„Am mai avut discuţie cu voi şi eu şi ştiu că doamna premier a fost şi mai dură. Se pare că degeaba. Deci în România intră alimente pline de otravă, pline de chimicale, alimente care au calitate mult inferioară faţă de aceleaşi alimente vândute în ţările de origine. Şi eu vă întreb, ultima dată – eu, personal, de la partid, nu decid eu, Guvernul decide, dar vă întreb eu – ce vă lipseşte să începeţi acest program de protecţie a copiilor români şi de protecţie a cetăţenilor români să nu mai consume alimente otrăvite? Vă lipseşte curajul? Dacă vă lipseşte curajul este grav pentru că bărbăţia nu se cumpără de la librărie. Vă lipseşte aparatură? Dotaţi-vă! Vă lipsesc specialişti? Aduceţi-i”, a zis Dragnea, în declarațiile făcute la Consiliul Național al PSD, unde a cerut să se adopte cât mai repede amnistia şi graţierea.

Liderul PSD a insistat pe acest subiect, spunând că a vorbit despre acest pericol și în urmă cu doi ani, potrivit Agerpres.

„Sunt deja doi ani de zile de când am vorbit despre asta şi în continuare România este inundată de produse contrafăcute, de alimente care sunt pline de otravă, de alimente şi nu numai de alimente, de produse care au calitate inferioară, pentru că este România şi putem face ce vrem acolo. Eu vă rog foarte mult să o luaţi foarte în serios şi, doamna prim-ministru, (…) să nu mai acceptaţi întârzieri! Vă rog să le cereţi până la sfârşitul anului care este planul de măsuri, necesarul de fonduri şi de când îl pun în aplicare. Nu sunt în stare să protejeze cetăţenii români, să meargă acasă! Da, să mai facă un dosar la DNA pentru trafic de influenţă. Să meargă acasă! Posturile în care sunt numiţi unii sau alţii, nu le mai trataţi ca pe nişte sinecuri. Asumaţi-vă responsabilitatea, că oamenii asta aşteaptă de la noi”, a conchis Dragnea.


Citește și: Iarna la malul Mării Egee. Cât te costă să-ți faci Crăciunul la Salonic. E mai ieftin decât pe Valea Prahovei!


 

Urmărește-ne pe Google News