Din cauza implicării în „fapte semnificative de corupție”, fostul președinte al Camerei Deputaților din România, Liviu Nicolae Dragnea, „nu este eligibil pentru intrarea pe teritoriul Statelor Unite”, potrivit documentului publicat de Radio Europa Liberă.
Desemnarea publică a lui Liviu Dragnea ca persona non grata pe teritoriul american s-a făcut potrivit legilor americane pe baza „informațiilor credibile pe care secretarul de stat al Statelor Unite le are în privința oficialilor guvernelor străine că sunt implicați în fapte de corupție”.
Legea americană reglementează că secretarul de stat anunță pe canale publice sau private astfel de oficiali și pe membrii apropiați ai familiilor lor. Astfel, măsura secretarului de stat de interzicere a intrării pe teritoriul SUA pentru Dragnea este aplicată și celor doi fii ai acestuia, Valentin Ștefan Dragnea și Maria Alexandra Dragnea.
„Acțiunea de astăzi transmite un semnal puternic că Statele Unite sunt angajate în lupta împotriva corupției și în sprijinirea statului de drept în România”, se arată în comunicatul oficial al biroului purtătorului de cuvânt al secretarului de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo.
Liviu Dragnea se află, în prezent, la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 3 ani și 6 luni după condamnarea din dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.
Fotografie principală: Inquam Photos / Octav Ganea