Primul tur al alegerilor pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), care a avut loc marți, 12 martie, a produs o surpriză majoră: prof.dr. Liviu Maha, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), a strâns 222 de voturi comparativ cu cele 190 obținute de actualul rector în funcție, prof.dr. Tudorel Toader, fost ministru al justiției. Cei doi se vor înfrunta turul II al alegerilor, cel decisiv, programat în ziua de luni, 18 martie.
Profesorul Liviu Maha predă la UAIC din 1999, fiind specializat în procesul de integrare economică, comerț internațional, internaţionalizarea firmelor, extinderea UE, piaţa internă, politica de dezvoltare regională, coeziunea economico-socială, fondurile structurale și de coeziune, politici economice.
Contracandidatul lui Toader s-a mai specializat în ultimii ani în finanțări europene și managementul proiectelor, afacere derulată în paralel cu activitatea didactică. Este cunoscut, în mediul universitar din zona Moldovei, ca un produs „de casă” al instituției la șefia căreia candidează: a urmat cursurile de licență, masterat și doctorat la UAIC. În prezent, coordonează la FEAA programele de licență și masterat în domeniul Economie și Afaceri Internaționale, dar și activitatea de formare profesională continuă.
Liviu Maha: „Suntem, deci, dornici să facem o schimbare”
Reporterii Libertatea au discutat cu mai multe cadre didactice de la UAIC care au estimat, încă din urmă cu șase luni, că Liviu Maha poate fi contracandidatul care îl detronează pe Tudorel Toader, aflat din 2016 la cârma celei mai vechi instituții de învățământ superior din România. Toader s-a autosuspendat din funcția de rector între 2017 și 2019, cât timp a fost ministru al justiției în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă.
De altfel, Liviu Maha a mers direct la țintă: și-a înștiințat colegii încă de acum șase luni că nu va viza nicio altă funcție din universitate. Și-a depus candidatura doar pentru postul de rector, de pe poziția de director de departament și membru al Senatului UAIC. Unul dintre atuurile profesorului de economie, spun cei care îl cunosc, este discursul tranșant, dar civilizat. Maha nu a atacat, în timpul campaniei electorale, persoana Tudorel Toader, ci i-a enumerat nerealizările, evidențiind lipsa de performanță la șefia UAIC. La catedra la FEAA, Maha este unul dintre cei mai respectați profesori, bucurându-se, de asemenea, de simpatie și în rândul studenților.
„Îmi exprim recunoștința pentru votul de încredere din primul tur. În același timp, le mulțumesc tuturor membrilor comunității academice pentru că au venit în număr mare la vot. Aceasta a făcut ca alegerile la care am participat să fie reprezentative și semnificative pentru viitorul universității noastre. Este clar că ne pasă de acest viitor și că vrem să îl schimbăm. Suntem, cum spuneam, alegerile noastre! Și suntem, deci, dornici să facem o schimbare”, a spus Liviu Maha într-un mesaj transmis a doua zi după vot.
Mesaj pentru restul candidaților
Nu a existat nicio dezbatere propriu-zisă între candidați, dar într-o serie de articole publicate pe rețelele de socializare și în presa locală, Maha nu l-a criticat deschis pe Toader, ci a arătat că reușitele pe care acesta și le arogase nu au fost integral ale sale. Economistul a arătat că puteau fi atrase mai multe fonduri europene, că universitatea a dispărut din toate clasamentele internaționale relevante și că diferitele creșteri salariale și achiziții făcute de UAIC au putut fi realizate doar prin creșterea finanțării de la bugetul de stat, și nu prin atragerea unor fonduri special pentru aceste proiecte.
„Îi felicit cu toată deschiderea pe ceilalți candidați pentru rezultatele obținute, ținând cont de faptul că programele manageriale propuse cuprind numeroase idei constructive și alternative pertinente care au fost apreciate de un număr semnificativ de cadre didactice, cercetători și studenți. Unitatea în această diversitate de abordări este, fără echivoc, necesitatea unei înnoiri de optică și îmi doresc ca, în perioada dintre cele două tururi de scrutin, dar și ulterior, să integrez în propriul meu program managerial ceea ce este necesar universității noastre, astfel încât propunerile pentru următorii ani să răspundă cât mai bine priorităților comunității academice din care fac parte cu bucurie”, a mai spus Liviu Maha.
Calculele pentru turul II
Pe locul al III-lea în opțiunile candidaților a fost „mâna dreaptă” a rectorului în exercițiu, prof.dr. Mihaela Onofrei, prorector timp de două mandate și rector interimar atunci când Toader a ocupat fotoliul de ministru al justiției. Aceasta a obținut 128 de voturi, cu 7 mai multe decât candidatul de pe locul al patrulea, prof.dr. Gabriel Mursa (121). Pe cinci s-a clasat fizicianul prof.dr. Tudor Luchian, cu 44 de voturi, iar ultimul a fost conf.dr. Adrian Muraru, de la Facultatea de Psihologie, care a strâns doar 15 voturi.
Dacă Toader „va culege” în runda secundă a scrutinului voturile protejatei Mihaela Onofrei, ar putea ajunge la un total estimativ de 320 de buletine de vot. Pe de altă parte, Maha ar putea aduna în teorie restul opțiunilor electorale, situație în care va deveni noul rector al universității ieșene.
Turul al doilea al algerilor pentru șefia UAIC Iași, în care se vor mai confrunta doar Tudorel Toader și Liviu Maha, va fi organizat după același format: vor avea drept de vot toți profesorii angajați ai universității, alături de cercetători și de studenții reprezentanți în structurile de conducere (consilii ale facultăților și Senat). În total, vor fi 844 de persoane cu drept de vot. Câștigătorul va fi cel care va strânge cele mai multe voturi, iar pentru ca alegerile să fie declarate valide, la urne trebuie să se prezinte măcar 50%+1 dintre cei care pot vota.
„Alexandru Ioan Cuza” este cea mai mare dintre cele cinci universități de stat din Iași, strângând peste jumătate din studenții care vin an de an în „capitala” Moldovei: circa 26.000 de la toate cele trei cicluri de învățământ Bologna. Parte a Consorțiului Universitaria, alături de instituții precum Universitatea București și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, UAIC este considerată a fi una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România.