”Darius Vâlcov a fost la Guvern tot timpul. A lucrat la Guvern tot timpul şi a sprijinit cele două guverne şi sprijină în continuare. Este un om de o valoare rară din punct de vedere al… din punct de vedere economic şi este cel care împreună cu mine şi cu încă doi colegi am lucrat efectiv la programul de guvernare, care e obligatoriu să fie pus în practică”, a declarat Liviu Dragnea.

Despre problemele penale ale acestuia, liderul PSD a răspuns: ”Domnul Darius Vâlcov are dreptul să trăiască şi să se plimbe liber şi, atâta timp cât are aceste avantaje să spunem, doreşte să ajute şi cu tot dragul. Guvernul beneficiază de sprijinul domnului Darius Vâlcov, asta este foarte important”.

Și fostul premier Mihai Tudose a comentat decizia Vioricăi Dăncilă de a ecizia privind numirea lui Darius Vâlcov în funcţia de consilier guvernamental aparţine premierului Viorica Dăncilă, apreciază deputatul PSD Mihai Tudose.

Întrebat de jurnalişti la Parlament cum comentează numirea lui Vâlcov în poziţia de consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului şi dacă acesta respectă criteriile de integritate, Tudose s-a arătat iniţial mirat de acest lucru: „În ce calitate? Este consilier oficial?”.

Darius Vâlcov, consilier de stat în Guvernul Dăncilă. Darius Vâlcov a fost numit în funcția de consilier de stat în Guvernul Dăncilă. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial și este semnat de Viorica Dăncilă. Decizia este contrasemnată de secretarul general al Guvernului, Ioana Andreea Lambru.

Fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, și fost senator, Vâlcov a fost pus sub urmărire penală, în 2015, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Mai exact, acesta deținea prin interpuși firme de de cadastru, de contabilitate și un birou de avocatură.

Produsul infracțional, conform DNA, obținut a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur, un tablou Renoir, un tablou Jean Cocteau. Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri. Pe acestea figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi, printre mulți artiști celebri, Pablo Picasso sau Andy Warhol.

Ulterior, s-a aflat că Darius Vâlcov are un nou dosar penal, pentru dare de mită. Darius Vâlcov a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal, fiind acuzat de dare de mită.

Citește și: EXCLUSIV / Dezvăluiri din interiorul RADET: “Sistemul o să mai facă victime. Acum vor ‘cădea doar oameni nevinovați”

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News