Elliott Broidy, lobby-istul american despre care cotidianul The New York Times a scris că s-a folosit de învestirea președintelui Donald Trump pentru a obține contracte pentru firma sa în diverse țări, printre care și România, i-ar fi trimis un email lui Ed Royce, președintele Comisiei de Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, în data de 8 august 2017, în care îi atrăgea atenția că nu ar trebui să se întâlnească la București cu Laura Codruța Kovesi pentru că aceasta ar urma să fie demisă, informează Realitatea TV.

„Aș vrea să vă atrag atenția asupra unei chestiuni care provoacă îngrijorarea profundă a premierului Sorin Grindeanu și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Trimisul lui Obama, Ambasadorul Hans Klemm, și personalul lui v-au programat o întâlnire cu procurorul-general al DNA, Laura Codruța Kovesi”, i-a transmis Broidy oficialului american.

„Kovesi este supusă în prezent unei evaluări extreme pentru tacticile pe care le-a folosit pe post de „luptă anticorupție”. A devenit clar că numele „anticorupție” a fost folosit pentru scopuri politice. Se așteaptă demisia lui Kovesi sau schimbarea și punerea ei sub acuzare în următoarele 60 de zile. Recomand cu tărie să vă anulați întâlnirea cu Kovesi”, i-a mai scris lobby-istul american lui Ed Royce.

De asemenea, G4media scrie, citând publicația americană McClatchydc.com, că Elliott Broidy ar fi cerut ajutorul Comitetului pentru Afaceri Externe din Congresul Statelor Unite ale Americii pentru a câștiga mai multe contracte în România.

Presa americană a detaliat afacerile din România ale lobbyistul american Elliott Broidy, un apropiat al președintelui Donald Trump şi cel care a facilitat prezența lui Liviu Dragnea şi a lui Sorin Grindeanu la petrecerea inaugurală a noului lider de la Casa Albă. Elliott Broidy deține în Statele Unite ale Americii o companie cu activități în zona industriei de apărare. Anul trecut, a deschis o filială şi la Bucureşti: Circinus Defense SRL.

 


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Irina Rimes s-a acomodat greu, dar a ajuns să iubească România. „Am avut depresia emigrantului”

 
 

Urmărește-ne pe Google News