Șeful PSD a adăugat că Guvernul ar putea face opţională aderarea la o schemă de pensii private.

„Nevoia de relaxare fiscală atât pentru sectorul privat cât şi pentru angajatori a fost una acută. Şi va continua, vom reduce atât numărul de taxe cât şi valoarea lor”, a spus Liviu Dragnea. „Nu puteam aştepta câţiva ani pentru a face schimbările la care ne-am angajat în programul nostru”, a adăugat preşedintele PSD.

Comisia Europeană se aşteaptă ca România să înregistreze un deficit de 3,4% din PIB în acest an, peste ţinta de 2,9%, dacă nu ia măsuri suplimentare pentru limitarea costurilor. Însă Liviu Dragnea s-a declarat încrezător că Guvernul de la Bucureşti va respecta ţinta de deficit pe 2018 fără măsuri suplimentare şi de asemenea a confirmat ţinta de creştere de 5,5%, în pofida unui avans sub aşteptări de 4% în primul trimestru.

Potrivit preşedintelui PSD, până în 2020 contribuţiile sociale vor continua să fie reduse, ajungând sub 35%, de la 37,25% în prezent. De asemenea, taxa pe valoarea adăugată va mai fi redusă cu un punct procentual, până la 18%, adăugând însă că nu s-a decis încă dacă această reducere va fi introdusă în 2019 sau 2020. În plus, Guvernul intenţionează să reducă actualul impozit de 16% pe profitul companiilor până la 10% în cazul companiilor cu o cifră de afaceri mai mare de un milion de euro.

Dragnea este văzut ca cel mai puternic politician din România, deşi nu poate deveni premier din cauza unei condamnări pentru fraude electorale, comentează Reuters.

„Necesitatea relaxării fiscale, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru angajaţi, a fost stringentă. Şi va continua, pentru că vom reduce atât numărul taxelor, cât şi cuantumul lor”, a declarat liderul PSD, adăugând că vor continua şi investiţiile pentru a genera venituri la buget şi că acţiuni ale companiilor de stat vor fi vândutepe bursa de la Bucureşti în următorii doi ani.

Potrivit preşedintelui PSD, Guvernul intenţionează să se concentreze pe majorarea veniturilor prin investiţii, promovarea schemele de ajutorare, accesarea fondurilor UE şi demararea parteneriatelor public-private pentru lucrările de investiţii. De asemenea, sunt avute în vedere listările întârziate la bursă.

„Începând din 2019-2020, o majoritate covârşitoare a companiilor de stat vor fi listate la bursă”, a spus Dragnea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News