Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, într-o intervenție telefonică, la România TV, dacă vor fi „efecte negative ascunse” ale legii salarizării, „nimeni nu stă pe gânduri să le rezolve”.
„Dacă vor fi lucruri, efecte negative ascunse care nu au fost ascunse, nu stă nimeni pe gânduri să le rezolve, dar să ne uităm cu atenţie. Dar nu sunt de acord să modificăm o lege prin care să ducem salarii ale unor funcţionari la sute de milioane, nu sunt de acord. Nu sunt de acord ca un funcţionar dintr-un minister să aibă salariul mai mare decât al unui ministru al Guvernului”, a declarat Liviu Dragnea.
De asemenea, liderul PSD a cerut ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să prezinte în fiecare zi informaţii prin toate mijloacele în legătură cu legea salarizării.
„Dacă Guvernul va trimite la Parlament, va cere fundamentat una sau mai multe modificări (la legea salarizării – n.r.), sigur ne vom uita cu atenţie, nu este nimic imposibil. Dar, în continuare, este foarte important din partea Guvernului să prezinte în fiecare zi informaţii prin toate mijloacele, să iasă ministrul Muncii, să intre prin telefon, să facă conferinţe de presă, să explice, să arate, să scrie, să deseneze, să prezinte exemple, să aibă răspunsuri la toate întrebările apărute în spaţiul public. Este o obligaţie fundamentală a ministrului Muncii în această perioadă şi sunt convins că va face este lucru, şi al tuturor comunicatorilor din partea şi a PSD şi a colegilor de la ALDE să explicăm acest lucru”, a spus Dragnea.
Lia Olguţa Vasilescu va rămâne în istorie ca ministrul care și-a pus semnătura pe legea salarizării unitare în sistemul bugetar, lege care este contestată în prezent de o anumită parte a sindicatelor, și care a început să aibă efecte vizibile de la 1 ianuarie 2018.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro