Liviu Dragnea a făcut trimitere la încercări de ocolire a legii, prin transformarea unor localuri publice în cluburi private, ca şi la posibile consecinţe economice negative ale legii.

Dragnea a precizat că şi fumătorii trebuie să poată fuma în condiţii civilizate şi nu a exclus modificarea legii, în perioada următoare, mărturisind că mai mulţi colegi parlamentari s-au gândit deja la acest lucru.

Conform legii care se va aplica în România începând de joi, 17 martie, fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.

Urmărește-ne pe Google News