UPDATE 23:30: Codrin Ștefănescu a declarat că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital. Secretarul general al PSD a precizat că medicii urmează să decidă luni dacă îl vor opera pe liderul PSD.

„Am fost să-l vizitez pe Liviu Dragnea la spital cu Mircea Drăghici exact când ne-am întors de la Brăila. Părerile doctorilor sunt împărţite. Adică doi dintre marii noştri specialişti spun că n-ar fi nevoie de o intervenţie chirugicală, alţi doi spun că e nevoie de două intervenţii chirurgicale şi urmează ca în seara asta şi mâine dimineaţă după ce mai fac un set de analize să ajungă la o concluzie comună. El ar dori să nu se ajungă la operaţie. Este o dublă hernie şi are şi o problemă la gât. E o chestiune cervicală. Urmează ca mâine să primim un răspuns exact. În orice caz, va trebui să stea la pat în următoarele câteva zile obligatoriu. Prin urmare va trebui să oprim turneul în ţară. La sfârşitul săptămânii aveam de vizitat colegii noştri din oraşele judeţen din Cluj, Sibiu şi Braşov. E foarte posibil să amân aceste conferinţe. Mâine voi vorbi cu colegii mei şi o să trimit o circulară în sensul acesta, în funcţie de ce aflăm mai multe de la medici”, a afirmat Codrin Ştefănescu, duminică seara, la Antena 3.

Potrivit Mediafax, Biroul Permanent al PSD urma să se întrunească luni, iar în cursul săptămânii era programat Comitetul Executiv pentru a fi prezentată lista candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European.

„Trebuia să facem Birou Permanent mâine (luni – n.r.) al partidului, asta era înainte de a face CEx în care urma să stabilim lista candidaţilor la europarlamentare. Marţi sau joi, erau două variante. O să amânăm săptămâna aceasta tot”, a spus Ştefănescu, conform sursei citate.

De asemenea, secretarul general al PSD a spus că strângerea de semnături pentru lista de candidați social-democrați se va finaliza în săptămâna viitoare.

Tot astăzi, Liviu Dragnea era citat la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a fi reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman, în care are o condamnare în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Este posibil însă ca Liviu Dragnea să nu se prezinte având în vedere că acesta a acuzat în ultimele zile probleme de sănătate.


Liderul social-democrat era aşteptat, duminică, în Organizaţia Brăila, unde au loc alegeri, după plecarea din partid a fostului premier Mihai Tudose.

Sâmbătă, preşedintele PSD s-a aflat la Ilfov, iar vineri, la Dâmboviţa, în cadrul turneului preelectoral, de stabilire a noilor conduceri, în filialele cu probleme.

Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD şi apropiat al lui Dragnea, ne-a spus care este starea de sănătate a liderului PSD, după ce a ajuns la spital cu dureri, sâmbătă.

„Aseară m-a sunat Irina, erau la spital, şi finalizase analizele preliminare. Medicii au stabilit că nu are voie să plece din spital. A riscat imens în acest turneu, pentru că s-a tasat acea dubla hernie”, a spus Ştefănescu.

Potrivit secretarului general al PSD, problema de sănătate a lui Liviu Dragnea nu este recentă, iar acum s-a acutizat. „Problema este mai veche, dar a rezistat la durere si durerea s-a acutizat. Medicii i-au spus că la această afecţiune, trebuia să stea întins”, a precizat Codrin Ştefănescu.

În cursul zilei de duminică, medicii vor stabili diagnosticul final şi dacă este nevoie de o intervenţie chirurgicală. „Sperăm să nu fie nevoie de operaţie, să se rezolve cu tratament, pentru că mai avem încă multe judeţe, în cadrul turneului”, a mai afirmat Codrin Ştefănescu.

Liviu Dragnea a ajuns, sâmbătă, la spital, după participarea la Conferinţa de alegeri din Organizaţia PSD Ilfov. Președintele PSD a spus la finalul conferinței de presă că merge la spital pentru a-și face un RMN.

Şi în urmă cu o zi, la Dâmboviţa, acesta s-a plâns că nu poate sta în picioare şi că este foarte frig în sala unde s-a organizat conferinţa.

Foto: HEPTA


Citeşte şi:

Primele filmări de la Mărculești, lagărul care apare în documentele istorice găsite în dosarul ”Moscova 2”!

 
 

Urmărește-ne pe Google News