Materialul Der Spiegel a fost preluat de versiunea în limbă poloneză a Deutsche Welle, autorul său fiind jurnalistul Jan Puhl, ce care se întreabă de ce nu intervine Bruxelles-ul și la noi, cum a făcut-o în Polonia.

Traducerea articolului din Der Spiegel, care apare la Hamburg:

„Conducătorul secret al României este Liviu Dragnea. La fel că Jaroslav Kaczynski, polonezul conservator, acesta conduce Guvernul de la București, fără să aibă efectiv o funcție în cadrul puterii executive, ci bazându-se pe autoritatea lui de șef al celui mai puternic partid de guvernământ.

Dragnea este considerat un autocrat corupt și cinic, ceea ce îl diferențiază de Kaczynski, care e un naționalist și un ideolog convins.

Amândoi au, însă, în comun faptul că vor să priveze sistemul judiciar de independența să și să îl controleze cu ajutorul majorității parlamentare.

Idealul polonezului Kaczynski este să își construiască un stat puternic. Românul Dragnea, în schimb, vrea să se protejeze pe el și acoliții lui de intervenția autorităților anticorupție.

Dragnea a lăsat-o deja fără funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, un procuror incomod. Acum vrea să-i facă față celui mai mare inamic: președintele Klaus Iohannis.

Având de facto puțină putere, Iohannis a încercat pe cât posibil să blocheze acțiunile lui Dragnea. Cel din urmă vrea însă să demareze procedurile de suspendare a președintelui din funcție.

Peste 100.000 de oameni au demonstrat la sfârșitul săptămânii trecute împotriva guvernanților din țara lor și împotrivă schimbărilor dorite de aceștia în justiție.

La București, manifestația s-a soldat cu peste 400 de răniți, când jandarmii au intervenit împotrivă demonstranților.

În comparație cu Kaczynski, care îi jignește pe protestatarii din țara lui și îi consideră polonezi de o categorie mai proastă, Dragnea îi bate protestatarii din România. Asta spune tot despre o țara care din ianuarie trebuie să preia Președinția UE.

Tocmai de aceea, este de neînțeles de ce Bruxelles-ul nu intervine. După Polonia, ar trebui declanșate proceduri și împotrivă României cu privire la statul de drept și pusă presiune prin aplicarea de sancțiuni. Românii care au ieșit în stradă pentru a-și apăra libertatea merită să fie susținuți de UE”.

Între timp, sute de români au depus plângeri la Parchetul militar, în cazul violențelor de la protestul din 10 august.

Iar la o săptămână după acele evenimente, a avut loc o manifestație în Piața Victoriei, pentru a „comemora” violențele din 10 august.

În acest timp, Washington Post și The Economist trag un semnal de alarmă privind democrația din România.

Iar în Le Figaro a apărut un articol-manifest, despre protestele din 10 august, scris de un profesor de la Iași.


Citește și: Deputații români și marile lor pasiuni (altele decât politica!). ”Sunt un om de acțiune. Mă sui în mașină și mă duc de nebun prin pădure!”


 

Urmărește-ne pe Google News