Delegația e aceeași ca la prima rundă: Liviu Dragnea,Valeriu Zgonea,Gabriela Firea,Ecaterina Andronescu și Georgian Pop. Liderul PSD Liviu Dragnea a spus că de această dată îi va face o nominalizare de premier care să corespundă cerințelor străzii și a societășii civile. Propunerea pentru funcția de premier e Liviu Voinea.
Liviu Voinea este fost Ministru al Bugetului, ]n perioada 2012-2014, iar în prezent este viceguvernator al BNR.
Voinea, care s-a născut în anul 1975, a absolvit în 1997 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din ASE, iar în 1998 a obţinut titlul de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Stockholm University School of Business.
El are o specializare în „sociologia bunăstării”, la Universitatea Bucureşti şi o diplomă în statistică în ştiinţele sociale la University of Essex, Marea Britanie.
Voinea a fost numit, în presă, „analistul de serviciu” pe teme economice al PSD şi, ulterior, al USL.
Numele lui Voinea a fost vehiculat, în 2009, şi în ceea ce priveşte ocuparea funcţiei de premier, presa speculând că Mircea Geoană l-ar fi desemnat să conducă Guvernul dacă ar fi câştigat alegerile din 2009.
În 2009, Voinea a devenit membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al Eximbank, instituţie condusă de Ionuţ Costea, cumnatul candidatului la prezidenţiale la acea vreme Mircea Geoană.
Presa a relatat că Voinea a încasat, în calitate de membru în CA al Eximbank, circa 4.200 de euro pe lună în 2009, potrivit declaraţiilor de avere trimise la ANI de către funcţionarii publici.
Tot din postura de membru în CA al Eximbank, Voinea a adus critici Tratatului Fiscal, gest pentru care europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a solicitat revocarea acestuia dintr-o funcţie remunerată de stat.
Conform CV-ului postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, mandatul din CA al Eximbank urma să se încheie în septembrie 2012.
În acest moment, Voinea este conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale la SNSPA şi profesor asociat la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti.
Voinea a fost şi director executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), precum şi preşedinte al Voinea Business Development.
În CV-ul pe care îl avea la momentul desemnării ca secretar de stat la Finanţe, domeniile de specializare ale lui Voinea erau politici macro, investiţii străine directe, comerţ internaţional, politica de competiţie, Agenda Lisabona.

 
 

Urmărește-ne pe Google News