte partidului”, se arată în nota transmisă de SC Bers Solution SRL către PSD și înaintată ulterior și oficialilor de la Curtea de Conturi.
Liviu Dragnea s-a aflat în Israel, Estonia și Elveția în prima
jumătate a anului 2018, fix când PSD încheia contractele de închiriere
aeronave.
Conform informațiile prezentate de presă și în notele făcute către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, deplasările au avut un caracter oficial, datorită calității pe care o avea Dragnea de președinte al Camerei Deputaților.
Vizita în Israel efectuată de Liviu Dragnea în aprilie 2018 a fost una care a generat un scandal politic intern, după ce fostul președinte al Camerei a vorbit despre mutarea ambasadei României la Ierusalim.
Președintele Klaus Iohannis i-a acuzat pe Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă că au angajat statul român într-un demers care nu este susținut de Administrația Prezidențială.
Vizita din Elveția din mai 2018 s-a remarcat prin apariția Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, în timp ce vizitau o fabrică de ceasuri de lux.
„Nu a acoperit cheltuielile cu cazarea nicio instituţie publică, nici de aici, nici din Elveţia, nici cu transportul”, a declarat Liviu Dragnea, când a fost întrebat despre cum a ajuns Irina Tănase în delegația oficială.