Rivalii lui Nea Mărin, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, nu și-au adjudecat până acum nicio victorie, însă asta nu îi oprește să caute cele mai eficiente soluții pentru a-și administra profitabil afacerea de la malul Mării Negre. Începând cu seara aceasta, de la 20:00, cei doi mărturisesc că au un motiv în plus să lupte, recunoscând că eforturile lor au la bază un scop caritabil.
În tabăra adversă, luptă Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan
Liviu Vârciu a fost impresionat de soarta unui băiețel pe care l-a cunoscut în tabăra lu Nea Mărin, iar neajunsurile familiei și traiul lor modest l-au impins să caute o metodă de a-i ajuta. “Ce nu am putut eu să suport este că salteaua pe care dormeau copiii era umedă. Atunci îți dai seama că poți să faci ceva pentru niște oameni cu puțin, dar pentru ei să însemne mult. Dacă noi câștigăm acești 2.000 de euro, pe care ni-i dorim foarte tare, vrem să îl zăpăcim pe Nea Mărin în primul rând, dar să facem și un bine,vom munci și mai mult, ne vom concentra și tare.”, a declarat Liviu.
Tocmai din acest motiv, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu își doresc să învingă în cea de-a șasea ediție a reality show-ului, chiar dacă adversarii lor nu le dau prea multe șanse: ”Vrem să îi demonstrăm lui Nea Mărin că suntem capabili să facem mai mulți bani decât el ar putea să facă vreodată.”
În tabăra adversă, Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Nicolai Tand și Cătălin Oprișan luptă alături de Nea Mărin. Prezența chef-ului maramureșean în echipă o încântă și îi dă încredere Marlenei, fostă finalistă ”Chefi la cuțite”, ce este convinsă că un aliat cu o experiență vastă în bucătărie va garanta succesul afacerii administrate de Nea Mărin.
Citește și
Simona Halep a câștigat titlul la Montreal. Este al treilea succes din 2018 și al 18-lea al carierei. Scandare anti-PSD din tribună, la finala cu Sloane Stephens / VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro