Potrivit prezentării MAI, Vasilescu are 30 de ani de experiență operativă și managerială. Noul director general al DGA a lucrat, între 1995 și 2005, în domeniul combaterii criminalității organizate – liniile de muncă antidrog și prinderi în flagrant, ocupând funcții de conducere timp de 5 ani.

Timp de 13 ani, între 2005 și 2018, a condus Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română (DOS).

Totodată, a participat şi a coordonat multiple acţiuni de combatere a corupţiei („Frontiera 2011”, „Cărbunele 2015”, „Mită în învăţământ” 2015, „Piaţa de documente de identitate” 2015, „Contrabandă pe Vest”, „Permise Suceava-2020”, „ITP” 2021 și cel mai recent caz, cel privind faptele de corupție imputate celor 25 de lucrători din cadrul IPJ Sibiu – „Rutiera Sibiu” 2021).

La priveghiul lui Emi Pian, mort anul trecut după un conflict iscat după o partidă de barbut, rudele și prietenii acestuia au ignorat regulile impuse de pandemie, iar conducerea Poliției Române a ajuns să negocieze cu interlopii detaliile înmormântării.

Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române în acel moment, a demisionat, după ce s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu în noaptea dinaintea înmormântării lui Emi Pian.

Poliția Română a fost condusă din septembrie 2020 de chestorul Eduard Mirițescu.

Pe 13 mai, Benone-Marian Matei, fost director al Direcției Operațiuni Speciale, a fost numit șef al Poliției Române.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News