UPDATE 17:40 „Cu majoritate, respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Dragnea Nicolae Liviu împotriva sentinţei penale nr.377/21.06.2018 a ICCJ – Secţia Penală pronunţată în dosarul nr.2628/1/2016. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia instanţei, citată de Agerpres.

Discuțiile au durat aproape jumătate de oră, iar instanţa a rămas să se pronunțe pe cererea de suspendare a executării odată cu soluţionarea cererii de admisibilitate în principiu, a declarat avocata fosului șef PSD la sfârșitul ședinței de judecată.

„La termenul de astăzi ne-am judecat într-o revizuire pe care a formulat-o domnul Dragnea, în speranţa – sigur – că se va admite în principiu. Am solicitat să fie suspendată executarea în măsura în care instanţa va decide admisibilitatea în principiu”, a declarat avocata Flavia Teodosiu la finalul procesului.

Când ar urma să fie eliberat condiționat Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a fost condamnat în 2019 la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Până acum, a executat peste 500 de zile de închisoare. El mai are de ispășit încă aproape 300 de zile până când va intra automat în Comisia de liberare condiţionată, lucru care ar trebui să se întâmple peste nouă luni.

Potrivit calculelor, în toamna acestui an, Liviu Dragnea va executa fracţia de 2/3 prevăzută de lege (851 de zile) pentru a putea fi propus pentru liberare.

Cu toate astea, fostul lider PSD ar putea ieşi mai devreme din închisoare, deoarece el a muncit după gratii aproape un an. Potrivit regulamentului, Dragnea ar trebui să câştige o zi de libertate la fiecare 4 zile de muncă, astfel că propunerea de liberare condiționată ar putea veni mai devreme cu câteva luni.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News