Fișa medicală a lui Alexandru Liviu Stoian este mărturia chinurilor îndurate de-a lungul celor 11 ani de viață de băiețelul din Alexandria, Teleorman.

Maladii crunte – cancer la vezică, hidronefroză și morbus osler – i-au furat copilăria. Un licăr de speranță vine acum din Austria, unde Liviu, olimpic la engleză, poate face un tratament care să-i aline suferințele cumplite. Dar, pentru a spera la o viață cât de cât normală, copilul are nevoie cât mai repede de 70.000 de euro.

În 11 ani, Liviu a suferit cât pentru o viață

Nașterea lui Liviu – o bucurie uriașă pentru părinții săi – a venit odată cu o veste cutremurătoare. Laba unuia dintre piciorușele bebelușului era complet întoarsă spre interior, spre călcâi, fapt care a necesitat o intervenție chirurgicală complexă. Urmele lăsate de malformația genetică pe trupul băiețelului au fost reparate de chirurgi pe când copilașul avea doar patru zile.

Din nefericire, acela a fost doar un prim obstacol uriaș dintre multe altele care, de-a lungul anilor, aveau să se așeze în calea vieții lui Liviu. Cancerul la vezica urinară, hidronefroza (la ambii rinichi) depistate ulterior aveau să-i distrugă complet copilăria băiețelului, acum olimpic la limba engleză și pasionat de IT. Suferințe cât pentru o viață de om.

Vrea să învețe și germana și să se mute, când va fi mare, în Austria

Liviu a trecut printr-o mulțime de spitale și cabinete medicale ale terapeuților. A petrecut sute de ore făcând investigații și terapii, intervenții chirurgicale extrem de complicate (de extirpare a tumorii din vezică și pentru reimplantare de ureter).

Dar niciodată Liviu nu și-a înăbușit speranțele. Asta, în ciuda faptului că starea sănătății sale s-a depreciat. Cu privirea spre viitor, elevul olimpic vrea să învețe limba germană. ”Când voi fi mare, mă voi muta în Austria pentru a mă trata, pe banii mei!”, spune copilașul.

Băiețelul poate suferi
oricând un accident vascular

”Copilașului nostru i-a fost depistată și maladia morbus osler (n.r. – o afecțiune vasculară extrem de rară care duce la «explozia» vaselor de sânge și, implicit, la hemoragii puternice). Parcă nu era de ajuns cât a suferit până acum… E o boală care nu se mai vindecă niciodată, dar cu tratament, poate fi ținută sub control. Dar pentru asta ne trebuie bani, mulți bani. E vorba de 1.000 de euro lunar doar pentru boala asta, care îi poate fi fatală fără tratament. Poate face oricând un accident vascular. Și mai este și tumora din vezică…”, ne-a spus Georgiana Stoian (34 de ani), mama lui Liviu-Alexandru.

Medicii l-au programat la tratament, în Austria, dar Liviu nu are bani să ajungă acolo

Liviu – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România – este pacientul medicilor austrieci de la Clinica Wiener Privatklinik-WPK, din Viena, unde are deja fișa medicală.

Zilele trecute, mama copilului a fost sunată și i s-a confirmat existența unui loc la tratament pentru data de 24 iunie. O veste extrem de bună venită imediat după deschiderea granițelor odată cu relaxarea măsurilor aplicate pe timp de pandemie cu COVID-19. Însă, din cauza lipsei banilor, Liviu nu poate ajunge în Austria, iar viața sa este în mare pericol.

O singură etapă a tratamentului costă 7.000 de euro

”Fără bani nu putem merge nicăieri. Abia am reușit să dăm un avans de 2.000 de euro. Soțul meu o să încerce să facă un împrumut, poate reușim să adunăm măcar banii necesari pentru această etapă de tratament. E vorba de cistoscopie, adică de investigațiile pentru tumora de la vezică, de colonoscopie, endoscopie, dar și de tratamentul pentru morbus osler. Toate ne costă cel puțin 7.000 de euro, bani de care avem nevoie acum, în câteva zile, ca să putem merge în Austria”, spune mama copilului.

“Vă rog să ne ajutați să ieșim din acest coșmar, să ne salvăm copilașul!”

”Pentru întregul tratament de care Liviu are nevoie pentru a spera la o viață cât de cât normală ne trebuie peste 70.000 de euro. De aceea, facem din nou un apel la cei care pot să îi fie aproape copilașului nostru să-l ajute cu cât de puțin. Fără ajutor, nu ne vom putea salva băiețelul care suportă eroic dureri cumplite și hemoragii puternice. Vă rog să mă ajutați să ieșim din acest coșmar!”, este strigătul disperat al mamei lui Liviu.

Cei care doresc să îl ajute pe Liviu o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «LIVIU».

Donează prin
sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează
3,5 % din impozitul pe venit
către Fundația Ringier. Detalii
pe 
www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News