Astfel, liderul PSD va putea lua decizia în funcţie de rezultatele partidului la alegerile europarlamentare, însă cu o zi înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în dosarul angajărilor fictive din Teleorman.
Liderul PSD susţine că trebuie făcute „toate eforturile” pentru ca preşedintele în funcţie să nu mai obţină un mandat. „Starea indusă în naţiune de către Iohannis îmi creează convingerea că bătălia pentru funcţia prezidenţială e foarte importantă. Eu nu sunt Cassandra. Se va alege praful de tot ce s-a făcut bun, dacă Iohannis mai stă 5 ani. Trebuie făcute toate eforturile ca Iohannis să plece de la Cotroceni. Această funcţie devine importantă. PSD se va pronunţa duminică seara”, a spus Liviu Dragnea.
Parlamentari fără pensie specială
Totodată, Liviu Dragnea a anunţat că se impune renunţarea la pensiile speciale pentru parlamentari. „Eu am renunţat la pensia specială de parlamentar. E o problemă sensibilă, trebuie să o abordăm cu curaj şi frontal. Această pensie specială nu trebuie să mai existe, trebuie să o eliminăm”, a spus Dragnea.
Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în anul 2007 şi eliminate în 2010, când criza economică a dus la eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai toţi beneficiarii, cu excepţia magistraţilor şi militarilor. Foştii parlamentari au început să primească din nou pensii speciale începând cu anul 2015.
În momentul de faţă, un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale se află la Camera Deputaţilor, fiind iniţiat de către parlamentarii PMP. În februarie 2019, a trecut de Senat prin adoptare tacită şi a fost trimis la Cameră, însă până acum nu a fost elaborat raportul privind proiectul de lege.
Citește și: